Erik Weihenmayer: singurul nevăzător care a cucerit Everestul

Pe data de 25 mai 2001, Erik Weihenmayer devenea primul (şi până în prezent singurul) nevăzător care reuşea să escaladeze cu succes cel mai înalt munte al lumii. Nu s-a oprit aici, ci a perseverat până când a ajuns în rândul puţinilor alpinişti de prestigiu care sunt admişi în clubul Seven Summit.

 

După ce, pe data de 20 august 2008, Erik a ajuns pe Carstenz Pyramid (cel mai înalt vârf din Indonezia – 4.884 m), acesta a încheiat cu succes încercarea sa de a escalada cei mai înalţi şapte munţi de pe cele şapte continente ale Terrei. Astfel, Erik este singurul nevăzător între cei mai puţin de o sută de alpinişti profesionişti din întreaga lume care fac parte din în exclusivistul club Seven Summit.

 

În afară de incredibila sa performanţă, Erik a mai reuşit să escaladeze celebrul El Capitan din Yosemite, un monolit de granit înalt de 1005 metri, cascada de gheaţă Lhosar din Himalaya (înaltă de 914 metri), precum şi dificilul Munte Kenya din Africa.

 

Şi cum seria realizărilor incredibile părea să continue neîntrerupt. Erik Weihenmayer a decis să participe în redutabia întrecere Primal Quest, considerată de mulţi cunoscători în domeniu drept cea mai dură competiţie multisporturi din lume.

 

 

În luna septembrie 2003, Erik, împreună cu alţi 320 atleţi din 17 ţări, a trebuit să străbată, prin munţii şi deşerturile din Sierra Nevada, cei 735 kilometri ai cursei. Aventura a durat nouă zile, iar pentru a se menţine în ritmul competitorilor „normali”, Erik şi membrii din echipa sa au trebuit să doarmă doar două ore pe noapte. În final, echipa eroului lipsit de vedere a trecut cu bine linia de sosire, clasându-se între cele 42 echipe care nu au abandonat. Alte 38 echipe de atleţi nu au putut trece de rigorile şi dificultatea întrecerii.

 

Nu s-a limitat doar la întreceri, concursuri şi recorduri, devenind celebru şi datorită nenumăratelor sale acţiuni umanitare. Bunăoară, după escaladarea Muntelui Everest, Erik a onorat o invitaţie din partea filialei şcolii Braille Without Broders din Tibet, în care a ţinut lecţii şi conferinţe elevilor nevăzători. Numeroasele sale reuşite pe mai multe planuri i-au însufleţit pe elevii care au găsit astfel curajul şi motivarea de a persevera şi a excela în cadrul unor societăţi sărace, care nu acordă oportunităţi nevăzătorilor.

 

În luna mai 2004, Erik a revenit în Tibet alături de şase dintre colegii cu care a escaladat Everestul. În octombrie, acelaşi an, Erik împreună cu elevii nevăzători a reuşit să escaladeze cu succes gheţarul Rombuk, situat în partea de nord a Muntelui Everest.

 

Tinerii care erau în mod obişnut priviţi ca nişte paria, ca nişte persoane care nu aduceau niciun folos comunităţii, au reuşit o performanţă extraordinară, iar povestea lor a devenit ulterior subiectul unui film documentar, produs de Steven Hat.

 

Luptătorul orb

 

Erik s-a născut cu probleme serioase legate de simţul vederii. Copilul era incapabil să vadă în faţa sa, bazându-se doar pe vederea periferică. La scurt timp de la naştere a fost diagnosticat cu retinoschisis, o afecţiune rară a retinei, legată de degenerescenţa maculară.

 

Medicii specialişti le-au spus părinţilor că vederea şi aşa deteriorată a copilului se va agrava în asemenea grad, încât Erik va deveni orb încă din primii ani ai adolescenţei. Prin urmare, Erik a atins pragul cecităţii totale la vârsta de doar 13 ani…

 

În ciuda sorţii crude, nu-şi-a pierdut optimismul înăscut, cu atât mai mult cu cât a fost dintotdeauna un copil activ, cu o fire înclinată spre sporturi şi călătorii.

 

S-a apucat de lupte, un sport foarte popular în şcolile şi liceele din Statele Unite. Dorea nu numai să participe la antrenamente şi să se simtă un tânăr integrat, ci să facă performanţă, iar practicarea luptelor l-a ajutat să câştige mai multă încredere în sine, forţă fizică şi determinare.

 

 

A ajuns să aibă performanţe notabile, devenind campion regional. Pe când participa la un cantonament de lupte, tânărul şi aşa încercat de soartă, a primit cea mai cumplită veste. Mama sa, care i-a fost alături de la început, murise într-un grav accident de maşină. Mai târziu, într-una din cărţile sale, Erik mărturiseşte că moartea mamei sale a fost cel mai trist eveniment din viaţa sa, de mii de ori mai dureros decât pierderea vederii.

 

Şi-a revenit cu greu, şi a făcut mari eforturi să-şi reia proiectele şi visele, pe care mulţi le-au văzut de-a dreptul absurde pentru o persoană nevăzătoare.

 

Erik s-a apucat de practicarea alpinismului, un sport dificil şi periculos chiar pentru persoanele obişnuite. Nu şi pentru el!

