Sumo – Infruntarea Gigantilor

Potrivit celei mai cunoscute legende care incojoara mitul nasterii intrecerilor de Sumo, originea acestor lupte unice in intreaga lume s-ar datora inclestarii aprige dintre doua zeitati. Atunci, in negura timpului, doua divinitati Kami s-au angajat intr-o confruntare in urma careia castigatorul ar fi ajuns sa stapaneasca intregul lant de insule al Japoniei. Istoricii niponi sunt de parere ca esenta Sumo comemoreaza lupta in care s-au angrenat doua capetenii rivale, unul japonez, iar celalalt probabil coreean, la inceputurile consolidarii statului japonez. Pe parcursul istoriei Sumo s-a imbogatit cu noi valente. A ajuns sa simbolizeze un rit agrar destinat imbunarii divinitatilor si celebrarii fertilitatii, pe parcurs a fost imbogatit cu elemente tehnice din Bokh – lupta mongola. Luptele corp la corp in care nu sunt permise lovituri clare de pumn si picior au fost o parte importanta din istoria tutror comunitatilor umane.

Astfel de gen de lupta a existat pretutindeni pe glob. Bunaoara, grecii, slavii, chinezii, indienii, persanii, armenii, georgienii, popoarele turcice, mongolii, khmerii, triburile germanice si celte, amerindienii, triburile negre din Africa, vechii egipteni si sumerieni, toti acestia si-au dezvoltat propriile forme de lupta corp la corp cu caracter ritualic si sportiv , si mai rar militar. Chiar si romanii au avut propria forma de lupta voiniceasca, denumita Tranta, care continea o serie de elemente tehnice originale. Din nefericire, Tranta s-a pierdut in prezent. Ultimele informatii vin din timpul secolului 19, cand Tranta se pare ca mai era practicata doar de ciobanii romani din lantul carpatic. Spre deosebire de restul disciplinelor de lupta corp la corp, Sumo a supravietuit pana in zilele noastre devenind o adevarata industrie. Cel mai popular sport din Japonia nu a fost detronat in zilele noastre nici macar de ascensiunea fulminanta a kick boxului profesionist sau a turneelor de mixed martial arts. Japonezii au ramas japonezi in interiorul sufletului lor, in ciuda tehnologiei vizionare care-i inconjoara in fiecare clipa a traiului zilnic…

Ce se intampla in Dohyo?

Dupa epoca Nara (645-794 e.n.), in care a avut loc unificarea Japoniei sub egida imparatului Temmu, intrecerile de Sumo au fost organizate in fiecare an, la ele participand luptatori veniti din toate colturile imperiului. Treptat, sumotorii, dupa cum sunt denumiti practicanti de Sumo, au invatat noile regulamente care au ramas neschimbate pana in prezent. In epoca Edo cuprinsa intre anii 1603-1868, Japonia a fost relativ pacificata, iar Sumo a cunoscut o mare extindere si a luat forma pe care o cunoastem si astazi. Meciurile de Sumo au loc in dohyo, ringul circular care are un diametru de 4,55 metri. Este construit pe o platforma din argila si este acoperit cu nisip amestecat cu sare pentru a asigura portanta si aderenta celor doi sumotori in timpul luptei. In mod traditional este inconjurat cu o bordura scunda realizata din paie de orez impletite. Orice depasire a acestei borduri duce automat la pierderea luptei. In centru sunt trasate doua linii pe care se pozitioneaza cei doi luptatori la inceputul confruntarii. La inceperea oricarui turneu de Sumo, se construieste un dohyo nou. Un acoperis construit sub forma unui altar shintoist estesuspentat intotdeauna deasupra dohyo-ului.

Regulile sunt foarte simple si captivante pentru oricine intra in contact pentru prima data cu Sumo. Japonezii spun oricui ca exista foarte putine lucruri atat de simple, frumoase si onorante precum urmarirea unui turneu de Sumo. Pentru a castiga confruntarea, sumotorii sau rikishi cum mai sunt denumiti, trebuie sa-l forteze pe adversar sa atinga solul cu orice parte a corpului sau sa-l impinge in afara cercului din paie de orez care margineste dohyo-ul. Pentru acesta luptatorul trebuie sa faca apel la cele 48 de tehnici kimarite autorizate de regulament. Sunt interzise cu desavarsire smulgerea parului, strangularile si orice lovitura de pumn sau picior. Rikishi sunt autorizati sa apuce mawashi – centura lata din matase care cuprinde mijlocul adversarului. Luptele sunt electrizante, de obicei dureaza cateva secunde, rareori doi luptatori de valori sensibil egale, apuca sa lupte mai mult de minutul clasic al unui meci de sumo.

