Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi: secretele ştiinţifice ale relaţiilor reuşite

Când facem o listă mentală a însuşirilor pe care i le pretindem partenerului perfect, ne gândim adesea la frumuseţe fizică, bogăţia materială, un ascuţit simţ al umorului, sensibilitate, plus o diplomă de la o universitate de top – o listă destul de lungă.

Dar, cu cât pretindem mai multe calităţi simultan, cu atât scad şansele de a le găsi întrunite în persoana unui singur om, avertizează  Ty Tashiro. Iar numărul magic este trei.

El le propune femeilor să îşi imagineze o cameră în care se găsesc 100 de bărbaţi. Dacă o femeie aflată în căutarea unui partener merge pe criteriul mediocrităţii şi alege drept criterii de selecţie trei trăsături – vrea, să zicem, un bărbat care să arate acceptabil, să fie de înălţime mijlocie şi să aibă un venit decent, de nivel mediu – atunci, din punct de vedere statistic (cel puţin al statisticii valabile în SUA), are şanse de a găsi întrunite toate cele 3 condiţii la 13 dintre bărbaţii prezenţi. Dacă îşi sporeşte pretenţiile şi doreşte un bărbat înalt şi chipeş, care să câştige măcar 87.000 dolari pe an, doar unul singur dintr-o sută are şanse să corespundă. Dacă mai adaugă încă o trăsătură – să fie amuzant, blând ori să aibă o anumită opinie politică – devine practic imposibil, statistic vorbind, să găsească un astfel de bărbat printre cei 100 prezenţi: probabilistic, şansele tind spre zero.

Tashiro, care este profesor la Center for Addictions, Personality, and Emotion Research, din cadrul Universităţii Maryland, a analizat cifrele care descriu acest proces şi este de părere că mulţi oameni abordează greşit problema găsirii unui partener. În opinia lui, persoanele singure aflate în căutarea unui tovarăş de viaţă ar trebui să se comporte mai „statistic” atunci când se aventurează în această lume „iraţională” a căutării perechii potrivite.

În cartea pe care a publicat-o de curând, “The Science of Happily Ever After: What Really Matters in the Quest for Enduring Love”, Ty Tashiro scrie, tranşant: „Toate aceste dorinţe ne-au adus în situaţia de a vrea totul şi de a nu ne alege cu nimic.” Opiniile sale pe această temă au fost recent prezentate într-un articol amplu apărut în New York Post.

Încercările de a găsi un partener ar trebui să se axeze pe „învăţarea procesului de a respinge trăsăturile indezirabile şi de a ne restructura viziunea asupra a ceea ce contează cu adevărat la un partener”, afirmă el.

Deşi 90% dintre oameni se căsătoresc la un moment dat în viaţă, abia o treime îşi păstrează pe termen lung ataşamentul faţă de partener; în celelalte cazuri, se ajunge la divorţ, despărţire ori căsnicii nefericite. Contribuie mult la această situaţie viziunea noastră romantocă asupra iubirii: 88% dintre adulţi cred în existenţa „sufletului-pereche”.

Soluţia propusă de prof. Tashiro? Când găseşti un partener pe termen lung, nu face risipă de dorinţe. Pune-ţi doar trei.

Ce ar trebui să păstrezi pe listă? Renunţă la frumuseţea fizică, dacă poţi. Aspectul fizic nu este un indiciu al satisfacţiei sexuale, nici nu este corelat cu o căsnicie mai fericită.  Cercetările prof. Tashiro l-au dus spre concluzia că „nu există nicio asociere demnă de crezare între aspectul fizic atrăgător şi satisfacţia în relaţie.”

Un studiu realizat la Universitatea din Tennessee a inclus 82 de persoane recent căsătorite; fiecare a fost rugată să evalueze cât de atrăgător i se pare partenerul (acesta a fost evaluat şi de un asistent de cercetare, pentru comparaţie). Rezultatele confirmă spusele prof. Tashiro: nu a fost găsită nicio corelaţie între gradul de atractivitate fizică a partenerilor şi gradul de satisfacţie resimţită în relaţie. Singura asociere descoperită a fost aceea că bărbaţii cei mai atrăgători, din punct de vedere fizic, erau cel mai puţin satisfăcuţi de căsniciile lor.

În plus, nici banii nu contribuie la fericirea în căsnicie, dincolo de un anumit nivel. La capătul inferior al scalei de venituri, banii contează (în SUA, în categoria persoanelor cu venituri scăzute se întâlneşte cea mai ridicată rată a divorţului în primii 10 ani de căsnicie), însă dincolo de un anumit prag, reprezentat de un venit stabil de 75.000 USD pe an, mai mulţi bani nu înseamnă mai multă fericire în căsnicie.

