Artele martiale tribale: batul, jungla si cutitul

Betele ucigase

Pe la mijlocul anilor ’80, scena artelor martiale a fost zguduita de aparitia unui curent necunoscut si infiorator, fascinant si cu o traditie de sute de ani. Acesta detinea raspunsul o intrebare care inspaimanta orice om: ce faci daca te ataca un expert al cutitului?

• Povestea unui mare campion român ajuns ofiţer S.R.I. din cadrul Brigăzii Antitero. S-a trezit cu o…
• Un român pasionat de off-road a parcurs zeci de mii de kilometri, până în Siberia, suportând…

Singurul raspuns potrivit vine din umbra tehnicilor de lupta create de culturile razboinice din sud-estul Asiei, cu precadere in Filipine, arhipelagul Indonezian, si Birmania. Nici o surpriza pana aici, deoarece in aceste parti de lume stilurile de lupta dedicate armelor albe si in egala masura luptei fara arme sunt de secole parte a folclorului si civilizatiei locale. Aici, cutitul, sub toate formele si lungimile, a fost si este la moda inca din cele mai vechi timpuri, fiind mai indispensabil decat celularul din zilele noastre. Astazi, de exemplu, inspectoratul de politie din Manila recunoaste ca, in mod curent, circa 70% dintre locuitorii metropolei poarta la ei una sau doua arme cu tais…

Artele martiale filipineze au diverse denumiri, insa fie ca se numesc Kali, Escrima, Arnis de mano, Sinawali sau Panantukan, toate au drept obiect de studiu lupta cu betele din lemn de esenta tare, macetele, pumnalele si cele mai mult de 100 de tipuri de cutite inregistrate oficial de istorici si cercetatori.

Istoria Asiei de sud est este plina de confruntari sangeroase inca din antichitate. In secolul al XIX-lea, triburile razboinice au avut grija sa ii ingrozeasca si pe colonizatorii englezi, spanioli si olandezi atrasi de aceste locuri datorita comertului cu mirodenii, lemn de mahon si tek.

Prima si cea mai celebra victima a fost insusi exploratorul Fernando Magellan care, in timpul calatoriei sale in jurul lumii, a poposit si in Filipine, unde incercarea sa de a-i crestina fortat pe bastinasii din insula Mactan a fost mai mult decat prost inspirata. In data de 28 aprilie 1521 acestia i-au macelarit armata, neimpresionati de soldatii imbracati in armuri stralucitoare si inarmati cu sabii de Toledo. Chiar seful insulei, rajahul Lapulapu (desen, jos), al carui nume are rezonante curioase in limba romana, l-a infruntat pe Magellan inarmat cu un kampilan, iatagan specific. Rezultatul a fost tragic. Faimosul explorator pierzandu-si piciorul drept, apoi capul…

In jurul anilor 900 d.Hr. diferite stiluri de kung fu au fost introduse de chinezi in Filipine, influenta acestora pastrandu-se pana astazi in Kuntao – traditia luptei cu mainile goale si in miscarile line si curgatoare din Kali.

Negustorii spanioli care l-au urmat pe Magellan au adus in insule propriul lor stil, Espada y daga, in care luptatorul ataca concomitent cu o sabie in mana dreapta si un cutit in stanga. Acestea din urma au influentat intr-o oarecare masura lupta cu arme din insule. Un novice al artei Kali este invatat pentru inceput cele 12 lovituri de atac cu betele, acestea trebuind exersate intens pina cand practicantului ii este permis sa avanseze catre studiul celor 12 blocaje de baza.

Acest moment variaza de la practicant la practicant, si numai maestrii, numiti aici tuhon sau guro isi dau seama cand a venit timpul. Dupa ce experienta isi spune cuvantul, practicantul ajunge sa invete tehnicile dificile si cu un grad ridicat de periculozitate:

• in primul rand „doblebata” in care se lupta cu doua bastoane din lemn de rattan, lungi de circa 72 cm,
  
• „daga y daga”, unde adversarii sunt fiecare inarmati cu cate doua cutite,
  
• „saboy” lupta cu bastonul lung,
  
• si in final „espada y daga” cea mai periculoasa si avansata forma.

Una dintre cele mai spectaculoase forme de antrenament este aceea in care practicantii lovesc, blocheaza, apoi contraataca in cea mai apropiata sau expusa zona, toate miscarile fiind intr-o continuitate supla si fara ruperi bruste de ritm, fapt ce duce la dezvoltarea reflexelor, la controlul respiratiei si la atenuarea fricii instinctive de cutit. Tipul acesta de antrenament este cel mai apropiat de lupta reala si se exerseaza in combinatii deosebite, cum ar fi: baston contra cutit, maceta contra baston, sabie si cutit contra baston lung, sau – numai pentru luptatori foarte avansati – lupta cu mainile goale contra unui adversar inarmat.

