Sunt bărbaţii mai inteligenţi decât femeile?
Bărbaţi şi femei în „Principiul Savanei”
Dr. Kanazawa este specializat în psihologia evoluţionară şi trăieşte actualmente în Mare Britanie, unde activează în cadrul prestigioasei London School of Economics. Studiile şi cercetările sale au la bază psihologia evoluţionară folosită ca instrument de descifrare şi analizare la nivel social al economiei, sociologie şi antropologiei. Fire deschisă şi curajoasă, Satoshi Kanazawa a fost puternic contestat de către artizanii „Noii Ordini Sociale”, deoarece acest om de ştiinţă a atacat în termeni duri unele teme tabu ale societăţii consumerist-postmoderniste occidentale, cum ar fi corectitudinea politică şi cenzura.
Fire independentă, celebru în mediile ştiinţifice pentru curajul cu care spune „lucruri gândite de noi toţi, dar ţinute sub tăcere din diverse temeri”, cum declara el însuşi într-un interviu, Kanazawa nu s-a sfiit să trateze teme inflamabile şi controversate din start.
Bărbaţii se lasă mai des ghidaţi de intelect. Sursa foto: Shutterstock
Articolele sale în care susţinea că „negresele sunt mai puţin atractive sexual decât femeile din celelalte rase umane”, sau că „negrii africani suferă de sărăcie cronicizată şi boli demult dispărute din restul lumii deoarece au un IQ mai mic decât restul oamenilor din lume”, au făcut ca şefii celebrei publicaţii Pychology Today să-ş concedieze din teama de a nu fi daţi în judecată de numeroasele organizaţii care militează pentru egalitatea sexelor sau contra rasismului.
Chiar şi angajatorul său din prezent i-a interzis prin contract să publice timp de un an de zile subiecte pe teme care provoacă tensiuni. Din teama de a fi asociaţi cu el, un grup de 68 de psihologi evoluţionari au semnat o scrisoare comună prin care declară că „cercetările lui Satoshi Kanazawa nu reprezintă conform opiniilor noastre psihologia evoluţionară”. În răspuns, un grup internaţional de 23 de cercetători de prestigiu au apărat munca şi cercetările lui Kanazawa prin publicarea unei scrisori-răspuns care a apărut în Times Higher Education.
Femeile sunt mai înclinate spre empatie şi intuiţie. Sursa foto: Shutterstock
Satoshi Kanazawa a scris trei mai lucrări în colaborare cu Alan Miller, şi a avut un blog intitulat The Scientific Fundamentalist. Dr. Kanazawa s-a remarcat prin folositea termenului de „Principiul Savanei”, pentru a sublinia o teorie proprie conform căreia problemele şi dificultăţile societăţii umane există deoarece creierul uman a evoluat timp de sute de mii de ani exclusiv în mediul înconjurător din Africa, în timp ce acelaşi creier uman se confruntă cu societatea modernă industrială şi tehnologizată de prea puţin timp pentru a se obişnui şi a se adapta la ea.
Apoi, într-un articol publicat în Journal of Research in Personality, controversatul cercetător a demonstrat că savanţii fac în medie cele mai mari descoperiri din carieră înainde de vârsta de 35 de ani, după care a comparat productivitartea acestora cu a infractorilor, pentru a găsi asemănări frapante.
Fetiţele ar fi mai inteligente decât băieţeii. Dar la maturitate situaţia se schimbă…
Satoshi Kanazawa susţine că datorită faptului că fetele se maturizează sexual mai repede decât băieţii, acestea sunt mai inteligente în prima parte a vieţii. Pe baza unor cercetărio diverse, dr. Kanazawa afirmă că bărbaţii sunt într-adevăr mai inteligenţi decât femeile, dar nu cu mult. Doar cu vreo 3-5 puncte IQ. Tot el afirmă că una dintre cauzele principale pentru care bărbaţii sunt mai deştepţi este aceea că bărbaţii sunt mai înalţi decât femeile.
