Stângaci sau dreptaci? Ce spune despre tine mâna cu care scrii

Preferinţa pentru utilizarea mâinii drepte sau a celei stângi este o manifestare a unui fenomen natural numit lateralitate – tendinţa fiinţelor vii înzestrate cu simetrie bilaterală (cum sunt toate vertebratele, prin urmare şi omul) de a utiliza predominant o parte sau alta – stânga ori dreapta – a corpului. Deşi manifestarea cea mai evidentă este preferinţa pentru o mână sau alta, tendinţa se manifestă şi în alte aspecte, chiar şi în utilizarea, pentru diferite sarcini, a uneia sau alteia dintre emisferele cerebrale.

(Foto: Shutterstock.com)

• De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
• Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?

• Lateralitatea se manifestă, de exemplu, şi în folosirea picioarelor:  persoanele care preactică sporturi ce necesită utilizarea intensivă, dar nesimetrică, a picioarelor (snowboard, de exemplu) simt şi spun că au un picior dominant, fie dreptul, fie stângul.  Interesant este că, adesea, această dominanţă nu corespunde cu cea a mâinii – adică unii pot fi dreptaci în ceea ce priveşte mâna, dar „stângaci de picior”.
• Mai puţin studiat, dar prezent, este fenomenul dominanţei oculare, care constă în favorizarea aportului de informaţii vizuale de la un anumit ochi, dreptul sau stângul.

Totuşi, cel mai bine studiat rămâne aspectul lateralităţii în utilizarea mâinilor, aceste minunate unelte naturale cu care ne-a îmzestrat evoluţia şi care, spun mulţi savanţi, au jucat un rol crucial în devenirea noastră ca oameni.

Deşi nimic nu poate părea mai clar definit decât opoziţia dreptaci-stângaci (pare la fel de limpede ca şi opoziţia dreapta-stânga, nu?), în realitate aceste aspecte nu sunt strict delimitate: oamenii de ştiinţă consideră că e vorba mai degrabă de o variaţie într-un spectru continuu, ce se exprimă în niveluri diferite de preferinţă pentru utilizarea mâinii drepte ori a celei stângi. 

Unii recunosc existenţa mai multor tipuri:

• stângaci
• dreptaci
• ambidecştri, care folosesc cu aceeaşi uşurinţă oricare dintre mâini, pentru orice activitate; ambidextria înnăscută este foarte rară, frecvenţa ei fiind estimată la 1% din populaţia lumii, dar o definţie mai largă îi include şi pe cei care au învăţat să îşi folosească la fel de eficient ambele mâini. Cel mai adesea este vorba despre stângaci din naştere care, în viaţa de toate zilele, au fost îndemnaţi ori obligaţi să îşi folosească mâna non-dominantă (cazul tipic fiind cel al copiilor stângaci cărora Ii se pretinde, totuşi, să înveţe să scrie cu mâna dreaptă).
• un tip „amestecat” (mixed-handed sau cross-dominant, în engleză) – oameni care folosesc în mod natural mâna dreaptă pentru anumite activităţi şi pe cea stângă pentru altele.

Iată, deja problema devine parcă mai complicată decât obişnuiam să o considerăm, dovadă că organismul uman este (încă) o mare, mare necunoscută.

Mai multe studii din secolul XX arătau că 70-90% din populaţia lumii ar fi alcătuită din dreptaci. O estimare mai precisă a fost făcută în urmă cu câţiva ani: o cercetare realizată în anul 2008, bazată pe analiza a 144 de studii separate, sugerează că, la nivel global, aproximativ 10% dintre femei şi 12% dintre bărbaţi ar fi stângaci.

(Foto: Shutterstock.com)

De ce sunt unii oameni stângaci?

