Germania Weltmeisterschaft -Planeta Fotbal

Cam cu opt secole inainte de Hristos, elinii jucau Episkyro, dar ei permiteau si atingerea balonului cu mana, intr-un mod care aminteste, azi, de rugby. Echipele erau formate din cate 12 jucatori, iar terenul era dreptunghiular, de dimensiuni apropiate celor actuale. Grecii mai practicau si Harpastron, dar istoricii considera ca acest joc este mai degraba precursorul handbalului modern.

Totusi, versiunea sa romana Harpastum (care se juca pe un teren cu iarba) a facut cariera in chip de timpurie combinatie intre fotbal si rugby, numarul de jucatori putand ajunge pana la cateva sute. Unii considera ca jocul a calatorit prin Europa o data cu expansiunea Imperiului Roman, ajungand inclusiv in Britania, unde a evoluat in timp, devenind fotbalul modern.

• Povestea unui mare campion român ajuns ofiţer S.R.I. din cadrul Brigăzii Antitero. S-a trezit cu o…
• Un român pasionat de off-road a parcurs zeci de mii de kilometri, până în Siberia, suportând…

Colonistii americani notau, pe la 1620, ca nativii amerindieni jucau Pasuckuakohowog (literal, mai multi barbati care se aduna sa se joace cu o minge). Asemenea reuniuni, ce durau cam o zi, erau extrem de violente, batalia pentru balon dandu-se intre 500 de jucatori, din care putini scapau fara oase rupte.

In fine, cu jumatate de mileniu inaintea erei noastre, aztecii au inventat Tlachtli, un sport extrem de complex, practic o combinatie intre voleiul, baschetul si rugbyul de azi. Se juca in temple de piatra de forma literelor I sau H, scopul fiind acela de a trimite mingea in terenul adversarilor; punctele se obtineau cand jucatorii adversi nu o mai puteau mentine in aer.

Mingea era din cauciuc dens (deci foarte grea) si avea diametrul de 30 de centimetri, iar jucatorii erau dotati cu platose si coifuri pentru a se putea apara de ea. Semnificatia sportului era una mistica, legata de celebrarea Soarelui. Specific zonei, echipa invinsa putea fi sacrificata pe altarele dotate cu jgheaburi speciale pentru scurgerea sangelui.
Mai aproape de profan, prin secolul al XVI-lea, italienii au derivat din anticul Harpastum varianta numita Calcio.

Cea mai renumita partida s-a disputat la Florenta, in piata Santa Croce, pe 17 februarie 1530, in vreme ce orasul era asediat de trupele familiei de Medici. S-a jucat ca forma de protest la adresa agresiunii si toata populatia, impulsionata de muzicieni, a luat parte la meci. Jocul-standard era foarte dur (destul de apropiat de rugbyul contemporan), contactele fizice dintre cei 54 de jucatori care formau cele doua echipe fiind privilegiate.

Se juca in pietele centrale ale oraselor, prevazute cu un soi de porti la fiecare capat, prin care se marcau punctele. Regula de baza era ca balonul sa nu se opreasca din miscare. In caz contrar, jocul se oprea si se lua o scurta pauza. Calcio era popular inclusiv la Vatican, dintre papi cei mai cunoscuti practicanti ai lui fiind Clement al VII-lea, Leon al IX-lea si Urban al VIII-lea. In 1580, Giovanni Bardi a publicat prima carte in care erau descrise amanuntit regulile de joc. Chiar daca numele a fost pastrat, fiind echivalent cu fotbalul contemporan, sportul original nu se mai practica decat in cadrul festivalului anual desfasurat la Florenta in luna iunie.
Fotbalul este parte integranta a show-business-ului planetar, iar actorii sai principali, adulati de suporteri, de televiziuni si de companiile de publicitate, trudesc timp de o luna de zile nu neaparat pentru a introduce mingea in poarta, cat pentru a urni subconstientul colectiv catre carti de credit, bauturi racoritoare si televizoare cu plasma.

Sau macar cu asemenea ganduri ne consolam noi, cei ramasi iarasi acasa, avizi de a prigoni cele 11 capre (plus rezervele) ale vecinilor. In iarba, insa, din 1930 incoace, lucrurile stau putin altfel. Sau nu?

Desi pare un loc comun, nu englezii au inventat fotbalul. Ei au configurat, intr-adevar, jocul actual, cu regulile sale de baza, insa, cu doua-trei milenii inaintea lor, protoistoria acestui sport se scria in Egipt, China, Japonia, Elada, Roma; mai apoi, jocul a fost practicat de amerindieni, de azteci, de eschimosi. Francezii si italienii au propus si ei variante proprii, unele cu caracter de masa.

Practic, este aproape imposibil sa spui unde si de cine a fost inventat sportul numarul unu al planetei. Cu doua milenii si jumatate inainte de Hristos, in China antica se juca deja ceva ce, ulterior, a fost denumit Tsu Chu (arta lovirii unei mingi de piele cu piciorul). In timpul dinastiilor Tsin si Han, imparatii (Wudi, de pilda) petreceau zile intregi urmarind cum doua echipe se straduiesc sa introduca mingea in niste gropi cu diametrul de 30-40 de centimetri.

Mai tarziu, s-au dezvoltat stiluri diverse, au aparut cate sase portari (care aparau sase porti) pentru fiecare echipa, terenul rectangular a fost delimitat de ziduri, iar punctele puteau fi realizate si prin introducerea balonului (tot din piele, dar deja umplut cu aer pe vremea dinastiei Tang, 618-907 d.Hr.) prin gaura unei plase. La limita, jucatorul cu mingea putea fi atacat simultan de trei-patru adversari sau putea fi obligat sa joace mingea in aer fara ca aceasta sa atinga pamantul inainte de marcarea golului.

In cazul vechilor egipteni, sportul cu mingea era legat de ritualurile de fertilitate, fiind parte distincta a ceremoniilor religioase. Un numar mare de oameni, condusi de sacerdoti, fugareau mingea pe malurile Nilului, dupa o coregrafie precisa.

Nici japonezii din Antichitate nu ignorau fotbalul, pe care il numeau Kemari, practicandu-l cu ajutorul unei mingi din piele de caprioara, cu diametrul de aproximativ 20 de centimetri. Se juca pe un teren (kikutsubo) marginit de patru copaci (un cires, un artar, o salcie si un pin), scopul fiind acela de a jongla balonul in aer si de a-l pasa intre jucatori (in numar de la 2 la 12), in timp ce se striga "Aryiaaa!".

La anul 50 d.Hr., intre chinezii amatori de Tsu Chu si japonezii experti in Kemari s-a chiar disputat un meci, dar sportul a devenit teribil de popular abia intre secolele X-XVI. Unii istorici cred ca Marco Polo (1254-1324) a fost cel care a descoperit acest joc in Japonia, importandu-l, apoi, in Europa.