Super-alimentele: iluzia din spatele scenei

Afinele, fructele goji, uleiul de măsline, rodiile şi fructele açaí, fel de fel de alimente au fost, în diferite perioade, promovate ca fiind extrem de benefice pentru sănătate, înzestrate cu însuşiri excepţionale, în stare să încetinească îmbătrânirea, să dezintoxice organismul şi să prevină ori chiar să vindece o mie şi una de boli, uneori chiar cancerul.

În mijlocul acestui entuziasm – cu direcţie schimbătoare, dar de intensitate crescândă – pentru unul sau altul dintre aceste super-alimente, opinia exprimată recent de British Dietetic Association vine ca un duş rece: termenul de “super-aliment”, spun experţii grupului, nu este decât o păcăleală de marketing.

Nimeni nu contestă că alegerea alimentelor pe care le consumăm are un rol imens în sănătate, dar promovarea anumitor alimente drept super-alimente este doar un truc comercial, care îi induce în eroare pe consumatori.

Termenul de super-aliment nu are nicio acoperire legală, nu este definit legal prin norme care să asigure folosirea lui într-un cadru bine definit; cu alte cuvinte, nu există reguli care să arate ce condiţii trebuie să îndeplinească un aliment pentru a fi încadrat în categoria super-alimentelor.

Până la urmă, n-ar fi asta problema cea mai gravă; nu e primul caz în care accepţia populară a unui termen nu are acoperire în denumirile şi definiţiile oficiale.

Problema este alta: e vorba pur şi simplu de faptul că oamenii sunt induşi în eroare de acest termen.

Multe dintre fructele ori sucurile exotice promovate drept „super-alimente” sunt, categoric, benefice pentru sănătate, dar nu sunt mai benefice decât fructele şi legumele obişnuite, care costă mult mai puţin, au explicat specialiştii BDA. De exemplu, o persoană ar trebui să bea 13 porţii de suc de fructe goji pentru a obţine aceeaşi cantitate de antioxidanţi precum cea dintr-un singur măr roşu. Evident, unele fructe şi legume promovate drept „super-alimente” pot avea anumite beneficii pentru sănătate, dar acest lucru e valabil pentru majoritatea produselor naturale, spun specialiştii BDA.

Folosirea abuzivă a termenului de super-aliment a început să fie o problemă, ameninţând chiar să devină o problemă de sănătate publică. O arată faptul că EUFIC (European Food Information Council) a publicat recent un articol în care discută spinoasa problemă a alimentelor-vedetă.

Remarcând iarăşi lipsa unei definiţii oficiale a termenului, articolul scoate în evidenţă un aspect important al fenomenului: deşi dovezile ştiinţifice privind efectele acestor alimente asupra sănătăţii sunt adesea pozitive, rezultalele acestor cercetări ştiinţifice nu se aplică neapărat şi alimentaţiei reale, obişnuite, a oamenilor.

De multe ori, aceste cercetări au fost realizate în laborator, în condiţii strict controlate, uneori pe modele animale, alteori pe culturi de celule, adesea fiind folosite extracte din aceste alimente sau anumiţi compuşi chimici izolaţi din ele. Aşadar, de multe ori, condiţiie în care au fost studiate aceste alimente şi efectele lor sunt foarte diferite de condiţiile în care aceleaşi alimente sunt consumate de oameni, în viaţa lor de zi cu zi. În studiile asupra unui anumit nutrient, se folosesc deseori cantităţi mari din acesta, mult mai mari decât pot ingera oamenii în cadrul alimentaţiei lor obişnuite. Cu alte cuvinte, socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din laborator.

Miraculoşii antioxidanţi

Printre substanţele care, în opinia savanţilor de azi, dau valoare “super-alimentară” unui fruct ori legumă se numără antioxidanţii; toată lumea vorbeşte azi despre ei, cu atâta preocupare încât ajungi să te întrebi dacă nu cumva e doar o modă ştiinţifică (fiindcă şi medicina, şi nutriţia, au modele lor, oricât ar părea de ciudat.)

