Nume şi destin: cum ne influenţează numele existenţa?

„Nomen est omen”, spuneau romanii: „numele înseamnă destin”. Era expresia convingerii foarte larg răspândite că numele fiecărui om are o mare însemnătate în viaţa acestuia, influenţând felul în care i se va desfăşura existenţa. Multe alte culturi dădeau importanţă numelui ca fiind determinant pentru destinul fiinţei umane care-l poartă, iar acest fel de a gândi prevelază şi azi în multe populaţii ale lumii. De aici, grija de a alege un nume norocos, de bun augur, sau un nume eroic, sau unul care să-l plaseze pe purtător sub ocrotirea unei anumite zeităţi, a unui sfânt ori a unui animal cu puteri magice.

Vechi credinţe româneşti cereau ca, atunci când un copilaş era foarte bolnav, iar cei din jur se temeau că ar putea muri, să-i fie schimbat numele, în ideea că astfel boala (ori “Necuratul”, socotit agent al bolii) nu-l va mai găsi ori nu-l va mai recunoaşte. Schimbarea numelui se făcea printr-un ritual strict, ce implica întâi înstrăinarea copilului (acesta era, de  cele mai multe ori, “vândut prin fereastră” unei alte femei din sat, care dădea pentru el o plată simbolică) şi apoi recuperarea lui de către părinţi, după ce femeia care-l cumpărase îi pusese un nume nou. Ulterior, toţi cei ai casei foloseau, pentru copil, doar acest nume. De multe ori, copilaşul primea, ca nume nou, pe cel al unui animal sălbatic, de pildă Lupu sau Ursu pentru băieţi, Ursa ori Vidra pentru fete. Odată cu însuşirea acestui nume, copilul îşi însuşea şi forţa vitală a sălbăticiunilor, ceea ce, în gândirea magică a înaintaşilor noştri, l-ar fi ajutat să-şi recapete sănătatea şi puterea de viaţă.

• Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
• Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ

Dar, indiferent de credinţele magico-religioase, numele pot exercita o anume influenţă asupra vieţii unui individ uman.  O arată studii recente din domeniul psihologiei şi al sociologiei, centrate pe corelaţiile dintre nume, pe de o parte, şi comportamentul unui individ, felul în care este privit de cei din jur şi modul în care i se desfăşoară viaţa în general, pe de altă parte.

Contează ce nume purtăm?

Contează într-o măsură remarcabilă, sunt de părere autorii unui articol publicat în The Week. Deşi nu ni le alegem noi înşine, numele sunt un fel de “etichete” ce pot da informaţii despre clasa socială din care facem parte, nivelul de educaţie şi originea etnică – ale noastre ori, cel puţin ale părinţilor noştri.

Studii ştiinţifice, spun autorii articolului, referindu-se la situaţia din SUA, au arătat că lumea face, despre un băiat numit Tyrone, presupuneri diferite de cele pe care le face despre un băiat numit Philip. Au aceste presupuneri vreo bază reală? NU. Sunt foarte adesea greşite – cum ar putea fi altfel, de vreme ce lumea nu-I cunoaşte pe Tyrone şi nici pe Philip, ci doar îşi imaginează ceva despre ei? DAR, deşi deseori greşite, aceste presupuneri pot totuşi să influenţeze viaţa acelor băieţi.

Ba mai mult, numele pot influenţa chiar şi alegerile pe care face o persoană, în propria ei existenţă – conştient sau nu.

Autorii se referă la situaţia din Statele Unite ale Americii, dar observaţiile lor sunt valabile pentru o mare parte a societăţii de tip occidental. În ultimele decenii, aceste culturi asistă la o diversificare explozivă a numelor date copiilor. Gusturile oamenilor în materie de nume, sau moda numelor, dacă vreţi, se schimbă, în aceste transformări putând fi adesea recunoscute influenţe din lumea artelor spectacolului. Astfel, numele Wendy a câştigat în popularitate după lansarea filmului şi a musicalului Peter Pan la începutul anilor 1950, iar Brittany a luat avânt în anii 1990, odată cu carierea fulminantă a cântăreţei pop Britney Spears.

Paralel cu căderea sub influenţa acestor mode – ceea ce face uneori ca unul şi acelaşi nume să fie purtat de mulţi oameni dintr-o anumită generaţie – există şi fenomenul numelui „inedit”.

În încercarea de a-i conferi copilului lor o aură specială, de a-l face să apară “deosebit” (în sensul de superior altora, chiar dacă nu mărturisesc acest lucru şi uneori nici nu-l conştientizează), unii părinţi aleg pentru copii lor nume aparte, ce nu se regăsesc printre numele tradiţionale, obişnuite, din ţara respectivă: uneori cuvinte care nu prea sunt folosite ca nume (exemplu: copilul actriţei Gwyneth Paltrow, botezat Apple) sau, mai des, prenume străine.