„Odată depăşit pragul de 75.000 USD pe an, nu există nicio asociere semnificativă între o avere mai mare şi un nivel mai înalt al satisfacţiei psihologice”, scrie Tashiro. „De la un anumit punct încolo, bogăţia începe să fie asociată cu presiuni sociale mai mari şi izolare socială.”

Aşadar, pare mai înţelept ca oamenii să se concentreze pe găsirea unui partener care „să îi ajute să întemeieze o gospodărie în care să fie satisfăcute necesităţile de bază şi în care să existe o probabilitate mică de a întâmpina dificultăţi economice.”

Cum vrei să fie jumătatea ta?

Şi atunci – vine întrebarea cea mai importantă –  care este trăsătura de personalitate care favorizează în cel mai înalt grad o relaţie amoroasă reuşită?

Răspunsul este: firea plăcută.

Agreabilitatea, cum este denumită în pshologie, este una dintre cele 5 trăsături principale ale personalităţii incluse de de specialişti în ansamblul numit Big Five (celelalte fiind extraversia, conştiinciozitatea, nevrotismul şi deschiderea spre nou); scorurile obţinute de o persoană la fiecare dintre aceste 5 trăsături, în urma evaluărilor prin teste psihologice speciale, descriu în măsură importantă personalitatea ei.

„Agreabilitatea” descrie o persoană politicoasă, flexibilă, de încredere, veselă, cooperantă, îngăduitoare, blândă şi tolerantă. La prima vedere, multora nu li se pare prea sexy; şi totuşi, este indicatorul cel mai fiabil care arată că e vorba despre un partener ce merită păstrat pe termen lung.

Într-un studiu pe 168 de cupluri, cercetătorii au aflat că „variabila care prezice cel mai bine care dintre cupluri vor rămâne căsătorite – chiar mai bine decât dragostea, exprimarea afecţiunii ori negativismul – a fost capacitatea de a răspunde afectiv, strâns legată de agreabilitate”, scrie Tashiro.

De altfel, adesea oamenii agreabili sunt şi „mai buni în pat”, cum se spune; au, adică, succes mai mare în ceea ce priveşte viaţa sexuală.

„Bărbaţii cu un scor înalt în ceea ce priveşte agreabilitatea nu numai că sunt mai  buni la suflet, dar este mai probabil ca ei să păstreze vie dorinţa sexuală în cursul relaţiei”, este de părere cercetătorul american. Aceşti bărbaţi sunt mai generoşi şi deseori mai sensibili, ceea ce îi face parteneri sexuali mai buni.

Cu alte cuvinte, pentru femeile care caută bărbaţi buni de luat de soţi, tipii agreabili ar trebui să câştige cursa. Iar lucrurile stau la fel şi când e vorba despre bărbaţi care îşi caută o soţie: firea plăcută a unei femei este cel mai mare atu.

Aşa că, dacă vă aflaţi în căutarea unui partener de viaţă, e mai bine să investiţi într-o persoană plăcută, decât într-una super-sexy sau putred de bogată.

Încă şi mai încurajator e faptul că persoanele cu un fel de-a fi agreabil au tendinţa de a-şi păstra această calitate. Înfăţişarea şi averea nu beneficiază de garanţie pe viaţă, pe când trăsăturile de personalitate (descrise prin sistemul Big Five) tind să rămână constante de-a lungul vieţii, după cum arată studiile longitudinale (care urmăresc aceleaşi persoane pe perioade lungi de timp).

Dar să punem şi întrebarea complementară: care este cea mai nedorită trăsătură de persoanalitate, din perspectiva durabilităţii relaţiilor? 

Nevrotismul, spun specialiştii; acesta descrie o persoană înclinată spre anxietate, depresie, jenă, instabilitate emoţională şi nesiguranţă.

Un studiu a arătat că partenerii nevrotici erau mai predispuşi să se despartă, comparativ cu partenerii cu scoruri mai joase în materie de nevrotism. Multe alte studii au arătat că nevrotismul este principalul factor predictor al lipsei de succes al relaţiei. „Singura variabilă care distinge cuplurile cu căsnicii fericite de cele cu mariaje nefericite şi de cuplurile care s-au despărţit ori au divorţat a fost comportamentul supărăcios şi plin de toane, variabila cel mai mult înrudită cu nevrotismul”, afirmă Tashiro.

