Apocalypse Now

Vin ploile
Dhaka, Bangladesh
Capitala Bangladeshului, Dhaka, este situata in centrul tarii, pe malurile canalului Buriganga, in mijlocul celei mai mari culturi de iuta din lume. In sezonul musonic (iunie-octombrie), precipitatiile diluviene coplesesc aceste pamanturi sarmane, pe care s-au stabilit, in cadrul unor forme precare de urbanism de tip bidonville, circa 10 milioane de locuitori (potrivit ultimului recensamant, efectuat in 2004). Fluviile isi ies adesea din matca, silindu-i pe localnici sa se refugieze pe micute insule de nisip, unde supravietuirea pret de cateva luni este o forma de eroism. In 1998, doua treimi din suprafata tarii au fost acoperite de ape, ca urmare a celor mai cumplite inundatii pe care le-a cunoscut secolul XX. Au murit 1.300 de oameni, iar alte 31 de milioane, de pe intreg teritoriul tarii, au ramas fara adapost.

Peste podul Mirabeau curge Sena
Paris, Franta
Multi vizitatori atenti ai Parisului se intreaba ce semnificatie au liniile orizontale – peste care este inscrisa cifra 1910 – scrijelite pe peretii edificiilor din preajma cheiurilor Senei. Ei bine, ele marcheaza pur si simplu nivelul la care au ajuns apele de altfel pasnicului fluviu in anul 1910, in timpul celei mai severe catastrofe acvatice cu care s-a confruntat vreodata Orasul-Lumina. In imagine, strada Lyon, din al XII-lea arondisment parizian, care pare, in acel iunie 1910 de cosmar, un canal venetian.

Se cutremura gandul
Bucuresti, Romania
In doar 55 de secunde, la 4 martie 1977, Bucurestiul a fost desfigurat de un cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter. Au murit printre daramaturi 1.424 de oameni, iar 11.300 au fost raniti. Mii de persoane au ramas fara adapost, fara prieteni, fara rubedenii. Cei care au trait acele momente de groaza mai au probabil si astazi tresariri de anxietate. Nu doar atunci cand simt vibratiile unei tresaltari a scoartei cu epicentrul in Vrancea, ci si cand zaresc locuri din Capitala care aveau o cu totul alta fizionomie. In imagine, langa Piata Universitatii, vizavi de Institutul de Arhitectura Ion Mincu, echipele demoleaza o cladire serios afectata.

Un veac de la Apocalipsa
San Francisco, SUA
In urma cu 100 de ani, pe 18 aprilie 1906, un cutremur cu magnitudinea de 7,9 grade devasta unul dintre cele mai importante orase ale continentului nord-american: San Francisco. Iata marturia lui George Davidson, un astrolog surprins de seism in apartamentul sau: „Primul soc a avut loc la ora 05:12. Cele mai severe au fost primele 60 de secunde. In cele 30 de secunde care au urmat, vibratiile s-au diminuat pâna la o aparenta acalmie. Apoi zguduiturile s-au reluat, timp de inca un minut, cu o violenta extraordinara.“ Afara, incepuse Apocalipsa. Sistemul de canalizare a fost intrerupt. San Francisco ardea din toate partile. Catastrofa a omorât 3.000 de oameni si a lasat fara adapost alti 225.000, adica aproape jumatate din populatia orasului.

Cand drumul iti fuge de sub picioare
Valencia, SUA
Cutremurul Northridge, numit asa dupa micuta localitate din San Fernando Valley, California, unde a fost localizat epicentrul seismic, i-a trezit pe toti locuitorii din regiunea Los Angeles la ora 04:30 dimineata, pe 17 iunie 1994. Trepidatiile celui mai mare cutremur inregistrat intr-o zona urbana americana din 1933 (cand s-a produs cutremurul de la Long Beach) incoace au fost atat orizontale, cat si verticale. Miscarile de forfecare au distrus iremediabil mii de blocuri de apartamente sau centre de afaceri, garaje supraetajate, segmente masive de autostrazi (vezi imaginea, surprinsa in zona californiana Valencia). Cea mai afectata arie a fost probabil cea a cartierului rezidential Santa Monica (L.A.), unde numeroase cladiri erau construite pe structuri de lemn.