În Franţa, o anglomanie a numelor, de dată relativ recentă, a adus la modă, în ultimele decenii, voga numelor britanice, numeroşi mici francezi fiind botezaţi Malcolm, Kevin etc.

În România, influenţa telenovelelor latino-americane s-a manifestat, ocazional, mail ales în mediul rural, prin botezarea copiilor cu prenume cu rezonanţă „latino”, precum Marisol, Isaura sau Gaviota, Fernando sau Alberto.

Cum e mai bine: să ai un nume obişnuit sau unul deosebit?

Un articol publicat pe site-ul nostru în urmă cu câţiva ani comenta rezultatele unui studiu care, la vremea lui, a făcut vâlvă. În anul 2009, un grup de cercetători de la Universitatea Oldenburg din Germania a trimis unui număr de 2.000 de cadre didactice de la şcoli elementare germane un chestionar anonim cu întrebari legate de reacţiile  provocate acestora de diferitele nume de botez ale elevilor pe care îi şcoleau.

Rezultatele au fost pe cât de interesante, pe atât de deranjante, dintr-un anumit punct de vedere. Ele arătau că mulţi profesori germani au prejudecăţi majore faţă de numele cu rezonanţă străină (de exemplu: Angelina, Chantal, Mandy, Maurice, Justin, Kevin), considerând aprioric că elevii cu pricina ar fi copii-problemă. În vreme ce nume tradiţionale germane, precum Jakob, Lucas, Simon, Maximilian, Alexander, Hannah, Sophie, Charlotte, Marie, au fost asociate, de marea majoritate a respondenţilor, cu figura elevului „bun”, disciplinat şi conştiincios, numele de Kevin, de pildă, trimitea automat la ideea preconcepută – fără absolut nicio bază reală, de vreme ce profesorii nici nu cunoşteau elevul respectiv – că băiatul cu pricina ar avea probleme cu disciplina şi rezultate proaste la învăţătură. Iar asemenea prejudecăţi pot duce la discriminare, cu efecte ce pot fi deosebit de grave. Dacă un profesor tratează, de la bun început, un copil ca pe un caz-problemă, se poate ajunge la o situaţie în care dascălul, în loc să-l stimuleze pe copil, să-i acorde, cu bunăvoinţă, sprijin pentru a-l ajuta să progreseze, îl va socoti deja, în mintea lui, drept un ratat, iar această viziune negativă proiectată de profesor asupra elevului îl poate face pe acesta din urmă să eşueze cu adevărat.

„Cred ca orizontul de aşteptare se află la baza tuturor rezultatelor. După cum s-a demonstrat deja că, dacă un antrenor nu crede în potenţialul unui atlet, rezultatele acestuia nu sunt pe măsura potenţialului, consider şi că, dacă profesorii nu cred în potenţialul elevilor, şi rezultatele acestora vor scădea”, a afirmat Astrid Kaiser, conducătoarea studiului.

Totuşi, cum se explică această prejudecată faţă de numele străine?

În cazul studiului german, se pare că profesorii care discriminează elevii din cauza prenumelui lor erau influenţaţi de statistici care sugerau că aceia care dau copiilor nume inspirate de celebrităţi sunt persoane cu grad de instrucţie scăzut şi situaţie economică precară, prejudecata fiind valabilă şi pentru numele străine. În acest context, discriminarea pe baza numelui devine o chestiune legată de discriminarea pe baza clasei sociale – un aspect care contravine principiilor democratice pe baza cărora ar trebui să profeseze dascălii.

Câteva studii realizate în SUA arătau şi ele că există unele corelaţii între nume şi clasa socială, ceea ce face ca numele să suscite şi prejudecăţi legate de clasă şi, astfel, să exercite o influenţă asupra destinului unui om.

Astfel, într-un studiu publicat în 2010 în Social Science Quarterly, economiştii David Kalist şi Daniel Lee de la Shippensburg University din Pennsylvania, susţineau că, în SUA, adolescenţii de sex masculin cu nume mai puţin răspândite sunt mai predispuşi sa aibă probleme cu legea, comparativ cu adolescenţii cu prenume mai obişnuite. De exemplu, băieţii numiţi Ernest, Preston si Tyrell aveau un risc semnificativ mai mare de a fi condamnaţi decât cei numiţi, banal, Michael sau David.

