Cu cine votăm? Cu cine vor genele noastre

„Ideea fundamentală că există o componentă a convingerilor politice care poate fi moştenită circulă de cel puţin  un  sfert de secol”, spune John R. Hibbing, specialistul în ştiinţe politice (şi pionier în domeniul biopoliticii) care lucrează la University of Nebraska-Lincoln şi care a publicat de curând, împreună cu Kevin B. Smith şi John R. Alford, o carte cu un subiect foarte incitant:  Predisposed: Liberals, Conservatives, and the Biology of Political Differences.

După opinia lui, de-a lungul anilor au tot apărut indicii ale existenţei unei astfel de corelaţii – îndeajuns de multe pentru a arăta că subiectul merită explorat.

Un articol recent apărut, semnat de Chris Mooney, sintetizează viziunea autorilor cărţii, menţionând câteva dintre studiile pe care se întemeiază teoria că părerile politice şi, în consecinţă, modul în care votează oamenii, ar fi influenţate de gene.

Unul dintre primele studii relevante în acest domeniu datează din 1986, fiind publicat în  Proceedings of the National Academy of Sciences.

Studiul, intitulat Transmission of social attitudes, avea ca autori mai mulţi cercetători din SUA, Anglia şi Australia şi analiza, prin metoda clasică a studiului pe gemeni, transmiterea unor atitudini politice în rândul locuitorilor din Anglia şi Australia. Autorii au folosit un chestionar, numit Wilson-Patterson conservatism scale, cu ajutorul căruia se poate evalua „cât de conservatori” sau „cât de liberali” sunt oamenii, în funcţie de modul în care răspund la întrebări privind 50 de subiecte disputate, printre care pedeapsa cu moartea, teoria evoluţiei, purtarea uniformelor şcolare, patriotismul, arta modernă, controlul naşterilor, legalitatea avortului, nudismul, apartheidul, autoritatea bisericii, adevărul celor scrise în Biblie, căsătoriile interrasiale, divorţul… lucruri asupra cărora, după cu ştim cu toţii, oamenii au păreri diferite, atât de diferite încât, în unele cazuri, se ajunge până la manifestaţii publice – cîteodată violente – pro sau contra unuia sau alteia dintre ele.

Autorii studiului au ajuns la conlcuzia că, într-o măsură substanţială, genele erau responsabile de variaţiile răspunsurilor la chestionar.

Au urmat alte şi alte studii pe aceeaşi temă, toate ajungând la concluzii similare: genele ne influenţează opiniile politice şi, în consecinţă, decizia de a vota cu unul sau altul dintre partidele care se prezintă la alegeri.

Majoritatea acestor studii se bazează pe studierea convingerilor politice ale gemenilor identici (monozogoţi) comparativ cu cele ale gemenilor non-identici (dizigoţi). În general, aceste studii pe gemeni sunt deosebit de revelatoare, în multe domenii de cercetare: deoarece gemenii monozigoţi au, practic, aceleaşi gene, în proporţie de 100%, iar gemenii non-identici au în comun doar cca. 50% dintre gene, se poate estima în ce măsură anumite trăsături sunt determinate de gene – adică sunt ereditare (moştenite) – şi în ce măsură se datorează factorilor externi care au influenţat devenirea persoanelor respective, fie factori comuni (creşterea de către aceeaşi părinţi, în aceeaşi casă), fie specifici fiecăruia dintre fraţi (experienţe trăite numai de unul dintre ei).

Dar, dacă nu ne surprinde faptul că studiile pe gemeni scot în evidenţă corelaţii dintre diferite gene şi predispoziţia la unele boli, de pildă,  este totuşi surprinzător pentru mulţi să afle că tot o trăsătură determinată genetic (cel puţin în parte) este viziunea asupra vieţii şi societăţii, reflectată în convingerile politice exprimate: acestea sunt mult mai asemănătoare la gemenii identici, decât la cei non-identici. După părerea lui Hibbing, datele adunate până acum indică faptul că genele ar fi responsabile de părerile noastre politice în proporţie de 30-40%.

Dar despre care gene este vorba şi cum acţionează ele? În organismul uman, genele au, fiecare, roluri precise, codificând sinteza anumitor proteine şi influenţând funcţia altor gene; astfel, sunt implicate în toate procesele care au loc în corp şi determină în măsură foarte mare felul nostru de a fi, nu numai înfăţişarea şi fiziologia, ci şi aspecte ale personalităţii fiecăruia dintre noi, înclinaţiile, vederea de ansamblu asupra vieţii…

Ştim exact ce gene ne înrâuresc părerile politice? Din păcate, încă nu; oamenii de ştiinţă mai au mult de lucru pentru a putea răspunde precis acestor întrebări. Dar câţiva paşi înainte au fost făcuţi.

Unul dintre cele mai interesante studiii pe această temă a avut în vedere o genă numită DRD4, care codifică sinteza dopaminei, un neurotransmiţător, o substanţă secretată în creier şi care are rol în funcţionarea acestuia.