Viata unui sumotori

Asociatia se Sumo din Japonia este forul suprem care se ingrijeste de destinele oricarui copil care se indreapt spre onoranta cariera de sumotori. Viitorul rikishi intra pe portile salilor de antrenament cand se afla in intervalul de varsta 8-10 ani, perioada considerat propice pentru inceperea extenuantelor antrenamente de Sumo. Odata intrat in universul Sumo, tanarul luptator trebuie sa se supuna traditiilor ramase neschimbate de sute de ani. Pentru inceput, va astepta sa-i creasca parul indeajuns de lung incat sa i se formeze un Chomange, adica o pieptanatura cu coc asemanatoare cu cea purtata de samurai in perioada Edo. Orice nou luptator de sumo primeste un nume nou, Shikona, numele primit este adesea metaforic, o mare parte din rikishi numindu-se astfel Marele Val, Sunetul Greu al Iernii sau Muntele Singuratic.

Antranamentele sunt foarte dure, iar rata accidentarilor este printre cele mai mari in randul tuturor sporturilor. O sesiune de antrenament consta de obicei in ridicarea de greutati, exercitii de mobilitate si asuplizare a tuturor articulatiilor, coloanei vertebrale si muschilor picioarelor. Dupa aceasta urmeaza lupte nesfarsite cu partenerii de antrenament. Un exercitiu foarte original efectuat de rikishi, consta in impingerea si izbirea din ce in ce mai puternic a unui stalp masiv din lemn pozitionat in mijlocul salii de antrenament. O parte foarte importanta a pregatirii unui sumotori consta in respectarea cu strictete a dietei specifice care-i permite acestuia sa ajunga la dimensiunile impresionante atat de caracteristice pentru cei care au ales calea Sumo. Fiecare sumotori mananca intre 5-9 mese pe zi. De obici se sare peste masa de dimineata, maestrii instructori considerand ca inceprea antrenamentului cu stomacul plin aduce ghinion. Cel mai des intalnit fel de mancare este traditionalul Chankonabe, adica meniul sumotorilor! Este compus de obicei din legume, carne de pui si peste, toate gatite impreuna intr-un singur vas imens. Alturi de acesta reteta, sumotorii consuma zilnic cantitati imense de orez. Orice rikishi consuma o varietate de bere specifica realizata din ingrediente naturale. Toate aceste eforturi sunt destinate trensformarii cat mai grabnice a tinerilor luptatori in colosii care mai tarziu vor zgudui ringurile la propriu!

Yokozuna – Muntele viu

Rikishi sunt organizati dupa o ierarhie care tine cont de victoriile lor in turnee. Incepatorii sunt numiti Mae-Zumo, urmati de Mae-Gashira, Komusubi, Sekiwake si in sfarsit Yokozuna, cel mai ravnit titlu, campion al campionilor. Odata obtinuta acesta distinctie suprema in lumea Sumo-ului, titulatura de Yokozuna este pastrata pentru toate viata, cel care a obtinut-o ramanand in poseseia acestui titlu chiar daca urmeaza sa fie infrant in turneele viitoare. Marii Yokozuna sunt cei desemnati sa tina ceremoniile sacre din deschiderea turneelor anuale Basho. Invesmantati cu sorturile de ceremonie (kesho mawashi) si cu cingatoarea impletita (tsuna), yokozuna performeaza dansurile Unryu si Shiranui. La ceremonia de incheiere a turneelor, celui mai respectat Yokozuna-i revine onoarea de a inchide turneul printr-un dans cu arcul denumit Yumitori-shiki. La sfarsitul fiecarui meci de Sumo, rikishi sunt platiti in sume de bani oferite in plicuri de catre arbitru invingatorului. Bineinteles Yokozuna sunt cel mai bine platiti. Orice Yokozuna castiga astfel circa 25 000 $ la fiecare confruntare castigata.

Ideea preconceputa ca sumotorii nu sunt decat niste indivizi supraponderali care castiga meciurile doar pe seama dimensiunilor fizice impozante, este doar un mit popular demontat de ultimele cercetati in domeniu. Astfel in ciuda aparentelor, sumotorii au o masa musculara extrem de dezvoltata sub stratul de grasime care serveste drept amortizor natural al socurilor. Un sumotori este deci deopotriva mare, greu, iute si puternic. Gras si greoi ? Niciodata! Totusi aspectele negative ale Sumo-ului profesionist se fac simtite odata cu inaintarea in varsta a performerilor. Din nefericire, datorita antrenamentelor si turneelor extenuante, luptatorii de Sumo au o speranta de viata de doar 60-65 de ani, cu 10-15 ani mai putin decat media de viata a barbatilor japonezi. Printre sumotori riscul imbolnavirii de diabet, hipertensiune arteriala si atacuri de cord, este unul destul de ridicat. In plus, consumul masiv de bere duce la aparitia bolilor de ficat, alaturi de articulatiile ranite de efortul supraomenesc la care sunt supuse de-a lungul vietii.