Jocul celor 36 de întrebări: ne putem îndrăgosti cu ajutorul lui?

Chimia iubirii

Încercând să desluşească misterul stării de a fi îndrăgostit şi să-l explice în spirit pozitivist, oamenii de ştiinţă spun adesea că totul este “chimie’ (sau biochimie); că atracţia între sexe ţine deseori de anumite caracteristici genetice ale celor două fiinţe umane implicate. Un aspect mult studiat este cel legat de o componentă specifică a sistemului imunitar, anume complexul major de histocompatibilitate (CMH). Complexul major de histocompatibilitate este reprezentat de molecule situate pe suprafaţa leucocitelor (globulele albe din sânge), implicate în apărarea imunitară a organismului. Câteva perechi de gene care codifică sinteza acestor molecule sunt considerate importante şi în chestiunea alegerii partenerului – aşa-numita selecţie sexuală.

• Cum putem să prevenim osteoporoza
• Studiu: Persoanele născute fără simțul mirosului respiră diferit

Complicatul joc al selecţiei sexuale ar putea fi rezumat astfel: o femeie este, în general, mai atrasă de bărbaţii care au seturi de alele CMH  neasemănătoare cu ale ei, căci diversitatea variantelor de gene CMH în cadrul cuplului pare să aibă un rol biologic: combinaţia dintre doi indivizi de sexe diferite cu gene CMH neasemănătoare are şanse mari să ducă la naşterea unor urmaşi mai sănătoşi; prin urmare, selecţia instinctivă a unui partener cu gene CMH diferite este un mecanism evolutiv de alegere a partenerului de reproducere. Dar unele rezultate contradictorii ale experimentelor în acest sens sugerează că diferenţele la nivelul genotipului CMH nu reprezintă criteriul fundamental, ci doar un ingredient din complicata reţetă a relaţiei femeie-bărbat. În ceea ce îi face pe doi oameni să se hotărască să formeze un cuplu intervin, de cele mai multe ori, pe lângă atracţia ce poate fi explicată mai mult sau mai puţin în termeni de genetică şi de imunologie, şi factori de cu totul alt ordin decât cel genetic – judecăţi (sau prejudecăţi) de ordin intelectual privind concepţia de viaţă, adesea şi criterii sociale, economice etc.

Nu ne alegem zestrea genetică, prin urmare nu avem control asupra mecanismelor genetice şi imunologice ale atracţiei. Din nou, pare să se confirme faptul că atracţia erotică şi dragostea nu stau sub semnul raţiunii şi al voinţei.

Jocul întrebărilor

Experimentul – sau mai curând experimentele, căci e vorba despre cercetări întinse pe mai mulţi ani , iar articolul publicat în 1997 prezenta o sinteză a acestora, au dovedit totuşi că “se poate face ceva”, că oamenii pot manifesta o atitudine activă, în loc de o aşteptare pasivă: ceea ce trebuie să facă e să fie dispuşi să se implice, angajându-se într-un fel de “joc” cu întrebări şi răspunsuri.

Dar, în ciuda aparenţei, de joc, nu degeaba am vorbit, în introducere, despre necesitatea de a face un efort: e vorba despre a răspunde la o serie destul de lungă de întrebări – 36 la număr – împărţite în mai multe categorii, şi care devin din ce în ce mai personale. Aceasta este cheia experimentului – deschiderea sufletului faţă de o altă persoană – anterior necunoscută – ne poate face să ne simţim mai apropiaţi de ea. Cercetătorii au subliniat că tema experimentelor lor a fost crearea unui sentiment temporar de apropiere şi nu stabilirea unor relaţii de durată între participanţi. Au fost motivaţi să continue să studieze acest aspect de rezultatele interesante ale unor experimente anterioare (descrise într-un articol publicat în 1991) în ceea ce priveşte impactul acestei experienţe asupra persoanelor şi urmările ei (una dintre perechile formate ad-hoc în cursul acelor experimente chiar s-a căsătorit!)

Cum s-a desfăşurat studiul? Contrar felului în care a fost prezentat în câteva articole recente, studiul a fost în realitate foarte complex şi riguros. Au fost recrutaţi studenţi de ambele sexe de la un curs de psihologie, care au fost grupaţi în perechi şi rugaţi să stea de vorbă o durată determinată de timp; studiul a implicat o procedură iniţială de evaluare psihologică (în care au fost analizate convingerile personale, stilurile de ataşament şi alte caracteristici psihologice ale subiecţilor), o procedură de alcătuire a perechilor elaborată şi complicată (de exemplu, s-a evitat cuplarea unor subiecţi care se cunoşteau între ei oricât de puţin, iar pentru comparaţie au fost alcătuite nu doar perechi dintr-un bărbat şi o femeie, ci şi perechi de câte două femei) şi a cuprins, de fapt, mai multe experimente, deoarece cercetătorii au variat modurile în care au alcătuit perechile (cuplând, o dată, subiecţi care, în urma unor teste anterioare, se dovediseră a avea păreri extrem de diferite despre probleme pe care le considerau importante, iar în altă variantă, evitând să cupleze astfel de participanţi cu opinii radical diferite) ori au creat, în unele cazuri, anumite aşteptări participanţilor. Au fost realizate apoi teste de evaluare a gradului de apropiere între participanţi, interpretarea ulterioară a rezultatelor a fost realizată folosind metode statistice elaborate, iar rezultatele sunt complicate pentru nespecialişti. 

(Foto: Shutterstock.com)

Deci, a fost un studiu serios şi amănunţit, făcut cu rigoare academică, iar autorii vorbeau despre „o metodologie practică de creare a apropierii într-un context experimental.” Şi titlul dat de autori articolului lor reflectă modul ştiinţific de abordare: „Generarea experimentală a apropierii interpersonale: o procedură şi câteva descoperiri”. Un limbaj ştiinţific rece şi arid, care nu se potriveşte deloc cu ideea de dragoste.

Şi totuşi, după s-a dovedit, participarea la acest studiu are legătură cu dragostea.

Articolele de popularizare care au abordat acest subiect au tins să sară peste detaliile ştiinţifice complicate, simplificând lucrurile şi concentrându-se asupra aspectelor mai promiţătoare şi mai incitante. Dacă într-un articol din New York Times, autoarea vorbea despre experimentul lui Arthur Aron într-o notă foarte personală, legându-l de propria ei poveste de dragoste, în Daily Mail povestea apărea de-a dreptul cu titlul senzaţionalist „Cele 36 de întrebări care te vor face să te îndrăgosteşti de oricine!” (Este evident că nu te poţi îndrăgosti chiar de oricine, indiferent de natura discuţiilor.) Cu toate acestea, experimentul rămâne captivant şi face pe oricine să se întrebe, visător: ar avea într-adevăr şansa de a găsi dragostea cu ajutorul unei liste de întrebări?

Având în vedere cât de complex a fost studiu, ar fi util ca şi noi să generalizăm şi să simplificăm puţin povestea experimentului, concentrându-ne asupra experimentului principal şi asupra perechilor alătuite din câte un bărbat şi o femeie. Aceste perechi au fost împărţite în două grupuri. Perechile din primul grup au fost rugate să petreacă 45 de minute discutând lucruri banalităţi (răspunzând  la întrebări de genul: „Care sărbătoarea preferată?” „Când ai fost ultima dată la grădina zoologică?” etc.)
În schimb, perechile din cel de-al doilea grup au primit o listă cu altfel de întrebări (36 de întrebări, împărţite în trei seturi) şi fiecare pereche a fost rugată să parcurgă integral lista, atât bărbatul, cât şi femeia răspunzând la toate întrebările, întrevederea durând tot 45 de minute.

Iată cele 36 de întrebări:

Setul 1
1. Dacă ai putea să alegi orice persoană din lume, pe cine ai vrea să ai ca musafir la cină?
2. Ţi-ai dori să fi celebru (celebră)? În ce fel?
3. Înainte de a da un telefon, faci vreodată o repetiţie a ceea ce ai de gând să spui? De ce?
4. Ce ar însemna, din punctul tău de vedere, o zi „perfectă”?
5. Când ai cântat ultima oară de unul singur/de una singură? Dar altei persoane?
6. Dcaă ai putea trăi până la 90 de ani şi ai putea să păstrezi fie corpul, fie mintea unei persoane de 30 de ani în ultimii 60 de ani ai vieţii, ce anume ai alege?
7. Ai vreo bănuială obscură în privinţa felului în care ai să mori?
8. Numeşte trei lucuri pe care tu şi partenerul tău/ partenera ta păreţi să le aveţi în comun.
9. Pentru ce aspect din viaţa ta te simţi recunoscător în cea mai mare măsură?
10. Dacă ai putea schimba ceva în modul în care ai fost crescut(ă), ce anume ai schimba?
11. Petrece 4 minute spunându-i partenerului povestea vieţii tale cât poţi de amănunţit.
12. Dacă mâine te-ai putea trezi înzestrat(ă) cu o nouă calitate sau capacitate, care ai vrea să fie aceea?

Setul 2
13. Dacă un glob de cristal ţi-ar putea dezvălui adev[rul despre tine însuţi/însăţi, viaţa ta, viitorul sau orice altceva, ce anume ai dori să ştii?
14. Există vreun lucru pe care visezi de mult să-l faci? De ce nu l-ai făcut?
15. Care este cea mai mare realizare din viaţa ta?
16. Ce aspect preţuieşti cel mai mult într-o prietenie?
17. Care este cea mai dragă amintire a ta?
18. Care este cea mai groaznică amintire a ta?
19. Dacă ai şti că peste un an vei muri subit, ai schimba ceva în felul în care trăieşti acum? De ce?
20. Ce înseamnă prietenia pentru tine?
21. Ce roluri joacă dragostea şi afecţiunea în viaţa ta?
22. Spuneţi-i partenerului ce consideraţi drept o caracteristică pozitivă a sa. Fiecare dintre cei doi parteneri trebui să spună câte 5 astfel de caracteristici, alternând rolurile.
23. Cât de apropiată şi iubitoare este familia ta? Simţi că ai avut o copilărie mai fericită decât a majorităţii celorlalţi oameni?
24. Ce simţi în legătură cu relaţia dintre tine şi mama ta?

Setul 3
25. Fiecare dintre parteneri să facă 3 enunţuri adevărate care să se refere la „noi”. De exemplu: „Ne aflăm amândoi în această cameră, simţindu-ne…”
26. Completează fraza: “Aş vrea să fi avut pe cineva cu care să pot împărtăşi…”
27. Dacă ar fi să devii prieten apropiat al partenerului tău, spune-i ce anume ar fi important ştie despre tine.
28. Spune-i partnerului ce îţi place la el; fii foarte sincer şi spune-I lucruri pe care nu i le-ai spune cuiva pe care abia l-ai cunoscut.
29. Povesteşte-i partenerului un moment jenant din viaţa ta.
30. Când ai plâns ultima oară de faţă cu altcineva? Dar singur?
31. Spune-i partenerului un lucru care deja îţi place la el.
32. Dacă există vreun lucru prea serios pentru a glumi despre el, care consideri că ar fi acela?
33. Dacă ar fi să mori în seara asta, fără a mai avea prilejul că mai comunici cu cineva, ce ai regreta cel mai mult că n-ai spus cuiva? De ce nu i-ai spus încă acel lucru?
34. Să spunem că ţi-a luat foc casa, în care se găseşte tot ce ai. După ce i-ai salvat pe cei dragi şi animalele de casă, ai avea timp să mai dai fuga, pentru ultima oară, să mai salvezi un singur lucru. Care ar fi acela? De ce?
35. Dintre toate persoanele din familia ta, a cui moarte ţi s-ar părea cea mai dureroasă? De ce?
36. Împărtăşeşte-i partenerului tău o problemă personală şi întreabă-i ce-ar face în locul tău. Roagă-ţi partenerul să îţi spună cum i se pare că te te simţi legat de acea problemă.

