George Adamson – Bătrânul şi Leii

Vânătorul care a ales să fie protector

Pe numele său complet George Alexander Graham Adamson, eroul leilor a văzut lumina zilei pe data de 3 februarie 1906 în Dholpur, provincia Rajastan din India. Mama sa, Katherine, era de origine britanică, iar tatăl său, Harry Adamson, era un irlandez care activa ca maistru militar în cadrul trupelor rajahului din Dholpur.

Micul George a absolvit Dean Close School din Chatterham, Anglia, dar vacanţele şi le-a petrecut în excursii pe munţii Scoţiei, în compania fratelui său, Terrance.
La vârsta de 18 ani, cel care avea să fie privit drept un magician care a reuşit să se facă iubit de cele mai temute carnivore african, ajungea în Kenya. La finele anului 1924, George lucra deja în administrarea plantaţiilor de cafea deţinute de tatăl său.

Munca pe o plantaţie nu s-a potrivit deloc cu spiritul aventuros al tânărului, motiv pentru care George a lucrat succesiv ca prospector de aur, vânzător de capre şi vite şi, în cele din urmă, vânător profesionist. În această funcţie, s-a făcut curând remarcat prin profesionalismul său, fiind angajat în anul 1938 în cadrul Departamentului de Vânătoare şi Safari al Kenyei. În sinea sa nu se putea împăca cu gândul că trebuia zilnic să ucidă splendidele animale sălbatice ale Africii sau să însoţească expediţiile sângeroase ale vânătorilor de trofee occidentali. În anul 1968, cu ocazia lansării autobiografiei sale intitulate „Bwana Game” („Domnul Vânătorii”, expresie în limba swahili cu care era desemnat de localnici), George îşi descrie cu mult umor şi entuziasm aventurile din acea perioadă a vieţii sale.

Dezamăgit de direcţia pe care o luau lucrurileîn privinţa vânătorii generalizate, alege să demisioneze din postul de vânător de safari şi ajunge şeful parcului de vânătoare al districtului de nord-vest al Kenyei.
Şase ani mai târziu se căsătoreşte cu Joy (pe numele complet Friederika Victoria Gessner), care avea săi fie tovarăşă de viaţă şi parteneră neînfricată în activităţile sale de salvare a animalelor care-i vor aduce celebritatea. Din nefericire pentru ei, cei doi nu au putut avea copii, Joy Adamson pierzând 3 sarcini succesive. Însă dragostea lor s-a răspândit fără oprelişti asupra tuturor animalelor cu care intrau în contact.

Saga Elsei, cea mai celebră leoaică din lume

În luna februarie a anului 1956, George şi Joy au primit vestea că, în apropiere de tabăra lor, braconierii au ucis o leoaică cu pui. Cei doi iubitori de animale nu puteau rămâne insensibili la soarta celor trei mogâldeţe care scânceau non-stop.
Să creşti trei pui de leu nu este deloc o activitate uşoară, dar drăgălăşenia şi giumbuşlucurile celor 3 leişori compensau pe deplin dezastrul şi distrugerile făcute de micile feline în casa soţilor Adamson.
După ce au crescut mai mari, doi dintre pui, botezaţi Lustica şi Dolofana, au fost trimişi unei grădini zoologice din Rotterdam.

Cei doi deciseseră că trebuiau să se ocupe de soarta celui mai mic pui, tot o femelă, pe care au denumit-o Elsa. Micuţa leoaică s-a dovedit a fi extrem de afectuoasă, inteligentă şi devotată. Nu doar că a dat sens vieţii celor doi iubitori de animale, dar prin filmele, cărţile şi articolele dedicate ei, Elsa a promovat puternic ideile privind protejarea naturii care începeau să-şi facă apariţia timid în peisajul social al acelor vremuri.
Când Elsa a împlinit 3 ani, George Adamson a decis să-i facă cel mai mare cadou: libertatea!
Dar cum să eliberezi în sălbăticie o leoaică ce trăise numai printre oameni şi nu vânase niciodată?
Actul eliberării nu garanta deloc supravieţuirea în condiţiile aspre ale savanei, unde Elsa avea de înfruntat ostilitatea clanurilor de lei care o priveau ca pe o intrusă, sau agresivitatea haitelor de hiene care ar fi putut să-i fure orice pradă doborâtă.

