Ce spune chipul: putem citi caracterul unui om după trăsăturile feţei?

Scrierile lui Balzac şi ale altor scriitori din secolele XVIII-XIX conţin adesea referiri la relaţia dintre trăsături şi fire; în mod evident, aceste observaţii erau tributare popularităţii fiziognomiei, mai târziu căzută în dizgraţie şi socotită o teorie cu totul neştiinţifică.

• Cel mai cunoscut apărător al acestei teorii a fost Cesare Lombroso (1835-1909), medic şi criminalist italian care, în tot cursul carierei sale, a susţinut că înclinarea spre fărădelegi este înnăscută şi că infractorii pot fi deosebiţi de non-infractori prin mai multe trăsături fizice atavice, ce trădează apartenenţa infractorului la un tip primitiv, chiar subuman, caracterizat prin trăsături ce amintesc de maimuţe sau de oamenii primitivi (aşa cum şi-i imagina lumea pe atunci, ca pe nişte brute sălbatice, neevoluate). Realizând măsurători antropometrice ale multor răufăcători, vii sau morţi, Lombroso a ajuns la concluzia că un infractor înnăscut poate fi identificat  cu uşurinţă, chiar fără a şti nimic altceva despre el, pe baza unor trăsături fizice evidente: frunte teşită,  asimetrii ale feţei şi ale craniului, prognatism (proeminenţa maxilarelor), urechi de dimensiuni neobişnuite, braţe anormal de lungi şi alte semne fizice – alcătuind celebrul portrer al „criminalului lombrosian” – alături de unele caracteristici senzoriale,  psihologice şi comportamentale. A trecut de atunci mai bine de un veac, iar aceste afirmaţii şi-au pierdut din credibilitate, criminaliştii moderni nemaifiind înclinaţi să evalueze aplecarea spre infracţiuni  a unui om doar prin citirea trăsăturilor feţei.

De fapt, „firea” unui om este ceva atât de complex, încât e greu de crezut că poate fi dedusă, în detaliu, din aspectul chipului.

Şi totuşi, unele dintre trăsăturile faciale ale oamenilor exprimă într-adevăr ceva despre felul lor de a fi, – desigur, nu cu o precizie de 100%%, ci cu o mare probabilitate statistică.

De pildă, la bărbaţi, forma feţei şi anumite amănunte ale trăsăturilor transmit într-adevăr privitorilor un mesaj privind felul lor de a fi şi sunt efectiv corelate cu anumite trăsături de caracter, după cum arată mai multe studii recente întreprinse la diferite universităţi. Dar nu e nimic misterios în asta: corelaţiile au, de multe ori, o explicaţie raţională, legată de anumite gene şi anumiţi hormoni, după cum veţi vedea.

Lăţimea feţei (în raport cu înălţimea) este un parametru care, după cum sugerează rezultatele mai multor studii ştiinţifice, poate spune lucruri interesante despre firea unui bărbat.

• bărbaţii cu feţe late sunt mai înclinaţi să mintă şi să înşele şi inspiră mai puţină încredere (studiu realizat la University of Wisconsin-Milwaukee şi publicat în 2011 în Proceedings of the Royal Society B); studiul a arătat, de asemenea, că bărbaţii cu feţe mai late se simţeau, în general, mai puternici, iar această senzaţie de putere, cred cercetătorii, le afecta comportamentul etic.
• bărbaţii cu feţe late erau mai înclinaţi să se comporte agresiv, să exprime prejudecăţi rasiale, făcând remarci rasiste (nu erau mai predispuşi decât alţii să aibă asemenea prejudecăţi, ci doar să le exprime, dacă le aveau); erau mai puţin preocupaţi de modul în care în care îi judecau cei din jur, mai puţin înclinaţi să se supună normelor societăţii în care trăiau şi, în general, aveau o atitudine dominantă mai pronunţată (studiu întreprins la University of Delaware, SUA, publicat în 2013 în Psychological Science)
• tot lăţimea mai mare a feţei a fost asociată şi cu succesul în afaceri: un studiu realizat la Sussex University (publicat în 2013 în British Journal of Psychology) arăta că bărbaţii cu asemenea proporţii ale feţei au o fire mai dominatoare, ceea ce poate explica reuşitele lor, fie pentru că oamenii tind să îi perceapă ca lideri, fie – mai probabil – pentru că însăşi firea lor hotărâtă, îndrăzneaţă, competitivă, îi conduce spre succes.
• iar cercetări întreprinse la University of London, asupra unor sportivi japonezi (rezultatele fiind publicate în Biology Letters, în 2013) indicau că aceia care aveau feţe mai late tindeau să aibă calităţi atletice mai bune şi succese mai mari în domeniul sportului.

Toate aceste rezultate sunt corelate între ele, într-o oarecare măsură, cred mulţi cercetători, şi pot fi explicate prin influenţa hormonilor: hormonul masculin numit testosteron influenţează atât forma feţei, cât şi psihologia şi comportamentul. Un nivel mare al testosteronului este cel care duce la dezvoltarea unor  trăsături faciale percepute ca fiind “masculine” – mai “colţuroase”, cu arcade proeminente, maxilare puternic conturate – şi tot testosteronul conferă bărbaţilor forţă fizică şi agresivitate (ceea ce explică succesul în sporturi), competitivitate şi îndrăzneală (ceea ce poate explica succesul în afaceri) şi, în general, un comportament mai dur şi mai multă siguranţă de sine.

