Olimpiada antica (II)

Pankration
Singura regula este ca nu exista nicio regula, s-ar putea spune intr-o prezentare succinta a competitiei numita pankration, cel mai violent sport din cadrul jocurilor olimpice antice. Aceasta este, de altfel, una dintre putinele probe spotive care nu au supravietuit timpului. Pankration era o imbinare a boxului si a luptelor, avand, ca si in cazul acestora doua, divizii atat pentru tineri cat si pentru barbati maturi. Singurele restrictii erau acelea de a nu musca sau de a nu leza ochii adversarului, fiind permise orice fel de lovituri, inclusiv cele in zona genitala.

Lupta dura neintrerupt pana in momentul in care unul dintre oponenti devenea inconstient, abandona sau murea. Moartea sportivilor in cadrul meciurilor de pankration era un incident cat se poate de probabil, cu atat mai mult cu cat strangularea adversarului era un procedea destul de des intalnit. Cu toate ca abandonul era o optiune, sursele antice mentioneaza sportivi care au ales sa moara decat sa se recunoasca invinsi.
Cursele hipice
Doua astfel de intreceri faceau parte din probele hipice practicate in cadrul Jocurilor Olimpice: cursele de care si intrecerile simple. Desi nu erau la fel de spectaculoase ca si probele de alergare, intrecerile hipice adunau multi spectatori, in special in perioada romana o Olimpiadei. Tethrippon, intrecerea pentru carele cu patru cai si synoris, cele cu doi cai, erau evenimentele cele mai urmarite.

• Povestea unui mare campion român ajuns ofiţer S.R.I. din cadrul Brigăzii Antitero. S-a trezit cu o…
• Un român pasionat de off-road a parcurs zeci de mii de kilometri, până în Siberia, suportând…

Hipismul era una dintre putinele probe in care sportivii purtau haine. De asemenea, era singura competitie in care era acceptata participarea femeilor. Acest lucru era permis poate si pentru ca invingator era considerat proprietarul cailor si nicidecum jokeul. Istoria mentioneaza chiar si un nume, Kyniska, printesa spartana nascuta in 440 i.H., castigatoarea a nu mai putin de patru titluri olimpice. Kyniska este, de altfel, prima femeie castigatoare a unei competitii olimpice dedicata, prin excelenta, barbatilor.

Cursele de care se disputau pe o distanta de aproximativ 15 kilometri, in timp ce pentru proba simpla de calarie, traseul era redus la jumatate. Calaretii erau alesi, in special, dintre adolescenti, datorita faptului ca trebuiau sa fie usori si scunzi. Cu toate ca aportul acestora era destul de important in castigarea unei curse, jokeilor nu li se acorda nici un distinctie in cazul in care deveneau invingatori, fiind considerati prea putin importanti.
Hoplitodromos
Ultima proba sportiva admisa la Olimpiada antica si, de altfel, ultima intrecere care avea loc in cadrul jocurilor era hoplitodromos. Proba de alergare, aceasta parea mai degraba o intrecere militara decat una atletica.

Concurentii se intreceau pe o distanta de patru lungimi sau doua tururi de stadion, aproximativ 800 de metri, purtand armura completa a unui hoplit, precum si scutul urias caracteristic acestora. Intrecerea era destul de dificila daca luam in seama greutatea echipamentului complet al unui soldat antic grec, circa 25-30 de kilograme. De altfel, se pare ca era permis ca sportivii sa poate arunca scuturile in timpul cursei pentru a-si incomoda adversarii, dovada fiind chiar o pictura care reprezinta o asemenea scena in care un atlet aluneca pe un scut lasat in urma de un competitor al sau.

FACTS

Antrenament
Concurentii erau siliti sub juramant in fata lui Zeus sa incheie zece de luni de antrenament inainte de a putea participa la Jocurile Olimpice. Cu 30 de zile inainte de inceperea evenimentului, toti atletii urmau sa se antreneze impreuna, sub ochii arbitrilor din Olimpia.

Nuditate
Momentul in care atletii eleni au inceput sa concureze goi in intreceri ramane un mister. Cu toate acestea, exista doua mentiuni in izvoarele arheologice care vorbesc despre neobisnuita forma de participare. Prima face referire la un anume Orsippos, atlet care in timpul unei curse de alergare si-a pierdut hainele castigand, pana la urma, intrecerea, motiv pentru care toti ceilalti sportivi i-ar fi copiat obiceiul. Cea de a doua mentiune face referire la spartani, ca initiatori ai nuditatii in sport, stiut fiind faptul ca acestia nu considerau nuditatea ca pe ceva rusinos atata vreme cat corpul era unul cat mai frumos.