Şi aici, se părea că motivul ascuns al acestor diferenţe consta în faptul că tendinţa de a-şi boteza copiii cu nume mai puţin obişnuite ar fi fost mai pronunţată în rândul părinţilor cu mai puţină educaţie, ceea ce ar explica de ce, statistic, asemenea copii au şanse mai mari de a fi delincvenţi. Se cunoaşte deja faptul că delincvenţa este statistic asociată cu nivelul mai scăzut de educaţie al indivizilor şi al familiilor din care provin aceştia.

În orice caz, spun cercetătorii, s-a observat ca băieţii cu nume mai puţin ‘”populare” cresc adesea în familii mono-parentale şi cu un nivel de trai scăzut – iarăşi factori asociaţi cu un risc mai mare de delincvenţă. Acestor băieţi le este mai dificil să-şi găsească de lucru (greu de spus dacă din cauza „stigmatului numelui” ori din cauză că mediul familial nu le-a oferit şanse mari la educaţie), iar lipsa unui loc de muncă este, iarăşi, un factor asociat – statistic, în studii pe grupuri de indivizi, nu pentru fiecare caz în parte – cu comiterea de infracţiuni.

După cum se vede, asocierile sunt foarte complexe; numele este corelat cu o multitudine de elemente care, într-adevăr, pot să  influenţeze hotărâtor soarta unui om.

Numele care provoacă respingere

E o tristă realitate faptul că unele nume suscită imediat, involuntar, din partea unor oameni, prejudecăţi care, la rândul lor, provoacă o reacţie de respingere.

Anul trecut, un bărbat originar din Liberia, dar care trăia în Marea Britanie de 10 ani şi era absolvent al unei universităţi britanice, a dat în judecată compania Virgin Atlantic, acuzând-o de discriminare rasială. Bărbatul, pe nume Max Kpakio, urmărea să obţină o slujbă în cadrul unei filiale a companiei şi trimisese, în acest scop, un CV (cu numele să adevărat). Dar a fost respins. Cumva, a bănuit că numele său african ar fi putut fi cauza respingerii, aşa că şi-a trimis din nou CV-ul – o versiune simplificată a celui trimis iniţial, dar cuprinzând exact aceleaşi date relevante privind calificările şi calităţile sale şi deosebindu-se într-o singură privinţă: numele de Max Kpakio fusese înlocuit cu cel de Craig Owen (care suna mai britanic). De data aceasta, reacţia celor din compartimentului de resurse umane al Virgin Atlantic a fost cu totul alta: nu numai că l-au invitat pe candidat la un interviu, dar, susţine Kpakio, l-au sunat în mai multe rânduri, încurajându-l să se prezinte pentru selecţie. (Totuşi, tribunalul a respins acuzaţiile aduse companiei Virgin Atlantic, în baza faptului că existau şi late diferenţe în afară de nume între primul şi cel de-al al doilea CV trimis de Kpakio.)

Dar studii realizate atât în Marea Britanie, cât şi în SUA, arată că discriminarea etnică sau rasială de către angajatori, doar în baza numelui, există : trimiţând exact acelaşi CV, dar cu nume diferite, cercetătorii au descoperit că CV-urile care, prin numele de familie ori prin prenume, sugerează că aplicantul ar fi imigrant sau că ar aparţine, în orice alt fel, unei minorităţi etnice au, în general, şanse mai mici de a suscita un răspuns pozitiv din partea angajatorului. Este unul dintre multele feluri – poate cel mai descurajant – în care numele ne poate influenţa viaţa.

Din acest motiv, consideră cercetătorii, în general “e mai bine” (în sensul că ai mai multe şanse de reuşită în viaţă) dacă ai un nume obişnuit în cultura majoritară a ţării respective: atunci când tot ceea ce se cunoaşte despre un om este numele, persoanele care au un prenume obişnuit se descurcă mult  mai bine şi au şanse mai mari de succes decât cele cu prenume cu rezonanţă străină.  

Oricât de regretabil ar fi faptul că oamenii îşi fac păreri despre alţii doar pe baza numelor, situaţia există. Iată încă un exemplu despre felul în care numele poate influenţa opinia altora despre purtătorul său: un studiu australian recent arăta că oamenii au tendinţa de a avea o impresie mai bună despre colegii lor sau despre candidaţii politici ale căror nume le pot pronunţa cu uşurinţă. 

Cum reacţionăm la propriul nume?