O teorie mult vehiculată este cea legată de o aşa-numită diviziune a muncii la nivelul emisferelor cerebrale. Vorbirea şi munca manuală impllică existenţa unor capacităţii motorii de mare fineţe, aşa că o serie de specialişti au presupus că, pentru creier, ar fi mai eficient să se ocupe de amândouă aceste activităţi o singură emisferă cerebrală, însărcinată cu coordonarea motorie fină, decât ambele. La marea majoritate a oamenilor, emisfera stângă controlează vorbirea şi tot ea controlează şi funcţionarea motorie a părţii drepte a corpului, ceea ce ar explica de ce majoritatea oamenilor sunt dreptaci. Conform acestei teorii, stângacii ar avea un model inversat al diviziunii muncii la nivelul emisferelor. Însă teoria este infirmată în bună măsură de descoperirile din ultimii ani, care arată că nu la toţi stângacii există un astfel de model inversat al coordonării motorii. În ceea ce priveşte organizarea creierului sub aspectul lateralizării, stângacii sunt de o mare diversitate: unii au aceeaşi organizare ca şi dreptacii, alţii au, într-adevăr, o organizare inversă, iar la alţii, ambele emisfere cerebrale sunt implicate în vorbire. Din nou, nimic nu e aşa simplu cum pare…

(Foto: Shutterstock.com)

Genetică sau factori externi? Dominanţa unei sau alteia dintre mâini este, în parte, determinată genetic – moştenită, adică. În parte, dar nu în mare parte. Un studiu foarte amplu, pe gemeni, care a implicat 25.732 de familii (Medland et al., 2006) a arătat că preferinţa pentru o mână sau alta se moşteneşte în proporţie de cca. 24%, ceea ce înseamnă că, în proporţie de trei sferturi, e determinată de factori externi, nu de genele moştenite de la părinţi. Alte studii sugerează că în determinarea acestei trăsături ar fi implicate până la 40 de gene.

Dar, dacă e vorba despre factori externi care influenţează într-un anumit mod dezvoltarea creierului şi predominanţa uneia dintre mâini, care ar fi aceşti factori? 

Cu siguranţă, suntem foarte departe de a-I cunoaşte pe toţi; creierul uman, cu tot ceea ce înseamnă dezvoltarea lui, e încă o uriaşă enigmă.

Câteva studii au scos totuşi la iveală corelaţii interesante între anumite elemente la care este expus fătul în viaţa intrauterină şi şansele de a se naşte dreptaci ori stângaci.

Un studiu din 2003, susţinut de Center of Disease Control din SUA, a arătat că expunerea prenatală la dietilsilbestrol (un medicament folosit în tratamentele de fertilitate, derivat din estrogen) a copiilor de sex masculin măreşte şansele ca respectivii copii să fie stângaci, iar studiile pe animale au evidenţiat o corelaţie similară.

Un alt studiu arată că o influenţă ar avea-o şi poziţia fătului în uter, în ultimul trimestru de sarcină (şi, în consecinţă, şi prezentaţia – poziţia copilului în momentul naşterii). Studiul sugera că poziţionarea prenatală asimetrică ar crea o stimulare de asemenea asimetrică la nivelul aparatului vestibular (care este implicat, printre altele, în manifestarea lateralităţii la nivelul membrelor.) Teoria este sprijinită de observaţia că, la persoanele care prezintă probleme ale funcţionării mâinii drepte, se constată şi existenţa unor anomalii vestibulare.

O altă teorie sugerează că ultrasunetele  ar influenţa dezvoltarea creierului copiilor încă nenăscuţi, într-un mod care ar favoriza „stângăcia”. Rezultatele unor cercetări recente (2011) sugerează că ar putea exista o corelaţie slabă între ecografiile realizate în timpul sarcinii (pentru care se folosec ultrasunete) şi şansele ca un copil să fie stângaci.

E avantajos să fii stângaci?

Dreptaci ori stângaci, important e să fie sănătos, cum se zice, şi nu există niciun motiv pentru care un om stângaci, în sensul strict fiziologic al termenului, să nu se descurce în viaţă la fel de bine ca şi dreptacii, cu condiţia să fie lăsat să-şi urmeze calea lui, în ceea ce priveşte lateralitatea.

Deşi studii publicate în 1989 şi 1991 sugeraseră că stângacii ar avea, în medie, o speranţă de viaţă mai mică decât dreptacii, cercetări mai noi au infirmat aceste rezultate: preferinţa pentru utilizarea uneia sau alteia dintre mâini nu are nicio influenţă asupra duratei vieţii. 

