Cum putem avea o viaţă împlinită? Zece descoperiri recente ale ştiinţei
În 2001, o echipă de psihologi de la Universitatea Berkeley din California a înfiinţat The Greater Good Science Center, un centru de cercetare interdisciplinar care avea ca temă de studiu „viaţa împlinită”. Sub motto-ul „The Science of a Meaningful Life”, cercetătorii din cadrul acestui centru efectuează studii şi analizează cele mai noi cercetări din domeniul neuroştiinţelor, psihologiei şi sociologiei pentru a identifica şi comunica publicului larg descoperirile relevante pentru o viaţă împlinită. „Credem că fructele ştiinţei pot stimula o viaţă fericită şi împlinită, o viaţă care contribuie la binele general”, spun cercetătorii.
În ultimul deceniu, cercetătorii au identificat 6 „obiceiuri ale fericirii” despre care spun că fiecare dintre noi ar trebui să le cultive:
● Fii atent! Cercetările arată că persoanele conştiente au un sistem imunitar mai puternic şi prezintă şanse mai mici de a fi ostile sau anxioase;
● Mulţumeşte! Studiile arată că simpla manifestare a recunoştinţei are puteri nebănuite. Exprimarea regulată a recunoştinţei promovează optimismul, o stare mai bună de sănătate şi un nivel mai mare al satisfacţiei referitoare la propria viaţă;
● Renunţă la pică şi ranchiună! Când îi iertăm pe cei ce ne-au supărat, ne place mai mult propria persoană, percepem mai multe emoţii pozitive şi ne simţim mai apropiaţi de ceilalţi;
● Ţine-ţi prietenii aproape! Conexiunile sociale joacă un rol esenţial în ceea ce priveşte fericirea, iar studiile arată că este mult mai importantă calitatea prietenilor decât numărul lor. De aceea, este esenţial să vă faceţi timp pentru persoanele apropiate;
● Faceţi mişcare! Activitatea fizică regulată duce la creşterea respectului de sine, reduce anxietatea şi stresul. Cercetătorii spun că ar putea fi chiar cea mai rapidă metodă de stimulare a fericirii;
● Practicaţi bunătatea! A fi buni cu alte persoane ne face să ne simţim bine. Actele altruiste stimulează aceleaşi regiuni din creier precum alimentele sau sexul.
Cercetătorii din cadrul centrului au remarcat în ultimii ani două noi tendinţe în „ştiinţa unei vieţi împlinite”. În primul rând, cercetătorii au dezvoltat o înţelegere mai profundă a sentimentelor şi comportamentelor pozitive. Ei au descoperit că fericirea este bună, dar nu tot timpul; că oamenii sunt înzestraţi din naştere cu un simţ al dreptăţii şi moralităţii, însă că acesta se schimbă în funcţie de context; că empatia formează legături între oameni, dar poate totodată să ne copleşească. Cea de-a doua tendinţă observată de specialişti este că acest domeniu beneficiază de o diversitate intelectuală tot mai mare. „Tranziţia dinspre studierea disfuncţionalităţilor umane spre studierea abilităţilor şi virtuţilor umane a început în psihologie, mulţumită curentului «psihologiei pozitive», însă această perspectivă s-a răspândit în discipline adiacente, precum neuroştiinţele şi criminologia, iar de acolo în domenii precum sociologia, economia şi medicina. În toate aceste domenii se observă din ce în ce mai multă susţinere pentru ideea că empatia, compasiunea şi fericirea nu sunt abilităţi de tip «fie le ai, fie nu le ai», ci pot fi cultivate de indivizi şi de grupuri de oameni prin decizii conştiente”, afirmă Jason Marsh, redactorul-şef al publicaţiei „Greater Good”, editată de centrul de cercetare din cadrul Universităţii Berkeley.
Specialiştii din cadrul Greater Good Science Center au identificat de curând cele mai interesante 10 cercetări publicate în jurnale ştiinţifice în 2013, despre care ei cred că „vor fi citate în studii ştiinţifice, vor influenţa dezbaterile publice şi vor schimba comportamentul oamenilor în anul 2014”. Iată cele 10 descoperiri:
1. O viaţă împlinită este diferită – şi mai sănătoasă – decât o viaţă fericită
La prima vedere, conceptele de „viaţă fericită” şi „viaţă împlinită” par să desemneze acelaşi lucru. Totuşi, o nouă cercetare sugerează că există o diferenţă între cele două. În studiul publicat în The Journal of Positive Psychology, oamenii de ştiinţă au încercat să deosebească cele două concepte printr-un sondaj efectuat asupra a 400 de americani. Rezultatele au arătat că, în ciuda faptului că „împlinirea” şi „fericirea” au foarte multe elemente în comun, ele sunt diferite.