Un chip într-o fotografie

Interesant este faptul că, deşi mulţi dintre noi nu cred în posibilitatea de a descifra firea unui om doar privindu-i chipul într-o fotografie, de fapt judecăm adesea caracterul în acest fel – inconştient, însă.

Un studiu efectuat în 2012 la University of Western Australia, publicat în Biology Letters, arăta că femeile îşi pot forma rapid păreri referitoare la comportamentul unui bărbat, cu destul de multă precizie, îndată ce văd o fotografie a chipului acelui bărbat. Astfel, bărbaţii cu trăsături “tipic masculine” – maxilare late, unghiulare, bărbie pătrată, arcadele sprânceneleor proeminente – erau percepuţi ca fiind mai înclinaţi spre infidelitate. Din nou, poate fi vorba despre testosteron, aflat în concentraţii ridicate, care le conferă acestor bărbaţi un impuls sexual mai puternic, iar acest lucru îi poate face să pară (ori chiar să fie) mai predispuşi la infidelitate.

Nu toţi oamenii de ştiinţă acceptă aceste explicaţii, considerând, din perspectiva evoluţiei, că asemenea trăsături negative ale personalităţii – agresivitate, infidelitate – ar fi trebuit să îi împiedice pe bărbaţii cu feţe ce indicau astfel de “năravuri” să îşi găsească partenere şi să menţină relaţii care să asigure transmiterea genelor lor la cât mai mulţi urmaşi; cu alte cuvinte, un astfel de chip ar fi fost dezavantajos pentru succesul reproductiv şi ar fi fost eliminat sub presiunea selecţiei naturale.

Dar alţi cercetători cred că faţa lată şi cu trăsături aspre nu este neapărat un dezavantaj, căci ea putea semnifica – pentru femei – şi existenţa, la acel bărbat, a unor calităţi importante în lupta pentru supravieţuire: forţă fizică, îndrăzneală, asociate cu şanse mari de succes social şi material şi, prin urmare, posibilităţi mai mari de a întreţine o familie. Erau lucruri care, în vechile societăţi de vânători-culegători, dar şi în cele agrare care le-au urmat, erau de mare însemnătate şi nici azi nu sunt lipsite de importanţă. Iar firea unui om este modulată de mulţi factori, nu numai de nivelul de hormoni, aşa că ar însemna să simplificăm excesiv lucrurile şi să dăm dovadă de superficialitate dacă am spune, privind o poză, “Cutare are faţa lată şi cu fălci proeminente, înseamnă că e violent şi fustangiu”, înainte de a cunoaşte realmente persoana respectivă.

Deşi studiul efectuat în 2012 la University of Western Australia sugera că bărbaţii, spre deosebire de femei, nu descifrează prea bine semnele chipului şi nu pot judeca înclinaţia spre fidelitate a unei femei doar privindu-i faţa într-o fotografie, alte cercetări au dat rezultate diferite, aratând că au şi bărbaţii judecăţile (şi prejudecăţile) lor în privinţa femeilor şi că îşi pot forma o opinie – care are are potenţialul de a le influenţa ulterior comportamentul – pe baza trăsăturilor faciale ale femeilor, aşa cum apar ele în poză.

Un grup de cercetători din Marea Britanie şi Canada a  arătat unui număr de câteva sute de bărbaţi fotografii (alcătuite pe computer prin îmbinarea mai multor părţi) ale unor femei şi le-au cerut să le evalueze gradul de atractivitate şi să spună pe care le-ar prefera pentru o relaţie de scurtă durată şi care li se păreau potrivite pentru o legătură pe termen lung. Fiecare fotografie avea două variante, una înfăţişând un chip foarte feminin, cu trăsături delicate, alta reprezentând aceeaşi faţă, dar modificată astfel încât trăsăturile erau puţin mai masculine.

Rezultatele (publicate în 2013 în British Journal of Psychology) au fost interesante: bărbaţii au declarat că sunt atraşi, pentru flirturi şi relaţii scurte, de femeile cu trăsături fine, foarte feminine, dar, pentru relaţii îndelungate, preferă femeile mai puţin atrăgătoare – aşa au afirmat cercetătorii! – şi cu trăsături mai puţin gingaşe. Felul în care s-au exprimat autorii studiului când a fost vorba să comenteze aceste rezultate nu este prea flatant, dar asta este explicaţia dată de ei: bărbaţii ar prefera, pentru relaţii pe termen lung, femeile mai puţin atrăgătoare şi feminine pentru că e mai puţin probabil ca acestea să fie infidele. Cele foarte feminine au fost percepute ca fiind mai înclinate spre infidelitate, ceea ce i-ar putea pune pe bărbaţi în situaţia de a creşte copii care nu sunt ai lor.

Alte studii au arătat că şi femeile au interpretări şi preferinţe asemănătoare: preferă, pentru relaţii scurte, bărbaţi cu aspect mai masculin, dar, când vine vorba despre o relaţie cu angajament pe termen lung, obligaţii şi copii, aceleaşi femei preferă bărbaţi mai puţin „macho”, cu niveluri mai scăzute de testosteron, poate – cred oamenii de ştiinţă – pentru că aceştia sunt consideraţi mai de încredere când e vorba despre creşterea copiilor.

Aceste cercetări sunt abia începutul; nu încape îndoială că studii viitoare vor scoate la iveală informaţii dintre cele mai interesante privind legătura dintre aspectul fizic şi personalitate. Multă vreme desconsiderată, această viziune  – indiferent care ar fi numele ce i s-ar da – ar putea cunoaşte un nou avânt în lumea ştiinţei.