Muhammad Ali: geniul din ringul de box

 

Omul care ştia să strălucească

 

 

La peste patruzeci de ani de când a strălucit pentru prima dată cu medalia de aur câştigată la Olimpiada de la Roma din 1960, Muhammad Ali este şi în prezent una dintre cele mai mari personalităţi ale timpurilor moderne. Succesul său ca boxer amator şi apoi profesionist este recunoscut şi respectat pe toate meridianele globului. Dar marele triumf al lui Ali ca fiinţă umană este întregit şi de moştenirea şi exemplul său ca sportiv, lider de opinie, activist umanitar şi artist fără egal. A fost ales drept cel mai mare sportiv al seculului trecut de către toată pleiada publicaţiilor respectabile în domeniu precum Sports Illustrated, BBC, GQ magazine, World Sports Award, etc.

 

În ciuda comentariilor sale spumoase şi cumva infatuate, care au făcut la rândul lor istorie, Ali a fost, şi a rămas un om de o modestie rară, timid chiar, particularităţi pe care a învăţat de unul singur să şi le ascundă magistral în spatele glumelor şi ironiilor sale. Ca boxer în ring, Ali a schimbat din temelii metodica, tactica şi strategiile tipice unui pugilist de categorie grea. Viteza, reflexele şi agilitatea sa incredibile pentru un sportiv de categoria grea, au rămas până astăzi puncte de referinţă şi surse de inspiraţie pentru generaţii întregi de boxeri străluciţi de pe toate continentele.

 

 

Realizările sale din ring sunt de-a dreptul legendare şi se pot constitui în poveşti magistrale de succes. Căci este aproape de neconceput să duci două meciuri cu Sonny Liston, trei adevărate bătălii epice cu Joe Frazier, o victorie uluitoare asupra lui George Foreman în „Rumble in the Jungle”, plus detronarea lui Leon Spinks pentru a deveni campion mondiala la grei pentru a treia oară, record fără precedent. Şi totuşi Ali le-a reuşit pe toate!

 

Viaţa lui Muhammad Ali a fost de la începutul carierei sale pe prima pagină a publicaţiilor de toate genurile, nu doar pe cele de sport. Relaţia sa cu „Nation of Islam„ şi insistenţa cu care cerea să fie numit Muhammad Ali în loc de „Cassius Clay”, numele său din naştere despre care ajunsese să creadă că era „un nume de sclav şi nimic altceva”, au deschis noi orizonturi în lupta pentru afirmarea şi emanciparea minorităţii de culoare din Statele Unite. Refuzul său categoric de a se înrola în armata americană pentru a lupta în Vietnam ( cum să mă duc să omor nişte oameni de la mii de kilometri depărtare, care nu mi-au făcut niciodată ceva?, se justifica Ali în faţa camerelor de filmat ale televiziunilor avide) a anticipat şi ispirat cumva marile mişcări sociale anti-război, atât de caracteristice anilor 1960-1970. 

 

Muhammad Ali a fost de fapt un rebel neobosit împotriva sistemelor politice. Firea sa sensibilă la suferinţele celor mulţi şi săraci l-a făcut să se implice activ în sponsorizarea misiunilor umanitate în Afganistan şi Coreea de Nord. La fel, s-a implicat puternic în trimiterea de echipamente medicale în Cuba, în ciuda embargoului împus acestei ţări. Tot el este omul care s-a dus până în Irak pentru a trata eliberarea a 15 angajaţi ONU în timpul Primului Război din Golf, şi tot el s-a numărat printre primii oameni care au ajuns în Africa de Sud pentru a-l felicita personal pe Nelson Mandela după eliberarea acestuia din închisoare.

 

 

Chiar şi astăzi, când suferă de maladia Parkinson în stadiu destul de avansat, misiunile umanitare sunt foarte importante pentru Regele Ringului de odinioară, şi se pare din toate timpurile, chiar. Activitatea sa a fost de-adreptul providenţială pentru livrarea a 232 milioane de mese zilnice pentru nefericiţii soartei din Lumea a Treia. Călător activ prin lume, Ali a oferit mese gratis şi medicamente pentru copii din Coasta de Fildeş, Indonezia, Mexic, Maroc şi multe alte state.

