PRIMUL echipaj ROMÂN prezent la Raliul 4L Trophy
“ Am avut de făcut un proiect asociativ, avem oligatoriu unul pe an. Cum studiem într-o universitate franceză, am avut contact cu colegii noştrii de acolo, care ne-au povestit despre Raliul 4L Trophy. Am verificat şi până la acel moment din cursă au făcut parte ţări precum, Franţa, Italia, Spania, Portugalia, Belgia, etc. Am verificat o dată, de 2 ori, România nu participase nici măcar o dată.” spun membrii echipajului
Drumul până la înscriere a fost dificil având în vede fapul că nimeni nu cunoştea detalii despre 4L Trophy. Singurii sponsori pe care i-am avut fiind cei de la Assystem România, Blue Air şi Nestle România.
Taxa de înscriere a fost de 3500 euro, bani care au mers către asociaţia Enfants du Desert, fiind folosiţi ulterior pentru construirea de şcoli şi grădiniţe pentru copii din Maroc.
Am plecat la drum către linia de start ( Village – depart Saint-Jean-de-Luz ) din Paris. Drumul a fost greu având în vedere faptul că am relizat că maşina noastră nu avea direcţie, frânele puteau fi utilizate doar după a 2-3 apăsare a pedalei, iar oglinda din stânga era aproape inexistentă.
După un drum de 1 zi am ajuns la destinaţie. ‘Satul de plecare’ Saint-Jean-de-Luz. Aici atmosfera a fost incredibilă (poze + filmare), sute de maşi 4L pregătite pentru aventura din deşert. Un amestec de culoare, muzică, claxoane, benzină şi fum; toate învăluite într-un spirit de aventură pe care aproape că l puteai vedea.
După o zi întreagă de verificări, şi o noapte în care am dormit cu, deja prietenii noştrii, francezi, 12 într-o cameră de 4 persoane, eram pregătiţi de plecare.
Pe data de 13 februarie, împreună cu restul echipajelor, am plecat către Maroc. Am traversat Spania, pentru ca pe data de 15 să fim prezenţi în ultimul punct de verificare din Europa: Algeciras.
Aici am avut parte şi de prima surpriză, maşina noastră, alături de copilotul Mihai Zurini, a apărut pe ecranul de prezentare. Toată lumea ştia că există şi un ehipaj român printre ei, anul acesta.
Ulterior, am traversat cu bacul, către Tanger (O adevărat mândrie să prezentăm paşapoartele de România, la vamă). Eram deja oficial în cursa aşa că am fost nevoiţi să renunţăm la internet şi gps-ul de pe telefon. Regulamentul competiţiei specifica destul de clar faptul că, o dată ajunşi în Maroc, ne putem folosi doar de hartă de busolă, şi în cel mai rău caz de rachetele s.o.s pe care le aveam la noi.
Autostrăzile marocane, arată din păcate pentru noi şi din fericire pentru ei, mult mai bine decât ceea ce avem în România. Taxele de autostradă sunt foarte mici, iar maşinile pe care le vezi pe autostradă până înainte de Erfoud te fac să te întrebi dacă noi am venit să ajutăm sau să fim ajutaţi.
Am trecut prin Rabat, Meknes, Azrou, Errachidia pentru a ajunge în final în Merzouga. Tot acest parcurs l-am făcut în 2 zile, timp în care am dormit când în maşină, când în cort.
În Merzouga avea să înceapă partea grea a Raliului nostru. Organizatorii ne-au împărţit în două grupuri, fiecare grup, având de făcut un alt traseu în fiecare zi. Trei zile am dormit în acelaşi loc, în cort, la temperaturi ce aveau sub minus 0 grade. Am plecat din România doar având la noi doar sacii de dormit şi cortul, aşa că fiecare noaptea a fost destul de geroasă.
Într-una din zile am întâlnit, în mijlocul deşertului, o feţiţă care se plimba cu o cămilă împreună cu tatăl ei. E formidabil, cât de mult se poate bucura un copil atunci când primeşte o ciocolată sau un caiet.
De asemenea, nu a fost seară în care să nu fim prezenţi lângă echipa de mecanici, maşina noastră nefiind în cel mai bun stadiu.
După prima etapă echipa noastră era pe locul 14 în clasamentul european. Dar cea mai frumoasă surpriză a venit din partea organizatorilor, când în ultima noapte, am fost cheamaţi pe scenă, în faţa celor mai bine de 4000 de persone prezente.
‘’ Nu există o mândrie mai mare decât aceea de a flutura steagul României în faţa unei mulţimi care te felicită şi se bucură să vadă că ţara are reprezentanţi acolo ! ‘’ – Daniel Nica pilot MaROquest
Bucuria nu avea să ţină foarte mult, deoarece după defecţiunile din timpul zilei mecanii au dat verdictul: ‘Motorul maşinii voastre este stricat; nu avem ce face. O să vă tractăm până în primul sat, unde câţva mecanici locali, vor încerca să vă repare motorul’.
Am rămas 2 zile la rând în Erfoud, timp în care mecanicii marocani au reuşit ă repare maşina. Plecând la drum către Marrakesh, unde am fost ultima echipă.
Cu toate aceastea, raliu era unul de orientare, astfel că timpul nu a contat foarte tare, echipajul nostru fiind pe locul 1139 din 2700 de maşini înscrise la start.
Maşina rămas în Maroc, iar noi ne-am întors în ţară cu avionul.
Detalii în cifre:
- 1 maşină Renaul 4L
- 2 studenţi români (PRIMII 2 studenţi români)
- 800 de km în Franţa
- 1200 de km în Spania
- 6000 de km în Maroc
- Raliul 4L Trophy este un raliu ce are ca scop o acţiune caritabilă.
- Astfel, echipa României a dus în Maroc 50 de kg de rechizite (caiete, pixuri, etc.).
- În total, anul acesta s-au strâns peste 60 tone de materiale.