Majoritatea specialistilor considera ca adevaratul skate board a aparut, in statul in care guvernatorul de azi se numeste Arnold Schwarzenegger, pe la jumatatea secolului trecut, deja – pe la 1960 – debutand si primele competitii oficiale, in cele patru stiluri principale (vert, street, downhill, mountain). Protocronistii aduc insa in discutie proiectele rudimentare ale placilor de lemn de la 1900 si pe entuziastii unui sport deosebit de periculos, care se solda cu nu putine accidentari. Majoritatea fanilor afirma ca intre varianta „preistorica“ si cea contemporana diferentele sunt chiar mai mari decat cele dintre oina si baseball, aratandu-se de-a dreptul jigniti cand sunt evocate inceputurile tulburi ale acestei veritabile manii care-i bantuie pe tinerii americani, canadieni sau australieni, ca si pe discipolii europeni, si ei destul de numerosi. Sa dam deci credit revolutiei de la 1950, cand placii de baza i s-au atasat elementele de rulare imprumutate de la patinele cu rotile si sa consideram aceasta borna ca fiind cea originara. Practic, alternativa urbana a surfing-ului incepe sa capete treptat autonomie fata de modelul acvatic, fapt ce conduce la sofisticarea permanenta a designului si a materialelor din care sunt produse atat placa si rolele, cat si echipamentele destinate practicantilor. S-a ajuns ca, pentru skateboarder-ii hard, care se delecteaza cu variantele extreme ale sportului, materialele compozite pe baza de titan sau aliaje rare sa reprezinte veritabile banalitati. Companii precum Jack’s, Makaha sau Hobie (fondata de legendarul Hobie Alter) se intrec in a oferi versiuni tot mai performante, atat din perspectiva aerodinamica, cat si in ceea ce priveste fiabilitatea (despre siguranta sportivilor se vorbeste mai putin, riscul fiind considerat ingredientul de baza al unei retete de viata care mizeaza in primul rand pe adrenalina.) Chiar daca, in 1965, disciplina decade (dupa ce, in precedentii trei ani, se vandusera peste 50 de milioane de placi), ea revine subit in prim-plan, o data cu editia din 1975 a Ocean Festival, la care se foloseste pentru roti un nou material, urethanul, un material de sinteza. Fanii descopera ca, astfel, tractiunea s-a imbunatatit semnificativ si, in curand, gratie vitezelor superioare obtinute, sportul isi recastiga popularitatea pierduta.
In 1976, in Florida se construieste primul skatepark, dotat cu felurite platforme artificiale. Anterior, se dezvoltase street style, versiunea care pune accent pe miscarile in plan vertical ale practicantului. Totusi, din ce in ce mai multi sunt atrasi de evolutia pe rampa, cu salturi spectaculoase in aer sau cu combinatii de salturi acrobatice si prize fanteziste. In anii ’80, in paralel cu raspandirea placilor in lumea larga, in SUA activitatea sportiva devine mai riguroasa, National Skate-board Association propunand un calendar competitional arborescent. Ultima data cand skate boarding-ul se reinventeaza este prin 1995, cand canalul de televiziune ESPN incepe o serie de transmisii sub genericul Sporturi extreme. Fireste, variantele downhill sau mountain sunt usor favorizate, insa surferii de oras sustin ca tot ceea ce se indeparteaza de street style nu ar fi decat circareala ieftina…