„Fericirea era asociată unei personalităţi de tip «beneficiar», pe când împlinirea era mai degrabă asociată unei personalităţi de tip «dăruitor»”, explică Jennifer Aaker, unul din cercetătorii ce au luat parte la studiu.
În total, oamenii de ştiinţă au descoperit cinci diferenţe esenţiale între fericire şi împlinire:
● Îndeplinirea dorinţelor şi nevoilor: deşi îndeplinirea dorinţelor aduce în mod regulat fericirea, acest lucru nu are nimic de-a face cu împlinirea. Spre exemplu, oamenii sănătoşi sunt mai fericiţi decât cei bolnavi, însă vieţile celor bolnavi nu sunt lipsite de împlinire;
● Trecut, prezent şi viitor: fericirea se referă la prezent, pe când împlinirea constă în formarea de legături între trecut, prezent şi viitor. Atunci când oamenii îşi petrec timpul gândindu-se la viitor sau la trecut, viaţa lor devine mai împlinită, însă mai puţin fericită. În schimb, atunci când se gândesc la prezent, oamenii sunt mai fericiţi;
● Viaţa socială: legăturile cu alţi oameni sunt importante atât pentru împlinire, cât şi pentru fericire. Diferenţele apar în funcţie de natura acestor relaţii. Astfel, relaţii profunde (precum cele cu familia) amplifică împlinirea, pe când petrecerea timpului cu prietenii poate duce la creşterea fericirii, dar fără a avea vreun efect asupra împlinirii. Timpul petrecut cu cei dragi poate implica discutarea unor probleme sau a unor provocări, pe când compania prietenilor poate stimula sentimente plăcute fără a implica foarte multă responsabilitate;
● Dificultăţi şi situaţii stresante: vieţile împlinite cuprind numeroase evenimente şi situaţii negative, ceea ce poate duce la nefericire. Creşterea copiilor poate produce bucurie, dar este totodată asociată unui grad mare de stres. Această activitate este asociată împlinirii, dar nu întotdeauna fericirii. Deşi absenţa stresului ne poate face mai fericiţi (precum în cazul oamenilor care se pensionează şi nu mai simt presiunea solicitărilor de la serviciu), gradul de împlinire scade;
● Sinele şi identitatea personală: dacă fericirea are legătură cu obţinerea lucrurilor pe care ni le dorim, împlinirea vine din exprimarea şi definirea propriei persoane. O viaţă împlinită este asociată preţuirii sinelui şi identificării scopului propriei persoane în contextul vieţii şi al comunităţii.
Cercetătorii afirmă că putem avea o viaţă împlinită chiar dacă suntem nefericiţi, printre exemple numărându-se asistentele medicale, asistenţii sociali sau chiar cei ce se dedică activismului. Viaţa nefericită, dar împlinită, implică încercări dificile şi poate fi caracterizată de stres, eforturi şi provocări. Chiar şi aşa, dacă persoanele ce au o astfel de viaţă sunt uneori nefericite, ele aduc contribuţii pozitive în societate. În schimb, fericirea fără împlinire caracterizează o viaţă relativ superficială şi orientată spre sine, în care lucrurile merg bine, nevoile şi dorinţele sunt satisfăcute uşor, iar provocările dificile sau solicitante sunt evitate.
Un alt studiu publicat în PNAS sugerează că diferenţele între împlinire şi fericire prezintă implicaţii importante pentru sănătatea noastră. Atunci când Barbara Fredrickson şi Steve Cole au comparat celulele sistemului imunitar ale persoanelor „fericite” (după propria apreciere) cu cele ale persoanelor „împlinite”, au observat că persoanele care aveau o viaţă împlinită aveau sistemul imunitar mai puternic.
2. Beneficiile emoţionale ale altruismului ar putea fi o constantă a omenirii
Una dintre cele mai importante descoperiri ale ştiinţelor fericirii a fost faptul că altruismul stimulează fericirea. Studiile efectuate pe cetăţenii americani, care sunt bogaţi în comparaţie cu alţi oameni de pe Terra, au arătat că banii cheltuiţi pentru alte persoane aduc mai multă fericire decât cei cheltuiţi în interes propriu.
O nouă cercetare publicată în The Journal of Personality and Social Psychology sugerează că această descoperire nu se aplică doar în societăţile bogate, ci în toată lumea, fiind valabilă inclusiv în ţările în care împărtăşirea cu alţii ar putea periclita propria subzistenţă.
Cercetătorii au examinat datele obţinute de la peste 200.000 de persoane din 136 de ţări. Ei au stabilit că donarea unei sume de bani către o organizaţie caritabilă în luna precedentă a dus la stimularea fericirii „în majoritatea ţărilor şi în toate regiunile lumii”, indiferent de cultură sau de nivelul de bunăstare. Efectul putea fi observat chiar şi în rândul persoanelor care declaraseră că au avut probleme în a-şi hrăni familia în anul precedent.
Atunci când cercetătorii au analizat trei ţări cu niveluri diferite de trai — Canada, Uganda şi India — ei au descoperit că oamenii erau mai fericiţi când îşi aminteau de un moment în care au cheltuit bani pentru alte persoane decât atunci când îşi aminteau de bani cheltuiţi pentru propriul beneficiu. De asemenea, într-un studiu care compara Canada cu Africa de Sud, oamenii raportau că se simţeau mai fericiţi când donau către o organizaţie caritabilă decât atunci când foloseau banii pentru a se „răsfăţa”, chiar dacă nu urmau să cunoască beneficiarii gestului altruist. Acest lucru sugerează că fericirea nu a rezultat din faptul că şi-au întărit conexiunile sociale sau din îmbunătăţirea reputaţiei, ci dintr-un instinct uman întipărit adânc.
Oamenii de ştiinţă argumentează că beneficiile emoţionale universale ale altruismului sugerează că această calitate este un produs al evoluţiei, ce a perpetuat un comportament care, de-a lungul istoriei evolutive umane, „ar fi avut costuri pe termen scurt în ceea ce priveşte supravieţuirea, dar beneficii pe termen lung”.
3. Meditaţia face oamenii mai altruişti, chiar şi atunci când întâmpină bariere
Specialiştii afirmă că practicarea meditaţiei conştienţei depline („mindfulness”), ce constă în conştientizarea în fiecare moment a gândurilor, sentimentelor şi a lucrurilor ce ne înconjoară, nu duce doar la îmbunătăţirea sănătăţii, ci ne face totodată mai plini de compasiune faţă de alţii.
Această ipoteză este susţinută de două studii publicate de curând. Primul, publicat în jurnalul Psychological Science, a arătat că persoanele care urmaseră un curs de meditaţie timp de 8 săptămâni erau mai predispuse să cedeze locul în sala de aşteptare unei persoane în cârje decât persoanele din grupul de control. Acest lucru s-a dovedit adevărat în ciuda faptului că celelalte persoane din sala de aşteptare (care colaborau în secret cu cercetătorii) nu remarcaseră prezenţa persoanei cu cârje şi nici nu făcuseră vreun gest pentru a oferi propriul loc; cercetări mai vechi arătaseră că acest tip de inacţiune al celor din jur descurajează alte persoane să ajute, însă acest lucru nu s-a dovedit adevărat în cazul celor ce studiaseră meditaţia conştienţei depline.
Un alt studiu publicat în Psychological Science a întărit această descoperire. Cercetarea a arătat că persoanele care studiaseră „meditaţia compasiunii” timp de 7 ore de-a lungul a două săptămânii erau mult mai predispuse să ofere bani unui străin aflat la ananghie decât persoanele din grupul de control. De asemenea, cei care studiaseră meditaţia prezentau schimbări observabile în activitatea generală a creierului, printre care şi în reţelele neuronale asociate înţelegerii suferinţei altora. „Rezultatele studiului nostru susţin ipoteza că altruismul şi compasiunea pot fi considerate abilităţi antrenabile şi nu trăsături stabile”, au concluzionat cercetătorii.
4. Meditaţia schimbă expresia genelor
Oare genele ne stabilesc destinul? Cu siguranţă, ele ne influenţează comportamentul şi starea de sănătate; spre exemplu, un studiu publicat în 2013 a arătat că genele îi fac pe unii oameni mai înclinaţi să se concentreze asupra aspectelor negative. Totuşi, un număr tot mai mare de cercetări sugerează că legătura funcţionează şi în sens invers: alegerile pe care le facem pot la rândul lor să influenţeze modul în care se comportă genele noastre.
În 2013, un proiect realizat în colaborare de cercetători din Spania, Franţa şi SUA le-a oferit oamenilor de ştiinţă ocazia să descopere că, atunci când meditatorii experimentaţi meditează, ei „calmează” genele care exprimă inflamaţia în corp ca reacţie la stres. Cum au descoperit acest lucru? Înainte şi după o perioadă de două zile în care participanţii la studiu s-au retras pentru a medita şi a se relaxa, cercetătorii au prelevat mostre de sânge de la 19 meditatori experimentaţi (ce efectuaseră peste 6.000 de ore de meditaţie) şi de la 21 de persoane care nu practicau meditaţia. În cadrul perioadei de două zile, meditatorii au meditat şi au dezbătut beneficiile meditaţiei, pe când ceilalţi participanţi au citit, au jucat jocuri şi s-au plimbat.
După această experienţă, genele inflamaţiei erau mai puţin active în cazul meditatorilor. Cercetătorii au măsurat acest lucru cu ajutorul concentraţiei în sânge a unor enzime care catalizează expresia genetică sau care sunt produsul secundar al expresiei genetice. În schimb, persoanele care nu meditaseră nu prezentau aceste schimbări.
De ce este important acest lucru? Cercetătorii au studiat totodată abilitatea participanţilor la studiu de a-şi reveni după un eveniment stresant. Capacitatea meditatorilor de a atenua acţiunea genelor inflamatorii prezicea totodată cât de repede se diminua nivelul hormonilor de stres din salivă după o experienţă stresantă, aceasta fiind o reacţie sănătoasă care poate duce la o viaţă mai îndelungată.
Descoperirile cercetătorilor sunt utile persoanelor care sunt predispuse la stres, deoarece sugerează că există paşi care pot fi urmaţi pentru a atenua impactul evenimentelor stresante. Chiar dacă vi s-ar putea părea ciudată ideea meditaţiei, tot mai multe studii sugerează că această activitate ne oferă mai multe avantaje concrete pentru o viaţă sănătoasă decât celelalte activităţi de relaxare la care recurgem în mod normal.
5. Exersarea „conştienţei depline” îmbunătăţeşte performanţa cadrelor didactice
Cadrele didactice care se confruntă cu problemele de comportament ale elevilor şi cu alte surse de stres au acum o nouă soluţie oferită de oamenii de ştiinţă: „conştienţa deplină” (mindfulness).
Un studiu efectuat în 2013 de cercetătorii de la Universitatea Wisconsin a analizat impactul unui curs de 8 săptămâni dedicat „conştienţei depline”, curs conceput special pentru profesori. Cercetătorii au analizat nu doar efectele asupra bunăstării emoţionale a profesorilor şi a nivelului de stres al acestora, ci şi asupra performanţei lor la serviciu.
Profesorii au fost împărţiţi aleatoriu în două grupuri: cei din primul grup au urmat acest curs, iar cei repartizaţi în al doilea grup au servit drept grup de control. Cercetătorii au descoperit că profesorii care urmaseră acest curs se simţeau mai puţin anxioşi, deprimaţi şi epuizaţi după finalizarea acestuia, arătând totodată mai multă compasiune faţă de propria persoană. Mai mult, ei realizau clase mai eficiente, fiind totodată mai pricepuţi în a gestiona comportamentul elevilor. Rezultatele studiului, ce au fost publicate în jurnalul Mind, Brain, and Education, au arătat că profesorii care nu au fost selectaţi pentru cursul de „mindfulness” prezentau un nivel de stres şi epuizare mai mare la finalul studiului.
