Operaţiunea Paperclip, sau cum au „furat” americanii savanţii naziştilor

 

Ce te faci când n-ai savanţi?

 

 

Recrutarea, răpirea sau chiar vânătoarea de oameni capabili şi inventivi nu este deloc o îndeltnicire nouă la scara istoriei. Ba din contră! 

Dacă studiem puţin trecutul militar al omenirii descoperim că de la sumerieni, egipteni, romani, bizantini, mongoli, otomani, până în zilele noastre, fiecare forţă militară angajată în orice conflict, încerca cu orice mijloace capturarea armurierilor şi meşterilor constructori inamici. Evident, odată ajunşi în tabăra duşmană, aceştia nu aveau încotro şi trebuiau să-şi ofere cunoştinţele acestora.

 

Fenomenul a fost prezent în mai toate epocile istorice, având însă punctul culminant în perioada celor două Războaie Mondiale din secolul trecut. Confruntările americanilor cu armata nazistă au scos la iveală un fapt deranjant pentru autorităţile de la Washington. Din punct de vedere al armelor deţinute, dar mai ales al tehnologiilor militare de-a dreptul vizionare, germanii aveau un avans considerabil în faţa anglo-americanilor, nu mai pomenim de sovietici…

 

 

Problema era una deosebit de importantă şi delicată, căci nici nu se sfârşise bine cea mai mare conflagraţie din istorie şi zorii Rozboiului Rece băteau deja la uşă. Statele Unite şi Marea Britanie, în particular erau conştiente de faptul că Uniunea Sovietică avea nu se va limita la rolul de rival eideologic şi cultural, dar prin politicile sale se erija deja într-un rival militar şi economic în viitor. Cu toate că războiul încă nu se încheiase, Marea Britanie şi Statele Unite ştiau deja că alianţa cu sovieticii se va sfârşi cât de curând, iar în codiţiile tensionate de atunci, oricare parte care ar fi obţinut supremaţia militară, urma să domine lumea şi să dicteze termenii propriei sale politici. 

 

Ţinând cont de aceste raţiuni de stat de maximă importanţă Joint Intelligence Objectives Agency (un gen de agenţie de informaţii care combina activitatea viitoarei C.I.A. cu cea a unui serviciu de contraspionaj militar) a demarat un program extrem de ambiţios care avea să se concretizeze în celebra Operaţiune Paperclip. Atât de important era ţelul final al operaţiunii, încât agenţii săi au negat aliaţilor lor sovietici (de atunci) şi britanici că ar fi interesaţi de cunoştinţele savanţilor germani, cunoştinţe pe care le desconsiderau şi ridiculizau la nivel oficial.

 

Tot la nivel oficial termenii Operaţiunii Paperclip interziceau recrutarea sau racolarea oricărui savant sau cercetător german care a fost memebru al Partidului Naţional Socialist al lui Hitler sau ar fi fost implicat în experimente sadice, inumane sau ar fi luat parte la crime împotriva umanităţii. Realitatea a fost cum nu se paote mai diferită…

 

 

 Mult râvnita listă a lui Osenberg   

 

 

Într-adevăr, lista aceasta era probabil cel mai căutat document militar german de la închierea războiului, însă încă mai căutaţi erau oamenii care făceau parte din ea. Regimul nazist a fost dintotdeauna conştient atât de progresele tehnologiilor sale militare, cât şi de valoarea şi pregătirea oamenilor din spatele acestor adevărate inovaţii ale Zeului Marte.

 

După eşecul cuceririi şi ocupării URSS-ului, şi mai ales după începerea devastatoarei ofensive a sovieticilor care nu aveau să se oprească decât la Berlin, autorităţile naziste au fost conştiente de pericolul care-i viza pe cercetătorii lor cei mai importanţi care riscau să fie executaţi sau capturaţi de sovietici. Atunci, naziştii au ordonat întoarcerea în Germania a celor mai importanţi oameni de ştiinţă, cercetători şi tehnicieni.

 

 

Aceştia trebuiau neapărat să se întoarcă în interiorul granişelor germane unde urmau să fie folosiţi la alcătuirea unui plan fulger destinat stopării înaintării Armatei Roşii. „Armata de genii a lui Hitler”, cum fusese numită în grabă de către Aliaţi, această unitate formată în grabă de nazişti, includea un număr de circa 4.000 de experţi şi ingineri în studiul şi dezvoltarea potenţialului militar al rachetelor (în fond rachetele erau tot o invenţie germană). Savanţii germani au fost detaşaţi rapid în baza militară din Peenemunde, pe coasta maritimă din nord-estul Germaniei.

 

Firi suspicioase, naziştii vroiau ca toţi savanţii selectaţi pentru viitoarele lor planuri de război să corespundă din punct de vedere ideologic şi politic programei Partidului Naţional Socialist. Din acest motiv, i-au încredinţat lui Werner Osenberg, un cercetător militar, misiunea de a întocmi o listă cu colegii săi corecţi d.p.d.v. politic, deci demni de încrederea şi aprecierea finală a lui Adolf Hitler în persoană. Aşa a apărut Lista lui Osenberg, un document păstrat secret pentru mulţi ani de atunci încolo.

 

 

Aliaţii au dat din pură întâmplare peste ea. În luna mai a anului 1945, un spion polonez a găsit fragmente din Lista lui Osenberg ascunse într-o toaletă dintr-o clădire a Universităţii din Bonn. Lista a ajuns în mâinile celor din serviciul secret MI6, care au trimis-o omologilor lor americani. Robert B. Staver, şeful Direcţiei de Studii şi Cercetări asupra Aparatelor de Propulsie cu Reacţie din cadrul Armatei Americane s-a folosit din plin de această listă pentru a înjgheba, şi apoi completa, un prim nucleu de savanţi germani care aveau să fie capturaţi şi interogaţi. Printre primele nume din listă se evidenţia şi cel al celebrului Werner von Braun, cel mai important savant german şi pionerul rachetelor aşa cum le ştim şi la ora actuală. 

 

  

 Schimbarea taberelor (cu tot ce înseamnă asta)

 

 

Fenomenul nu este deloc unul nou în istorie. Cu atât mai mult cu cât savanţii germani nu prea aveau de ales. Un refuz de colaborare ar fi însemnat să intre pe mâna sovieticilor care s-ar fi purtat cu ei mult mai aspru decât americanii, şi germanii ştiau ce înseamnă să fii prizonier de război al Armatei Roşii, sau ar fi putut fi deferiţi Tribunalului de la Nurnberg pentru colaborarea unora dintre ei cu şefii lagărelor de exterminare de tristă amintire. În plus, miza şi interesele aflate în joc erau atât de mari încât americanii le-ar fi iertat savanţilor inclusiv participarea activă la crime împotriva umanităţii, în schimbul cunoştinţelor lor.

 

La urma urmei nu au lansat ei expresia, cât se poate de adevărată, de altfel, „Knowledge is Power” ?

Werner von Braun, spre exemplu, avea grad de colonel în SS, şi se folosea din plin de acest grad pentru a se deplasa pe tot teritoriul deţinut de germani, chiar şi în ultimele săptămâni de dinaintea încheierii războiului. Talentul şi creativitatea omului care inventase tehnologia rachetelor precum şi prototipul V2 erau suficiente pentru ca americanii să ordone o operaţiune de „înălbire” a trecutului acestuia înainte de a fi trimis în Statele Unite unde a beneficiat de cele mai bune condiţii de trai şi lucru din lume pentru restul tuturor zilelor sale.