Antioxidanţii sunt molecule care combat aşa-zişii radicali liberi, consideraţi dăunători organismului şi care pot proveni din surse externe (precum fumul de ţigară sau alţi poluanţi), dar se formează şi în organism, ca rezultat al proceselor metabolice normale. Acţiunea intensă a acestor radicali liberi duce la apariţia procesului numit stres oxidativ, care deteriorează celulele corpului, accelerând îmbătrânirea şi favorizând apariţia unor boli precum cancerul, diabetul şi bolile cardiace.

Astfel lămuriţi, oamenii încearcă, în mod logic, să combată radicalii liberi răi cu ajutorul antioxidanţilor buni, consumând alimente care conţin aceste substanţe binefăcătoare. Eroarea începe în momentul în care, luaţi de vârtejul reclamei la un mic număr de alimente cărora le sunt lăudate şi răs-lăudate proprietăţile miraculoase, ajung să creadă că doar acele câteva alimente reprezintă cheia sănătăţii desăvârşite şi a tinereţii fără bătrâneţe.

Un efect, pare-se, bun al modei super-alimentelor (facilitat de viteza cu care circulă azi informaţia) a fost creşterea interesului publicului faţă de nutriţie şi sănătate, în special în ţările dezvoltate. Dar reversul monedei îl constituie aspectul scos în evidenţă de experţii BDA, organizaţia menţionată mai sus: oamenii se lasă seduşi de aura de hrană miraculoasă a acestor alimente şi ajung să le cumpere şi să le consume în detrimentul altora, la fel de binefăcătoare, la fel de necesare şi mai uşor de procurat.

Iată câteva exemple de „alimente-minune” larg promovate în ultimii ani:

• afinele conţin cantităţi mari de antioxidanţi, mai ales din grupul numit antocianine, despre care unele studii sugerează că ar inhiba creşterea celulelor canceroase din tumorile colonului şi chiar le-ar distruge. Alţi antioxidanţi din aceste fructe previn şi chiar înlătură declinul memoriei, asociat cu înaintarea în vârstă, la şobolanii de laborator.
• fructele açai sunt bogate în antioxidanţi puternici, deşi, deocamdată, efectul lor benefic asupra organisumul uman rămâne să fie demonstrat.
• despre sfecla roşie se crede că ar contribui în mod major la sănătatea umană prin conţinutul mare de nitraţi, care ar fi transformat în organism în oxid nitric; acesta scade tensiunea arterială şi previne formarea cheagurilor de sânge, ajutând astfel sănătăţii aparatului circulator.
• cacaoa a fost şi ea lăudată ca agent de reducere a riscului cardiac, deoarece ar scădea tensiunea arterială şi ar creşte elasticitatea vaselor de sânge, ca urmare a prezenţei unor compuşi numiţi flavonoizi.
• somonul, care conţine acizi graşi omega-3, apare adesea pe listele de super-alimente, considerându-se că, la fel ca alţi peşti graşi, reduce riscul bolilor cardiace şi atenuează durerile articulare în cazul artritei reumatoide.
• rodia: sucul de rodii combate stresul oxidativ şi scade tensiunea arterială, sugerează unele studii recente, ceea ce îl face preţios în prevenirea bolilor de inimă.

Dar cât de relative sunt lucrurile în lumea alimentelor “miraculoase” o arată un studiu din anul 2009, ce demonstra, prin teste de laborator precise, că banalele (şi mult mai ieftinele) prune au un  conţinut de antioxidanţi la fel de ridicat ca şi mult-lăudatele afine. Fără să conteste bogăţia de antioxiodanţi a afinelor, cercetătorii agenţiei de cercetări agricole AgriLife Research, din Texas, au arătat că şi alte fructe pot fi la fel de sănătoase din acest punct de vedere. Cercetările lor asupra a peste 100 de soiuri de prune, nectarine şi piersici au demonstrat că aceste fructe au o mare valoare alimentară, fiind bogate în râvniţii antioxidanţi, iar prunele nu sunt cu nimic mai prejos de afine, cu care au fost comparate în cursul testelor de laborator. Pus alături de cel cu fructele goji vs. mere, menţionat mai sus, acest exemplu arată că orice reclamă zgomotoasă făcută unui aşa-zis super-aliment trebuie privită cu o doză de circumspecţie şi că e foarte probabil ca pentru orice “super-aliment” scump ori exotic să existe o alternativă la fel de sănătoasă şi mult mai accesibilă.

