Noapte de noiembrie
Despre luna noiembrie a copilariei mele imi amintesc ca despre o luna a noptii. A noptii mai mult decat decembrie, pentru ca decembrie e luminata de asteptarea Sarbatorilor. A noptii mai mult decat ianuarie, pentru ca ianuarie inseamna un nou inceput.
Noiembrie, in schimb, este o luna a Lunii, in care seara incepe uneori dimineata, o luna umeda si fara iluzii, aproape fara speranta. La tara, porumburile au fost culese, lemnele de foc au fost coborate din padure, omul nu prea mai are ce cauta pe afara si atunci se micsoreaza si se muta inauntru. Inauntrul casei si al sau.
O luna sumbra, as spune si acum despre noiembrie, daca amintirea intunericului ei nu mi-ar fi fost indulcita de reintalnirea cu un ghid precum Calendarele poporului roman de Antoaneta Olteanu, aparut la Editura Paideia. Gratie lui, partea de trecut indepartat care a ramas in mine a cunoscut o fabuloasa resuscitare. Si, brusc, luna lui Brumar a inceput sa se limpezeasca, aidoma vinului bun, care se innobileaza prin invechire.
La 8 noiembrie, bunaoara, de Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, in Transilvania se facea „turta arietilor, arietii fiind berbecii despartiti de oi. Acum arietii se amesteca din nou cu oile si cu acest prilej se face o turta de faina de porumb sau de grau, care, dupa ce se coace, se arunca intre oi. Daca turta cade cu fata in sus, e semn ca oilor le va merge bine cand vor fata; daca va cadea cu fata in jos, se zice ca le va merge rau.“
Venea apoi, pe 13 noiembrie, Lasata Secului pentru Postul de Craciun, prilej de secreta jubilatie pentru copii, pentru ca, incepand din aceasta zi, li se ingaduia sa se adune seara acasa la unul dintre ei (citeste: nu mai erau atat de strict supravegheati), ca sa invete-reinvete colinzile si sa-si puna la punct strategiile legate de colindat.
Pe 14 noiembrie era Ziua Lupului (Filipii). „In aceasta zi se lipeste gura sobei ca sa se lege gura lupului. Gospodina n-are voie sa mature prin casa sau sa dea gunoiul afara. Daca ar fi dat afara, lupii ar scormoni prin el in cautarea carbunilor, pentru ca lupii nu pot prasi pana cand nu mananca un carbune din vatra in zilele de Filipi.“ Dar ce zi era Ovidenia (21 noiembrie), cu care se zicea ca incepe iarna! „Daca in aceasta zi va fi senin, soare, atunci vara va fi secetoasa; de va fi nor, peste an vor fi epidemii. Din aceasta zi incep sa se unga cu usturoi ferestrele, usile si locurile de culcare, ca sa nu se lipeasca de casa farmecele, caci de la Ovidenii incep si fermecatoarele sa vrajeasca.“ De Climata Vantului isi mai aminteste cineva? „Climata Vantului e zi rea de vant“. Ea cadea pe 24 noiembrie si era tinuta pentru imblanzirea vanturilor periculoase.
Si mai pline de intelesuri secrete erau zilele de final de noiembrie, Ajunul Sf. Andrei sau Noaptea Strigoilor (29) si Santu Andrei sau Gadinetul cel Schiop (30). Printre altele, pe 29, „fetele fac vraji de ursita, (…) iar un flacau care-i mai voinic si mai curajos prinde un liliac (pasare), il pune intr-o oala de lut si se duce la hotar, unde au sa se bata strigoii, si ingroapa oala acolo.“ In timp ce „femeile fierb grau sau porumb in apa, il amesteca cu nuci, cu zahar sau cu miere“ si il impart pe la vecini, „vrajitoarele fac pe ursita, dau cu bobii si iau mana de la vaci.“ Oracolul zicea ca, in ziua de Sf. Andrei, „se ia o cracuta verde de mar, se pune in apa si se tine pana la Sf. Vasile. Daca infloreste, e semn ca anul viitor este roditor.“
Precum se vede, in calendarul orasului nu se mai regaseste aproape nimic din calendarul satului. Dar cine il rasfoieste pe acesta din urma s-ar putea sa dea peste o fiinta care poarta chipul lui si despre care nici nu stia ca exista. Gratie unei asemenea intalniri, trecutul s-ar putea sa aiba din nou viitor.
Ioan Es. Pop, senior editor Descopera