Sesiunile de antrenament sunt foarte solicitante, multi practicanti au antebratele acoperite de cicatrici datorita faptului ca, in mod traditional, aici se folosesc cutite adevarate… „Practici o arta martiala care iti construieste un corp puternic, un caracter pe masura, o sanatate de fier sau iti da curajul de a intra intr-o lupta dreapta? Ei bine, prietene, nu faci o arta martiala, ci doar un sport civilizat, si asta nu te va ajuta sa supravietuiesti”. Aceasta maxima ce apartine lui tuhon Leon T. Gaje jr. liderul scolii Pekiti Tirsia Kali, spune totul despre filozofia luptei in Filipine. Aici nu exista cavalerism sau idei de genul sa ii dai o a doua sansa adversarului. Aici, intr-o lupta, oricine poate scoate un cutit si datele problemei se schimba radical, infrangerea insemnand de obicei moartea sau ranirea grava. Nu exista moralitate intr-o lupta adevarata, imorala este doar pierderea ei, spune o alta maxima a folclorului local.

Muscatura antiviol

O arta martiala mult mai extrema a devenit cunoscuta in Occident in urma cu doar cativa ani. Tinuta in secret chiar si in scolile filipineze, Kina Mutai era predata in special femeilor drept cea mai eficace metoda anti-viol. Niciodata paradigma „David il invinge pe Goliath” nu a fost exprimata mai bine. Intotdeauna daca esti atacat de un individ mai mare si mai greu, singura sansa sa invingi este sa lupti murdar, si Kina Mutai asta face, este singurul sistem unde se invata arta de a musca un adversar si de ai scoate ochii!

Muscatura umana nu are o forta deosebita, din aceasta cauza prima etapa din Kina Mutai se ocupa cu remedierea acestei „probleme”: practicantii trebuie sa muste zilnic de nenumarate ori o bucata de carne cruda de vita invelita intr-un t-shirt! Faza a doua cuprinde un antrenament psihologic si invatarea punctelor de pe corpul uman care trebuie muscate, in numar de 140, dintre care, de obicei, se recomanda muscaturile de obraji, gat, ureche, sfarcuri, incheieturile mainilor si degete.

Eficacitatea stilurilor tribale filipineze a facut ca acestea sa intre in atentia serviciilor secrete si a trupelor speciale din intreaga lume, multi guro predand in prezent trupelor antitero si chiar FBI-ului.

Lupta fulger

Totusi, dupa parerea multor experti in arte martiale, cele mai eficiente tehnici cu mana goala contra cutitelor se gasesc in Penjak Silat, arta martiala din Indonezia. Una dintre dintre denumirile acesteia inseamna „lupta fulger”, si nu este de loc departe de adevar. Arhipelagul indonezian este alcatuit din 17.508 de insule, iar aceasta varietate a dus si la diversificarea Pentjak Silat-ului, la ora actuala existand 157 de stiluri oficial inregistrate.

In aceasta arta martiala accentul este pus pe doborarea rapida la pamant a adversarului prin trucuri si miscari false, urmate de lovituri rapide in punctele slabe ale corpului. Odata trantit la sol, adversarul este suprimat fie prin tehnici de strangulare sau prin atacuri la cap, gat sau ochi. Suna terifiant, dar toata istoria Indoneziei este marcata de razboaie intertribale sau interclanuri si pe langa acest aspect, indonezienii nu au un fizic dezvoltat sau masiv asa ca Pentjak Silat-ul nu se bazeaza pe principii dure sau pe forta fizica pura.

Exista doua mari curente:

• Silat Pulut, axat pe miscari spectaculoase si aratat in demonstratii publicului larg
  
• si Silat Buah practicat secret, in mijlocul junglei, mult mai eficient si interzis de obicei strainilor.

Pendekar sau maestrul de Silat se bucura de un respect si de o admiratie enorma din partea populatiei, acesti pendekar-i nu iau niciodata bani discipolilor pentru antrenamente, ci primesc in mod traditional la inceputul anului o mica ofranda ce consta in mancare si putine haine. Scopul final al practicantului este sa atinga o stare deosebita a constiintei numita ilmu, astfel pendekar-ii reusesc demonstratiile uluitoare in care sparg caramizi cu capul, se spala pe maini cu ulei incins fara sa pateasca nimic, sau indoaie in dinti bare de fier inrosite in foc, asemenea calugarilor shaolin.

