Anul 1985, Anzii Cordilieri din Peru, doi alpinişti britanici, Simon Yates şi Joe Simpson coborau legaţi unul de altul de o coardă de alpinism, pe o rută extrem de dificilă din masivul Siula Grande. La un moment dat, chiar atunci când cei doi traversau una dintre cele mai perizuloase zone ale traseului, Joe Simpson şi-a rupt piciorul şi a alunecat într-o crevasă. Ajuns în situaţia de a muri de frig alături de prietenul şi partenerul său care atârna rănit în gol, Simon Yates s-a văzut obligat să ia cea mai grea decizie posibilă. A ales să taie frânghia şi să rişte astfel să-şi ucidă prietenul, pentru a încerca să caute ajutor. Aventura lor a intrat astfel pentru totdeauna în istoria ascensiunilor montane riscante, iar gestul lui Yates rămâne şi astăzi unul controversat în toate cercurile de alpinişti din lume.
Sălbatic şi periculos: Siula Grande
Muntele Siula Grande face parte din punct de vedere geografic din Cordiliera Huayhuasha, care la rândul ei este inclusă în Anzii peruvieni. Este considerat în rândul tuturor alpiniştilor extremi, ca fiind unul dintre cei mai periculoşi şi dificili de escaladat munţi din toată lumea. Siula Grande are înălţimea de 6.344 metri, precum şi un vărf secundar denumit Siula Chico care atinge şi el înălţimea de 6.260 metri.
Cunoscut înainte de acest eveniment doar în cercurile restrânse ale alpiniştilor capabili de ascensiuni extreme, Siula Grande a devenit celebru în urma cărţii „Touching the Void” scrisă de Simon Yates şi devenită ulterior şi film. În anul 1985, Simon Yates, pe atunci în vîrstă de 21 ani şi prietenul şi partenerul său de expediţii la mare înălţime, Joe Simpson, de 25 ani, se aflau în momentul în care coborau de pe Siula Grande.
Acest munte are un sumbru renume între alpinişti deoarece nu doar că este un munte dificil de urcat, dar coborîrea de pe el este încă mai anevoiosă şi mai periculoasă decât escaladarea sa. În aceste condiţii cumplite, Joe Simpson a alunecat şi şi-a fracturat piciorul, o accidentare fatală în acele condiţii de temperatură şi teren. Siula Grande este situat la o zi de condus cu maşina din capitala Lima, plus alte câteva zile de urcat până în punctul unde necazul îi lovise atît de greu pe cei doi temerari.
Cei doi, după cum au declarat anterior, au crezut că atunci vor muri amândoi. Unul din cauza rănii, celălalt pentru că nu era sigur că va reuşi să coboare singur la baza muntelui. Mai grav decît atât, Simpson alunecase într-o crevaă adâncă şi rămăsese suspendat doar în coarda legată de camaradul său. Yeates i-a dat doza sa de paracetamol după care timp de câteva ore s-a chinuit în zadar să-l tragă pe Simpson care atârna în gol, bălăngănindu-se legat de coarda lungă de 91 de metri. Cum o nenorocire atrage aproape întotdeauna şi alte nenorociri, a izbucnit brusc şi un viscol, fenoment frecvent la altitudinile din acele locuri.
Forţa vîntului începea să-l legene tot mai amplu pe Simpson, miscarea în sine ameninţând să-i rupă colona vertebrală lui Yeates. Vântul se înteţea, iar Yeates era în pericol clar să fie smuls de lângă stîncă dacă nu se adăpostea, fapt care i-ar fi ucis pe amândoi. Atunci, Simpson care se împăcase cu situaţia, l-a sfătuit să taie coarda. Şocat şi tulburat, Yeates şi-a scos cuţitul din teacă şi a retezat coarda dintr-o singură mişcare. Convins că şi-a ucis prietenul pentru a se salva pe sine, Yeates a încercat să doarmă pentru a avea energia necesară drumului spre tabăra de la baza muntelui. Însă nu avea să ştie că acesta supravieţuise în mod miraculos, căzând de la mică distanţă în adîncul crevasei, direct pe o mică punte de gheaţă.
