Un test sangvin prenatal, capabil să detecteze tumorile canceroase în corpul viitoarelor mame
În 40 de cazuri, femeile care au făcut testul MaterniT21, conceput de compania Sequenom Inc, care analizează codul genetic al acestora şi al fetuşilor lor, au prezentat o serie de anomalii ce semnalizează de obicei prezenţa cancerului în organismul viitoarelor mame. Pentru cel puţin 26 dintre acele femei, testul în cauză s-a dovedit – prin analize ulterioare – a fi corect.
Astfel de teste, precum cel creat de compania Sequenom şi alte firme, secvenţiază codul genetic din sângele viitoarelor mame, care include atât ADN-ul mamei, cât şi ADN-ul fetusului. Detectarea din întâmplare a cancerului i-a făcut pe cercetători să afirme că anumite tipuri de cancer ar putea fi diagnosticate prin intermediul unor teste non-invazive, întrucât tumorile îşi „trimit” ADN-ul în fluxul sangvin.
Eunice Lee, un medic anestezist din San Francisco, a fost una dintre aceste femei. Ea spune că aştepta ca rezultatele analizelor sale, efectuate în perioada în care era însărcinată, să fie normale. În schimb, testul conceput de Sequenom a oferit rezultate care au determinat-o să îşi facă analize pentru detectarea cancerului. După un RMN complet, medicii au descoperit o tumoare uriaşă în zona colonului, pe care au extirpat-o în perioada în care pacienta era însărcinată în 15 săptămâni.
Reprezentanţii companiei Sequenom spun că testul MaterniT21 nu a oferit niciun rezultat pozitiv fals în ceea ce priveşte analiza anticancer.
Sursa: Mediafax