Varietatea armelor din Pentjak Silat o depaseste pe cea din Filipine si, dintre toate pumnalul keris are reputatia cea mai sangeroasa. Lama sa este unica in toata lumea artelor martiale, are forma ondulata care aminteste de un sarpe si este cu dublu tais. S-a demonstrat ca aceasta lama provoaca cele mai periculoase rani, chiar si taieturile superficiale se vindeca greu. Garda sa are forma unei barci si simbolizeaza barca ce duce pe lumea cealalta sufletul nefericitului aflat in calea keris-ului.

Pentru indonezieni keris-ul nu este doar o arma, ci un ornament faimos si chiar un obiect de cult. Pumnalul are propriul sau hantu sau spirit, si este capabil de tuju, adica practici magice in care keris-ul este indreptat spre o anumita persoana. Aici keris-ul are chiar sex! Este considerata o arma masculina, femeilor le este interzisa folosirea lui, iar traditia din insula Java cere fiecarui barbat sa poarte in permanenta acest pumnal asupra sa. Keris-ul a servit de asemenea, de-a lungul secolelor, drept unealta cu care erau executati unii criminali – intalnirea cu el era considerata drept o ultima onoare pentru condamnat.!

Lupta ca un animal

Artele martiale din Myanmar, denumite generic Thaing sunt la randul lor „ultima solutie” in cazul unui atac. Scopul este de a face cat mai multe rani si de a-ti lasa adversarul incapabil sa mai comita vreo agresiune. Lethwei sau boxul birman este o parte importanta din sistemul Thaing si este mult mai dur decat orice sport de ring din lume. Luptatorii nu au manusi, nici un alt fel de protectie. Sunt permise lovituri de pumn, palma, cot, genunchi, picior, si – fapt unic in istoria sporturilor de lupta – ai voie sa iti lovesti adversarul cu capul! Colac peste pupaza chiar sa il scuipi! Evident ca lethwei se practica doar in tara sa de origine.

Caracteristic pentru o cultura razboinica tribala, animalele sunt respectate si sevesc drept sursa de inspiratie. In studiul luptei in picioare combinata cu lupta la sol, fiecare animal are propriul stil si strategie, astfel taurul serveste drept model pentru lovituri puternice de pumn si picior, mistretul este responsabil de tehnici de cot, genunchi si lovituri de cap, sarpele pentru viteza si atacuri la ochi, tigrul este maestrul agresivitatii si determinarii in lupta, iar ursul pentru lupta corp la corp. Practicantul trebuie sa studieze cel putin 5 ani letwei pentru a avea o baza solida, apoi isi alege un animal totem al carui stil de lupta il va studia toata viata.

Actorul Tatchakorn Yeerum, cunoscut sub numele de Tony Jaa, cel mai mare promotorcontemporan al artelor martiale thailandeze

Ilarie Mitrea, un roman printre vanatorii de capete

Un roman a fost primul cercetator din lume care a studiat triburile Dayak din insula Kalimantan. Ilarie Mitrea (1842-1904), s-a nascut in Rasinari, judetul Sibiu. De profesie medic, el a fost angajat de coroana olandeza si trimis sa exploreze si sa cartografieze zonele din insula Kalimantan locuite de dayaci. Acesti razboinici aveau la aceea data cel mai temut renume pentru autoritatile olandeze, toti functionarii olandezi neavand curaj sa se aventureze pe teritoriul lor. Cunostintele medicale solide precum si caracterul sau altruist l-au ajutat pe Ilarie Mitrea sa fie nu doar acceptat de dayaci, ci chiar sa devina prieten al acestora.

Trebuie amintit faptul ca dayacii au fost si raman chiar si in zilele noastre cei mai mari vanatori de capete. Aceasta practica sinistra este cel mai important rit de trecere pentru tinerii dayaci: primul cap de dusman taiat si gata!, tanarul este considerat barbat in putere de tot tribul. Doctorul Mitrea a fost ajutat de acesti razboinici sa colectioneze in premiera pentru lumea stiintifica plante si numeroase animale rare. Colectia sa din Kalimantan se gaseste astazi la muzeul Grigore Antipa din Bucuresti. La plecare, razboinicii i-au daruit exploratorului roman doua sabii traditionale, faimoasele dayak parang (foto jos), gest unic si de mare respect.

CITESTE SI:

• Muay Boran – Arta Regilor Thailandezi
• Ce este, de fapt, K-1?
• Takamatsu – Ninja cu Gheare de Tigru