Până nu de mult americanii se întâlneau în mod frecvent pe terenurile de golf pentru a discuta despre afaceri. Generaţia tânără care a luat cu asalt în ultimii ani Silicon Valley preferă să plătească însă sume exorbitante pe biciclete, nu pe crose din aliaje speciale pe care oricum nu le-ar folosi prea des, scrie Business Insider.
Dacă în 2005, în SUA existau 30 de milioane de jucători licenţiaţi de golf, până în 2012 numărul acestora ajunsese deja până la 25,3 milioane, după o scădere de aproape 16%. În 2005 existau, totodată, puţin peste 54.000 de ciclişti înscrişi în diferite cluburi, în timp ce în 2012 numărul acestora ajunsese deja să depăşească 74.000. Numărul cicliştilor a crescut în Statele Unite cu 76%, între anii 2002-2013, după cum arată datele oficiale.
Sursă: YouTube
Unul dintre tinerii antreprenori care preferă ciclismul, în defavoarea golfului, este Max Levchin. Tânărul de 39 de ani este cofondatorul PayPal, cel care a vândut Slide celor de la Google pentru suma de 228 de milioane de dolari şi este membru al consiliilor Yahoo şi Yelp. El conduce, totodată, afacerille Affirm şi Glow.
Levchin spune că, în mod tradiţional, golful este sportul în timpul căruia oamenii de afaceri fac înţelegi şi ajung să se împrietenească. Cu toate acestea, tinerii antreprenori din Silicon Valley şi de pe Coasta de Est vor să aibă parte de exerciţii fizice mai solicitante, vor un sport pe care îl pot „măsura”.
Citeşte articolul integral în Gândul.info