Alţi cercetători susţin că, dimpotrivă, stângacii ar fi diferiţi într-un sens bun: organizarea diferită a creierului lor le-ar conferi o gamă mai largă de abilităţi, iar stângacii ar fi, istoric vorbind, un grup în care se găseşte un număr peste medie de indivizi care au reuşit performanţe deosebite şi au obţinut mari succese în viaţă. (Pintre argumentele frecvent citate se numără acela că Leonardo da Vinci a fost stângaci şi acela că, dintre ultimii 7 preşedinţi ai SUA, patru – inclusiv actualul preşedinte, Barack Obama – erau stângaci.) 

Ideea că stângacii ar fi, în general, mai inteligenţi decât dreptacii este azi respinsă de majoritatea oamenilor de ştiinţă, iar marea creativitate a stângacilor comparativ cu dreptacii este şi ea subiect de dispută, dar există încă specialişti care susţin că stângacii au, în mai mare măsură decât dreptacii (statistic vorbind), anumite talente, înzestrări, daruri care le conferă o aură specială.

Un cercetător britanic, Chris McManus, de la University College London, este unul dintre adepţii acestei poziţii. El a publicat o carte (Right-Hand, Left-Hand) dedicată acestui subiect şi susţine că stângacii sunt persoane cu un potenţial deosebit: creierele lor structurate diferit de ale dreptacilor le permit să proceseze limbajul, emoţiile, relaţiile spaţiale în moduri mai diverse şi mai creative, iar printre stângaci s-ar găsi mai mulţi oameni cu talent muzical şi matematic.

(Foto: Shutterstock.com)

Una dintre cele mai frapante descoperiri este cea a cercetătorilor de la  Lafayette College  şi Johns Hopkins University, SUA, care, în 2006, au publicat un studiu ce arăta că există o corelaţie între preferinţa pentru utilizarea mâinii stângi şi nivelul mediu al venitului, de-a lungul vieţii, la anumite categorii de populţie. Dacă în populaţia generală nu s-a descoperti nicio legătură specială, în schimb, printre cei cu studii superioare, stângacii câştigau, în general, cu 10-15 % mai mult decât semenii lor dreptaci. Şi alte cercetări au evidenţiat corelaţii între dominanţa mâinii stângi şi câştiguri salariale mai mari (cifrele diferă), unele dând la iveală şi diferenţe legate de sex – de exemplu, că bărbaţii stângaci câştigă ceva mai mult decât cei dreptaci, dar corelaţia n-ar fi valabilă şi în cazul femeilor.

Stângaci în universul dreptacilor

Din fericire, multe dintre culturile lumii au depăşit faza în care stângacii erau stigmatizaţi, fiind consideraţi aducători de nenoroc, blestemaţi ori răuvoitori. (Urmele acestor concepţii sunt vizibile în multe limbi ale lumii, inclusiv în română: „stângaci” nu înseamnă doar un om care are ca mână dominantă mâna stângă, ci înseamnă şi „neîndemânatic” sau lipsit de capacitatea de a se comporta cu uşurinţă firească în societate, iar „drept” are şi sensul de „corect”, „just”, „cinstit”. În schimb, cuvântul „sinistru” provine din latinescul „sinister”, care, iniţial, însemna pur şi simplu „stâng”. Iar „dexteritate”, sinonim cu „îndemânare”, vine de la cuvântul latin „dexter”, care înseamnă „drept” în sensul direcţiei (în dreapta, dinspre partea dreaptă etc.) Şi tot aşa… În numeroase limbi, de pe diverse continente, „stânga” şi „stângăcia” poartă tot felul de conotaţii negative, dovezi ale discriminării de care au avut parte, în trecut, acei 10% dintre locuitorii lumii care, fără voia lor, se abăteau de la norma fiziologică a dominanţei mâinii drepte.

