Sporturile urbane

Este vorba despre practicantii indrazneti si rebeli ai sporturilor urbane, acei copii si tineri cu adevarat liberi din orasele moderne, care reusesc sa sfarame lanturile conventiei si ale inregimentarii, prin sfidarea normelor citadine si, uneori, a legilor fizice. Sporturile urbane au puterea sa transforme chiar si cea mai tehnologizata si controlata urbe intr-un teren de joaca urias pentru spiritele libere si indraznete. Unele dintre aceste sporturi sunt cuminti si la indemana oricarui copil staruitor, in timp ce altele vizeaza irealul.

Patru roti

Intre cele mai accesibile sporturi urbane, care au, de altfel, zeci de milioane de adepti si practicanti in toata lumea, se numara skating-ul si rolling-ul. Dupa cum o spun si numele lor, aceste sporturi presupun deplasarea cu ajutorul unui skateboard sau al unei perechi de role. Echipamentele pot fi intrebuintate, la randul lor, pe niveluri de dificultate. Daca cei mai multi practicanti se multumesc sa iasa la o plimbare relaxanta pe aleile si trotuarele oraselor, stand pe o placa de skate sau purtand rolele in picioare si riscand sa se accidenteze doar din princina neatentiei, exista si acei utilizatori – ai acelorasi echipamente -, care transforma totul intr-o aventura spectaculoasa.

Uneori fete, dar mai ales baieti, virtuozii skateboarderi si rolleri se angajeaza in exhibitii uluitoare, executate fie cu ajutorul unor scari si balustrade ale parcurilor si cladirilor, fie „asistati” de ceea ce ei numesc „half-pipe”, o structura asemanatoare unei bolte rasturnate, de obicei din lemn, asezata pe sol si a carei forma permite executarea unor miscari extreme: salturi, rasuciri in aer, uneori si la 720 de grade, contorsionari si, nu in ultimul rand, accidente. Destul de frecvent in Statele Unite si in tarile occidentale, mai rar la noi, dar nelipsind totusi cu desavarsire, se organizeaza competitii serioase pentru acesti sportivi… altfel, care au, uneori, mize consistente in bani si echipamente. Rolele si skateboard-urile sunt adecvate asfaltului, barelor, treptelor, bancilor, in general unei suite de elemente tipic urbane.

Doua-trei

In aceeasi categorie, cu practicanti atat domestici si amatori, cat si profesionisti si extremi, intra si ciclismul. Si el este, cel mai adesea, practicat in limitele normalitatii, pentru plimbari, dar, uneori, se ajunge si la excentricitati motrice, pe diferite bucati de constructii si betoane, facand sa para ca expertul implicat in actiunea respectiva este din alta lume. „Trick”-urile cu bicicleta sunt, poate, cele mai spectaculoase si cele mai demne de admiratie, deoarece, spre deosebire de skateboard si role, este vorba despre un obiect mult mai mare si mai greu, a carui manuire implica atat mainile, cat si picioarele si a carui manevrare gresita poate duce la accidentari dintre cele mai grave.

Derivand din skateboarding, rollerblading si ciclism, au inceput sa apara mai multe activitati sportive urbane ce au ca element principal un dispozitiv ci care te deplasezi. Intre acestea, cele mai populare, in alte tari, au la baza gama de carucioare cu 3 roti KMX, cu care se pot face multe miscari spectaculoase la nivelul solului, si modelele de tricicleta Tornado, Typhoon, Triker s3, Rocker, Viper, Turbo Twist si Zig Zag, toate destinate „stunt”-urilor urbane. Apoi, in categoria „sarituri”, exista batul cu arc Flyar, cataligele Flyjumpers si pantofii Rolies, Airkikcks si Kickaroos, de natura sa propulseze individul care le foloseste la peste un metru in inaltime si pana la mai multi metri pe orizontala.

Maini si picioare

Dar acestea sunt mai degraba jocuri si jucarii si, desi necesita indemanare si echilibru, nu se pot incadra chiar in randul activitatilor atletice. De aceea, pentru ca am facut o introducere lina in domeniul sporturilor urbane, este momentul sa aducem in scena „sportul rege” al strazilor si al betoanelor, cel despre care, totusi, nu multi au auzit si pe care extrem de putini il practica (asa cum trebuie). Este vorba despre parkour sau freerun, o disciplina care consta in depasirea oricarui obstacol, prin identificarea celui mai eficient si mai rapid mod de a ajunge din punctul A in punctul B, folosind numai mijloacele propriului corp. Practicantii acestui sport urban se numesc traceur-i, iar antrenamentul si activitatea lor includ elemente din spatiul cotidian, artificial sau natural, cum ar fi balustrade, copaci, masini, cladiri.. orice. Acest gen de antrenament este considerat un mod de eliberare atat din constrangerile impuse de alte sporturi standardizate, cat si din limitarile autoinduse.