De parcă faptul că numele influenţează impresia altora despre noi nu era de ajuns, noi înşine ne comportăm adesea într-un mod determinat, în bună măsură, de nume. Cercetările arată că, oricât de puţin rezonabil ar părea, suntem atraşi, inconştient, de lucruri, locuri şi oameni care “sună” ca propriul nostru nume. Fenomenul este numit de cercetători egotism implicit. Studiile în acest domeniu au produs unele rezultate controversate, cel mai comentat fiind un studiu din 2007 (citat şi într-un articol pe tema numelor, publicat pe site-ul CNN) care arăta că studenţii care au nume ce încep cu C sau D au rezultate mai slabe la învăţătură decât cei ale căror nume încep cu A sau B. (În SUA, rezultatele la examene sunt indicate nu prin cifre (note de la 1 la 10, ca la noi), ci prin litere, cea mai bună “notă” fiind A, iar cea mai slabă – F.) Egotismul implicit, susţin autorii controversatului studiu (Leif Nelson, de la University of California-Berkeley, şi Joseph Simmons, de la Yale University), este motivul ascuns, neconştientizat, pentru care studenţii cu nume ce încep cu C sau D iau calificative C sau D: sunt atraşi, fără să ştie şi fără să vrea, de aceste litere identice cu iniţiala numelui lor.

Tendinţa de a arăta mai mult interes când e vorba de “ceva” al cărui nume aminteşte de al nostru e susţinută şi de alte cercetări inedite: un studiu realizat la University of Michigan în 2008 arătase că oamenii erau mai dispuşi să doneze bani pentru ajutarea victimelor unui uragan în cazul în care numele uraganului începea cu aceeaşi literpă ca şi numele lor. Bizar, nu?

Ce să mai zicem de rezultatul surprinzător al unui studiu întreprins de Brett Pelham, profesor de psihologie la University of Buffalo? El a descoperit că numele poate influenţa locul în care o persoană se hotărăşte să trăiască: în cazul femeilor americane numite Georgia şi Virginia, era mult mai probabil ca ele să se mute în statele americane cu aceleaşi nume, cu 44% mai probabil decât în cazul femeilor cu altfel de nume.

Aşadar, numele ne modelează destinul?

Toate studiile menţionate mai sus arată că numele poate exercita o anumită influenţă, în funcţie de anumite situaţii specifice. Dar această influenţă este limitată, crede dr. Martin Ford, psiholog la George Mason University, SUA. 

“Numele au o influenţă semnificativă numai atunci când numele e singurul lucru pe care îl ştim despre o persoană”, spune el. Dar, pe măsură ce avem tot mai multe surse pe baza cărora să ne putem forma o impresie despre persoana respectivă, importanţa numelui descreşte. “Dacă adaugi o fotografie, impactul numelui slăbeşte. Dacă adaugi informaţii despre personalitate, motivaţii şi capacităţi, atunci impactul numelui se reduce la minimum”, afirmă dr. Ford.

Cu alte  cuvinte, rămâne valabil ceea ce am învăţat demult: e bine să nu ne grăbim să ne facem o părere despre o persoană, înainte de a o fi cunoscut cât de cât. 

Deşi trăim în oraşe, în societăţi cu diversitate tot mai mare, unde avem de-a face cu fel de fel de oameni, nume şi culturi, în adâncul psihicului nostru suntem încă, într-o măsură, tributari unui fel străvechi de a gândi; pe undeva, am rămas tot  fiinţe umane tribale, trăind într-un mic grup de oameni, familiar şi sigur, circumspecte faţă de ideea de “străin” şi ataşate profund lucrurilor care ne seamănă, pe care le cunoaştem, pe care, într-un mod obscur şi ciudat, le simţim “de-ale noastre”. În aceste condiţii, numele cu care suntem mai puţin obişnuiţi ne pot face să ne formăm păreri greşite, poate chiar să luăm decizii greşite, tocmai din cauza faptului că suntem predispuşi  să respingem ceea ce percepem ca nefamiliar.

Dar cercetările arată că această stare de lucruri se schimbă totuşi; foarte încet, ce-i drept, dar se schimbă. Pe măsură ce societăţile devin “mai multiculturale”, gradul de toleranţă la ceea ce este “altfel” va creşte. La ora actuală, asistăm la o luptă între două tendinţe puternice: înclinaţi profund umană de a prefera ceea ce este cunoscut şi tradiţional se ciocneşte cu dorinţa părinţilor de a da copiilor lor nume deosebite, care să-i distingă de marea masă a celorlalţi.  

Tendinţa este, oricum, aceea de diversificare. Deşi la ora actuală, după cum arată studiile, este încă avantajos, în general, pentru oricine să aibă un nume popular în ţara în care trăieşte, diversitatea implicată de multiculturalitate se reflectă şi în diversificarea tot mai accentuată a numelor. Peste 50 de ani, şi în România, nume foarte obişnuite azi ar putea să devină rare şi să sune ciudat şi demodat oamenilor care, la jumătatea celui de-al treilea mileniu, vor prefera nume care, cu doar câteva zeci de ani în urmă sunau aproape inacceptabil de străin şi bizar.