Oamenii de ştiinţă opinează că beneficiile înregistrate în urma cursului s-ar putea datora faptului că meditaţia de tip mindfulness îi ajută pe profesori să gestioneze stresul asociat cursurilor, permiţându-le să rămână concentraţi asupra muncii lor. „Activităţile de tip mindfulness sunt o opţiune promiţătoare pentru îmbunătăţirea calităţii educaţiei, care ar putea conduce la rândul său la rezultate mai bune ale studenţilor”, au concluzionat autorii studiului.
6. Fericirea nu este simplă
Cu toţii vrem să fim fericiţi, căci a fi fericit este un lucru bun, nu-i aşa? Totuşi, prea multă fericire poate să strice, spun cercetătorii. June Gruber şi colegii săi au analizat datele de sănătate ale unui grup de cetăţeni americani şi francezi şi au descoperit că e mai bine să fim puţin fericiţi de-a lungul unei perioade îndelungate de timp decât să înregistrăm creşteri şi scăderi masive ale nivelului de fericire. Un alt studiu, publicat în jurnalul Emotion, a arătat că goana după fericire la momentul potrivit este mai importantă decât căutarea acestei senzaţii în mod constant şi că a ne permite să simţim emoţiile potrivite în diferite situaţii, chiar dacă nu sunt plăcute pe moment, reprezintă cheia fericirii pe termen lung.
Cercetătoarele Sonja Lyubomirsky şi Kristin Layous au arătat, într-un studiu publicat în jurnalul Psychological Science, că recomandările specialiştilor cu privire la obiceiurile ce aduc fericirea nu funcţionează tot timpul şi nici în cazul tuturor persoanelor. „Să spunem că publicăm un studiu care arată că a fi recunoscător ne face fericiţi, ceea ce e adevărat. Dar este mai complicat de atât. E foarte dificil să fii recunoscător în mod constant, la momentul potrivit şi pentru lucrurile care contează”, spune Lyubomirsky. „Spre exemplu, unii oameni beneficiază de o susţinere socială puternică, de care alţii nu se bucură. Unii oameni sunt extrovertiţi, alţii sunt introvertiţi. Trebuie să ţinem cont de particularităţile persoanei care doreşte să fie fericită înainte de a-i da sfaturi. Ce fel de persoană eşti, ce activităţi desfăşori, cât de des şi unde – toate aceste elemente contează”, explică specialista.
Cu alte cuvinte, dacă fericirea ar fi simplu de obţinut, am fi cu toţii fericiţi tot timpul. Dar nu suntem, iar acest lucru se datorează faptului că nu există o formulă rigidă pentru fericire pe care să o putem aplica indiferent de situaţie. Fericirea este o stare ce apare şi dispare ca reacţie la modul în care ne schimbăm – atât noi, cât şi lumea din jurul nostru.
7. Recunoştinţa ne poate salva viaţa
O cercetare publicată în The Journal of Research in Personality arată că o atitudine recunoscătoare poate atenua gândurile suicidale.
Cei 209 participanţi la studiu au răspuns, de-a lungul unei perioade de patru săptămâni, la un chestionar ce dorea să măsoare depresia, gândurile suicidale, ambiţia, recunoştinţa şi senzaţia de împlinire. Cercetătorii doreau să afle dacă trăsăturile pozitive, precum ambiţia şi recunoştinţa, pot atenua efectul celor negative. Deoarece depresia este un factor care contribuie la sinucidere, cercetătorii au controlat această variabilă pentru a nu influenţa concluziile studiului.
Ambiţia, scriu autorii, este „caracterizată prin pasiuni şi obiective pe termen lung şi voinţa de a depăşi obstacole şi provocări pentru a înainta în direcţia îndeplinirii acestor obiective”. Pare oarecum firesc ca o persoană ambiţioasă să nu aibă parte de gânduri suicidale.
În ceea ce priveşte recunoştinţa, această calitate presupune observarea beneficiilor obţinute datorită altora şi oferă individului senzaţia de apartenenţă, dându-i astfel un motiv să trăiască. Într-adevăr, cercetătorii au descoperit că ambiţia şi recunoştinţa funcţionau împreună pentru a da sens vieţii şi pentru a reduce gândurile suicidale, indiferent de nivelul simptomelor de depresie.
