În intervalul dintre anii 1950-1960, un număr de peste 10.000 de copii din lumea întreagă, majoritatea cazurilor fiind înregistrate în Germania Federală de atunci, s-au născut cu malformaţii şi afecţiuni care i-au chinuit pentru tot restul vieţii lor. Deoarece mamele lor au folosit pe parcursul sarcinii medicamentul denumit thalidomidă fără ca să afle despre groaznicele sale efecte secundare, aceşti bieţi copii s-au născut fără mâini şi picioare, sau cu membrele răsucite grotesc, cu coloane vertebrale contorsionate, surzi sau orbi şi cu afecţiuni iremediabile ale creierului şi inimii. Totul s-a terminat în cel mai mare scandal internaţional de după cel de-al doilea Război mondial, care a zguduit industria farmaceutică din temelii şi ale cărui efecte sunt vizibile şi astăzi.
Ce este thalidomida ?
Pe scurt, thalidomida este un medicament cu efect sedativ folosit şi în tratamentulul mielomului multiplu, o formă de cancer al măduvei osoase. După ce în luna aprilie a anului 1954, compania farmaceutică germană Chemie Grunenthal (în prezent activează sub numele Grunenthal GmbH) a obţiunul toate licenţele medicale de profil, aceasta se pregătea de lansarea cu surle şi trâmbiţe a unui medicament cu valenţe nemaiîntâlnite.
După ce a început testele clinice în anul 1956, compania germană a trecut doi ani mai târziu la producţia în masă a medicamenului thalidomidă sub forma produsului Grippex, care mai conţinea alături de acest component şi chinină, vitamina C, phenactină şi acid acetylsalicitic. Cercetătorii companiei medicale amintite descoperiseră că thalidomida avea şi un puternic efect antiemetic (adică era eficient în situaţiile de vomă şi greţuri), fapt care-l făcea aplicabil şi în tratamentul mahmurelii.
Prin urmare au mai scos pe piaţa internaţională un produs denumit Contergan, care conţinea de asemenea thalidomidă. Condergan-ul a beneficiat de campanii virulente de publicitate care-l descriau drept „medicamentul minune” pentru insomnie, tuse convulsivă, răceli, migrene şi stări de greaţă. Compania farmacologică Chemie Grunenthal a început un nou val de promovare agresivă a celor două medicamente în circa 46 de ţări în timp ce „garanta că produsul este pe deplin sigur pentru gravide şi mame care alăptează, fără niciun efect negativ asupra mamei şi copilului”.
Timp de patru ani de zile cât au fost pe piaţă, medici din toată lumea l-au prescris liber ca pe un antidot nontoxic pentru insomnie şi stări de greaţă.
Milioane de pacienţi l-au cumpărat. Timp de aproaape patru decenii, această companie particulară a ţinut sub secret periculozitatea medicamentelor incriminate, în timp ce a obţinut profituri substanţiale din vânzarea sa.
Chiar înainte de a fi lansat, soţia unui angajat al companiei care se tratase cu thalidomidă, tocmai născuse un copilaş fără urechi, dar şefii companiei au ales să ignore acest caz. Timp de doi ani de zile, circa un milion de germani s-au tratat cu medicamentele periculoase.
Când banii contează mai mult decât sănătatea
Dar la începutul anului 1959, au început să apară tot mai multe relatări despre adulţi care se trataseră cu thalidomidă şi se îmbolnăviseră brusc de nevrită periferică, o afecţiune care distruge sistemul nervos. Cum profiturile erau pe val, Chemie Grunenthal a suprimat orice informaţie, mituind în stânga şi în dreapta şi presând prin toate mijloacele criticile care începeau să fie publicate în jurnale medicale de profil.
Însă un medic obstetrician australian pe nume William McBride, împreună cu medicul pediatru german Widukind Leinz bănuiau o legătură între incindenţa crescută a avorturilor spontane şi naşterile copiilor cu malformaţii şi medicaţia cu thalidomidă, după cum dr. Lenz demonstrase în anul 1961. William McBride a fost de altfel premiat ulterior de către prestigiosul L’Institut de la Vie din Paris pentru eforturile sale în această direcţie. Chiar şi aşa, în faţa tuturor evidenţelor şi reacţiilor furioase venite de pretutindeni, compania germană a refuzat să retragă de la vânzare emdicamentul, menţinîndu-l pe pieţe încă patru luni de zile, înainte să fie nevoită să-l retragă.
Însă răul era deja făcut, circa 100.000 de femei de pretutindeni luaseră deja medicamentul, fapt care a provocat peste 90.000 de avorturi şi circa 10.000 de copii născuţi malformaţi. În Marea Britanie spre exemplu, medicamentul a primit licenţă de vânzare în anul 1958, iar din multitudinea de copii malformaţi născuţi, doar un număr de 466 au supravieţuit. În multe cazuri, membrele nu se dezvoltă firesc, la fel şi ochii, urechile şi unele organe interne. Mulţi copii afectaţi de medicaţie, au murit la scurt timp după naştere.
În prezent, mai trăiesc mai puţin de 3.000 de oameni, dintre care circa 470 trăiesc în Marea Britanie. Între celelalte 50 de state afectate de comercializarea medicamentelor epriculoase, se mai remarcă Japonia, cu 300 de supravieţuitori, Canada şi Suedia, cu peste 100 de oameni şi Australia, cu 45 de supravieţuitori. Guvernul Spaniei, spre exemplu, a recunoscut recent că şi aici s-a comercializat thalidomidă.