George Adamson a întreprins atunci o operaţie în premieră absolută: s-a apucar să înveţe un leu adult să vâneze. Resălbăticirea Elsei, care trebuia învăţată de la zero să caute prăzile, să identifice animalele pe care avea şanse să la prindă, să înveţe tehnicile eficiente de ucidere şi, mai ales să găsească curajul de a-şi apăra prada doborâtă în faţa atacurilor altor prădători, a dovedit adevărata dimensiune a dragostei, efortului şi timpului dăruite de George şi Joy Adamson tinerei leoaice, care le alinase singurătatea asemenea unui copil devotat şi iubitor.
Spre mirarea tuturor scepticilor, Elsa a reuşit să se adapteze vieţii aspre din natură, continuând totuşi să-şi păstreze relaţia afectuoasă cu cei care o salvaseră şi făcuseră totul pentru binele ei.
Din nefericire, după câţiva ani petrecuţi între savană şi cabana binefăcătorilor săi, Elsa, care nu beneficia de eficienţa unui sistem imunitar al unui leu crescut în savană, a dobândit un virus mortal prin intermediul înţepăturii unei căpuşe.

Elsa a părăsit acestă lume cu capul aşezat în poala lui George Adamson, îndurerându-l nespus pe acest brav om. A fost înmormântată în Parcul Naţional Meru, lângă râul pe malurile căruia braconierii îi uciseseră mama. Astăzi, mormântul ei este vizitat de mii de turişti din toată lumea, oameni de toate vârstele care au citit cărţile şi au vizionat filmele care au avut-o în prim-plan.
În anul 1961, George Adamson s-a retras din funcţia de director al unui parc de vânătoare, pentru a-şi dedica viaţa şi eforturile leilor săi.
Zece ani mai târziu, cei doi soţi s-au mutat în Parcul Naţional Kora din nordul Kenyei, unde şi-au continuat activitatea de reabilitare a felinelor captive sau orfane pentru reintroducerea acestora în sălbăticie.
Filmul Born Free, lansat în anul 1966, cu actorii Virginia McKenna şi Bill Travers în rolurile lui Joy, respectiv George Adamson, a fost un mare succes al acelor timpuri.
Bazat pe cărţile Born Free şi Bwana Game, scrise de George Adamson, filmul a fost urmat de Lions are Free (1966) şi Living Free (1972), alte două pelicule care prezintă vieţile lui Little Elsa, Jespah şi Gopa, puii leoaicei Elsa.

Martirii leilor

Tragediile nu aveau să se termine odată cu moartea Elsei. Pe data de 3 ianuarie 1980, trupul lipsit de viaţă al lui Joy Adamson a fost descoperit în Rezervaţia Shaba de către Peter Morson, asistenul său personal. Balta de sânge şi rănile adânci l-au făcut pe acesta să credă iniţial că Joy fusese ucisă de unul dintre numeroşii lei pe care-i îngrijea. Cu toate acestea, ancheta poliţiei a stabilit, pe baza analizei rănilor, că neînfricata luptătoare fusese ucisă cu un cuţit. O anchetă urgentă a fost derulată la presiunile lui Daniel Arap Moi, preşedintele Kenyei şi prieten apropiat al celor doi. Vinovatul s-a dovedit a fi Paul Nakware Ekai, un fost muncitor concediat de Joy Adamson pentru incompetenţă crasă.

Ekai a scăpat de spânzurătoare doar datorită faptului că era minor în momentul săvârşirii faptei. La presiunile lui Daniel Arap Moi, a primit închisoare pe viaţă.
George a urmat-o pe Joy în nefiinţă pe data de 20 august 1989. Cu toate că avea deja 83 ani, George a răspuns apelului unor turişti atacaţi de braconiei somalezi în Rezervaţia Kora. Sosit în ajutorul acestor, George a fost împuşcat mortal de somalezii care au avut timp să fugă înapoi peste graniţă.

A fost îngropat lângă mormintele fratelui său Terrence şi al leilor Boy şi Supercub, doi lei salvaţi şi îngrijiţi de George în tinereţea sa.
Exemplul său nu a fost uitat, admiratorii săi din toată lumea au luat atitudine prin înfiinşarea unei fundaţii intitulate George Adamson Preservation Trust, fundaţie care acţionează şi astăzi pentru salvarea şi relocarea animalelor sălbatice.

Baba ya Simba (Tatăl Leilor) cum l-au denumit localnicii în limba swahili s-a reîntâlnit într-o lume mai bună cu Joy, soţia sa, cu Elsa, Boy, Supercub, Batian, Rafiki, Furara, Shaba şi ceilalţi lei şi leoparzi care i-au întovărăşit în eternitate încă din timpul vieţii.