Full Metal Challenge Sumo… cu masini
Batalia dintre monstrii metalici este, in fapt, un show de televiziune in care isi dau mana deopotriva ingineria si ingeniozitatea. Spectacolul este conceput fara economie de decoruri speciale, multi dintre peretii care delimiteaza spatiul de concurs fiind, practic, niste gigantice saltele cu apa. Echipele – foarte eterogene, provenind din Marea Britanie, SUA, China, Rusia, India, Germania, Chile, Australia, Noua Zeelanda, Islanda si Africa de Sud – au la dispozitie o luna de zile si doar 3.000 USD pentru a-si construi o „masina de lupta“.
E drept, este permis sa imprumuti si chiar, la limita, sa cersesti piese din cimitirele de masini! Ceea ce concurentii fac cu multa abnegatie, apeland la componentele unor vehicule dezafectate extrem de diverse. Ele pot fi off road-uri 4×4 sau jeep-uri militare, dar si pluguri de zapada, tractoare, seceratori ori masini de tuns iarba! O data asamblate, masinariile sunt expediate in Marea Britanie, catre o fosta centrala electrica transformata in poligon pentru acest sumo motorizat.
Probele ce trebuie duse la bun sfarsit sunt in numar de noua si „cloneaza“ la scara mare felurite jocuri mecanice sau chiar atractii de balci mai mult sau mai putin modern, cum ar fi Caruselul Groazei ori Sala Oglinzilor Mincinoase. Dupa ce parcurg probele preliminare (intitulate sugestiv Bumper Cars, Ten Pin, King of the Hill, Grand International, Pitball, Roller Coaster, Hall of Mirrors si Wetropolis), primele doua clasate se intrec pe viata si pe moarte in proba finala, botezata Sumo, dar care este, de fapt, un soi de K1 mecanic, la fel de nemilos si permitand aproape orice procedeu in scopul scoaterii definitive din circuit a adversarului!
Tot americanii-s fruntea
La ultima editie, cel mai prost cotat vehicul – unul incredibil de lent, eliminat din runda intai, aproape din oficiu – a apartinut echipei chineze, iar cele mai apreciate au venit, amandoua, din Statele Unite. Este vorba de micutul Southern Crusher (1.800 kilograme, 3 metri lungime, motor de Chevrolet V8), care s-a nascut in Texas si – surpriza! – are la baza un sasiu de plug de zapada, si de Aggrivator, originar din California, care a fost construit pe scheletul unei combine agricole (2.900 kilograme, 3,6 metri lungime, motor de Dodge V8). Dupa competitie, conform legilor britanice in vigoare, cele mai multe dintre aparate – considerate, evident, prea periculoase pentru siguranta circulatiei pe drumurile publice – au fost casate si numai cateva mai pot fi admirate in muzeele de profil, expuse ca bizarerii ale tehnicii.
Foto: Discovery Channel