Din fericire, crevasa în care credea că tocmai căzuse, s-a dovedit a fi o uriaşă cavernă de gheaţă în care se acumulase un sttrat gros de zăpadă proaspătă care i-a atenuat aprope total şocul rezultat în urma căderii. După ce şi-a petrecut noaptea agonizând de durere, Simpson a văzut sclipirea soarelui printr-o spărtură în tavanul de gheaţă şi a ştiut că era ziuă iar speranţele i-au înviorat spiritul. Cu un picior rupt, dar cu forţe noi, alpinistul s-a folosit de piolet pentru a se urca spre gaura din acoperiş.
Prin eforturi supraomeneşti, de neimaginat nici măcar de el, Simpson a reuşit în cele din urmă să iasă la suprafaţă. Epuizat fiind, a trebuie să mai îndure şi şocul realităţii. În faţa sa existau numai pante abrupte de gheaţă, presărate cu crevase precum cea din care tocmai se salvase, iar în orizont se zărea o pantă dezolantă presărată cu bolovani şi pietre de toate mărimile. Deshidratat, aflat în agonie şi lipsit de hrană, Simpson spera doar ca prietenul său să fi ajuns cu bine la tabăra de la baza muntelui.
Deja se împăcase parţial cu gîndul că va muri, deşi o parte din el refuza să moară. Însă sorţii i-au zâmbit. Prietenul său ajunsese cu bine la tabără şi deşi era convins în sinea lui că Simpson murise în urma căderii, a insistat ca o echipă să pornească pe loc pentru a-i recupera cadavrul. Dacă nu ar fi insistat, Simpson ar fi murit de sete şi de frig, căci organismul său nu mai avea puterea să-l ducă la tabără indiferent de cît de puternic era spiritul şi mentalul din el.
Detalii ale dimensiunii cazului Siula Grande
Povestea lor adevărată, popularizată prin intermediul cărţii şi filmului „Touching the Void” a stârnit şi stârneşte în continuare controverse, polemici şi discuţii numeroase în sânul tuturor comunităţilor de alpinişti. Coarda care leagă doi sau mai mulţti alpionişti în cadrul unei ascensiuni sau coborâri periculoase are importanţa pe care o are cordonul ombilical pentru copilul nenăscut. Dacă unul dintre alpinişti a alunecat şi a căzut, greutatea combinată şi forţa celorlalţi îl pot salva.
Joe Simpson suferise o fractură serioasă, căci tibia şi peroneul său erau desprinse de genunchi. Durerea pe care o suporta era înfiorătoare, căci la o asemenea accidentare victima de obicei leşină din cauza intensităţii durerii. Atât el, cât şi Yeates (blamat de unii alpinişti renumiţi pentru că a tăiat coarda care-i separa) erau convinşi pe moment că rana era fatală în acele condiţii. În plus, mâinile luim Yeates erau îngheţate şi prezentau semnele iminente ale degerăturilor.
Acesta de abia dacă mai putea ţine cu mîinile coarda îngheţată. În asemenea situaţii, propriul instinct de conservare preia comanda şi aproape orice om alege să-şi sacrifice companionul pentru a se salva pe sine. Un Simon Yeats disperat a retezat frânghia după ce s-a chinuit mult timp să-şi găsească şi să-şi scoată cuţitul cu mâinile sale îngheţate. Eliberat de greutate, acesta şi-a săpat un adăpost în zăpadă. Deshidratarea şi oboseala îl răzbiseră şi pe el. Niciunul dintre ei nu băuse apă de 24 de ore…
Cât despre Simpson, din tabăra de bază acesta a mai călătorit trei zile pe catâri şi cu un camion până a ajuns la un spital din Lima unde a mai petrecut alte două zile până ce medicii de acolo au primit confirmarea asigurării sale medicale iar piciorul său umflat a putut fi operat şi refăcut.
Astăzi cei doi sunt prieteni nedespărţiţi şi călătoresc prin toată luimea pentru a ţine prelegeri şi conferinţe motivaţionale în faţa diferitelor categorii de oameni, de la elevi şi studenţi la manageri şi directori de companii multinaţionale. La fel, cei doi urcă în continuare piscuri periculoase din Pamir, Anzi şi Himalaya. Pasiunea unor oameni care au înfruntat şi învins moartea, disperarea, groaza şi durerea, nu poate fi oprită de nimeni şi ni