Tigrul, adevăratul rege al junglei

Nu-l intrebaţi pe Dumnezeu de ce a creat tigrul, multumiţi-i ca nu i-a dat şi aripi!-proverb indian

Originea marilor feline se pierde în noaptea timpului. În zilele noastre, toate ipotezele paleontologilor converg către ideea că felinele se trag din miacide, un grup de mamifere care au apărut în urmă cu aproximativ 50 de milioane de ani şi care se hrăneau cu insecte.

Familia smilodonilor, faimoşii tigri cu colţi-pumnal, astăzi dispăruţi, a însângerat câmpiile din Eurasia şi din cele două Americi încă de acum 30 de milioane de ani.
Pisicile mari, incluzând tigrii, au apărut în urmă cu 5 milioane de ani, dintr-un strămoş comun, asemănător leoparzilor şi jaguarilor. Primele fosile de tigru au o vechime de două milioane de ani şi au fost descoperite în zona Cercului Polar de nord, mai exact pe insula Wrangel, argument neaşteptat în favoarea teoriei care susţine originea nordică a acestor animale.

Milioanele de ani de evoluţie au dus la apariţia unui animal magnific, tigrul fiind cea mai mare şi mai puternică felină de pe glob. Caninii săi sunt mai groşi decât degetele unui halterofil şi împodobesc fălci cu o putere enormă: animalul dezvoltă, când muşca, o forţă de aproape 500 de kilograme. Corpul suplu şi comprimat lateral îi permite felinei să se furişeze mai uşor prin desişurile pădurii şi prin ierburile înalte, fiind acţionat de o musculatură perfect adaptată pentru vânătoare.

Şi ce-ar putea vorbi mai convingător despre puterea să uluitoare decât faptul că poate târî pe distanţe de peste 30 de metri un bivol proaspăt ucis? (experimentele au demonstrat că, pentru a realiza o acţiune similară, este nevoie de efortul conjugat a cel puţin 11 oameni).

Această forţă a naturii este îmbrăcată într-o blană colorată în diverse nuanţe de galben-roşcat, mai deschisă la culoare la tigrii din nord, mai închisă la cei din sud. Dungile care îi dau aspectul vărgat diferă de la individ la individ: aşa cum nu există doi oameni cu aceleaşi amprente digitale, nu se întâlnesc nici doi tigri cu dungi identice. Blana este un mare atu la vânătoare, un tigru ascuns în vegetaţia deasă fiind greu de observat chiar şi de cea mai precaută victimă.

Portretul unui prădator

La un asemenea carnivor simţurile sunt excelente, auzul fiind atât de dezvoltat, încât tigrul poate face diferenţa dintre zgomotul unei frunze luate de o pală de vânt si cel al unei frunze desprinse de un animal în trecere. Folosindu-şi acuitatea vizuală, el calculează distanţele si observă comportamentul animalelor luate in vizor. Mişcările capului îl ajută la o focalizare cât mai exactă înainte de saltul mortal.

În schimb, mirosul este slab dezvoltat, experimentele dovedind că tigrii nu pot detecta mirosul de om, fapt de excepţie printre marii prădători. Miscarile îi sunt suple şi tacute, iar pasii neauziţi. Astfel echipat, tigrul prinde orice pradă, de la şobolani si peşti, la mistreţi, cerbi şi bivoli. În cazuri extreme, atacă cu succes pui de elefanţi şi rinoceri adulţi. s-au văzut şi cazuri în care tigrii bengalezi consumau fructe!

Când un tigru se apropie suficient de mult de viitoarea lui victimă, urmează câteva salturi în viteză. Impactul cu enormul său trup zăpăceste prada, gâtul acesteia este însfacat, iar colţii îşi spun ultimul cuvânt. Totuşi, Natura a reglat perfect jocul vieţii şi al morţii, tigrii capturând în medie doar 2-3 animale din 10 atacate. În sălbăticie, un tigru dă gata intre 18 si 27 de kilograme de carne la o masă, care însa nu are loc zilnic, motiv pentru care consumul mediu se ridica la doar 9 kilograme pe zi, raţie adoptată şi în grădinile zoologice.

De la vârsta de 4 ani, tigrii sunt gata să aduca pe lume urmaşi. Un tigru mascul este un amant redutabil şi chiar dacă o partidă de amor tigresc durează mai puţin de un minut, macho-ul vărgat se împerechează de 60 de ori într-o singură zi. Dupa săptămâna nebună în care femela este receptivă la avansurile lui, masculul pleacă în căutarea altor victime, în timp ce tigroaica işi preia rolul de mama şi caută o vizuina retrasă.

