Ce spune despre tine animalul de companie pe care l-ai ales?

Pisică sau căţel?

Multor oameni le plac atât câinii, cât şi pisicile, dar majoritatea au o preferinţă pentru una sau alta dintre aceste specii.  

Iar faptul că o persoană se declară iubitoare de pisici sau iubitoare de câini spune ceva despre personalitatea ei, au descoperit psihologii.  

Foarte recent, Denise Guastallo, profesor de psihologie la Universitatea Carroll, SUA, a realizat un studiu la care au participat 600 de studenţi; aceştia au fost întrebaţi ce animale le place mai mult – câinele sau pisica? – şi au fost supuşi unui test pentru determinarea trăsăturilor de personalitate. Rezultatele, care au fost prezentate la întrunirea anuală a organizaţiei Association for Psychological Science din 2014 au arătat că persoanele care aveau o preferinţă marcată pentru câini erau realmente diferite de cele care preferau pisicile.

Cele care au declarat că iubesc mai mult câinii tindeau să fie mai vioaie, mai energice, mai deschise şi mai înclinate să respecte regulile. Iubitorii de pisici erau mai introvertiţi, mai sensibili, cu vederi mai largi şi cu o tendinţă spre non-conformism.

Descoperirea cea mai surprinzătoare – şi susceptibilă, evident, de a stârni mari controverse – a fost aceea care sugera că aceste două tipuri de persoane se deosebesc şi în ceea ce priveşte gradul de inteligenţă: iubitorii de pisici au obţinut scoruri mai mari la testele de  măsurare a coeficientului de inteligenţă, comparativ cu iubitorii de câini. Dar, cum inteligenţa este „un abis” extrem de dificil de explorat şi înţeles, având numeroase aspecte care interacţionează între ele în moduri complexe, ar fi o mare eroare să generalizăm lucrurile afirmând că „cei care iubesc pisicile sunt mai deştepţi decât cei care preferă câinii”; aşa ceva ar fi o simplificare excesivă a unui lucru extrem de complex.

(Dar stăpânii de câini sunt mai activi şi pot fi consideraţi cu 10 ani mai tineri decât persoanele sedentare, conform unui studiu american recent.)

Câinii şi pisicile conduc detaşat în topul animalelor de companie preferate, aşa că majoritatea studiilor s-au concentrat asupra acestor specii, dar, în viitor, ne putem aştepta să aflăm lucruri noi şi despre cei care preferă tovărăşia unui papagal sau a unui hamster, a unei iguane, a unui şarpe sau a peştilor de acvariu. De pildă, un studiu realizat în Marea Britanie de compania Petplan, cu ocazia lansării unui site despre animale de companie, sugera că persoanele care preferă iepurele ca animal de companie (2% dintre cei chestionaţi) sunt mult mai creative, comparativ cu cei care preferă câinii sau pisicile.

Bine, un câine; dar ce fel de câine?

Însă lucrurile pot mult mai nuanţate, chiar în cadrul unei şi aceleiaşi specii: şi alegerea unei anumite rase de câine, dintre sutele de rase canine, poate spune ceva despre personalitatea unui om. Desigur, când se gândesc să-şi ia un câine, mulţi oameni pun în balanţă o mulţime de aspecte: spaţiul pe care îl au la dispoziţie, timpul de care dispun pentru a se ocupa de câine, nu în ultimul rând aspectele financiare… mă rog, diverse criterii, de la caz la caz, în funcţie de care decid să-şi ia un anumit fel de câine.

Să zicem că acestea sunt nişte criterii obiective, dar oare nu există, s-au întrebat psihologii, şi criterii subiective care intră în joc, în mod inconştient, atunci când oamenii hotărăsc că doresc să aibă un anumit tip de câine? Şi există studii, mai simple sau mai pretenţioase (ca nivel ştiinţific), care dezvăluie corelaţii interesante între anumite caracteristici ale stăpânilor de câini şi rasele de câini pe care le deţin. Iată, în continuare, două exemple.

Recent, Frontline Spot On a realizat, cu participarea a 200 de deţinători britanici de câini, un astfel de studiu, din care au reieşit informaţii interesante: despre finanţele  proprietarilor – atât venituri, cât şi cheltuieli -, despre implicarea lor în relaţii amoroase, despre nivelul lor de educaţie şi relaţia cu câinele lor. 

• cei care deţineau un Yorkshire terrier se descriau drept cei mai fericiţi, susţinând că râd, în  medie, de 10 ori pe zi 
• cei care aveau un golden retriever aveau, în general, un nivel de educaţie mai avansat, un sfert dintre aceştia având o diplomă de masterat sau doctorat. 
• cei care aveau un chihuahua declarau că petrec cel mai mult titmp cu căţeii lor – 16 ore pe zi, în medie
• proprietarii de dalmaţieni tindeau în cea mai mare măsură să-şi răsfeţe câinii, cheltuind săptămânal mai mulţi bani pe delicatese pentru câini şi jucării, comparativ cu media cheltuielilor făcute de proprietarii altor rase. De asemenea, era mai probabil ca deţinătorii de dalmaţieni să posede o maşină sport.
• persoanele care aveau buldogi francezi se descriau drept „cei mai mari rockeri” şi aveau şi cea mai marcată tendinţă de a afirma că animalul lor de companie ştie ce gândesc.
• în cazul deţinătorilor de labradori, era mai probabil ca aceşti oameni să fie singuri (neimplicaţi în relaţii amoroase)
• cei care aveau buldogi au declarat cel mai frecvent că „sunt implicaţi într-o relaţie, dar vor să iasă din ea.”
• cei care aveau mopşi spuneau cel mai des că au căsnicii fericite şi tot ei declarau şi cele mai mari venituri dintre cei chestionaţi (137.000 USD pe an, în medie).
• în schimb, cei care aveau dogi germani erau cel mai prost plătiţi, declarând un salariu mediu de 50.000 USD anual.

