Ma gandesc, insa, ca mult dorita integrare ne va ajuta sa recuperam si o parte dintre valorile autohtone pe care le-am cam ignorat in ultima vreme. Nu ca am deveni noi, peste noapte, mai atenti cu noi insine si cu povestea noastra. Nu asa. Lucrurile se vor petrece putin altfel: in mod firesc, vor veni sa lucreze in Romania sau doar sa ne viziteze tara mult mai multi „straini“ decat pana acum. Si se va intampla cum s-a intamplat in Tinutul Sasesc, la Viscri, de exemplu, un sat uitat de noi, dar redescoperit de printul Charles si ajuns astazi, datorita lui, vedeta internationala. Sau cum am vazut ca se intampla in Maramures: umblam de cateva zile prin nordul extrem al Romaniei si vedeam, in mai toate localitatile, constructii noi, adevarate buncare de beton, marmura, inox si termopane, una mai mare si mai hidoasa decat alta. Mi s-a explicat ca acestea sunt locuintele maramuresenilor care lucreaza „afara“ (mai ales in constructii si mai ales in Italia). Oameni harnici si priceputi, morosenii castiga bine pe unde merg la lucru, se intorc de acolo cu o gramada de bani si-i investesc apoi acasa, in localitatile de bastina, construindu-si casoaie. Cum vine unul si face o casa cu etaj si alee de marmura alba, vine altul dupa el si tranteste una cu doua etaje si alee de marmura rosie. Al treilea isi face bloc cu trei etaje si cu lift interior, placat cu gresie aurie. Si tot asa. Oamenii vor ca toata lumea sa vada ca s-au capatuit.
Intr-o buna zi, rataceam pe valea Vaserului (acolo pe unde umbla Mocanita) si am vazut o gospodarie noua-nouta, construita, insa, in cel mai mare respect pentru stilul maramuresan autentic. Le-am spus atunci celor care ma insoteau ca uite, nu e totul pierdut, ca mai sunt si unii care inca nu si-au aruncat la gunoi traditiile. Mi s-a raspuns ca ceea ce vad si ma entuziasmeaza este casa de vacanta a unui cetatean olandez. Alta data, la gurile Deltei, o alta casuta de poveste mi-a bucurat privirea: era a unui francez. Sau: cea mai bine si mai corect restaurata cladire din Cetatea Sighisoarei, Casa cu Cerb, este opera fundatiei germane Messerschmitt. Uite asa cred ca o sa fie: ne vom redescoperi prin ochii altora si, pana la urma, nu-i nimic rau in asta. Macar de s-ar intampla asa. S-ar putea sa avem, in felul acesta, revelatia propriei personalitati, a bogatiei din bocceaua pe care-o taram cu noi peste granita Europei.
Revista Descopera va ureaza Sarbatori Fericite, La Multi Ani si re-descoperire placuta!