O realitate inca arzatoare
Ventura County, SUA
La jumatatea lunii octombrie a.c., satelitii NASA mai observau inca zone de fum in padurea Los Padres din Ventura County. Desi focul este sub control si drumurile din zona au fost redate circulatiei, exista palpairi rebele care redesteapta cosmarul unuia dintre cele mai lungi incendii din America ultimilor ani. Splendida Californie, tinut al soarelui prietenos si al sedintelor de bronzaj pe plaja sau pe marginea piscinelor, a devenit, iata, si victima unor focuri ucigase, nu doar a cutremurelor. Cauza estimata a sinistrului: omul.

Wilma, open this door!
Havana, Cuba
Potrivit specialistilor de la National Hurricane Center din Miami, uraganul Wilma (octombrie 2005) a fost cel mai puternic inregistrat vreodata in zona Atlanticului. Dupa ce a devastat peninsula Yucatán, a ucis oameni in Haiti si a ajuns la viteza de 250 de km pe ora in Jamaica, uraganul s-a napustit spre Cuba, unde circa 250.000 de persoane fusesera deja evacuate din calea lui. In imagine, farul portului din Havana, surprins pe data de 24 octombrie 2005, in clipa cand a fost inghitit de niste valuri de circa 15 metri inaltime. In zona Caraibelor, furtunile tropicale s-au transformat din ce in ce mai des in uragane, numarul victimelor din ultimii ani fiind de ordinul miilor, iar pagubele materiale – incomensurabile.

Natura moarta
Banda Aceh, Indonezia
Aceasta imagine  a dezolarii pare luata dintr-o groapa de gunoi sau dintr-un gater urias. Pare un triumf al mortii, un delir al fragmentului, un labirint de dejectii sau iesirea dintr-un intestin gros al Planetei. Ne aflam in ziua de 10 ianuarie 2005, in orasul indonezian Banda Aceh, unde valurile tsunami au malaxat tot ce le-a stat in cale, amestecand trupuri animale si umane, scanduri, ferestre, caramizi, lespezi de piatra, bucati de metal si copaci. Este un loc al spaimei, de unde orice adiere de suflet pare sa se fi retras. Cutremurul in urma caruia s-au format valurile ucigase a avut, potrivit Institutului Geologic American, o magnitudine de 9 pe scara Richter. Bilantul total al victimelor umane: 222.000.

Soarele s-a topit si a curs pe Pamant
Sichuan, China
Fotografia surprinde un card de rate mergand prin albia secata a unui iaz din provincia chineza Sichuan (27 iulie 2006). Seceta prelungita a afectat resursele de hrana pentru milioane de locuitori, cauzand moartea a 200.000 de animale de casa si pagube generale de circa 37,6 milioane de dolari, potrivit China Daily. Desi ploile cazute in ultimele saptamani au reaprins speranta in randul oamenilor, 2,1 milioane de hectare cultivabile nu vor produce nimic in acest an. Temperaturile din zona au atins, in perioada de varf a secetei, valori de pana la 44,5 grade Celsius.

Apa ca un bivol negru
Mischii, Romania
In iulie 2004, zeci de persoane din comuna doljeana Mischii (vezi imaginea din stanga) au fost evacuate din calea potopului. 650 de case au fost inundate, 25 distruse, 35 avariate, 1.500 de pasari inecate, alte poduri si podete avariate, peste o mie de hectare de teren arabil transformate in mlastina. In iulie 2005, iesirea dinspre municipiul Bacau spre Comanesti a fost blocata dupa revarsarea paraului Tarnav.