E greu, nu? Unele dintre lucrurile acestea nu le-am discutat nici cu rudele apropiate şi a vorbi despre ele cu un străin este dificil. Dar tocmai aici stă secretul: întrebările din ce în ce mai personale creează un sentiment de apropiere, conduc la o creştere a intimităţii şi pot duce la ceea ce numim dragoste.

Şi, într-adevăr, aproximativ o treime dintre participanţii din grupul al doilea au raportat că, îndată după discuţia de 45 de minute, se simţeau la fel de apropiaţi de partenerul lor de experiment ca şi de persoanele care le fuseseră cel mai apropiate până atunci, în toată viaţa lor. Mulţi alţii au evaluat apropierea de partenerul de experiment, după mai puţin de o oră de discuţie, la un nivel apropiat de nivelul mediu de apropiere din relaţiile obişnuite din viaţa lor.

Şi mai interesant a fost că, în multe cazuri, apropierea s-a prelungit în timp: verificând care era situaţia la 7 săptămâni după experiment, cercetătorii au constatat că, din 58 de perechi care au putut fi verificate, 57% avuseseră cel puţin o conversaţie ulterioară experimentului, 35% întreprinseseră o activitate oarecare împreună, iar în 37% din cazuri, cei doi participanţi începuseră să stea unul lângă altul în bancă, la cursuri.

Autorii studiului au rămas modeşti şi sobri în privinţa rezultatelor lor, spunând doar că apropierea obţinută în cadrul experimentului pare să fie similară, în multe privinţe, celei care se dezvoltă în mod natural în cadrul relaţiilor care evoluează în timp, iar pe de altă parte afirmând că pare improbabil ca procedura să genereze loialitate, dependenţă, angajament sau alte aspecte întâlnite în cadrul relaţiilor şi care ar putea avea nevoie de mai mult timp pentru a se dezvolta. Au mai subliniat beneficiile pe care le putea aduce acest studiu cercetărilor viitoare în domeniul psihologiei, în ceea ce priveşte analiza unor aspecte ale personalităţii umane.

N-au încercat nicidecum să pretindă că metoda lor este utilă pentru a spori şansele cuiva de a întâlni dragostea, atenţi, fără îndoială, să nu compromită credibilitatea ştiinţifică a studiului aventurându-se în speculaţii pe tema iubirii.

Dar nimeni nu-i a putut opri pe oamenii obişnuiţi să vadă în rezultatele acestui experiment o promisiune a sporirii şanselor de a găsi dragostea, sau măcar o prietenie care să le înfrumuseţeze viaţa. Faptul că, în multe cazuri, relaţiile s-au menţinut dincolo de cele 45 de minute de experiment înseamnă mult; chiar şi cazul izolat al unei “perechi experimentale” ai cărei membri s-au îndrăgostit unul de altul şi s-au căsătorit, deşi nesemnificativă statistic, rămâne un eveniment care intrigă. Interesant este şi faptul că studenţilor le-a plăcut foarte mult să ia parte la experiment; mulţi dintre ei au menţionat, în evaluările făcute la sfârşitul anului de studii, că acest experiment a reprezentat momentul culminant al cursului.

Asta nu înseamnă că ar trebui ca oamenii să se apuce să discute intimităţi cu un străin îndată ce l-au cunoscut (de reţinut că discuţiile din timpul studiului au avut într-un cadru controlat, ceea ce oferea o anume siguranţă). Dar arată, contrazicând convingerile fataliste ale multora dintre noi, că stabilirea unor relaţii de apropiere – care, eventual, pot duce şi la ceva mai intens – poate cuprinde şi o fărâmă de voinţă, de acţiune, de strădanie – nu doar o aşteptare pasivă a îndrăgostirii.