Castigatori straini
Primul castigator al unei probe olimpice se pare ca a fost Koroibos, un bucatar grec, cel care a fost cel mai rapid in proba de alergare in 776 i.H.
Chiar daca, initial, competitia era destinata exclusiv oamenilor liberi vorbitori de limba greaca, Olimpiada avea sa numere in randul castigatorilor ei si cateva personalitati straine: imparatii romani Tiberius si Nero, castigatori ai curselor hipice, Varastades, rege al Armeniei, campion olimpic la box si Filip al II-lea al Macedoniei, invingator la cursele de cai.

Spartanii
Desi se pare ca ei au fost cei care au introdus proba de box intre celelalte evenimente sportive ale Olimpiadei, spartanii nu au participat niciodata la meciuri, considerand ca o eventuala infrangere ar fi fost prea defaimatoare. Altfel, boxul se practica pe scara larga in  randul armatei spartane cu scopul de a intari osatura fetei in perspectiva viitoarelor razboaie.

Primele mentiuni istorice cu privire la Jocurile Olimpice vorbesc despre existenta unei singure probe, cea de alergare, stadion, in care atletii se intreceau pe o distanta de aproximativ 190 de metri, atat cat insemna o lungime de stadion. Distanta pe care trebuiau sa o parcurga sportivii este totusi una incerta, atata vreme cat urmele arheologice ale pistei din Olimpia nu ofera o imagine clara asupra dimensiunilor acesteia. Se pare insa ca lungimea unei piste antice se cifra undeva intre 180 si 200 de metri. Proba era asemanatoare cu cea din zilele noastre, atletii concurand pe culoare delimitate, impartite de jaloane in cinci distante egale. Cum timpul nu constituia un etalon la vremea respectiva, castigator era declarat cel care reusea sa treaca primul de ultimul jalon, cel aflat la linia de sosire.

De abia in 724 i.H., 52 de ani mai tarziu fata de prima competitie olimpica recunoscuta, grecii vor introduce o noua proba sportiva, cea cunoscuta sub numele de diaulos, proba de alergare care cuprindea doua lungimi de stadion sau un tur complet al acestuia.

Cea de a treia disciplina sportiva acceptata la Olimpiada va fi tot una de alergare, dolichos, in 720 i.H. Proba se desfasura pe o distanta de aprozimativ 4800 de metri si era asemanatoare cu maratonul de astazi, avand in vedere ca atletii incepeau si terminau cursa pe stadion, restul traseului fiind ales in afara acestuia. Cel mai probabil, sportivii urma o ruta bine definita care trebuia sa treaca prin fata templelor principalilor zei din panteonul grec.Se pare ca aceasta este prima proba olimpica in care atletilor li s-a permis sa concureze goi, desi datele cu privire la aceasta forma de participare raman incerte.

Urmatorii aproape doua sute de ani vor aduce noi probe sportive intr-o competitie in care victoriile incepusera sa fie considerate mai importante decat castigarea unui razboi :

Stadion
Exista multe asemanari intre proba de alergare antica si cea moderna. Chiar daca distanta parcursa de atleti s-a redus la jumatate, regulile celei mai titrate discipline sportive de atunci si de acum au ramas, in mare, aceleasi. Startul cursei era dat de un sunet de trompeta dupa ce, initial, arbitrii oficiali – agonothetai – se asigurau ca toti alergatorii porneau de pe pozitii egale. In cazul in care unul dintre concurenti fura startul, proba se repeta. Aceeasi decizie se aplica si in cazul in care mai multi sportivi treceau in acelasi timp linia de sosire.

Numele probei era acelasi cu cel al incintei in care se desfasura, stadion, termen sinonim cu cel actual. La fel ca si in prezent, proba de alergare in viteza era considerata, de departe, cea mai importanta disciplina a competitiei olimpice, castigatorii ei fiind considerati, de cele mai multe ori, castigatorii intregii Olimpiade.
Pentatlon
Proba completa, asa cum o descriau anticii, pentatlonul imbina cinci discipline diferite: stadion, lupte, aruncare discului, saritura in lungime si aruncarea sulitei, fiecare dintre ele fiind considerata necesara in pregatirea tinerilor pentru serviciul militar. De altfel, se pare ca antrenamentele pe care pentatletii le sustineau era similare cu cele efectuate de catre soldatii din armata regulata.

Daca luptele si alergarea constituiau si probe distincte, celelalte discipline nu se regaseau decat in cadrul pentatlonului, comparativ cu sporturile olimpice moderne acolo unde atat aruncare sulitei, a discului cat si saritura in lungime sunt privite ca evenimente separate.