Ca multe gene din corpul uman, DRD4 se poate prezenta în mai multe versiuni, uşor diferite una de cealaltă. Studiul arată că persoanele care au o anumită versiune a genei DRD4 sunt mai înclinate spre nou, spre explorare şi tind să aibă vederi politice liberale – dar, interesant, doar în cazul celor care au avut mulţi prieteni în copilărie şi adolescenţă. Deci, e vorba despre o genă care poate avea implicaţii politice într-un anumit context, un exemplu care ilustrează foarte bine modul în care se petrec, în general, lucrurile în viaţa noastră: suntem ceea ce suntem (sau aşa cum suntem) ca urmare a interacţiunii dintre gene şi factorii externi.

Genele acţionează doar în combinaţie cu experienţele noastre de viaţă. Când e vorba despre politică, probabil că nenumărate gene sunt implicate – împreună cu aceste experienţe – în structurarea personalităţii şi a comportamentului noastru; ajunşi la maturitate, vederile noastre politice sunt rodul acestui cumul de factori: o înclinaţie înnăscută spre un anumit mod de a vedea lucrurile în viaţă (înclinaţie determinată de genele moştenite), care poate fi modulată, modificată într-un sens sau altul de lucrurile pe care le-am învăţat, ca urmare a educaţiei pe care am primit-o şi a unor evenimente pe care le-am trăit.

Probabil, numeroasele gene implicate au, fiecare în parte, un efect relativ restrâns şi care depinde de context, ceea ce înseamnă – după cum subliniază autorul articolului – că de la gene la decizia noastră privind candidatul cu care votăm e o cale lungă şi întortocheată.

Dar, deşi fiecare genă implicată are, foarte probabil, un efect slab, faptul că e vorba despre multe gene face ca efectele să se cumuleze, astfel încât influenţa genetică totală este – după cum arată studiile pe gemeni menţionate mai sus – destul de importantă.

Hibbing şi colegii săi bănuiesc că, de fapt, ceea ce moştenim pe cale genetică ar fi un ansamblu de înclinaţii în ceea ce priveşte viziunea asupra vieţii şi a societăţii – cum am vrea să fie structurată şi condusă societatea în care trăim. Din acest motiv, spun autorii în introducerea cărţii lor, în titlul cărţii apare termenul “predispus” şi nu “sortit”: e vorba despre tendinţe, înclinaţii, predispoziţii.

În lumina acestei ipoteze, genele influenţează nu numai ideologia politică pe care o declară oamenii despre ei înşişi (sunt liberal, sunt conservator etc.), ci şi modul în care răspund la întrebări de genul: “funcţionează societatea mai bine dacă aceia care încalcă regulile sunt pedepsiţi, sau dacă sunt iertaţi?”, sau “funcţionează mai bine dacă resursele sunt repartizate oamenilor după merite sau după necesităţi?” Şi altele de acelaşi gen.

Aşa că afirmaţia „la politică ne pricepem toţi” poate fi înţeleasă şi altfel decât în sensul ei ironic: fiecare dintre noi are – fie că o exprimă, fie că nu – o viziune asupra unei societăţi “ideale”, are o părere despre cum ar vrea să fie lucrurile.

La urma urmelor, problema împărţirii resurselor şi a pedepsirii comportamentului inacceptabil erau probleme cu care strămoşii noştri  aveau de-a face întruna (ca şi noi). Pare logic ca, în cursul evoluţiei, nişte tipare de gândire şi acţiune în aceste chestiuni să se fi fixat în genele noastre.

Hibbing pune punctul pe i atunci când subliniază că, la urma urmelor,  suntem fiinţe sociale. Calitatea de fiinţă socială presupune integrarea unui set de reguli pentru a controla traiul în grup. Comportamentul de grup pe care ni l-am dezvoltat include, logic, şi o viziune despre cum ar trebui să funcţioneze grupul – prin extensie, societatea umană.  

Adevărata provocare pentru ştiinţă ar fi să descopere de ce aceste premise logice – care par valabile pentru toate grupurile umane, de vreme ce facem toţi parte din aceeaşi specie – produc totuşi diferenţe de viziune politică, reflectate în luptele electorale care se dau periodic şi implică nu doar politicienii, ci şi publicul votant.

Intervine aici, cu siguranţă, variabilitatea genetică – diversitatea manifestată la nivelul materialului genetic cu care suntem înzestraţi şi care face ca oamenii să aibă păreri diverse despre „cum ar fi mai bine” şi, în consecinţă, să voteze diferit.
La diversitatea genetică adăugându-se şi deosebirile în ceea ce priveşte experienţele de viaţă, nu e de mirare că există atâtea şi atâtea moduri diferite de a vedea lucrurile, în domeniul politicii ca şi în altele.

Pentru moment, avem puţine informaţii concrete şi clare despre modul în care genele ne influenţează decizia de vor, dar avem suficiente informaţii pentru a dori să aflăm mai multe, pentru a-i stimula pe oameni să continue căutările, descifrând mecanismul complicat ce leagă genele fiecăruia de decizia de a pune ştamplia pe un pătrat sau altul, în cabina de vot.