Tomi Coconea: Omul care urca muntele mai repede decat telescaunul
Tinerete, prietenie, moarte
Descopera: Tomi, cum a inceput acesta pasiune a ta pentru “alergarea” si zborul prin si peste munti?
Tomi Coconea: Intotdeauna mi-a placut Natura. Inca de cand eram copil mergeam prin drumetii montane, eram atras de cursuri si concursuri de turism. In anul 1991 activam deja la un club de turism si orientare turistica, cum erau atunci organizate in parteneriat cu scoala. Cabanierul nostru de atunci, Nea Liviu, isi aminteste cu siguranta momentul in care am inceput si zborurile cu parapanta. Pe atunci, au venit doi francezi la cabana din Muntii Parnag, pentru zboruri cu parapanta, iar la plecare ne-au donat doua parapante scoala, si de atunci a inceput perioada de pionierat a zborului cu parapanta in Romania. In anul 1992 am fondat primul club de zbor cu parapanta din tara, club cu personalitate juridica.
D: Ai 33 de ani, o varsta la care cei mai multi romani sunt – din pacate – deja sedentari, sau se considera "imbolnaviti" de viata in marile orase. Tu cat crezi ca poti continua sa strabati muntii?
TC: Eu am niste exemple foarte clare in acesta directie. Am avut, bunaoara, un coleg si concurent elvetian in varsta de 51 ani. Eu imi doresc sa depasesc aceasta varsta si sa concurez chiar dupa limita celor 50 de ani. Da, la noi din pacate este mentalitatea acesta a vietii sedentare peste care se suprapun grijile zilnice, mai nou criza economica… In afara Romaniei, se face totusi foarte mult sport. Eu am trecut pe la numeroase scoli de parapanta din strainatate si am fost surprins sa vad foarte multi oameni care se apuca de zbor la varsta pensionarii. Aici vorbim despre agrement, desigur, nu de performanta. Dar, la 40-50 ani, au inca dorinta de a face ceva deosebit. Atata timp cat te simti sanatos, razi, te mentii in forma, corpul trebuie sa ramana tanar cat mai multi ani.
D: Ce parere ai despre concurentii tai? Exista rivalitate sau mai deraba prietenie intre voi?
TC: Exista prietenie. Noi, cei care facem sporturi extreme si riscante, ne apreciem si ne respectam mult intre noi. Stim ce inseamna sa stai fata in fata cu moartea. Lumea noastra nu este una precum cea din fotbal, de exemplu. Noi nu ne uram intre noi, intotdeauna ne incurajam si il apecim pe cel care a fost mai bun. Ne facem invitatii reciproce la zbor, in anumite locuri ne si antrenam impreuna. In timpul cometitiei, intr-adevar exista spiritul firesc de intrecere. Dar in viata de zi cu zi nu suntem dusmani sau rivali.
D: Cine au fost concurentii tai directi la editia din anul acesta a Red Bull X-Alps?
TC: La fel ca in editia precedenta, anul acesta m-am luptat pentru primele locuri cu elvetienii. In general, ma cam lupt cu « oamenii Alpilor » – elvetieni, austrieci, nemti, italieni. Pe undeva, este normal ca ei sa aiba un oarecare avantaj. Dar nu m-a speriat lucrul acesta. Eu eram la a patra editie, eram veteranul competitiilor de acest gen. Nu m-am speriat, credeam in mine, credeam in sansa mea, dar nici nu i-am subestimat. Toti sunt selectati dupa niste criterii specifice si sunt puternici. Casigatorul putea fi oricare dintre noi, dar exista un avantaj mai mare in tabara elvetienilor.
D: Cu cine te lupti de fapt, cu vitregiile Naturii sau cu tine insuti ?
TC: Cu amandoua, da, cu amandoua…
Depasirea limitelor
D: Cat de important este sa ai un spirit de otel in acest gen de confruntare?
TC: Conteaza mult sa nu te demoralizezi si sa-ti mentii psihicul. Psihicul invinge puterea fizica. Daca nu te demoralizezi si te gandesti la lucruri frumoase reusesti. Chiar daca treci prin momente riscante, trebuie sa nu te gandesti ca sunt riscante, trebuie sa gandesti intotdeauna pozitiv, ca invingi.
D: Ce faci atunci cand simti ca nu mai poti sa strabati muntii in viteza? Cand simti ca ai ajuns la limita fizicului?
TC: Incerc sa ma gandesc la oamenii care ma sustin, la prieteni. Erau momente grele in timpul cursei si imi spuneam ca trebuie sa le depasesc, ca prietenii si cei dragi ma urmaresc. Conteaza foarte mult sa simti ca esti sutinut, iar eu chiar am simtit lucrul asta. Le multumesc pe acesta cale tuturor celor care au tinut cu mine si m-au sustinut, deoarece m-au ajutat enorm. Am ramas impresionat.
D: Ai avut parte de vreo experienta-limita, ai fost pe cale sa transcenzi limitele trupului sau pe cele ale mintii? Ce simti atunci?
TC: Am trait astfel de clipe, am fost chiar la « limita limitei » in unele momente. M-am luptat cu hipotermia, am deschis parasuta de rezerva la fractiune de secunda… Insa am trecut intotdeauna foarte usor peste momentele de genul asta. Am incercat sa le uit, chiar daca derulezi filmul evenimentelor dupa competitie si incerci sa faci o analiza, sa nu se mai repete, dar atunci imediat nu rationezi. Mergi mai departe ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic.
D: Intr-o astfel de infruntare cu natura cine crezi ca cedeaza primul, trupul sau mintea?