Autorii articolului de pe site-ul EUFIC mai pun accentul pe câteva aspecte importante ale fenomenului super-alimentelor, aspecte demne de reţinut, deoarece pot influenţa mult relaţia oamenilor cu alimentele şi, în consecinţă, sănătatea lor:

• antioxidanţii din fructele şi legumele proclamate super-alimente au efecte pe termen scurt asupra organismului uman, după care sunt degradate şi eliminate. Deci ar trebui să consumăm des alimentele respective, pentru a beneficia întruna de efectele lor, iar acest lucru are şi el nişte neajunsuri (sau, cum spun autorii, poate fi contra-productiv): de pildă, îi poate face pe oameni să consume multă ciocolată (în ideea că flavonoizii din cacao le vor face foarte bine), uitând însă că gustoasa ciocolată mai conţine şi alte elemente nutritive, care nu sunt binevenite în cantitate mare.
• apoi, etichetarea drept “super-alimente” a unui mic număr de alimente, din marea varietate disponibilă, îi poat face pe unii oameni să îşi închipuie că alte alimente, pe care (încă) nu le-a denumit nimeni “super”, nu sunt la fel de sănătoase. În realitate, foarte multe fructe şi legume, specii de peşte, cereale integrale, sunt bune pentru noi; a respinge morcovii, ceapa şi merele de dragul a cine ştie ce bobiţe exotice înseamnă a ne lipsi de o mare varietate de alimente şi de elementele nutritive benefice conţinute în ele, precum beta-caroten, fibre şi quercetină (un flavonoid care se găseşte în ceapă şi mere).
• multe alimente se potenţează unul pe altul în organism, adică prezenţa unuia favorizează absorbţia şi metabolizarea nutrienţilor altuia (betacarotenul, de pildă, care este solubil în grăsimi, este absorbit cu mai multă uşurinţă în prezenţa uleiului dintr-o salată); de aceea, o dietă bazată pe o gamă largă de fructe şi legume este mult mai valoroasă decât una ce are la bază un număr restrâns de aşa-zise super-alimente.
• deoarece adesea alimentele împodobite cu titlul de “super” sunt mai scumpe, oamenii care se preocupă excesiv de acestea consumă cantităţi mici din ele, ceea ce se traduce printr-un consum de fructe şi legume mai mic decât ar fi sănătos. Conform autorilor articolului, în Europa se consumă şi aşa mai puţine fructe şi legume decât ar trebui; prin urmare, în loc să ne axăm pe câteva super-alimente scumpe, din care permitem să consumăm prea puţin, ne-ar fi mult mai bine dacă am consuma cantităţi ceva mai mari din fructe şi legume banale, pe care nu le-a înnobilat nimeni cu titlul de “super”, dar care sunt cel puţin la fel de bune ca şi cele “titrate”.

Altfel spus, deşi aceste bunătăţi botezate, după capriciile modei alimentare şi comerciale, “super-alimente” sunt, cu siguranţă, bune pentru sănătate, nu avem neapărat nevoie de ele pentru a rămâne sănătoşi.

Iată, în încheiere, în chip de concluzie-recomandare a autorilor articolului, doar două fraze, scrise într-un jargon ştiinţific sec şi poate dezamăgitoare pentru mulţi dintre adepţii super-alimentelor zilei, dar care au cel puţin meritul de a fi exprimate într-un fel lipsit de orice echivoc.

„Este nerealist să ne aşteptăm ca o gamă restrânsă de super-alimente să ne îmbunătăţească semnificativ starea de bine. O alimentaţie bazată pe o gamă variată de alimente hrănitoare, inclusiv multe fructe şi legume, rămâne modul cel mai bun de a asigura un aport nutriţional echilibrat, pentru o sănătate optimă.”

Mai clar de atât nici că se poate.