 

S-a folosit de simţul tactil şi de imaginile mentale pe care şi le crea despre peretele de stâncă escaladat, alături de ajutorul instructorului care-i ghida direcţia.

 

Perseverând neîncetat, cu o energie debordantă şi un optimism unic, Erik a reuşit într-o bună zi să se caţere fără ajutorul instructorului de alpinism. Prietenii şi colegii săi erau de-a dreptul uluiţi.

 

Tânărul orb care terminase liceul cu un palmares de 33 victorii în lupte libere şi locul doi în statul Connecticut la categoria sa de vârstă şi greutate, devenise şi alpinist în toată puterea cuvântului. Imediat după terminarea liceului a avut prima sa aventură montană de anvergură mondială, Erik a ajuns tocmai în Tadjikistan unde a escaladat Munţii Pamir. 

 

 

Anii în care a fost student în cadrul prestigioasei Universităţi Cambridge au fost presăraţi de expediţii montane în Peru, Spania, Pakistan şi chiar Papua Noua Guinee.

 

A întâmpinat numeroase dificultăţi financiare, deoarece nu-şi găsea de lucru din cauza handicapului său vizual. Nu s-a lăsat şi a reuşit să găsească sponsorizări astfel încât visele sale să poată continua neoprite de aspectul material al vieţii de zi cu zi. După absolvirea universităţii s-a întâlnit cu cea care avea să-i devină soţie şi susţinătoare asiduă.

 

Învingătorul cu suflet mare

 

Expediţiile sale continuau nestingherite, Erik fiind susţinut şi de o echipă dedicată de prieteni şi apropiaţi. A reuşit traversarea periculosului gheţat Batura din Munţii Karakoram, cucerirea Muntelui McKinley din Alaska, a vârfului Kilimandjaro, a Elbrusului şi a numeroşi alţi munţi. Nu a stat departe nici de ciclism, rafting, cayaking şi expediţiile prin jungle.

 

Recunoaşterile şi elogiile oamenilor nu au întârziat să apară pe măsură de mapamondul afla despre povestea şi realizările sale. A fost intervievat de Forbes, Time, Reader’s Digest, Oprah, NBC’s Today Show, Good Morning America, Climbing Magazine şi a primit distincţii din partea a nenumărate organizaţii.

 

În afară de faptul că este probabil cel mai impresionant sportiv din lume, Erik nu este străin nici de lumea scrisului.

 

Prima sa carte, – Touch the Top of the World, a fost publicată în zece ţări şi tradusă în şase limbi şi s-a bucurat de un mare succes la public. A doua carte, intitualată – Turning Everyday Struggles Into Everyday Greatness, a fost scrisă în colaborare cu dr. Paul Stolz, fiind lansată în anul 2007. Privită prin prisma cunoştinţelor dr. Stolz şi a experienţei de viaţă a lui Eric, cartea este considerată printre cele mai bune lucrări cu scop motivaţional scrise în ultimii ani. 

 

 

Nu a neglijat nici lumea filmului, pelicula sa, Farther Than Eye Can See, filmată în format HDTV s-a clasat printre cele mai apreciate douăzeci filme de aventuri din toate timpurile, conform unui clasament întocmit de cititorii Men’s Journal. Filmul care a câştigat numai puţin de 19 festivaluri de profil şi a fost nominalizat de două ori lapremiile Emmy, transmite emoţiile, umorul şi dramele personale ale lui Erik, alături de aventura cuceririi Everestului în decursul unei singure zi. Din sumele de bani încasate în urma acestui film, Erik a donat circa 600.000$ mai multor organizaţii de caritate.

 

Şi, după cum deja ne-a obişnuit, Erik nu s-a oprit aici. În anul 1999 l-a însoţit pe Mark Wellman, primul alpinist paraplegic care a escaladat monolitul El Capitan. Tot el l-a însufleţit şi pe Hugh Herr (un savant cu picioarele amputate care lucrează în cadrul Laboratorului de Prostetică al Universităţii Harvard) în încercarea încununată de succes a acestuia de a escalada un perete stâncos înalt de peste 240 metri din Moab, statul Utah.

 

 

În urma succeselor, cei trei cutezători au fondat organizaţia No Barriers, al cărei scop este acela de a promova inovaţiile în privinţa tehnologiilor de asistenţă care ajută persoanele cu dizabilităţi fizice să îşi înfrângă barierele de orice fel pentru a-şi trăi visele până la capăt.

 

Cariera sa de „motivational speaker” este de asemenea pe culmi, Erik fiind aproape tot timpul invitat să ţină conferinţe în toate colţurile lumii, din Hong Kong în Elveţia, şi din Thailanda la Summitul APEC 2005 din Chile.

 

 

Vorbeşte oamenilor despre folosirea energiei negative şi a sentimentelor negative în scopuri pozitive, despre importanţa lucrului în echipă, despre redescoperirea încrederii în sine şi în cei din jur, şi multe alte subiecte folositoare şi interesante.

 

Căci acesta este Erik Weihenmayer, omul fără vedere dar cu o viziune extraordinară asupra vieţii.

 

Iar legenda sa continuă nestingherită de nimic!

 

Sursa foto: Erik Weihenmayer