O lume nebuna, nebuna, nebuna… pe doua roti
Curiozitati si statistici din Turul Frantei:
-cea mai mare diferenta a castigatorului fata de locul secund: Maurice Garin, 1903, 2h 49 min.
-cea mai mica diferenta a castigatorului fata de locul secund: Greg LeMond, 1989, 8 min.
-cea mai mare viteza medie: 37,844 km/h, Bernard Hinault, 1981
-cea mai rapida etapa de peste 100 km: Vouvray-Orleans, 1974, 48,352 km/h
-cei mai multi rutieri ajunsi la final: 135, in 1987
-cei mai putini rutieri ajunsi la final: 11, in 1919
-personal auxiliar pe editie: 3.000 persoane si 900 masini
Albert de Dion
Nascut in 1856, in familia marchizului Dion de Malfiance, contele Albert de Dion a fost pus sub tutela de catre familia sa atunci cand, in 1892, s-a asociat cu constructorul unei locomotive de jucarie, Georges Bouton, pentru a produce automobile. Fire extrem de colerica, Albert (faimos si pentru numeroasele sale dueluri) nu s-a lasat intimidat si, dupa ce a construit masinile De Dion-Bouton, a creat Aero-Clubul francez (caruia i-a fost intaiul presedinte), a atins recordul de tiraj al presei franceze, intre 1925-1930, cu L’Auto, dupa ce, cu trei decenii inainte, organizase prima cursa auto din lume, iar in 1907 pusese – la propriu – pe roate raliul Paris-Beijing. Acest pionier al curselor a murit in 1946, la varsta de 90 ani.
Totul a inceput pe 4 iunie 1899, cand toata inalta societate franceza asista la marele premiu de steeple-chase de la Auteuil. Contele Albert de Dion a vrut sa profite de ocazie si sa-si manifeste public oprobriul fata de Republica, aruncand cu oua in cel mai inalt reprezentant al acestei institutii, presedintele nou ales, Emil Loubet.
Spre surprinderea sa, gestul a fost criticat vehement in presa tocmai de un foarte bun prieten al sau, Pierre Giffard. De aici a pornit un adevarat razboi al nervilor. Ambitia unui monarhist Afland ca Giffard viza un post de deputat la Yvetot, zona preponderent agricola, in care calul ramasese un auxiliar indispensabil, De Dion a cumparat din librariile pariziene intreg tirajul cartii lui Giffard, intitulata tocmai Moartea calului, si a distribuit exemplarele gratis fiecarui alegator.
In replica, Giffard s-a hotarat sa boicoteze in ziarele sale, intre care Le Vélo, automobilele De Dion-Bouton. De Dion a fondat, atunci, L’Auto-Vélo. Giffard l-a dat in judecata si a obtinut radierea din titlu a cuvantului Vélo. Pentru a-si impune publicatia in fata amatorilor de sport, De Dion a ajuns la concluzia ca avea nevoie de un mare eveniment care sa produca valva necesara si a organizat cursa de ciclism Marsilia-Paris.
Alarmat de succesul competitiei, la startul careia s-au aliniat 39 de concurenti, Giffard a obtinut in justitie anularea oricarei asemenea curse in zona Ile-de-France. Un redactor al revistei L’Auto (culmea, un rugbist!) i-a propus atunci redactorului-sef Henry Desgrange: „De ce n-am face, in replica, un tur al intregii Frante?“ Desgrange a ezitat: „Nu cred ca va ajunge vreun concurent la final…“.
Totusi, contele De Dion a fost entuziasmat de idee si, pe 19 ianuarie 1903, L’Auto anunta triumfal: „TURUL FRANTEI INCEPE LA VARA!“
Maurice Garin, primul erou insangerat
Pe 1 iulie 1903, din fata hanului Reveil-Matin, aflat intr-o suburbie pariziana, demara cea mai lunga cursa ciclista din lume. Inca de la prima editie, Turul Frantei masura nu mai putin de 2.428 kilometri, impartiti in sase etape: Paris-Lyon (476 kilometri!), Lyon-Marsilia, Marsilia-Toulouse, Toulouse-Bordeaux, Bordeaux-Nantes, Nantes-Paris. Cu toate ca, intre etape, pauzele erau de una pana la trei zile, probele erau incredibil de grele.
Totusi, dupa 19 zile, chiar daca epuizati, primii concurenti se reintorceau la Paris. Invingatorul din 1903, Maurice Garin (cosar din Savoia!), a acoperit turul in 94 de ore, cu un avans de trei ore in fata principalului sau adversar, ucenicul macelar Lucien Pothier. Cei doi au fost victimele unui atentat organizat de suporterii unui alt concurent, Faure. Pe la 3 dimineata, rutierii se aflau in fruntea cursei cand, la adapostul noptii (etapele erau atat de lungi, incat se rula noapte si zi), au fost hartuiti cu o masina de curse (!), care a incercat in zadar sa-i azvarle in sant.
Apoi, li s-a organizat o ambuscada cam ca la Posada, mai multe zeci de persoane blocand soseaua si luandu-i efectiv la bataie pe cei doi alergatori, care au fost salvati miraculos de aparitia masinilor oficiale ale cursei. Garin s-a ridicat dintr-o baie de sange si… nu s-a mai oprit pana dupa sprintul final! El a castigat 5.000 de franci, o suma considerabila in epoca, daca tinem cont ca salariul mediu pe ora era de doar doi franci.