Bateria ataşată permite alimentarea ataşamentelor robotice ce au fost fixate pe corpul insectelor.
Reuşita a fost finanţată de aripa de cercetare a armatei americane, DARPA, constituind un pas înainte spre ziua în care insectele vor putea fi dotate cu aparate de înregistrare, senzori şi alte dispozitive electronice ce vor permite folosirea acestora ca mini-spioni.
„Albinele au fost folosite pentru detectarea minelor şi a armelor de distrugere în masă. Programul nostru are ca scop conceperea de tehnologii care să permită preluarea controlului asupra locomoţiei insectelor, aşa cum hăţurile sunt necesare pentru a controla locomoţia cailor”, se explică pe site-ul DARPA.
Noua tehnologie, prin care insectele alimentează ataşamentele electronice folosind procesele chimice din propriul corp, ar putea constitui un pas crucial spre transformarea lor în mini-spioni. Spre deosebire de realizările de până acum, aceasta permite alimentarea ataşamentelor pentru o durată lungă de timp, uneori chiar până la moartea insectelor.
Daniel Scherson, profesor de chimie la Universitatea Case Western şi conducătorul acestei cercetări, spune că aplicaţiile practice sunt nelimitate.
„O insectă dotată cu un senzor ar putea pătrunde într-o cameră pentru a măsura cantitatea de gaz otrăvitor din aer, ar putea transmite wireless măsurătoarea, iar apoi bateria s-ar putea reîncărca de-a lungul unei ore, ca apoi să reia acest proces de la început”, a explicat Scherson.
Cercetătorii încearcă acum să facă bateria cât mai mică, pentru ca insectele să se poată deplasa şi chiar să zboare, fără a fi incomodate. Calculele oamenilor de ştiinţă arată că bateria poate produce 100 de microwaţi pe centrimetru pătrat la 0,2 volţi.
Sursa: Daily Mail