Aici va aduce pe lume 1-3 minuni pufoase care, la naştere, cântăresc doar câte 1 kilogram. Puii nu se despart de mamă vreme de aproape trei ani de zile, interval în care învaţă arta vânătorii şi secretele dure ale supravieţuirii.

Regatul tigrului

Pădurea este mama tigrului, iar tigrul este protectorul ei. -proverb cambodgian

Nimic mai adevărat: tigrul este copilul pădurii încă de la apariţia lui. Leul, în schimb, este un carnivor al spaţiilor deschise, al savanei şi al stepei, motiv pentru care cunoscuta sintagmă „Leul- regele junglei!” este complet eronată. Tigrul îşi duce viaţa în toate tipurile de păduri, de la taigaua îngheţată din estul siberiei, la pădurile de mangrove din sunderband, de la pădurile uscate şi spinoase din nord-vestul Indiei, la junglele cu iarbă înaltă de la poalele Himalayei şi de la văile împădurite din Nepal, unde tigrii se pot întâlni chiar şi la 3.000 de metri altitudine, până la junglele umede de pe teritoriile Indochinei şi Indoneziei.

Tigrul caspic, astăzi dispărut, vâna prin amestecul de păduri de stejar, mlaştini şi stufăriş numit de localnici tugai, habitat foarte asemănător celui din pădurile Letea şi Caraorman din Delta Dunării.

Tigrii adulţi sunt carnivore solitare, care îşi stabilesc teritoriul în zone cu pradă suficientă, cu ascunzişuri şi apă. Nu sunt însă exclusivişti din acest punct de vedere: mai mulţi tigri îşi pot intersecta teritoriile, iar regatul unui mascul se suprapune peste domeniile câtorva femele. Cu totul alta este situaţia atunci când un tigru mascul încalcă teritoriul altuia, căci în peste 90% dintre cazuri se lasă cu moarte de tigru! Pentru a evita aceste lupte feroce, tigrii îşi marchează teritoriul cu urină şi cu zgârieturi lăsate pe scoarţa copacilor.

Omul si tigrul

Când un tigru ucide un om, oamenii îl numesc pe cel dintâi fiară sângeroasî. Când un om ucide tigri, oamenii numesc aşa ceva sport… -G.B. shaw

Nimic nu spune mai multe despre saga tigrului în raport cu omul decât miturile, legendele şi credinţele care vin din Epoca de Piatră, trec prin Antichitate şi rezistă până în zilele noastre. Numele de tigru este mai vechi decât majoritatea cuvintelor, prima sa atestare venind din limba sumeriană, mai precis dintr-o legendă despre o prinţesă urmărită de accadieni. Ajunsă lângă malurile unui fluviu de netrecut, aceasta a implorat Cerul să o ajute. Ca din neant, a apărut un tigru care a trecut-o fluviul înot. În amintirea animalului, sumerienii au numit fluviul cu pricina Tigru. Astăzi, el curge pe teritoriul Irakului, alături de Eufrat.

Pentru primele comunităţi umane, tigrul a avut un statut sacru. În pădurile dese, el apare brusc de niciunde, spre a dispărea fără urmă în câteva clipe. Frumos, crud, iute şi mortal, tigrul fascinează continuu şi duce de multe ori la ritualuri şi credinţe aparte. Chiar şi atunci când ucide un om, unele triburi cred că sufletul celui ucis însoţeşte tigrul şi îl avertizează de o eventuală răzbunare a oamenilor. Etnologul Henry Bandesson, care a studiat obiceiurile triburilor din Vietnam, relatează episodul în care un tigru a ucis o femeie ce se certa des cu soţul din cauza escapadelor ei.

Toţi locuitorii satului erau convinşi că tigrul a fost posedat de sufletul soţului gelos. Urmarea? Timp de luni de zile, etnologul nu i-a mai auzit pe băştinaşi laudandu-se cu aventurile lor extraconjugale. În Malaezia, şamanul vindecător pretinde că are puterea de a se transforma în tigru. Dacă ritualul a fost corect, spiritul animalului îşi face apariţia pentru a-l transporta pe şaman în siguranţă către lumea spiritelor. De fapt în toată Asia de sud-Est, tigrul, strămoş mitic, este considerat totem.

El îi călăuzeşte pe neofiţi în junglă pentru a-i iniţia, în realitate pentru a-i ucide şi a-i face astfel să renască conştienţi de trecerea printre lumi… În alchimia chineză, tigrul se opune dragonului, întruchipând un principiu activ al energiei, în opoziţie cu principiul pasiv. Istoria şi legendele chinezeşti abundă de prezenţa celor cinci tigri, simboluri ale forţei divine ocrotitoare, patru tigri stau de pază în cele patru puncte cardinale, iar al cincilea în centru.