 

Tot el s-a implicat masiv într-o serie de evenimente sociale de mare anvergură destinate strângerii de fonduri pentru persoanele fără adăpost din Statele Unite. Ali este stindardul modificărilor legale care vizează o mai bună protecţie a copiilor din SUA. Nu i-a uitat nici pe boxeri, el fiind în spatele celebrei „Muhammad Ali Boxim Referorm Act”, o lege federală care protejează statutul boxerilor profesionişti de promotorii lipsiţi de scrupule, şi reglementează asigurările medicale atât de necesare acestei categorii de sportivi de contact, foarte expuşi de altfel problemelor de sănătate.

 

 

Geniul cu mănuşi şi bicicleta furată

 

 

Cine ar fi crezut că un incident aparent banal precum furtul bicicletei unui copil va fi elementul cheie care va determina apariţia unui boxer într-atât de fenomenal precum Ali?

 

Dar acesta şi nu altul a fost adevărul. În anul 1954, un puşti de 12 ani, pe numele său Cassius Marcellus Clay se plimba cu un amic de vârsta lui în Columbia Auditorium când i-a fost furată bicicleta de la intrare. Micul Cassius a alergat furios spre Joe Martin, primul poliţist întîlnit, pe care l-a interpelat vociferând în stilul caracteristic care avea să-l facă ulterior celebru, spunându-i că „sunt gata să-l termin pe ăla care mi-a furat bicicleta, oricare ar fi el”. Înţelegător şi împăciuitor poliţistul i-a replicat:

„Mai bine te duci să înveţi să boxezi”…

 

Iar Clay i-a urmat sfatul după câteva minute de reflecţie. După doar câteva săptămîni de antrenament, Cassius, pe atunci în greutate de doar 40 kilograme, avea să câştige primul său meci. Pentru următorii 27 de ani, avea să fie Regele Ringului, sursă de inspiraţie chiar şi pentru celebrii săi adversari. Încă din acei primi ani sub semnul mănuşilor şi sacului de box, ambiţia sa fără oprelişti îl îndemna să viseze la titlul de campion mondial al greilor.

 

 

 Destinul său părea gata trasat, dar viaţa avea să-i ofere numeroase puncte de cotitură.

S-a dedicat boxului cu o fervoare şi un entuziasm unice. Astfel, boxul a devenit peste noapte singura sa ocupaţie. Ca adolescent nu a fost niciodată angajat, nu a lucrat nicăieri. Doar se antrena  din greu şi lupta în ring. La amatori, Clay a avut un număr de 108 partide disputate. Conform lui Joe Martin, poliţistul amator de box care l-a descoperit, Cassius s-a evidenţiat în faţa tuturor tinerilor boxeri de pe atunci, prin două lucruri definitorii: era sfidătorprin definiţie şi în acelaşi timp muncea la antrenamente mai mult decât toţi ceilalţi.

 

Rezultatele nu au încetat să apară. Şase Mănuşi de Aur ale statului Kentucky câştigate consecutiv şi două titluri de campion naţional la amatori al Statelor Unite, câştigate înainte de a împlini vârsta de 18 ani. De fapt, Clay a câştigat titlul olimpic la Olimpiada de la Roma, la doar câteva luni după ce trecuse de cei 18 ani. Conform legislaţiei americane, era încă un minor…

Cu toate că s-a întors glorios acasă, oraşul Loiusville făcea parte pe atunci din sudul segregat de rasism al Statelor Unite. Chiar dacă tânărul Clay se întorsese cu medalia de aur olimpică la gât, nu a putut să se angajeze nici măcar ca spălător de vase la un restaurant local!

 

Cassius s-a văzut nevoit să intre în lumea dură şi încâlcită a boxului profesionist. Era pe atunci sponsorizat de Louisville Sponsoring Group, un consorţiu local de afacerişti albi, care l-a trimis pe Clay să se antreneze sub auspiciile lui Angelo Dundee, după ce Archie Moore, şi chiar Sugar Ray Robinson (nimeni altul decât boxerul favorit al lui Clay) au refuzat să stea la colţul proaspătului medaliat olimpic.