Sunt multe studii care au descoperit că indivizii înalţi sunt mai inteligenţi decât cei scunzi, iar genetica şi selecţia naturală au făcut ca la toate primatele, inclusiv la om, masculii să fie mai mari şi mai înalţi decât femeile. Dr. Kanazawa susţine, chiar, că există studii care demonstrează faptul că femeile mai înalte decât unii bărbaţi, au o inteligenţă superioară acelora. Un fapt puţin sesizat este acela care ia în calcul maturizarea mai rapidă a fetelor.
Diferenţele comportamentale dintre băieţi şi fete sunt sesizabile de la cele mai mici vârste. Sursa foto: Shutterstock
Se pare că micul avantaj în inteligenţă pe care îl au băieţii, apare de-abia după pubertate. Până în acel moment, fetele au avantajul unei inteligenţe mai ridicate, căci se maturizează înaintea băieţilor, chiar dacă au aceeaşi vârstă biologică. Prin urmare, dacă comparăm băieţi şi fete de 10 ani, comparăm de fapt băieţi de 10 ani cu fete de 12 ani. În mod natural, copiii mai mari şi mai maturi au o capacitate cognitivă superioară celor mai mici decât ei.
În perioada preşcolară, băieţii sunt mai atraşi de jucării de forma armelor şi maşinilor, iar fetele vor păpuşi. Băieţii se joacă mai dur şi mai activ, fetele sunt mai sensibile şi sedentare. Băieţii au interese precise, fetele interese generale. Grupurile de băieţi sunt mai mari decât cele ale fetelor.
Pe de altă parte fetele vorbesc mai devreme decât băieţii, au un vocabular mai mare, citesc mai uşor. Băieţii sunt mai puţin comunicativi, la urma urmei la copii, centrul vorbirii din creier este poziţionat mai bilateral în cazul fetelor. Băieţii sunt în general mai buni la jocuri care ţin de precizie şi logică, fetele sunt mai bune la povestit şi memorat. Băieţii sunt mai buni la matematică şi activităţi sportive, iar fetele la citit şi muzică. Foarte interesante sunt şi motivaţiile acestora, bunăoară băieţii cred că orice nereuşită este provocată de un efort insuficient, pe când fetele pun pe seama nereuşitelor lipsa de pregătire în acea direcţie.
Omul modern este adesea prins între logică şi emoţie. Sursa foto: Shutterstock
Însă, situaţia s-ar schimba la maturitate. Atunci, bărbaţii ar deveni (!) mai inteligenţi decât femeile. Acele 3-5 puncte IQ pe care bărbaţii le au în plus faţă de femei, au în spatele lor explicaţii interesante. Spre exemplu, se pare că particularităţile hormonale ale femeilor, perioadele de sarcină şi creştere a copiilor, dar mai ales conjucturile socio-culturale atât de complexe, le-au forţat pe femei să-şi dezvolte un gen particularizat de inteligenţă care are la bază empatia şi emoţiile.
Pe de altă parte, modul de viaţă al bărbaţilor îi face pe aceştia să-şi dezvolte o inteligenţă stricto-senso axată pe un melanj deosebit de interesant dintre logică şi risc. Prin urmare, dacă este să definim inteligenţa umană a ambelor sexe pe baza criteriilor care definesc sistemul de calculare al IQ-ului, se pare că bărbaţii ar avea un minim avantaj în faţa femeilor.
Numai că pe măsură ce ştiinţa şi cunoaşterea avansează în acest domeniu fascinant, descoperim că inteligenţa este un fenomen nu doar complex, dar despre care ştim foarte puţine lucruri la modul concret. Prin definiţie, bărbaţii şi femeile sunt diferiţi între ei, prin urmare şi tipul de inteligenţă al fiecărui sex este diferit. Ori în aceste condiţii, orice noţiune sau încercare de comparaţie devine superficială şi chiar greşită din multe puncte de vedere.
Cu atât mai mult cu cât, pe baza multor studii, se pare că bătrâneţea şi decrepitudinea afectează în mod egal ambele sexe…