Numele lor, Cei cinci (Wu ho), a fost dat şi luptătorilor de elită care apărau imperiul. În budism, forţa tigrului simbolizează determinarea spirituală a discipolului şi ardoarea credinţei, străbaterea junglei de păcate întruchipată de o pădure de bambus. Lumea artelor marţiale nu a rămas nici ea neinfluenţată de tigru: în China i-a fost dedicat un stil de kung fu, Hu quan , iar în Thailanda este animalul-simbol al luptătorilor de muay thai. Regii din Myanmar au folosit tigrii pentru executarea de prizonieri, iar Marco Polo relatează despre o pereche de tigri folosiţi în scopuri similare de către Kublai han.

Viitor cu sau fără dungi

Poţi scoate tigrul din junglă, dar nu poţi scoate jungla din tigru! -proverb indian

Relaţia om-tigru s-a schimbat radical la mijlocul secolului al XIX-lea, când marile puteri coloniale, în frunte cu Anglia, şi-au început expansiunea economico-militară în Asia. Atunci, vanarea tigrilor a devenit o modă stupidă şi absurdă printre ofiţerii Coroanei britanice. Cum tigrul era văzut în Europa că un ucigaş de oameni şi o fiară sângeroasă ce trebuie stârpită cu orice preţ (în special datorită descrierii eronat-aberante a naturalistului Buffon, care nu a cunoscut decât tigrii chinuiţi de oameni în menajeriile Parisului), orice militar britanic vedea în asta o mare ocazie de a deveni erou peste noapte.

Ca orice modă, din fericire şi asta a trecut, dar din nefericire a fost bulgărele care a stârnit avalanşa. Băştinaşii au fost angajaţi şi ei în masacrarea acestor feline, pe o blană de tigru destinată celor bogaţi platindu-se bani frumoşi sume colosale pentru sătenii săraci din Asia. Dar cea mai mare năpastă a venit o data cu explozia demografică: aceasta a adus inevitabil după sine foamea de spaţiu, habitatul tigrilor din Asia a fost distrus iremediabil, pădurile tăiate, mlaştinile secate pentru obţinerea de teren arabil, animalele sălbatice vanate pentru hrană.

În atari condiţii, tigrii au început să intre tot mai des în contact cu oamenii, să vâneze animale domestice şi oameni deopotrivă, iar în epoca armelor de foc şi a perfidelor momeli otrăvite, acest conflict le-a fost fatal. Astăzi pericolul cel mai mare îmbracă forma medicinei tradiţionale chinezeşti. Pentru leacuri băbeşti şi cataplasme, se foloseşte de la tigru totul: oase, piele, organe, dinţi, ochi, chiar şi mustăţi, care se comercializează la preţuri piperate.Cu o sută de ani în urmă, în Asia trăiau circa 100.000 de tigri din opt subspecii.

În prezent, doar 5.000-7.500 de exemplare din cinci subspecii mai colindă rezervaţiile şi parcurile naţionale. semnalul de alarmă a fost tras în anul 1972, când în India a fost demarat Proiectul Tigru. În opinia specialiştilor, fără acest proiect şi fără durele măsuri de protecţie adoptate, tigrii ar fi dispărut din India încă din anul 1998.

Exemplul a fost luat şi de alte ţări, tigrii supravieţuind astăzi doar în rezervaţii, unde au ajuns să fie păziţi zi şi noapte de rangeri înarmaţi. La fel ca viitorul oricărei forme de viaţă de pe Terra, şi viitorul tigrului se află în mâinile noastre. Nu-l putem compromite, nu ne-am ierta-o niciodată!

Tigru contra leu

Pasionaţii de animale şi vizitatorii grădinilor zoologice ajung la un moment dat să se întrebe cine ar ieşi învingător dintr-o luptă între tigru şi leu. În natură, astfel de lupte nu au loc niciodată, pentru simplul motiv că arealurile celor două feline nu se întâlnesc. Cu alte cuvinte, leii trăiesc în Africa, excepţie făcând subspecia asiatică din rezervaţia Gir (India) rezervaţie aflată la mai mult de 1.500 km de cea mai apropiată pădure locuită de tigri.

Dacă ar avea loc, lupta dintre leu şi tigru ar putea fi comparată cu încleştarea dintre un luptător şi un ucigaş… Leii masculi au evoluat, în habitatul lor natural, ca protectori ai clanurilor de leoaice, care, în schimbul protecţiei, le asigură hrană. Aşadar, masculii vânează foarte rar, dar sunt luptători înnăscuţi: de cum au trecut de pubertate, colindă savana şi duc nenumărate lupte cu alţi masculi, până când ajung îndeajuns de experimentaţi pentru a învinge alţi lei şi a-şi câştiga astfel dreptul la propriul harem de leoaice. Acesta este şi motivul pentru care leii masculi sunt împodobiţi de natură cu faimoasele lor coame, al căror rol principal este să protejeze beregata şi arterele carotide în timpul luptelor.