 

 

 Cu Dundee la colţ, şi stabilit în Miami, Cassius a început să-şi croiască drum printre boxerii categoriei grele.Tot atunci , Ali a marcat arta boxului cu stilul său neobişnuit. Ali se specializase în a deveni un „vânător de capete”, adică un pugilist care preferă întotdeauna să lovească capul adversarului. Niciodată nu a lansat lovituri de KO la corp. Şi-a ales acest stil de a boxa încă din adolescenţă deoarece avea alonjă naturală mare şi nu-i plăcea să stea să încaseze lovituri. În plus a fost primul şi singurul boxer greu cu simţ genial al distanţei faţă de adversar.

 

Clay nu ţopăia în jurul adversarilor precum ceilalţi boxeri, Clay literalmente „dansa” până-i ameţea suficient de mult încât să se apropie şi se declanşeze serile sale năucitoare de pumni.. Ca tactician de ring, Clay era neîntrecut între boxerii grei. O parte din acest secret era dat de genetica picioarelor sale, căci Ali a avut probabil cele mai puternice, agile şi sigure picioare între toţi boxerii. Parcă aluneca în ring ca pe ghaeţă, solid, stabil, sigur şi mobil. Extrordinar de mobil şi agil!

 

El este cel care a inventat tactica „Ali Shuffle”, o menevră complexă de joc de picioare în care se mişca rapid pe vârfuri în jurul adversarului pentru a-l încurca şi intimida, în timp ce-l lovea. Avea jocul de picioare şi agilitatea unui boxer de categorie uşoară şi forţa unui boxer de cateogorie grea. Cu siguranţă cea mai temută combinaţie pe care o poate avea un boxer. Iar Ali avea în plus şi geniul şi carisma sa unice!

 

Al treilea element caracteristic adus de Ali în boxul profesionist, altădată sobru, rigid şi violent, erau vociferările şi atitudinea sa cocoşească-ironică. Nu-i tăcea gura niciodată. Mai ales când lupta în ring. Încă de când era un puşti se alesese cu porecla „The Louisville Lip”. Nu era doar un flecăritor de ocazie, ci un „miştocar” vitriolant.

 

Într-o vreme în care boxerii nu dădeau de regulă interviuri şi se fereau de mass-media sau dădeau declaraţii doar prin intermediul managerilor şi promotorilor, Ali iubea să fie în centrul atenţiei Universului, dacă se putea, căci lumea i se părea prea mică!

 

 

În timp ce se antrena pentru titlu împotriva temutului greu Sonny Liston, Clay l-a întâlnit pe şeful comunităţii musulmane din Miami care l-a introdus ulterior pe boxerul genial lui Malcom X, liderul controversat al formaţiunii Nation of Islam. Clay s-a covertit peste noapte. A doua zi, Clay a anunţat lumea întreagă că devenise un membru al Nation of Islam, iar noul său nume avea să fie Cassius X. X-ul simboliza numele necunoscut al strămoşului său, nume uitat de negustorii de sclavi care i-au adus strămoşii din Africa pe pământ american, acum câteva sute de ani.

 

Alegerea sa a dus la o reacţie imediată, negativă şi intensă din partea opiniei publice americane. Faptul l-a îndârjit pe Cassius X care a decis să adopte un nume musulman 100%. Şi astfel a apărut Muhammad Ali. Refuzul său de a se înrola pentru Războiul din Vietnam a dus în cele din urmă la răzbunarea sistemului american. Mai precis, fiecare stat american i-a refuzat licenţa de a mai boxa. Timp de trei ani jumătate, Ali a stat departe de ringul oficial, paşaportul i-a fost refuzat, iar licenţele de boxer anulate.

 

Cu toate acestea, el era o adevărată mină de aur pentru sistem, astfel încât autorităţile americane s-au văzut nevoite să-i redea în cele din urmă dreptul de a boxa. A pierdut însă meciul de întoarcere la titlu în compania lui Joe Frazier. Anii de pauză şi-au spus cuvântul, căci mobilitatea sa legendară nu mai era aceeaşi.

 

 

Rumble în the Jungle şi Thrilla în Manilla

 

 

Dar sorţii erau de partea sa. După cîteva lupte de acomodare şi revenire, cel care după spusele proprii „Zbura ca un fluture, dar înţepa ca o albină” era din nou în forma care-i adusese gloria. Ali era gata pentru cel mai mare meci din toată cariera sa, Rumble in the Jungle. Oponentul său, George Foreman, campionul de atunci, era un adversar cumplit, extrem de puternic, dur, rezistent, precis, neiertător.

 

Foreman este cel care l-a făcut KO în joacă aproape pe Ken Norton şi l-a ridicat de-a dreptul de pe podeau ringului pe Joe Frazier cu o singură lovitură de pumn. Faimosul promotor Don King a cheltuit cu guvernul zairez suma de 10 milioane $ (o sumă colosală pe atunci) pentru a pregăti meciul în capitala Kinshasa. Ali era într-un fel acasă în inima Africii.

 

Cu toate că şi despre Foreman se putea spune acelaşi lucru, şi el fiind de culoare, carisma şi şarmul lui Ali îi cucerise deja pe spectatorii africani care-l adorau şi strigau neîncentat, Ali Boma Ye (Ali, ucide-l). Meciul care a urmat a fost de-adreptul epic.

 

 

Din cauza căldurii ucigătoare, Ali nu-şi mai putea pune în valoare strategia sa unică, jocul de picioare, eschivele, atacurile false şi scăderile de nivel caracteristice. A fost nevoit să se blocheze în gardă cu spatele pe corzi şi să-l lase pe Foreman să-l lovească năpraznic până într-un final, acesta a obosit. Asta se întâmpla în repriza a opta, când Foreman nu mai avea vlagă. Atunci Ali a explodat şi şi-a trimis adversarul în lumea viselor după o serie de combinaţii năucitoare.

 

A urmat apoi o altă confruntare de istorie, Trhilla în Manila, pe pământ filipinez, sau a treia confruntare între Ali şi Joe Frazier, un măcel dur care s-a întins pe durata a paisprezece reprize. Ali iarăşi nu a mai putut să-şi pună în valoare tactica şi cei doi nu s-au menajat deloc. La fix 59 secunde de la începutul ultimei runde, Ali a câştigat prin KO tehnic.

 

 

Eroii nu mor niciodată. Dar se pot îmbolnăvi…

 

 

Ali a fost într-adevăr un greu unic. Jab-ul său de stânga era aproape perfect, şi cu ajutorul său îşi dezechilibra adversarii. Tot cu jab-ul putea ţinuti pe loc un oponen suficient timp încât să-l doboare definitiv cu o lovitură a braţului din spate.  Avea de altfel lovituri nimicitoare de dreapta cu care a dat multe KO-uri. În perioada sa de glorie, Ali a fost un luptător defensiv prin excelenţă, folosindu-se de viteza sa naturală pentru a evita pe cât posibil loviturile adversarilor, precum şi de alonja sa mare pentru a-i ţine pe aceştia la distanţă.

 

 

Din nefericire, spre sfârşitul carierei, Ali şi-a pierdut mare parte din aceste calităţi, şi a apucat să încaseze lovituri foarte puternice de la Joe Frazier, Ken Norton, George Foreman şi Larry Holmes. Capacitatea sa de a încasa lovituri puternice l-a costat scump. După retragerea din viaţa sportivă, Ali a fost diagnosticat cu maladia Parkinson, iar medicii susţin că aceasta a fost provocată în mare parte de cumulul uriaş de lovituri încasate de-a lungul fulminantei sale cariere.

 

Maladia s-a declanşat la scurt timp după retragerea sa petrecută în anul 1981, şi marele campion suferă de ea şi în prezent. Cariera sa profesionistă s-a compus din 61 de meciuri, dintre care un număr de 56 au fost victorii (37 dintre acestea prin KO) şi 5 înfrângeri (un singur KO).

 

 

Muhammad Ali  are nouă copii şi a scris recent un volum autobiografic inititulat The Soul of a Butterfly: Reflections on Life’s Journey în care îşi spune opiniile referitare la  sensul religiei, iertării, precum şi comentarii asupra momentelor definitorii din cariera sa. Cartea nu a fost încă tradusă în limba română…

 

Ali a inspirat milioane de oameni de pe mapamond, boxeri şi nu numai. Sufletul şi jovialitatea sa molipsitoare l-au făcut iubit şi admirat inclusiv de foştii adversari din ring alături de care a scris probabil cele mai frumoase pagini din istoria boxului. Într-un fel, Ali ne-a făcut pe toţi nişte luptători!