Marile companii farmaceutice renunţă treptat la găsirea unui leac pentru o boală foarte gravă

19 02. 2015, 00:00

Între 1998 şi 2012, specialiştii şi medicii au înregistrat 101 tentative nereuşite de a dezvolta un medicament pentru Alzheimer. De asemenea, doar trei medicamente au primit aprobare pentru a fi folosite la tratamentul cumplitei boli.

Un raport realizat de Wish (Demenia Forum of the World Innovation Summit for Health) a avertizat că eşecurile au determinat un scepticism în privinţa finanţării. Cele mai mari companii farmaceutice au redus la jumătate numărul programelor pentru cercetarea bolilor sistemului nervos central, în categoria cărora este inclusă şi demenţa, între anii 2009 şi 2014.

În 2050, numărul locuitorilor planetei cu demenţă se va majora la 135 milioane şi costul tratamentelor va depăşi un trilion de dolari numai la nivelul SUA. Giganţii farmaceutici precum Pfizer şi Eli Lilly au eşuat în ultimii ani, în vederea dezvoltării unor medicamente pentru Alzheimer şi au pierdut sute de milioane de dolari. În ultimii 12 ani, la nivelul Marii Britanii, nu a mai fost licenţiat niciun tratament contra bolii.

Dr. Matthew Norton, şeful organizaţiei Alzheimer’s Research UK, a declarat că s-a instalat o anumită percepţie publică, potrivit căreia „Big Pharma” se teme că bolile precum Alzheimer nu pot fi învinse. La rândul său, dr. James Pickett, din cadrul Alzheimer’s Society, a spus: „Neavând la îndemână un leac, ci doar tratamente limitate şi o prevalenţă de un milion de cazuri în zece ani, este nevoie de o schimbare majoră în privinţa finanţării”.

O asemenea iniţiativă, Neurodegeneration Medicines Acceleration Programme (Neuro-MAP), va permite organizaţiilor caritabile să reia unele din proiectele la care companiile pharma au renunţat. Potrivit statisticilor, în Marea Britanie trăiesc 850.000 de persoane care suferă de demenţă. 

Sursa: Independent.co.uk