De cealaltă parte, în Asia, tigrul a fost obligat să supravieţuiască individual, fiind nevoit astfel să ucidă singur prăzi mari şi periculoase. Drept rezultat, tigrii sunt mai mari decât leii, un singur tigru fiind capabil să ucidă un bivol pe care doar un grup de lei l-ar putea doborî…

Primii care au pus în practică luptele dintre lei şi tigri au fost romanii, iar mărturiile lor sunt unanime: tigrii erau câştigători indiscutabili în sângeroasele lupte organizate în Colosseum. De asemenea, în India, pe vremuri, unii maharajahi excentrici organizau astfel de lupte pentru a se convinge personal care este mai tare. Rezultatul acestora a fost însă surprinzător de echilibrat, la fel că şi cele înregistrate în cazul luptelor accidentale dintre leii şi tigrii din circuri.

Tigrul alb

Tigrii albi apar pe lume ca urmare a unei mutaţii genetice foarte rare. Iniţial au fost consideraţi o rasă aparte şi nobilă, dar, ulterior, s-a dovedit că sunt tigri albinoşi cu o genă mutantă. Se pot naşte din părinţi cu un colorit normal şi dau naştere, la rândul lor, unor pui de culoarea tigrilor obişnuiţi. Nu au nici o legătură cu regii zăpezilor, tigrii siberieni.

Tigrii albi aparţin subspeciei tigrilor bengalezi şi sunt specifici doar Indiei, unde primul exemplar a fost capturat în 1820. în libertate, tigrii albi nu supravieţuiesc tocmai din cauza blănii lor albe, care îi face mult mai uşor de observat de către animalele pe care le vânează, astfel încât ajung să moară pur şi simplu de foame. Cu toate acestea, sunt încă obiect al fascinaţiei şi curiozităţii oamenilor, fiind foarte căutaţi de grădinile zoologice, de circuri şi de colecţionarii particulari. Paradoxal, pentru că, în statul Assam din India, persistă o veche credinţa potrivit căreia, dacă un om a văzut un tigru alb, va muri brusc în acelaşi an.

Tigrul siberian, o flacără pe zapadă

Siberianul este subspecia de tigru care se aseamănă cel mai mult cu strămoşul sau originar, cel care, cu 2 milioane de ani în urmă, şi-a început călătoria spre sudul Asiei. El deţine recordul în materie de greutate, masivitate şi forţă: masculii adulţi ating lungimea medie de 3,50 m şi au o greutate de aproximativ 265 kg.

În anul 1950, în Rusia a fost doborât cel mai mare tigru cunoscut gigantica felină cântarea 384 kg. Tigrii siberieni au blană lungă şi groasă, o replică potrivită la frigul iernilor aspre din taiga, unde temperatura poate rămâne săptămâni întregi la35A°C. Triburile Nănăi, locuitori ai oceanului de pădure din munţii Sikhote-Alin, încă venerează tigrul şi ursul drept strămoşi sacri, în limba udege tigrul fiind numit amba, marele giuvaier.

Chiar şi atunci când amba le vâna cerbii şi mistreţii sau le ucidea animalele domestice, populaţiile Nanai îl priveau cu respect. în trecut nu era omorât sub nici un motiv, oricine încălca această lege nescrisă fiind expulzat imediat din trib. Exploratorul şi vânătorul rus Nikolai Baikov povesteşte în memoriile sale despre Amba ultimul judecător. în cazurile de crimă, indigenii Nanai îl legau pe vinovat cu frânghii de un copac, iar după lăsarea întunericului, amba apărea şi îşi făcea datoria.

Mulţi şi-ar fi dorit mai degrabă scaunul electric! Evident că în multe cazuri tigrul-zeu era sătul şi pleacă liniştit în altă direcţie. în asemenea situaţii, în dimineaţa următoare, tribul îl elibera pe făptaş, considerând că justiţia divină l-a găsit nevinovat.

O data cu apariţia în zonă a vânătorilor chinezi şi ruşi la sfârşitul secolului al XIX-lea, situaţia tigrului siberian s-a înrăutăţit atât de mult, încât în anul 1930 mai trăiau doar 40 de tigri. Exasperat, Stalin în persoană a dat un decret privitor la protejarea lor, astăzi trăind în captivitate mai mult de 1.000 de tigri siberieni, iar în sălbăticie în jur de 350-400.