Autorii studiului afirmă că cercetarea lor are consecinţe importante la nivel clinic: dacă terapeuţii pot reuşi să stimuleze persoanele suicidale să fie recunoscătoare, acest lucru ar trebui să ducă la creşterea senzaţiei că viaţa merită trăită. Studiul oferă noi dovezi referitoare la beneficiile recunoştinţei; alte cercetări mai vechi au demonstrat că a spune „mulţumesc” ne poate face mai fericiţi, ne poate susţine căsnicia în momentele grele, poate reduce invidia şi poate chiar să ne îmbunătăţească starea de sănătate fizică.
8. Angajaţii sunt motivaţi şi de gestul de a dărui, nu doar de a primi
În ultimele două decenii, satisfacţia la locul de muncă a înregistrat o scădere, pe când timpul petrecut la serviciu a crescut. În mod evident, această combinaţie nu este grozavă, astfel că cercetătorii au încercat să identifice cea mai bună metodă pentru a contracara scăderea nivelului de satisfacţie.
Anumite studii au arătat că oferirea unui bonus pentru a recompensa angajaţii care muncesc din greu şi care stau peste program la birou ajută puţin şi reduce nemulţumirile. Un studiu publicat în septembrie 2013 a relevat, însă, un lucru interesant: bonusurile ar putea avea cele mai pronunţate efecte asupra nivelului satisfacţiei atunci când sunt cheltuite pe alte persoane. Cercetătorii au recomandat o metodă alternativă de recompensare, intitulată „bonus prosocial”, ce are potenţialul de a creşte coeziunea echipelor şi performanţa angajaţilor.
În primul experiment efectuat de oamenii de ştiiinţă, participanţii la studiu au fost împărţiţi în două grupuri: primii au primit un bonus ce trebuia donat unei organizaţii caritabile, iar ceilalţi nu au primit niciun bonus. Cercetătorii au descoperit că persoanele care donaseră beneficiul unei organizaţii caritabile se simţeau mai fericite şi mai satisfăcute de locul de muncă.
Cel de-al doilea experiment a fost realizat în două etape. În prima parte, participanţii primeau 20 de dolari cu indicaţia de a-i cheltui pentru un coleg de serviciu sau pentru ei înşişi de-a lungul unei săptămâni. În cea de-a doua parte a experimentului, participanţii au fost instruiţi să cheltuiască 22 de dolari pe ei înşişi sau pe un coleg ales de cercetători de-a lungul unei săptămâni. Ambele experimente au arătat că persoanele care au dăruit altora în loc să cheltuiască banii în interes propriu au beneficiat în mai mare măsură de efecte pozitive.
Cercetarea sugerează că „bonusurile prosociale” pot aduce beneficii atât persoanelor, cât şi companiilor, îmbunătăţind nivelul de fericire şi de satisfacţie la muncă al angajaţilor şi performanţele echipelor la serviciu. Aşadar, data viitoare când primiţi un bonus, luaţi în calcul posibilitatea de a face un dar; această cercetare sugerează că veţi fi o persoană mai fericită şi mai satisfăcută la locul de muncă.
9. Factori contextuali subtili ne pot influenţa părerea despre bine şi rău
Un tren a scăpat de sub control şi se îndreaptă către cinci oameni ce urmează să-şi piardă viaţa. Aveţi posibilitatea de a umbla la macaz, trecând trenul pe altă linie şi salvându-i pe cei cinci, însă decizia dumneavoastră va duce la moartea unei persoane, ce se găseşte pe cealaltă linie. Ce faceţi?
O serie de experimente publicate în jurnalul Psychological Science sugerează că într-o zi aţi alege să treceţi trenul pe cealaltă linie, salvând cinci vieţi, iar în alta nu aţi face acelaşi lucru. Decizia depinde de modul în care este prezentată dilema şi de modul în care vă gândiţi la propria persoană.
Folosind această dilemă şi alte experimente, cercetarea a relevat că există doi factori care ne pot influenţa deciziile morale. Primul factor are legătură cu modul în care ne-a fost definită moralitatea de către cercetători; în acest experiment, aceştia ofereau două variante – în funcţie de reguli şi în funcţie de consecinţe. Spre exemplu, atunci când cercetătorii le cereau participanţilor să se gândească raportându-se la consecinţele deciziilor lor, unii alegeau să mute trenul pe cealaltă cale ferată, salvând patru vieţi. Pe de altă parte, atunci când oamenii de ştiinţă le sugerau oamenilor să se gândească raportându-se la reguli (spre exemplu, „să nu ucizi”), aceştia lăsau cei cinci oameni să moară.