În ciuda evidenţelor clare, compania germană a încercat timp de decenii să ţină ascunse dimensiunile dezastrului, alegând să plătească despăgubiri pe viaţă (şi încă plăteşte) victimelor care la rândul lor declară că sumele oferite de compania farmaceutică sunt de-a dreptul derizorii şi nu acoperă cheltuielile speciale necesare unor oameni cu asemenea probleme de sănătate.
Spre exemplu în anul 1950, compania a fost de acord să plătească suma de 28 milioane $ care urmau să fie depuşi într-un fond destinat tuturor victimelor, în schimbul primirii de imunitate permanentă în faţa legislaţiei germane de atunci. Însă când banii din fond s-au terminat, guvernele germane s-au văzut nevoite să plătească despăgubiri compensatorii, iar în anul 2009, Grunenthal a readăugat în fondul respectiv suma de circa 60 milioane $. În afara compensaţiilor băneşti, victimele au trebuit să aştepte aproape 50 de ani pentru a auzi scuzele oficiale cerute de companie.
Dedesubturi naziste?
În data de 31 august 2012, Harald Stock, noul CEO al companiei germane a coborât din sediul din Stolberg pentru a dezveli o statuie din bronz ridicată pentru omagierea victimelor medicaţiei cu thalidomidă. Statuia reprezintă o fetiţă suferindă, iar pe soclul statuii compania a pus o placă în care îşi cere iertare tuturor victimelor, familiilor acestora şi supravieţuitorilor lăcomiei fără scrupule. Scandalul avea însă să se adâncească odată cu descoperirea unor legături dintre regimul nazist al Germaniei şi conducerea companiei Chemie Grunenthal din anii în care s-a fabricat şi lansat medicamentul periculos.
După ce războiul s-a încheiat, în anul 1946 familia Wirtz care se ocupase anterior de producţia de săpunuri, parfumuri şi produse de curăţat, a înfinţat compania buclucaşă care s-a dovedit a fi un rai pentru oamenii de ştiinţă şi medicii care căutau cu disperare un loc de muncă.
Între aceşti savanţi şi cercetători se aflau şi unii care colaboraseră cu naziştii în cadrul sumbrelor experimente ale acestora. Însă faptul că unii foşti membri ai Partidului Naţional Socialist fuseseră angajaţi de Grunenthal nu constituia deloc o surpriză. Atraşi de înalta lor pregătire şi profesionalism, companii grele americane precum Standard Oil sau Du Pont menţinuseră relaţii comerciale cu regimul nazist chiar în timpul războiului, şi nu s-au sfiit să recruteze imediat ce conflagraţia s-a încheiat tot mai mulţi cercetători care cochetaseră cu nazismul.
Între cei angajaţi de Herman Wirtz, şeful post belic al Grunenthal a fost Martin Staemmler, un mare susţinător al programului de „igienă rasială” al naziştilor. În urma invaziei germane în Polonia acest cercetător a lucrat pentru SS asupra populaţiei civile, alegând cine sî trăiească şi cine nu.
La Grunenthal, Martin Staemmler era şeful direcţiei de patologie în momentul în care thalidomida a început să fie vândut pe piaţă. Un alt angajat cu rezonanţe sumbre al companiei farmaceutice era Hans Berger-Prinz, care lucrase anterior cu Karl Brandt, medicul personal al lui Hitler. În anul 1968, când conducerea companiei Grunenthal a fost trimisă în judecată sub acuzaţii de neglijenţă medicală criminală care a dus la mii de avorturi şi naşteri cu prunci malformaţi în urma vânzării de Contergan, Hans Berger-Prinz a fost delegat să-şi apere compania în instanţă.
Alt individ dubios sera doctorul Ernst-Gunther Schenck, singurul nazist cu uniformă care şi-a găsit refugiu la Grunenthal. Cu toate că nu a fost implicat în programul medical al aplicaţiilor thalidomide, pe vremea când era inspector de nutriţie şi alimentaţie pentru SS, acesta a inventat o proteină artificială cu care au fost hrăniţi sub formă de test mai multe sute de prizonieri din lagărele de concentrare. Un număr de 370 de prizonieri au decedat în urma consumului de cârnaţi din această proteină experimentală. După ce a stat 10 ani în închisoare în Uniunea Sovietică, Ernst-Gunther Schenck s-a întors în Germania unde guvernul i-a interzis permanent să mai lucreze ca medic. Compania farmaceutică Grunenthal i-a oferit în schimb o slujbă în laboratoarele sale din Aachen…
Însă figura centrală a procesului intentat companiei, s-a dovedit a fi Heinrich Muckter. Pe timpul regimului nazist, acest individ lucra pentru descoperirea unui vaccin contra tifosulul. Deoarece culturile cu bacili de tifos nu pot exista în afara corpului uman, Muckter nu s-a sfiit să injecteze deliberat cu tifos sute de prizonieri. Odată împolnăviţi, pe prizonieri se puteau testa diverse variante de vaccinuri până era găsit cel eficient. Muckter şi-a făcut astfel de cap la Auschwitz, Buchenwald şi Groduo, la fel şi în Cracovia.
Vinovat de moarta a sute de prizonieri, capul lui Muckter era cerut de autorităţile poloneze, doar că a avut un noroc uriaş: prins de americani a fost deţinut pentru scurt timp de aceştia în Germania Federală. Ca un făcut, compania Grunenthal l-a angajat şi pe acesta. Ajuns şef peste echipa de cercetări din această companie particulară, lui Muckter i s-a încredinţat conceperea unui medicament eficient pentru greţuri şi migrene. Acesta a ales thalidomidul, cu toate consecinţele care urmau să vină…
De fapt, Muckter s-a ales cu bonusuri grase în urma succesului iniţial al medicamentelor.
Situaţia nu s-a reglementat încă, multe procese fiind şi la această oră pe rol.