(Foto: Shutterstock.com)

Dar, chiar dacă aceste discriminări pălesc încet-încet în lumea contemporană, ele încă mai pot fi observate în difetrite culturi. În multe ţări ale Asiei şi Africii, unde este considerat necivilizat (un adevărat tabu) să mănânci cu mâna stângă (aceasta fiind rezervată igienei după micţiune şi defecaţie), persoanele stângace din naştere au probleme, comportamentul care le-ar fi lor firesc nefiind acceptat de normele culturale ale societăţii în care trăiesc. Adesea, aceste persoane suportă, încă de mici, o presiune imensă, prin faptul  că sunt obligate să se adapteze normelor, să treacă de la folosirea stângii la utilizarea predominantă a mâinii drepte. Părinţii le silesc să mănânce cu dreapta, interzicând folosirea mâinii stângi pentru acest act atât de firesc.

Pe alţi copii, profesorii îi silesc, uneori prin pedepse fizice, să scrie cu mâna dreaptă. De multe ori, aceste încercări de „reprogramare” forţată provoacă probleme precum apariţia bâlbâielii şi a altor tulburări de limbaj sau a unor dificultăţi de învăţare.

Chiar şi fără asemenea intervenţii dăunătoare (din ce în ce mai puţin prezente în ţările dezvoltate, dar încă răspândite în alte ţări), stângacii pot avea probleme în lumea în care trăim, pentru că aceasta este, practic, o „lume a dreptacilor”. În această lume proiectată pentru cei cu mâna dreaptă dominantă, ce alcătuiesc 90% din populaţia lumii, un stângaci poate adesea să se simtă inadaptat, căci nenumărate aspecte ale vieţii de zi cu zi pun îi pun probleme: folosirea diverselor unelte şi dispozitive, mai toate gândite pentru dreptaci (de la banalele foarfeci la periculoasele fierăstraie electrice, de la aparatele de fotografiat până la mouse-ul computerului, de la instrumente muzicale la echipamente sportive), utilizarea mobilierul existent în unele şcoli sau săli de conferinţe, cu pupitre care sunt ataşate de scaun în partea dreaptă, confortabile pentru dreptaci, dar nu şi pentru stângaci, şi multe altele.

Şi totuşi, cei mai mulţi dintre ei se adaptează acestei lumi, poate cu dificultate, dar cu succes – o dovadă a plasticităţii fiziologice şi  comportamentale a organismului nostru, poate cea mai impresionantă trăsătură a fiinţei umane.

Asta nu înseamnă că nu trebuie făcute eforturi din partea tuturor; nu e cazul să considerăm că e doar problema stângacilor şi să tranşăm chestiunea cu un „Lasă, că se descurcă ei!”.

Pentru a atrage atenţia asupra situaţiei şi a oferi stângacilor un mijloc de a se exprima colectiv, în 1990 a fost înfiinţată o asociaţie, Clubul Stângacilor, iar în 1992, clubul a instituit chiar o Zi Internaţională a Stângacilor, sărbătorită anual la data de 13 august. E ziua în care în multe ţări se organizează evenimente ce aduc în prim-plan existenţa stângacilor şi este un prilej de a-i face pe oameni conştienţi de avantajele şi dezavantajele faptului de a fi stângaci. Se organizează tot felul de competiţii sportive între dreptaci şi stângaci, demonstraţii ale abilităţilor sportive şi artistice ale stângacilor, precum şi evenimente unde dreptacii sunt îndemnaţi să încerce să folosească unelte şi echipamente proiectate pentru mâna stângă, pentru a simţi, pe pielea lor, cum este să trăieşti într-o lume proiectată pentru cealaltă mână.

Una dintre multele enigme ale corpului omenesc, lateralitatea manifestată la nivelul mâinilor, prin existenţa stângacilor şi a dreptacilor, este unul dintre numeroasele şi fascinantele aspecte ale diversităţii umane: suntem 7 miliarde de oameni, identici prin apartenenţa la aceeaşi specie şi totuşi diferiţi în mii de feluri – o variabilitate care îmbogăţeşte lumea şi face mai pasionantă cercetarea rădăcinilor ei.

(Foto: Shutterstock.com)