In Romania, parkour se practica de putin timp, pe cand in tari ca Anglia sau Franta este un fenomen vizibil inca de prin anii ’80. Parintele parkourului este David Belle, un francez in varsta de 38 de ani, profesor de educatie fizica, cascador si actor. Experienta sa militara si atletismul, alpinismul, gimnastica si artele martiale practicate de foarte tanar au contribuit ca elemente de baza ale disciplinei pe care a fundamentat-o. Parkour este o disciplina fizica inspirata de miscarea corpului omenesc. Se concentreaza pe miscarea eficienta si neintrerupta inainte, peste, pe sub, in jurul si prin obstacole, intr-un anumit mediu inconjurator. Miscarea poate fi sub forma de fuga, sarituri, catarari si tehnici mai complexe. Scopul principal al parkour-ului este acela ca practicantul sa-si adapteze miscarea si fizicul la orice obstacol din calea sa.

Practicarea acestui sport nu implica echipamente prea complexe: o pereche de pantofi sport cu o talpa cu aderenta buna si destul de groasa pentru a absorbi socurile, iar in rest – haine lejere, care sa nu jeneze miscarile; majoritatea practica parkour „la bustul gol”. Initial, acest sport era desfasurat strict in parcuri si in zone impadurite, dar freerun-ul a imprimat acestei manifestari o plaja mai larga de locuri adecvate – de exemplu, intregul oras. Acesta este si unul dintre motivele popularitatii parkourului: nu este deloc pretentios in privinta echimapentului si a terenului. In ceea ce priveste abilitatile fizice, acestea sunt cu certitudine un „dar” ce nu poate lipsi din dotarea unui traceur. Sunt necesare antrenamente si repetari nenumarate ale unor miscari, o conditie fizica perfecta, articulatii flexibile si puternice. adica forta si mobilitate. In filme precum Yamakashi sau District 13, dar si in filmari neregizate de pe Youtube, se pot observa performantele incredibile la care ajung cei mai dotati sportivi din parkour. Este vorba despre cele mai extreme cascadorii, de la salturi in gol, pe distante de pana la 10-15 metri, pana la sarituri intre cladiri, escaladari de blocuri si alte manevre ce amintesc, mai degraba, de zbor si imponderabilitate.

In Bucuresti, spre exemplu, pe la orele pranzului, pot fi observati tineri, cu varste intre 12 si maximum 18 ani, care exerseaza, in zona Teatrului National, diferite miscari si procedee de parkour, uneori stangaci, alteori cu destul succes. Nu se stiu inca prea multe despre practicanti profesionisti la noi in tara, insa fenomenul prinde contur, iar doritori entuziasti si capabili exista. Poate daca s-ar infiinta o scoala si acesti tineri nu ar mai presta „dupa ureche”, sansele de… performanta ar putea creste. Sau, dimpotriva, asta ar treansforma parkour-ul intr-un sport conventional si l-ar ingradi?

31

Totusi, chiar daca parkour este sportul de capatai al strazilor, nu inseamna ca el nu poate fi egalat ori chiar surclasat in materie de prin inovatie si senzatii. Ceva despre care precis foarte putini stiu si pe care o mana de oameni, probabil, au avut norocul sa il incerce, este sportul urban denumit Extreme Street Rollerblading. Cu foarte multa indulgenta, se poate spune ca este un sport extrem derivat din mersul pe role, insa la o dimensiune de necuprins raportat cu acesta. In cuvinte, nu este mult de spus, dar senzatia practicarii este, cu siguranta, de nedescris. Practic, este vorba de un echipament ce consta intr-un costum de tip body, asemanator celor din neopren ale scafandrilor, intarit asemenea „armurilor” de motociclisti; costumul imbraca integral corpul si este dotat cu pana la 31 de roti si rotite dispuse peste tot pe suprafata sa. Acest costum ii permite celui care il imbraca si, desigur, este un bun atlet si cascador, sa se deplaseze pe asfalt cu viteze de pana la 80 de kilometri pe ora, atat in picioare, cat si culcat in diferite pozitii, cu fata in jos sau pe spate. E un sport experimental si aproape utopic, la care numai cativa norocosi nebuni au ocazia sa acceada. Cine stie daca aceste costume vor ajunge vreodata la indemana publicului larg si daca vor putea fi vreodata utilizate in deplina siguranta?

„Partieeeeee!”