Acest factor, însă, era influenţat la rândul său de un altul ce depinde de memorie. Mai exact, acest factor depinde de amintirile pe care le aveţi şi de faptul că acestea se referă la acţiuni etice sau neetice pe care le-aţi comis în trecut: spre exemplu, o amintire a unei fapte bune comise în trecut v-ar predispune la a trişa în prezent dacă cercetătorul vă cere să vă gândiţi la consecinţe. Decizia dumneavoastră este modelată de interacţiunea complexă între aceşti doi factori.
Acesta nu a fost singurul studiu publicat anul trecut care a arătat cât de influenţabili suntem în funcţie de context. O cercetare a relevat că suntem mai morali dimineaţa decât după-amiaza. De asemenea, un alt studiu publicat în Psychological Science a arătat că persoanele cărora le este foame tind să susţină în mai mare măsură cheltuielile sociale (precum ajutorul de şomaj). Cercetătorii au descoperit şi că atunci când ne gândim la bani suntem mai predispuşi să trişăm într-un joc, însă dacă ne gândim la timp devenim mai cinstiţi.
Concluzia este că ceea ce noi percepem ca fiind bine şi rău depinde foarte mult de factori aparent neimportanţi precum memoria, corpul nostru sau schimbări în mediul în care ne aflăm. Acest lucru nu ar trebui să fie privit cu pesimism, însă faptul că înţelegem tot mai bine cum funcţionează mintea umană ne poate ajuta să luăm decizii morale mai bune.
10. Oricine îşi poate cultiva abilităţile empatice — chiar şi psihopaţii
În cultura populară, a spune despre cineva că este „psihopat” sau „sociopat” este totuna cu a afirma că acea persoană este dincolo de orice speranţă. Totuşi, acest lucru ar putea să nu fie întru totul adevărat.
James Fallon, un specialist în neuroştiinţe, a descoperit ceva surprinzător: creierul său se asemăna cu cel al unui psihopat, prezentând mai puţină activitate în zonele lobului frontal asociate empatiei. Descoperirea a creat un moment de confuzie: Fallon considera că are parte de o căsnicie fericită, de o carieră de succes şi de relaţii bune cu colegii. Cum ar putea el să fie un caz pierdut?
Cercetătorul a realizat nişte teste genetice, iar acestea au relevat prezenţa „unor alele de mare risc pentru agresivitate, violenţă şi empatie redusă”. Fallon a decis că este un „psihopat pro-social”, adică o persoană căreia îi este dificil să simtă empatie din cauza moştenirii genetice şi neurologice, însă care a beneficiat de o educaţie sănătoasă şi de un mediu bun care să-i permită să depăşească tendinţele latente ale psihopatiei.
Această autodescriere pare să fie susţinută de un studiu publicat în 2013 de o echipă de cercetători elveţieni şi germani, care a arătat că nivelul educaţional şi „dezirabilitatea socială” tind să crească nivelul de empatie al persoanelor diagnosticate cu psihopatie. De asemenea, un alt studiu a arătat că deficitul empatic nu duce automat la agresivitate.
Se pare că psihopaţii pot fi învăţaţi să simtă empatie şi compasiune, însă ei au o dizabilitate care face ca dezvoltarea acestor abilităţi să fie un proces dificil. O echipă de cercetători olandezi a studiat activitatea cerebrală a unor infractori psihopaţi şi a identificat, aşa cum prezicea teoria, un deficit empatic vizibil. Totuşi, ei au descoperit că în cazul în care pur şi simplu le cereau infractorilor să empatizeze cu alţii, activitatea cerebrală a acestora se modifica vizibil, ceea ce sugerează că, în cazul psihopaţilor, empatia ar putea fi mai degrabă reprimată decât absentă în totalitate.
Psihopatia rămâne o afecţiune mentală de nerezolvat şi totodată o problemă socială, căci aceste studii nu au evidenţiat o soluţie magică prin care psihopaţii să fie transformaţi în îngeri. Totuşi, cercetările sugerează un lucru încurajator: dacă până şi psihopaţii îşi pot dezvolta abilităţile empatice, atunci fiecare dintre noi poate face acelaşi lucru.