La un nivel ceva mai înalt de rigoare ştiinţifică,  relaţiile dintre oameni şi câinii lor i-au preocupat şi pe specialiştii în psihologie. Un studiu interesant a fost întreprins în 2012 de către psihologii Lance Workman şi Jo Fearon, de la Bath Spa University, care au cerut colaborarea celor de la British Kennel Club (cea mai veche asociaţie chinologică din lume) pentru a realiza un studiu asupra a 1000 de deţinători de câini de rasă.

Cu ajutorul unui chestionar, au fost evaluate cele 5 mari trăsături ale personalităţii umane – „Big Five”, cum li se spune în literatura de limbă engleză. Modelul psihologic al celor 5 factori (sau modelul OCEAN, după iniţialele denumirilor celor 5 factori) este larg utilizat în psihologie pentru a caracteriza personalitatea unui individ: evaluând aportul fiecărui factor, prin intermediul unor teste specifice, se poate stabili un profil al personalităţii. Iată cele 5 trăsături:

• (O – openness ) deschidere – spre experienţe noi, emoţii, aventură; curiozitate şi imaginaţie
• (C – conscientiousness ) conştiinciozitate – autodisciplină, respectarea obligaţiilor, orientare spre scop; tendinţă spre organizare mai curând decât spontaneitate
• (E – extraversion) – caracterul extravertit: energie şi emoţii pozitive, sociabilitate
• (A – agreeableness ) – caracter agreabil: tendinţa de a fi empatic şi cooperant
• (N – neuroticism) – nevrotism: tendinţa de a resimţi cu uşurinţă emoţii negative – furie, îngrijorare, senzaţia de fi vulnerabil

Şi iată ce au aflat psihologii Lance Workman şi Jo Fearon când au căutat asocierile dintre anumite trăsături de personalitate şi deţinerea unui câine de o anumită rasă.

• persoanele care aveau un câine chihuahua aveau scoruri mari în ceea ce priveşte deschiderea (şi, în general, cei care aveau câini mititei – din rasele numite, generic, „Toy dogs”, în clasificarea Kennel Club – erau mai deschişi spre nou.)
• proprietaruii unor câini deosebit de prietenoşi, precum labradorii, aveau personalităţile cele mai agreabile (scoruri mari la agreabilitate).
• cei care aveau ciobăneşti germani, collie şi buldogi erau cei mai extravertiţi
• persoanele cel mai stabile emoţional aveau tendinţa de a deţine câini de vânătoare precum beagle sau ogari afgani (aceştia sunt încadraţi, în clasificarea Kennel Club, într-o categorie numită „hound”, care cuprinde ogari şi alte rase de câini folosiţi pentru urmărirea vânatului).

Rezultatele, prezentate la conferinţa anuală a British Psychological Society din 2012, au aruncat într-adevăr o lumină nou asupra relaţiilor dintre oameni şi câini în societatea oocidentală modernă şi au suscitat întrebări noi, cărora urmează să le răspundă studii viitoare în acest domeniu. 

După opinia dr. Workman, specialiştii ar putea ajunge chiar să facă predicţii destul de exacte privind personalitatea unui individ, luând în considerare rasa câinelui pe care îl deţine. 

„Se pare că anumite tipuri de personalitate sunt atrase, inconştient, de anumite rase”, spune el.

Şi Denise Guastallo afirmase, comentând rezultatele obţinute de ea în urmă cu doi ani, că e posibil ca oamenii să prefere, inconştient, un anumit animal de companie în funcţie de propriile lor trăsături de personalitate. 

La ce folosesc asemenea studii?

La prima vedere, par doar amuzante, dar rezultatele lor, dacă sunt folosite în mod inteligent, ar putea ajuta la creşterea calităţii vieţii oamenilor în moduri subtile şi eficiente. 

Un prim folos ar fi, evident, faptul că i-ar putea ajuta pe oameni să aleagă un animal de companie cu care să se înţeleagă realmente bine. Când îţi alegi un animal de casă, stabileşti cu el – vrei, nu vrei – o relaţie pe termen lung; iar o asemenea relaţie între un om şi un animal poate avea  probleme ca şi o relaţie între doi oameni (păstrând proporţiile): poate fi mai armonioasă ori mai dificilă, satisfăcătoare emoţional pentru ambii parteneri sau obositoare şi greu de suportat.

Multe studii au arătat că deţinerea unui animal de companie are consecinţe în planul sănătăţii, consecinţe ce pot fi atât benefice, cât şi nocive; prin urmare, nu e totuna dacă ai un câine (sau orice animal) cu care te înţelegi bine sau unul care te scoate din sărite zi de zi. Un instrument care să ajute la alegerea animalului de companie potrivit poate contribui la stabilirea unei relaţii bune cu acest animal, toată lumea având de câştigat din asta.

Un aspect special al utilităţii acestor studii se evidenţiază când e vorba despre câini însoţitori (ai unor persoane cu probleme de vedere ori locomotorii) sau despre aşa-numita „pet therapy” – numită şi zoo-terapie sau terapia cu ajutorul animalelor – în cadrul căreia, cel mai adesea, tot câinii sunt cei solicitaţi să ajute persoane ce suferă de anxietate, autism, depresie, psihoze. Studii cum sunt cel de mai sus îi pot ajuta pe specialişti să aleagă, pentru  persoanele care urmează o astfel de terapie, animalul de companie cel mai potrivit, mărind astfel eficienţa intervenţiei terapeutice.