O calatorie in timp fara Einstein
Am citit de atatea ori in paginile pe care dumneavoastra le aveti abia acum sub ochi numele lui Einstein (un material consistent se refera tocmai la Anul Fizicii, care il omagiaza) si i l-am reluat de atatea ori la lectura/corectura/revizia acestui numar al revistei, incat cred ca a sosit momentul sa procedez oarecum pe dos decat urmeaza sa faceti dumneavoastra: in timp ce povestea lui vi se va dezvalui abia de aici inainte, eu am sa ma despart de el in chiar aceasta pagina. Timpul meu prezent de ieri are insa sansa sa devina, poate gratie lui Einstein, dar mai ales datorita continutului intregii reviste Descopera, timpul vostru prezent de azi. Dar iata cum am descoperit propria mea experienta a relativitatii. Cu toate ca dureaza cam cat in urma cu o suta de ani, un drum de zece ceasuri, cu trenul, de la Bucuresti pana in nordul extrem al Romaniei este o calatorie in spatiu, nicidecum in timp. De indata, insa, ce cobori si te afunzi intr-unul dintre satele neguroase de aici, vei sesiza nu fara neliniste ca ora lor e alta decat ora Bucurestiului, cu toate updatarile pe care le fac si in aceste locuri televizorul, radioul, uneori viata insasi.
Crezusem ani la rand ca timpul satului va ramane o entitate greu de alterat de timpul orasului; ca a parasi spatiu-timpul urban si a-l redescoperi pe cel rural va face, multa vreme de acum inainte, deliciul calatorului. Iata insa ca, dupa viteza cu care inainteaza si se apropie astazi toate, diferenta de fus orar de care vorbeam ceva mai devreme nu va dura. Suntem printre ultimii calatori in timp cu mijloace la indemana tuturor. In cativa ani, trecutul s-ar putea sa nu mai existe asa cum il putem noi percepe, adica viu si de gasit printr-o simpla descindere spatiala. Ca si trecutul, viitorul se apropie amenintator de repede de prezent, iar omul celor trei timpuri se va inchide curand in omul unuia si aceluiasi timp. Descopera, asadar, calatorule, timpul in trei dimensiuni de care intr-o zi s-ar putea sa nu mai ai parte. Acest azi in care ieri si maine sunt inca posibile poate ceda locul unei singure si nesfarsite zile de azi si azi si azi si azi mereu. Urca intr-un tren, ingaduieste-ti cateva ceasuri de drum si coboara acolo unde spatiul inca pulseaza de un timp propriu, altul decat cel pe care ti-l arata ceasul fixat la pornire. Vei mai avea sansa sa simti ca Bucurestiul nu da inca si ora exacta a merilor. Si ca Einstein, acolo unde vei ajunge, este doar un fluture mustacios, dolofan si vesel nevoie mare, a carui singura ecuatie este firul de polen ce i se scutura de pe aripa dreapta.