Omenirea în pericol de extincţie: vom mai apuca secolul viitor?

În cadrul prestigioasei universităţi britanice Oxford a fost înfiinţată, în urmă cu doar câţiva ani (2005), o instituţie de cercetare destinată studierii destinului viitor al omenirii: Future of Humanity Institute. Lucrează acolo matematicieni, filosofi, oameni de ştiinţă din diferite domenii şi toţi, cu metodele specifice disciplinei lor de studiu, încearcă să prevadă ce se va întâmpla cu noi, oamenii, în deceniile care vor veni.

Se pare că, în viziunea lor, viitorul nu arată prea luminos: o umbră întunecată pluteşte asupra umanităţii, umbră creată de realitatea marilor riscuri pe care ni le asumăm prin ceea ce facem, prin modul în care trăim şi ne dezvoltăm. Conform viziunii directorului institutului, savantul de origine suedeză Nick Bostrom, riscurile sunt, în momentul de faţă, mai mari decât oricând: dacă nu luăm bine seama, omenirea nu va mai apuca zorii unui nou secol.

Care sunt, totuşi, datele pe care se bazează asemenea previziuni apocaliptice? Chiar atât de rău stau lucrurile, încât să ne temem că acesta ar putea fi ultimul veac al existenţei speciei umane? Să ascultăm, aşadar, argumentele pe care specialiştii îşi întemeiază asemenea previziuni sumbre, argumente prezentate, recent, într-un raport intitulat, neliniştitor, Existential Risk as a Global Priority.

Dar, după cum propune un articol publicat recent de jurnalistul BBC Sean Coughlan, să vedem întâi veştile bune.

Pandemiile şi dezastrele naturale au potenţialul de a „rade” o bună parte din populaţia umană a planetei, dar dr. Bostrom crede că specia umană ar putea totuşi supravieţui unor asemenea evenimente. Am dovedit, deja, în cursul existenţei noastre, că avem capacitatea de a o face: timp de milenii, am trecut prin foamete, inundaţii, persecuţii, cutremure, inundaţii, schimbări climatice… Şi am supravieţuit.

Iar în ceea ce priveşte riscul ca Pământul să fie lovit de un asteroid sau să aibă loc nişte super-erupţii vulcanice atotdistrugătoare… în răstimpul unui secol probabilitatea producerii unor asemenea evenimente este extrem de mică.

Specia umană e o specie rezistentă; atât prin propria ei biologie, cât şi prin nivelul tehnologic pe care l-a atins, omul are capacitatea de a supravieţui multor dificultăţi majore. În secolul precedent, nici măcar cele două războaie mondiale plus pandemia de gripă spaniolă din 1918-1919 – lovituri groaznice, care, combinate, au dus la pieirea a zeci de milioane de oameni în doar câţiva ani – nu au putut opri tendinţa de creştere a populaţiei.

Sigur, de perspective alarmante nu ducem lipsă: ameninţarea nucleară, de exemplu, este un pericol serios, dar, după toate probabilităţile, chiar în cazul unui război nuclear, tot ar supravieţui destui indivizi umani pentru ca specia să nu se stingă.

Aşadar, vorbim despre o specie realmente „dură”, cu mari şanse de a rezista unor calamităţi aproape de nedescris. Şi atunci, de ce ar trebui să ne facem griji?

Dr Bostrom consideră că am intrat într-un nou tip de eră tehnologică, una care ne periclitează viitorul ca niciodată până acum: am putea fi victimele propriei noastre reuşite spectaculoase, ale propriului nostru triumf tehnologic.  Pentru prima dată în istoria omenirii, progresele tehnologiei ne-ar putea depăşi capacitatea de a controla potenţialele consecinţe.

Biologia sintetică, nanotehnologia şi inteligenţa artificială sunt exemple de domenii în care  omul a pătruns adânc în teritorii necunoscute, unde, după părerea multor oameni de ştiinţă, ne pândesc pericole pe care mulţi dintre noi nici nu le bănuim.

Să luăm ca exemplu biologia sintetică, în care s-au obţinut recent succese atât de extraordinare, precum crearea primei celule  cu genom sintetic. Asemenea izbânzi ne făgăduiesc, într-un scenariu optimist, uriaşe beneficii – în medicină, agricultură, biotehnologii. Dar orice lucru are şi o latură întunecată, pare să spună pesimismul unora dintre oamenii de ştiinţă care încearcă să anticipeze viitorul acestui domeniu. Printre ei, Nick Bostrom este îngrijorat de faptul că manipularea biologiei umane ar putea duce la o depăşire – poate accidentală, dar funestă – a limitei de siguranţă şi ar putea avea consecinţe neprevăzute.

Nanotehnologia, care promite şi ea atât de multe în medicină, chimie şi ingineria materialelor, ar putea deveni distructivă dacă ar fi folosită pentru fabricarea de armament.

Iar inteligenţa artificială, roboţii inteligenţi, ar putea ajunge să interacţioneze cu lumea într-un mod care să fie spre paguba oamenilor. Pe cât de mare ar putea fi ajutorul dat de ei în industrie, agricultură, medicină ori gestionarea proceselor economice, pe atât de teribilă s-ar putea dovedi intervenţia lor în unele cazuri: lipsite de compasiune şi orientate doar spre eficienţă, aceste maşinării inteligente s-ar putea dovedi indiferente la pagubele pe care le-ar produce din întâmplare sau la victimele pe care le-ar face accidental. În cazuri dificile, delicate, când deciziile ar trebui luate cu o subtilitate a gândirii şi a simţirii pe care oamenii au atins-o după multe milenii de evoluţie, deopotrivă biologică şi culturală, s-ar putea ca maşinăriile să fie pur şi simplu brutal şi necruţător de eficiente.