In spatiul cultural si in mentalitatea occidentala, etaloanele in materie de grozavie a catastrofelor naturale se regasesc, toate, in Biblie. Atat literatura, cat si, mai nou, discursul mass-media trimit, cand vine vorba de inundatii uriase, de incendii devastatoare, de furtuni bezmetice sau de cutremure ucigase, la repere din Vechiul si Noul Testament. Recent, am avut teribila nesansa sa traiesc experienta unui incendiu de dimensiuni colosale in nordul Greciei: nauciti de amploarea dezastrului, incapabili sa gaseasca vorbe mai sugestive, redactorii tuturor televiziunilor elene vorbeau in cor despre o „catastrofa biblica“. Sintagma se repeta, identic, pe primele pagini ale cotidianelor grecesti din a doua zi dupa parjol. Cati dintre reporterii nostri nu au vorbit, cu prilejul inundatiilor din Romania de anul acesta sau din anii trecuti, de Potop cu P mare? Cati redactori nu au dat buzna, in timpul cutremurului si al valurilor tsunami din decembrie 2004, asupra unor comparatii (corecte poate doar prin raportare la amploarea dezastrului) cu Apocalipsa? Episoadele Sodoma si Gomora, Potopul, cele 10 plagi abatute asupra egiptenilor, anii de foamete din timpul domniei lui David (Regi, 1, 2) sunt tot atatea pedepse pe care Dumnezeu le-a aruncat asupra oamenilor pentru ca acestia nu i-au urmat porunca. Mai zguduitoare, poate, decat aceste lovituri ale Proniei din Vechiul Legamant, sunt acelea relatate de Ioan din Patmos in Apocalipsa: „Ingerul dintai a sunat din trambita. Si a venit grindina si foc amestecat cu sange, cari au fost aruncate pe pamant: si a treia parte a pamantului a fost ars, si a treia parte din copaci au fost arsi, si toata iarba verde a fost arsa. Al doilea inger a sunat din trambita. Si ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat in mare; si a treia parte din mare s-a facut sange; si a treia parte din fapturile cari erau in mare si aveau viata au murit; si a treia parte din corabii au pierit. Al treilea inger a sunat din trambita. Si a cazut din cer o stea mare, care ardea ca o faclie; a cazut peste a treia parte din rauri si peste izvoarele apelor. Steaua se chema Pelin; si a treia parte din ape s-au prefacut in pelin. Si multi oameni au murit din pricina apelor, pentru ca fusesera facute amare. Al patrulea inger a sunat din trambita. Si a fost lovita a treia parte din Soare, si a treia parte din Luna, si a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele sa fie intunecata, ziua sa-si piarda a treia parte din lumina ei, si noaptea de asemenea“.

Sunt insa oare calamitatile care ne-au izbit si ne izbesc – de la incendiul Romei in anul 64, la cel care a distrus Londra in 1666 (regasiti aici numarul Fiarei apocaliptice), de la marele cutremur din Lisabona anului 1755, la cutremurul din Agadir de la 1960 sau la cel din Pakistan din 2005, de la inundatiile catastrofale din orasul Grenoble in 1219, la cele produse de fluviul Arno in Florenta anului 1966, de la eruptia Vezuviului in anul 79, la cea a vulcanului Tambora in 1816 (88.000 de victime) – niste semne ale vointei divine? Nu ar trebui oare catastrofele desacralizate? Mai ales acum cand incalzirea globala, principala responsabila pentru cicloane, incendii si inundatii, ni se datoreaza intr-o atat de mare masura? Numele Domnului a ajuns sa fie invocat in legatura cu toate nenorocirile care ne izbesc si mai ales in legatura cu cele pe care ne-am obisnuit sa le numim calamitati naturale. Ce este, pana la urma, o asemenea calamitate? Pe vremuri, pana si razboiul era o calamitate naturala si, pana nu de mult, asa era si foametea. Atunci cand un cutremur provoaca mii de morti intr-un oras cu edili verosi, in vreme ce un cutremur de aceeasi amplitudine nu provoaca, in alt loc, nici o victima, in ce masura calamitatea mai este naturala sau venita de Sus?

Legat de aceste catastrofe, scriitorul de origine libaneza Amin Maalouf se intreba: „Este oare un semn de pietate, de respect si de veneratie pentru Creator faptul ca facem din el paznicul ignorantei noastre, un sinonim al intamplarii oarbe, o sursa de calamitati, un risipitor de moarte? In ceea ce ma priveste, prefer sa mi-l imaginez pe Dumnezeu ca pe un aliat impotriva calamitatilor, un aliat impotriva lasitatilor si incoerentelor noastre si, poate, in ultima instanta, aliatul nostru impotriva mortii.

Prefer sa mi-l imaginez ca pe un nas distant al aventurii umane. Candva, a aruncat in eter niste molecule promitatoare de materie si, de atunci, asista la extraordinara aventura care a decurs de aici. Soarta creatiei este insa treaba noastra.“ N-ar trebui oare sa aspiram adanc in piept, cu totii, aceste cuvinte care, fara sa inceteze sa-l laude pe Creator, ne responsabilizeaza si ne elibereaza dintr-o viziune penitenciara a Creatiei?