Iar asta nu e totul. Şi celelalte trăsături de personalitate din grupul Big Five joacă roluri importante în evoluţia pe termen lung a unei relaţii, şi nu contează numai fiecare în parte, ci şi proporţiile în care se asociază între ele. Deschiderea, deşi aparent o trăsătură „bună”, pozitivă (însemnând că o persoană este cultivată, plină de imaginaţie, originală) poate fi un dezastru pentru relaţie, atunci când este combinată cu un nivel scăzut al unei alte trăsături – conştiinciozitatea. O astfel de persoană, aflată mereu în căutarea noului, dar prea puţin preocupată de consecinţe şi de aspectul moral  al acţiunilor ei, aproape sigur îşi va înşela partenerul.

Dragostea e oarbă

Din păcate, din cauză că dragostea ne falsifică percepţiile, adesea nu vedem semnele grăitoare ale unor asemenea predispoziţii. Oamenii de ştiinţă numesc acest fenomen, cu un  termen ştiinţific, “positive illusory bias” (părtinire pozitivă, sau subiectivism pozitiv iluzoriu): un om îndrăgostit tinde să exagereze calităţile şi potenţialul partenerului, să-l vadă într-o lumină mult mai bună decât îl văd rudele, prietenii ori străinii. Este celebrul efect de „orbire” asociat dintotdeauna cu dragostea: iubirea ne face să devenim „orbi” la defectele persoanei iubite, în vreme ce alţii continuă să le vadă foarte bine.

Un studiu condus de John Gottman de la Universitatea Washington demonstrează acest efect. Mai multe cupluri au fost rugate să vină într-o încăpere – botezată de specialişti Love Lab – şi să discute, timp de 15 minute, despre subiecte asupra cărora aveau neînţelegeri permanente şi despre evenimentele zilei, în timp ce la discuţie asistau, fără a fi văzuţi, cercetători care nu cunoşteau persoanele respective. Aceştia au observat anumite comportamente, precum semne de atitudine defensivă ori care indicau existenţa unor resentimente, iar pe baza lor, au putut prevedea, cu o precizie uimitoare, de 90%, dacă perechile vor divorţa sau nu în următorii 10 ani. Într-un alt studiu, realizat la Harvard, chiar şi studenţi neantrenaţi au putut prezice, cu precizie de 81%, viitorul unor cupluri, după numai 15 minute de interacţiune cu acestea.

Dar de ce depinde atracţia care ne împinge spre o altă persoană, făcându-ne să vedem în ea un posibil partener de viaţă, şi de ce depinde durabilitatea acestei atracţii, rezistenţa ei în timp?

Pentru a ne îndrăgosti, spune Tashiro, e nevoie să resimţim o combinaţie bine dozată de sentimente: să ne placă persoana respectivă şi, în acelaşi timp, să resimţim dorinţă fizică faţă de ea. Pare simplu, dar în realitate e greu de păstrat proporţia justă, mai ales dacă ţinem seama de faptul că aceşti doi factori se diminuează amândoi în timp, dar cu viteze diferite.

Aspectul „îmi place” se reduce cu 3% pe an, în vreme ce intensitatea factorului „dorinţă” scade mai repede, cam cu 8% pe an. Ca urmare, e mai înţelept să investim emoţional într-o persoană care ne place, decât într-una care ne stârneşte în primul rând dorinţa.

Însă, chiar ştiind toate aceste lucruri – şi mulţi oameni nu le ştiu –, găsirea unui partener este în mare  măsură un proces „iraţional”. După cum spune Ty Tashiro, dragostea şi statistica sunt precum apa şi uleiul, nu se amestecă bine una cu cealaltă, dar cercetătorul speră ca, prin cele comunicate în cartea sa, să facă amestecul mai suportabil, cel puţin pentru cei care caută dragostea pe termen lung.

„E important să vă stabiliţi clar scopul”, spune el. Căutaţi doar un flirt? Urmăriţi să vă căsătoriţi? Vreţi stabilitate sau doar o aventură pasională? Odată ce ştiţi ce vreţi, hotărâţi-vă ce trăsături căutaţi la un potenţial partener. Dar ţineţi minte: nu mai mult de trei!

Şi fiţi atenţi la semnele de avertizare, la acele indicii care apar devreme şi care semnalează aspecte negative ale personalităţii partenerului, pe care nu le veţi putea schimba.

„Dacă alegeţi pe cineva cu trăsături care vă enervează sau vă întristează în cursul întâlnirilor, atunci acele trăsături vă vor enerva sau întrista şi de-a lungul anilor care vor urma”, spune specialistul. „ Aşa că alegeţi cu grjă, fiindcă veţi căpăta exact ceea ce vedeţi acum.”

Sursa: New York Post