Un alt sport, care poate fi – si este, cel mai des – practicat in zone salbatice sau nepopulate dar care, desfasurat deasupra unui oras si chiar in el, capata titlul de sport urban, este parasutarea extrema (urbana, in acest caz). Un individ cu parasuta in spate se arunca dintr-un avion aflat la altitudinea de 2.000 – 6.000 de metri deasupra unui oras si incearca, eventual, sa nimereasca – aproximativ – un anumit obiectiv. Riscurile la care se supune nici nu mai trebuie mentionate – se profileaza o serie de scenarii cu final tragic. Totusi, de cele mai multe ori, practicantii sunt parasutisti cu vechi state de seviciu – cu experienta si, probabil, cu zeci si sute de aterizari perfecte la sol in spatii marcate. Marturie pentru acest fapt stau cele cateva demonstratii filmate si publicate pe Internet, in care parasutistii urbani reusesc nu doar sa aterizeze in deplina siguranta intr-un oras, dar chiar isi controleaza atat de bine traiectoria si viteza, incat trec la perfectie, exact atunci cand trebuie, pe sub poduri sau pasarele dispuse deasupra carosabilului Daca asta nu este si urban, si extrem, in acelasi timp, atunci nimic nu mai este.

Exploratorii urbani

Unii poate ca vor ataca exemplul urmator al listei. Insa trebuie aratata aceeasi indulgenta in tratarea subiectului ca si in situatia sahului, care este considerat tot un sport, chiar daca unul al mintii. Este vorba despre explorarea urbana. In timp ce padurile naturii sunt compuse din copaci, tufe, animale si rauri, exista, mai aproape de noi, gata spre a fi investigate, „padurile” facute de oameni – orase din beton si otel, cu zgarie-nori, catacombe si tuneluri. Unii, exploratorii urbani, chiar prefera acest gen de padure. Planeta este plina de o multitudine de orase abandonate, care parca implora sa fie investigate. Si chiar dedesubtul oraselor functionale exista sectiuni care au fost lasate sa decada, in paragina. Cladirile abandonate care le dau fiori unora nu sunt decat invitatii la cercetare pentru altii. Acesti oameni sunt exploratorii urbani.
Majoritatea locurilor in care se aventureaza sunt calamitate, integritatea lor structurala este indoielnica si, uneori, abunda in materiale toxice. In plus, accesul in majoritatea acestor perimetre este interzis prin lege, se incadreaza ca incalcare a unei proprietati sau intrare prin efractie si se poate pedepsi cu amenzi mari sau chiar cu inchisoare. Totusi, exploratorii urbani isi asuma riscurile si ignora panourile de avertisment, sar gardurile si se tarasc prin catacombe pentru a intra in tentantele amplasamente uitate de civilizatie. Desi se numeste explorare urbana, aceasta activitate nu vizeaza exclusiv mediile citadine ci face referire la investigarea oricaror structuri construite de mana omului. In timp ce zonele dezvoltate, precum orasele, au mai multe locatii de oferit, structuri extrem de interesante se gasesc si in afara acestor arii. Astfel, explatorii urbani ajung in zone izolate ale unor mine sau silozuri de rachete abandonate in mijlocul pustietatii. Constructii umane neobisnuite sau unice, precum vase parasite, parcuri de amuzament uitate, aziluri dezafectate si unitati militare abandonate ofera aventuri la fel de serioase precum zonele citadine. Chiar locuri banale precum magazine goale, sisteme de canalizare si complexe de birouri abandonate, toate ii tenteaza pe exploratorii urbani. Atat timp cat o alcatuire oarecare nu mai este in folosinta, este facuta de om, iar accesul in ea este interzis, un explorator urban va dori, probabil, sa o viziteze.

Explorarea urbana a devenit extrem de populara in timpul anilor ’90, iar coduri de conduita s-au elaborat, in timp, in jurul ei. Exploratorii urmeaza legi etice, precum a nu lua nimic gasit in aceste locuri si a nu lasa urme ale prezentei lor acolo. Graffiti-urile sunt infierate, la fel ca orice forma de vandalism. Nimic nu ar trebui luat sau stricat. Asa cum, un explorator denumit TunnelBug a descris, „daca ceva a disparut, atunci alti oameni care vor ajunge in aceste locuri, nu se vor putea bucura, la randul lor, de ceea ce ele ofereau initial .” De asemenea, accesul fortat in anumite incinte este condamnat in randul exploratorilor urbani. Nu se incurajeaza folosirea unor clesti pentru a taia un gard, spargerea geamurilor sau distrugerea incuietorilor usilor, toate sunt impotriva codului etic. Aceste reguli ii forteaza pe exploratori sa devina creativi atunci cand trebuie sa identifice un mijloc de acces intr-o structura. Indiferent de motivatia sa, indiferent ca este barbat sau femeie, un explorator urban gaseste aventura in aceste locuri abandonate. Exista o anumita liniste in aceste pesteri goale din beton, ce nu se aseamana cu solitudinea din paduri. Este o experienta cumva opusa celei din natura; in loc sa descopere speranta adusa de reinnoirea anotimpurilor, exploratorii urbani gasesc inrudirea cu trecutul.