„Dezextincţia”, proiectul prin care speciile dispărute ar putea fi readuse la viaţă
Anul trecut, mai mulţi oameni de ştiinţă s-au întâlnit în cadrul unei conferinţe internaţionale, organizată de National Geographic, pentru a discuta despre posibilitatea readucerii la viaţă a unor specii de animale dispărute.
Savanţii au ales câteva specii candidate la „dezextincţie”, cum a fost numit acest ambiţios plan care se bazează pe clonare.
Pentru a stabili ce specii dispărute ar trebui clonate şi reintroduse în ecosistem, experţii au avut în vedere mai multe criterii.
În primul rând, ei trebuie să afle dacă specia respectivă are o funcţie importantă pentru ecosistem şi, desigur, dacă există mostre ADN de calitate, care să permită clonarea.
Apoi, este important ca biologii să cerceteze decă respectiva specie poate fi reintrodusă în sălbăticie, dacă habitatul ei mai există şi nu cumva animalul va fi condamnat din nou la dispariţie.
Lista speciilor alese este destul de mare şi unele alegeri pot părea de-a dreptul surprizătoare, cum este, de exemplu, cazul Smilodonului, temuta felină preistorică cu colţi uriaşi.
Iată care sunt speciile care ar putea fi readuse la viaţă în cadrul acestui proiect:
-Papagalul Carolina Parakeet sau Carolina Conure: a fost singurul papagal originar din estul Statelor Unite, foarte căutat pentru penele lui frumoase, de culoare verde, folosite deseori pentru împodobirea pălăriilor. Ultimul exemplar a murit în captivitate în 1918.
-Papagalul Ara Tricolor: originar din Cuba, a dispărut din cauza defrişării pădurilor.
-Bourul: strămoşul vacilor domestice a ocupat cândva veste regiuni din Europa (inclusiv România), Asia şi Africa de Nord. A dispărut în 1627.
-Pasărea Dodo: originară din Mauriţius, a dispărut după ce oamenii au ajuns pe această insulă şi au început s-o vâneze. Pasărea nu avea duşmani naturali, de aceea era foarte curajoasă şi nu se temea de oameni.
-Vrăbiuţa Dusky Seaside, originară din sudul Floridei, a fost declarată dispărută în 1990. Păsările au murit din cauza insecticidului DDT, folosit pentru uciderea ţănţarilor.
-Raţa Labrador: a dispărut în jurul anului 1870, însă motivul nu este cunoscut, pentru că această pasăre nu avea carnea gustoasă şi nu era vânată.
-Heath Hen, o specie de cocoş de preerie, a trăit pe coasta Americii de Nord până în 1932, când a fost declarată dispărută. Carnea acestei păsări era foarte gustoasă, fiind specia care a fost gătită la primele mese care au pus bazele tradiţiei de Ziua Recunoştinţei.
-Ciocănitoarea Imperială nu a mai fost văzută de peste 50 de ani, deşi nu a fost declarată dispărută deocamdată. Habitatul ei, care era în Mexic, a fost însă distrus.
-Pinguinul Marele Auk a dispărut în secolul al XIX-lea, din cauza schimbărilor climaterice din timpul Micii Ere Glaciare, a vânătorii şi a atacurilor tot mai dese ale urşilor polari.
-Ultima populaţie izolată de mamuţi lânoşi a trăit în Insula Wrangel din Oceanul Arctic acum 4.000 de ani.
-Mastodontul a trăit în America de Nord şi America Centrală, dispărând acum 12.000 de ani.
-Moa era o pasăre uriaşă care trăia în Noua Zeelandă. Avea 3,6 metri înălţime şi cântărea peste 220 de kg. A fost vânată de maori, populaţia locală, până a dispărut, în jurul anului 1400.
-Pasărea Elefant a trăit doar pe insula Madagascar, de unde a dispărut în secolul al XVII-lea. Avea 3 metri înălţime şi cântărea aproximativ 400 de kg.
-Porumbelul Călător, care zbura în trecut în stoluri uriaşe, a dispărut în anul 1914, când a murit ultimul exemplar. Pasărea a fost vânată masiv.
-Capra ibex de Pirinei a trăit în nordul munţilor Pirinei şi în sudul Franţei, dispărând în 1989.
-Zebra Quagga a trăit în Africa de Sud, unde ultimul exemplar a murit în captivitate în 1883.
-Smilodonul, uriaşa felină cu dinţi ca o sabie, a dispărut acum 10.000 de ani, din cauza schimbării climei de la sfârşitul ultimei Ere Glaciare.
-Delfinul de apă dulce Baiji a populat cândva apele râului Yangtze din China. A dispărut din cauza poluarii apei, ca urmare a industralizării.
-Thylacine, sau Tigrul Tasmanian, este singurul marsupial aflat de lista propusă de experţi. Până în anul 1960 putea fi întâlnit în Australia, Tasmania şi Noua Guinee.
-Foca din specia călugăr trăia în Marea Caraibelor, unde ultimul exemplar a fost văzut în 1952. Specia a fost vânată pentru grăsimea ei. De asemenea, oamenii i-au redus cantitatea de hrană disponibilă, pescuind peştii cu care se hrănea.
-Huia era o specie de pasăre din Noua Zeelandă, foarte căutată pentru colecţii private şi exponate de muzeu, în special datorită ciocului lung şi încovoiat al femelei.
-Pasărea Moho trăia în Hawaii, unde a fost vânată până la dispariţie, în 1934.
De la dezamăgirea unui experiment eşuat la succesul proiectului Lazarus
Ideea clonării unor specii dispărute a atras atenţia întregii lumii după ce scriitorul Michael Crichton a publicat romanul „Jurassic Park”, ecranizat ulterior.
În anul 2003 însă, oamenii au fost la un pas de a realiza pentru prima dată ceea ce părea imposibil. O echipă de savanţi spanioli şi francezi a decis să cloneze ibexul de Pirinei.
Această subspecie de capră sălbatică a dispărut în anul 1989, când ultimul exemplar, o femelă numită Celia, a murit în sălbăticie.
Celule cu ADN-ul Celiei au fost însă păstrate în laboratoare din Spania, iar în anul 2003 oamenii de ştiinţă, coordonaţi de Jose Folch, au încercat s-o cloneze.
Au implantat nuclei de ADN în ovule de capră golite de ADN-ul propriu. După 57 de încercări, 7 capre au rămas gestante, dar numai una a dus sarcina la termen. Din păcate însă, clona Celiei a murit imediat după naştere, din cauza unei grave malformaţii la plămâni.
Veterinarul Alberto Fernández-Arias, care a asistat neputincios la moartea puiului, crede că acum ştiinţa a evoluat suficient de mult pentru ca o specie dispărută să poată fi redusă la viaţă cu succes. El este unul din susţinătorii proiectului promovat de National Geographic.
Se pare că optimismul lui nu este chiar neîntemeiat. În noiembrie 2013, cercetătorii de la Universitatea din Newcastle, coordonaţi de paleontologul Michael Archer, au reuşit să cloneze o specie de broască dispărută în 1983. Proiectul se numeşte Lazarus şi a fost considerat una din cele mai bune invenţii ale anului 2013 de către publicaţia Time.
Archer şi echipa lui au clonat cu succes o specie de broască australiană care naşte puii pe gură – Rheobatrachus vitellinus. Specia a dispărut din cauza bolii provocate de o ciupercă răspândită de oameni.
Cercetătorii au conservat mostre de ţesut timp de 40 de ani şi au reuşit clonarea, prin metoda numită transplantare nucleară celulară somatică. Puii de broască astfel obţinuţi au trăit doar câteva zile.
Archer este însă convins că acesta este un prim pas şi că marea victorie a proiectului Lazarus va fi clonarea unui tigru tasmanian.
De ce să readucem la viaţă specii dispărute?
Dincolo de detaliile tehnice ale clonării unei specii dispărute, se pune în primul rând problema motivul pentru care zeci de savanţi din întreaga lume ar dori să facă aşa ceva.
Michael Archer spune că multe specii au dispărut în ultimii ani tocmai din cauza oamenilor, care le-au vânat şi le-au distrus habitatul. Prin urmare, este într-un fel o obligaţie morală să le aducem înapoi în ecosistem, crede el.
Paleontologul răspunde dur criticilor care îi acuză pe savanţi că se joacă de-a Dumnezeu clonând specii dispărute: „Cred că ne-am jucat de-a Dumnezeu atunci când am exterminat aceste specii”.
Există însă un aspect al problemei care nu poate fi neglijat şi criticii acestui proiect nu ezită să-l aducă în discuţie. Ei spun că multe specii nu au fost exterminate intenţionat, prin vânătoare, ci au dispărut din cauza poluării şi a schimbărilor survenite în habitatului lor.
Astfel, este foarte posibil ca, după ce vor fi clonate şi reintroduse în ecosistem, ele să dispară din nou, pentru că nu se pot adapta, avertizează Glenn Albrecht, directorul Institutului pentru Sustenabilitate Socială din cadrul Universităţii Murdoch din Australia.
Pe de altă parte, reintroducerea în mediu a unor specii dispărute ar aduce unele beneficii naturii, crede Serghei Zimov, ecologist la Northeast Science Station din Cherskiy, Republica Sakha.
El spune că dispariţia mamuţilor lânoşi a dus la transformarea Siberiei din stepă în tundră, pentru că animalele nu au mai fertilizat solul şi muşchiul a luat locul ierbii.
Zimov a pus bazele unui Parc Pleistocen, unde a reintrodus mamifere mari şi cai, în speranţa că astfel se va schimba ecosistemul. Acum aşteaptă clonarea mamutului lânos, dar este conştient că probabil doar nepoţii lui vor apuca să vadă uriaşul animal preistoric dominând tundra Siberiei.
Totuşi, este posibil ca visul lui să devină realitate mai devreme decât îşi imaginează. Anul trecut, cercetătorii de la Sooam Biotech Research Foundation din Seoul şi experţi de la Universitatea Federală Nord-Est din Yakutsk au descoperit în Siberia, pe maul râului Yana, rămăşiţele foarte bine conservate în gheaţă ale unui mamut.
Au putut recupera bucăţi de piele, păr şi chiar grăsime, iar acum aceste mostre de ţesut se află la Seul, unde sunt analizate.
Dacă vor reuşi să descopere o singură celulă vie, savanţii vor putea obţine apoi milioane de celule identice, care vor fi determinate să formeze embrioni ce vor fi implantaţi în femele elefant, explică Insung Hwang, care a organizat expedinţia de la râul Yana.
Dacă nu vor găsi o celulă vie, cercetătorii au şi un plan B: să utilizeze vechea tehnică de clonare, care este însă mai riscantă.
Ei vor încerca să recupereze un nucleu ADN din celula de mamut, pe care să-l implanteze într-un ovul de elefant golit de conţinut genetic, în speranţa că astfel se va dezvolta un embrion de mamut.