Un genetician din cadrul insitutului, Seán O’Heigeartaigh, trasează o analogie cu algoritmiii folosiţi în tranzacţionarea automată a acţiunilor pe piaţa de capital.

Eficienţi în ceea ce priveşte rapiditatea efectuării operaţiunilor, aceşti algoritmi – în fond, nişte unelte matematice – pot avea consecinţe distrugătoare, directe, asupra economiilor reale şi asupra oamenilor adevăraţi. Dr. O’Heigeartaigh nu ezită să afirme că asemenea sisteme pot “manipula lumea reală”.

Iar în ceea ce priveşte riscul din punct de vedere biologic, el se teme de intenţiile bune care ne pot duce pe căi greşite – de pildă, experimentele în care sunt întreprinse modificări genetice radicale, prin care structurile genetice sunt descompuse şi recompuse.

Nu e vorba despre intenţiile malefice ale unor cercetători, ci despre iadul pavat cu intenţii bune în care putem ajunge cu toţii. “E foarte improbabil să vrea cineva să facă lucruri vătămătoare”, spune el. Însă există întotdeauna riscul să survină  o secvenţă neaşteptată de evenimente sau un element să devină primejdios atunci când este scos din mediul în care operează în mod normal şi transferat într-un alt mediu.

“Facem lucruri care o pot lua pe o cale greşită, în mod profund”, spune el.

Dr. O’Heigeartaigh, care a studiat evoluţia moleculară, mai adaugă că nu vrea cu tot dinadinsul să sperie lumea, dar că este motivat, datorită muncii sale, să lanseze aceste avertismente şi să recomande prudenţă maximă cercetătorilor: felul în care aceştia abordează munca pe care o fac este unul dintre cele mai importante moduri în care pot aduce o contribuţie pozitivă în domeniu.

Un alt aspect care îi preocupă pe cercetători este evoluţia accelerată a computerelor: Daniel Dewey, un specialist american din cadrul grupului, care a lucrat anterior la Google, vorbeşte despre o ”explozie a inteligenţei”, înţelegând prin aceasta faptul că puterea computerelor, care sporeşte accelerat, devine tot mai greu de anticipat şi controlat.

Ca şi biotehnologia şi nanotehnologia, tehnologia computerelor poate declanşa primejdioase “reacţii în lanţ”, cum le numeşte Dewey: pornind de la resurse de mică amploare, oamenii pot dezvolta proiecte ce pot afecta toţi oamenii de pe planetă.

Proiectul Future of Humanity dezvoltat la Oxford nu este singurul care se preocupă de soarta viitoare a omenirii; el este doar una dintre manifestările unei tendinţe contemporane, tot mai accentuate, de a răspunde unor întrebări presante şi neliniştitoare privind provocările cărora va trebui să le facă faţă umanitatea, într-un viitor nu prea îndepărtat.

Şi la Universitatea Cambridge există un interes similar, iar o serie de personalităţi ştiinţifice, printre care lordul Rees, astronom regal şi fost preşedinte al Royal Society, chiar sprijină planurile de înfiinţare a unui Centru pentru Studiul Riscului Existenţial.

În opinia lordului Rees, acesta este primul secol în istoria lumii când cea mai mare ameninţare vine din partea omenirii înseşi: “Fiecare tehnologie nouă are avantajele ei, dar şi riscuri.”

Şi el se arată îngrijorat de potenţialul impact al biologiei sintetice – crearea de noi organisme de uz agricol şi medical ar putea avea efecte secundare ecologice neprevăzute -, de fragilitatea socială şi de lipsa de rezistenţă a oamenilor în societatea  noastră ajunsă dependentă de tehnologie.

“Trăim într-o lume interconctată în mai mare măsură, călătorim mai mult, ştirile şi zvonurile se răspândesc cu viteza luminii. Astfel, consecinţele unor erori sunt mai mari decât în trecut”, spune el.

Trăim, aşadar, într-o lume plină de primejdii – cum de nu ne dăm seama de ele? Tocmaii acesta este pericolul, consideră dr. Bostrom: există o prăpastie între viteza cu care are loc progresul tehnologic şi capacitatea noastră de a ne da seama de implicaţiile acestuia.

“În ceea ce priveşte responsabilitatea morală, suntem la nivelul unor copii mici, dar avem capacităţile tehnologice ale unor adulţi”, spune el.

Şi astfel, oamenii nu îşi dau seama de semnificaţia riscului existenţial, dar el este prezent, ne atârnă deasupra capului.

Ce facem în această situaţie? Orice persoană care semnalează o asemenea problemă ar trebui să fie în stare să propună şi o soluţie, nu-i aşa?

Nick Bostrom susţine că soluţia este tot în mâinile noastre – sau în capetele noastre – şi depinde de modul în care vom reacţiona la Marea Schimbare, în mijlocul căreia ne găsim aproape, chiar dacă nu ne-am dat seama.

Schimbarea e pe cale să se întâmple, indiferent că suntem sau nu pregătiţi pentru ea, spune specialistul.

Nu este vorba despre ameninţări gratuite, despre nişte elucubraţii rostite cu aer profetic. Chiar dacă pe alocuri sună ca nişte prorociri  apocaliptice, sunt nişte probleme reale, la care merită cel puţin să ne gândim. “Este un moment de cumpănă în istoria umanităţii. Condiţia umană e pe cale să se schimbe. E posibil să dispărem într-o catastrofă sau să ne transformăm, dobândind mai mult control asupra propriei noastre biologii.”