 

Ordinul de „înălbire” a sa fusese semnat chiar de preşedinţii americani din acele vremuri, iar von Braun a fost creierul din spatele aselenizării cu succes a americanilor din anul 1969. Cazul său nu a fost deloc singular, sute de astfel de cercetători germani au fost transformaţi pe loc, cu cetăţenie şi drepturi sporite în „cercetători guvernamentali americani”. După capturarea majorităţii savanţilor germani descoperiţi la Baza din Peenemunde, americanii i-au transferat temporar, cu tot cu familii, într-un loc sigur din Landshut, în sudul Bavariei. Dacă nu ar fi fost descoperită lista din toaletă, sovieticii ajungeau înaintea lor, iar Uniunea Sovietică ar fi avut un mare avantaj militar asupra întregii omeniri…

 

 

Începând cu luna iulie a anului 1945, savanţii lui Hitler, cum li se zicea deja în cancelariile occidentale au fost transferaţi rapid pe pământ american. Iniţial au fost ţinuţi pentru interogatorii într-o închisoare secretă din Fort Hunt, statul Virginia. Conform surselor oficiale americane, savanţii germani nu au fost torturaţi, marea lor majoritate acceptând de bunăvoie să-şi continuie cercetările sub cetăţenie şi identitate americană. 

Nici nu ar fi avut de ales…

 

Sovieticii începuseră deja propriile lor „vânători de genii”, dar nu avuseseră norocul americanilor. Cu toate acestea, Washingtonul dăduse deja undă verde unei alte operaţiuni specializate, denumită Proiectul Safeheaven, care avea ca scop identificarea savanţilor capturaţi de sovietici, precum şi a celor care reuşiseră să fugă în Africa, Spania sau America de Sud.

 

În anul 1947, Operaţiunea Paperclip putea fi considerată deja un succes, căci americanii reuşiseră să obţină un număr de aproximativ 1.800 cercetători germani, alături de 3.700 rude şi membri ai familiilor acestora care reuşiseră să scape de sovietici.

Se estimează că din cauza acestei operaţiuni, Statele Unite au ţinut în loc reconstruirea Germaniei timp de trei ani de zile, căci şi statul german ar fi avut mult de câştigat de pe urma cercetătorilor săi.

 

 

În urma Operaţiunii Paperclip, atât forţele armate americane, cât şi cercetarea ştiinţifică la nivel mondial au primit un impuls fără precedent, de-a dreptul extraordinar.

 

Se estimează că în anul 1955, alţi 94 de savanţi germani care lucraseră la bazele americane din Germania, au ajuns în Stetele Unite, ridicând la circa 1,600 de oameni, numărul cercetătorilor puşi de americani să lucreze pentru ei. Mulţi dintre ei au impulsionat decisiv domenii importante ale ştiinţei şi cercetării. Bunăoară ingineria rachetelor americane a beneficiat nu numai de Werner von Braun, dar şi de Rudi Beichel, Magnus von Braun, Georg von Tiesenhausen, Ludwig Roth, Artur Rudolph şi mulţi alţii fără de care nu se poate imagina Programul Spaţial American de la începuturile sale până în prezent.

 

Cercetatea în domeniul aeronauticii a fost impulsionată de nume mari precum Sighars F. Hoerner şi Alexander Martin Lippisch. Medicina, cercetarea în domeniul electronicii, ba chiar şi serviciile secrete au avut numai de câştigat de pe urma creierelor germane.

 

Gurile rele vorbesc chiar despre faptul că toate tehnicile de tortură şi interogatorii dure folosite în CIA ar fi fost alcătuite pe baza informaţiilor obţinute de la cercetătorii germani care au făcut experimente pe oameni în lagărele naziste. Este cazul lui Hubertus Strughold care deşi a fost învinuit în cadrul Procesului de la Nurnberg că făcea experimente cumplite pe deţinuţii din Dachau, nu doar că nu a păţit nimic, dar se pare că a avut o funcţie importantă în cadrul NASA, iar biblioteca unei baze militare din San Antonio, Texas, poartă şi astăzi numele său…

Întotdeauna politicile mari au propriile raţiuni şi judecăţi de măsură.