TC: In general, mintea. Te lupti cu propria minte.
Bucuresti vs Munte
D: Dai importanta vreunui regim special de alimentatie?
TC: Nu, din pacate, ma neglijez. Mananc orice. De multe ori, ma gandesc ca ar trebui sa-mi imbunatatesc regimul alimentar, dar in acelasi timp poate ca asa cum sunt acum este mai bine. Am avut niste avantaje, mi-am calit corpul, nu l-am facut sa fie pretentios. In timpul competitiilor, mai iau uneori vitamine, dar, de obicei, ma rehidratez cu apa.
D: Exista cineva din generatiile mai tinere atras de ceea ce faci tu? Cineva care sa te ia drept exemplu si sa porneasca pe drumul tau?
TC: Da, am cativa baieti care ma “curteaza” de ceva timp, tot incerca sa facem zboruri in bivuac si ma cauta sa-i iau sa facem cursuri de supravietuire pe munte.
D: Ce parere ai despre oamenii obligati sa traisca in marile orase, supusi unei rutine zilnice, de multe ori absurde si inevitabile?
TC: Ar trebui sa incerce sa fuga cat mai mult de aglomeratie. Sunt o gramada de locuri frumoase in natura unde te poti refugia. Doar comoditatea te face sa crezi ca nu ai timp. Nu mai comentez ca, de multe ori, un weekend in Bucuresti te costa mai mult decat daca ai merge undeva in natura sa te reincarci cu energie.
D: Legat de acest lucru, tu esti un om al muntilor, al Rezatului, al Parangului. Totusi, cum ti se par bucurestenii?
TC: (Rade!) Asta este o intrebare-capcana! Glumesc. Chiar am foarte multi prieteni in Bucuresti. Eu nu fac diferenta. Poate sunt unii oameni rautaciosi care zic ca bucurestenii asa si pe dincolo. Sunt oameni si oameni, nu generalizez.
D: Cum gasesti Alpii comparativ cu Carpatii nostri?
TC: Si Carpatii nostri sunt destul de salbatici si pitoresti, insa o parte a Alpilor, datorita altitudinilor mai inalte, sunt mai dificil de parcurs. La fel mi s-au parut si Dolomitii. Alpii sunt munti de peste 3 000-4 000 de metri inaltime.
Red Bull X-Alps
D: Inapoi la competitie. Esti pregatit sa castigi urmatoarea editie?
TC: Cu siguranta! O sa incerc sa depind cat mai putin de factorul uman. Am niste prieteni foarte sinceri si apropiati cu care puteam sa fac echipa de la inceput. Din pacate m-am bazat pe oameni despre care am crezut ca sunt poate putin mai tehnici. Credeam ca facem o echipa si ca mergem pe acelasi drum, dar se pare ca m-am inselat. Caracterul unui om ti se dezvaluie in situatii limita, il descoperi la greu. Am fost abandonat intr-o situatie in care nu ma asteptam. M-a costat foarte mult.
D: In genul asta de intrecere ai vreun model de antrenament mai deosebit, vreun tipar al exercitiilor care trebuie facute? Se bazeaza pe anumite tehnici de respiratie? Practic, in ce consta antrenamentul, in afara de cel de zbor cu parapanta?
TC: Ori de cate ori am ocazia, alerg. Spre exemplu, se fac si glume la mine in Parang. Prietenii mei, cand prind anumiti turisti care nu stiu de mine, fac pariuri cu ei despre cine ajunge primul sus pe munte, eu sau telescaunul. Sunt victime care cad in plasa, care cred ca niciun om nu poate urca muntele mai repede decat telescaunul. Si pierd. Este o diferenta de nivel de 1.000 de metri. Am evitat intotdeauna sa urc cu telescaunul, chiar si iarna urc cu schiurile de tura.
D: Daca competitia ar fi avut loc in Carpati, unde esti familiarizat cu locurile si muntii, crezi ca ai fi castigat fara niciun fel de problema?
TC: Nu aceasta a fost cauza pentru care nu am castigat in Alpi. Eu sunt destul de familiarizat cu Alpii si cunosteam traseul. Vroiam sa abordez o strategie spectaculoasa, vroiam sa trec in zbor peste Mont Blanc, peste Matterhorn, si nu ma speriau muntii inalti de peste 4.000 de metri. Chiar mi-am legat la antrenament niste corzi cu care sa trec prin niste locuri secrete care pe multi i-ar fi speriat. Aproape am innebunit in urmatoarele zile, cand am vazut cum decurge cursa. Puteam sa le tai calea elvetienilor la Chamonix si lupta reincepea spectaculos in Franta. Dar am crezut in sansa mea, nu am trisat si chiar puteam castiga cu adevarat. Chiar daca elvetianul a prins o zi de zbor in fata noastra si noi am mers cu vant puternic in spate, nu era imposibil de prins si depasit. Cursa nu era terminata, eu ma simteam pregatit fizic si psihic, din fericire mai bine decat multi concurenti pe langa care treceam si-i depaseam. Am avut in fiecare zi cate un ghinion si ramaneam dimineata pe locul 10, dupa care seara eram pe locul trei, in fatal lor si-i demoralizam. Vedeau la mine ca sunt intr-o forma fizica perfecta, iar ei erau terminati. De la jumatatea cursei intram deja intr-un ritm care imi convenea. Nu am avut ocazia sa ma lupt pana la capat si asta regret…
D: La anul sigur vei castiga Tomi! Atat noi, redactia Descopera.ro, cat si cititorii nostri si toti romanii care au auzit de tine, iti tinem pumnii in continuare!
TC: Multumesc!
CITESTE SI: