Enigma Ebola

Cand vine vorba despre multele maladii grave ce chinuie Africa, nu exista nume care sa sune mai inspaimantator decat Ebola. Boala misterioasa, lovind scurt si necrutator, Ebola evoca, mai mult ca orice maladie cunoscuta, flagelul venit de nu se stie unde, pedeapsa unor spirite razbunatoare.

Ebola este o febra hemoragica mortala, care a ucis pana acum un numar imens – si care va ramane nestiut – de oameni. Cine stie cate epidemii au izbucnit in trecut, secerand in cateva zile zeci ori sute de victime, distrugand populatiile a sate intregi? Ebola este produsa de un virus ex­trem de agresiv, la care omul e foarte sensibil. Virusul a fost iden­tifi­cat pen­tru prima oara in 1976, in Yanbuku, Zair (actualmente Republica Demo­cra­tica Congo), in apropierea unui rau cu numele Ebola. Intr-un rastimp de doua luni, o febra hemo­ragica necunoscuta a lovit 318 oa­meni, dintre care au supravietuit doar 38.

De atunci, boala s-a manifestat in Africa Centrala de 14 ori, de fiecare data brusc si dramatic, izbucnind parca din jungla. Scenariul este de fiecare data acelasi, coplesitor si teri­fiant: oamenii incep sa sangereze si mor unul dupa altul in chinuri. Oroa­rea dureaza cateva saptamani, la sfarsitul carora noua zecimi dintre cei atinsi se prapadesc. Apoi, epidemia se stinge la fel de brusc cum a apa­rut. Iar supravietuitorii incearca sa traiasca mai departe viata care le-a ramas, asa cum mai poate fi ea dupa ce ti-ai vazut familia pierind sub ochii tai.

Medicii si biologii incearca de treizeci de ani sa dezlege enigmele acestei boli. Cauza ei e clara: infectia cu virusul numit Ebola. Ceea ce a ramas necunoscut sunt rezervoarele naturale de virus. In limbaj medical, rezervoare naturale sunt acele specii de animale care poarta agentul patogen fara a se imbolnavi ele insele, dar care pot transmite virusul, pe diferite cai, altor specii, sensibile la actiunea lui. Nu intotdeauna virusul trece de la specia-rezervor direct la om; transmiterea se poate face prin verigi intermediare. Acest lant complicat, cu tot cu inceputul sau, trebuia scos la lumina de cercetatori.

Omul nu este singurul „animal“ vulnerabil la actiunea virusului Ebola. Diverse alte specii de mamifere din regiunile centrale ale Africii sunt lipsite de aparare in fata acestui agent patogen extrem de virulent. Maimutele antropoide – cimpanzeii si gorilele –, cele mai apropiate rude ale noastre din regnul animal, sunt, ca si oamenii, sensibile. De altfel, descoperirea unui numar mare de cadavre ale acestor maimute este, de obicei, un semn care anunta izbucnirea epidemiilor in satele din apropiere.

Recent, Eric Leroy si o echipa internationala de la IRD (Institutul de Cercetari pentru Dezvoltare) din Franta si de la CIRMF (Centrul International pentru Cercetari Medicale din Franceville, Gabon) au aratat ca gorilele si cimpanzeii repre­zin­ta verigi ale lantului fatal: braco­nierii care ucid maimute se contami­neaza manuind cadavrele animalelor, iar apoi transmit boala familiilor si consatenilor lor, caci pentru molipsire e suficienta o simpla atingere.

Si alte specii de maimute, precum si cateva erbivore se pot imbolnavi de Ebola. Consumarea carnii unor ase­me­nea animale – importanta sursa de hrana pentru localnici – pare sa fie una dintre caile de transmitere a virusului.

Totusi, unde incepe lantul fatal? De cativa ani, in lumea medicala s-a raspandit o banuiala: oare nu cumva in tragedia Ebola sunt implicati, dintre atatea misterioase mamifere ale Africii, liliecii?

Oamenii de stiinta aveau motivele lor sa suspecteze liliecii (vezi caseta pag. 75). Dar o asemenea suspiciune trebuia neaparat confirmata, prin complicate studii de laborator si prin cercetari de teren. Intre anii 2001 si 2003, cercetatorii de la IRD si CIRMF au capturat si studiat peste 1.000 de vertebrate: 129 de rozatoare, 222 de pasari si 679 de lilieci. Care dintre aceste vertebrate sunt purtatorii inocenti, dar periculosi, ai virusului? Rezultatele cercetarilor au fost publicate recent, lamurind pe alocuri enigma complexa a febrei hemoragice Ebola.

In Africa traiesc peste 200 de specii de lilieci. Pentru dezlegarea puzzle-ului era nevoie de un program de cercetare complex, care presupunea capturarea liliecilor, prelevarea probelor biologice de la acestia, analiza probelor, cultivarea virusului in laborator etc.

Chiar si cel mai lung drum incepe cu primul pas: inainte de orice, trebuiau capturati liliecii.

Cercetatorii si-au asezat taberele si si-au instalat capcanele in apropierea unor zone unde avusesera loc epidemii: pe o insulita de pe raul Ogooue, langa localitatea Lambarene, si intr-o jungla din apropiere de Makoku, nordul Gabonului.

Nu e usor sa prinzi lilieci, majoritatea speciilor fiind capabile sa detecteze obstacolele din calea lor cu ajutorul „radarului“ propriu (sistemul de ecolocatie, bazat pe ecoul produs de ciocnirea undelor sonore cu obstacolul). Cea mai eficienta metoda s-a dovedit a fi utilizarea unor plase fine, de mari dimensiuni, intinse intre arbori.

In mijlocul naturii salbatice, au fost instalate laboratoare mobile, in care cercetatorii, imbracati, ca niste cosmonauti, cu combinezoane de protectie, au efectuat autopsii si au prelevat probe de tesuturi de la animalele capturate. Materialul biologic a fost analizat la Franceville, intr-un laborator de maxima siguranta, si tot aici au fost realizate culturile de celule infectate cu virusul Ebola.

Trei specii, Hypsignathus monstrosus, Myonycteris torquata si Epomops franqueti, au fost „depistate pozitiv“: in organismele unor indivizi sanatosi au fost gasiti anticorpi specifici si fragmente din genomul virusului Ebola. Faptul ca liliecii erau infectati, dar ramasesera sanatosi, a condus la concluzia ca aceste trei specii sunt rezervoare naturale pentru temutul virus.

Ideea este sprijinita de observatii epidemiologice: maladia Ebola apare intotdeauna in jurul lunii octombrie. La vremea aceasta a anului, in Africa este sfarsitul sezonului secetos. Putini arbori mai au fructe, iar pe acestia liliecii frugivori (care se hranesc cu fructe) se aduna intr-un numar urias. Maimutele, si ele amatoare de fructe, viziteaza aceiasi arbori. Eric Leroy presupune ca asemenea intalniri intre specii permit contaminarea maimutelor. In plus, in acest anotimp liliecii aduc pe lume pui – lucru care implica eliminarea placentelor, pierderi de sange, adica tot atatea ocazii de raspandire a virusului. Nu este exclus ca unii pui nou-nascuti de lilieci sa moara si sa fie atinsi si manuiti de maimute, care sunt curioase din fire – este opinia aceluiasi cercetator. De aici, lucrurile devin mai clare, intrucat intre oameni si maimute exista, asa cum am mentionat, numeroase contacte care fac posibila contaminarea.

Asadar, liliecii pot ucide oameni – dar nu sugandu-le sangele, cum cred, naiv si eronat, atatea persoane, ci pe o cale mai ocolita, desi tot fatala –, actiune de care, insa, nu sunt catusi de putin vinovati. Ebola nu si-a dezvaluit inca toate secretele dar, pornind de la aceste ultime descoperiri privind rolul liliecilor, cercetatorii au de acum schitate cateva cai de urmat. Relatiile dintre locuitorii Africii si mediul in care traiesc – cu tot ce implica ele – trebuie reanalizate, iar datele obtinute vor sta la baza unor politici si campanii de prevenire a epidemiilor. Iar faptul ca exista specii de mamifere imune la actiunea virusului mortal da sperante pentru viitor. Intr-o buna zi, tot de la acesti lilieci ne-ar putea veni salvarea: un vaccin impotriva febrei hemoragice. Pentru prima data in trei decenii de lupta cu virusul Ebola, oamenii par sa aiba anumite sanse.