Pantanal – mirificul tărâm dintre păduri, câmpii şi ape

Pentru geografi, e una dintre cele mai mari zone umede ale lumii; pentru naturalişti, e o colecţie de ecosisteme – un biom – cu o bogăţie de specii rar întâlnită şi, prin urmare, un fascinant spaţiu şi obiect de studiu; pentru alţii, e un loc plin de resurse materiale, valoroase şi, deci, numai bune de exploatat. Turiştii vin atraşi de abundenţa de vietăţi ce mişună aici; localnicii îşi duc viaţa în orăşelele sau fermele izolate, înconjurate de mii de kilometri pătraţi de natură sălbatică, uneori ostilă. Deşi asediat de civilizaţie, ţinutul rezistă încă, trăgându-şi forţa din mărimea şi diversitatea sa: nu-i uşor (din fericire) să cucereşti şi să transformi o mlaştină enormă, amestecată cu păduri tropicale şi savane ce se întind cât vezi cu ochii.

• Pentru prima oară în ultimii 130 de ani, Muntele Fuji nu are zăpadă
• Consumul de alcool la animale ar fi mai frecvent decât s-a crezut până acum

Cât de mare este Pantanal? Atât de mare, încât nici nu ştim exact cât. Definirea limitelor acestui tărâm e dificilă, mai ales din cauza faptului că dinamica sa specială – datorată alternanţei dintre anotimpul ploios şi cel secetos – face din el un ţinut mereu schimbător. Suprafaţa lui e cuprinsă între 140.000 şi 195.000 kmp; pentru comparaţie, delta noastră (porţiunea din Delta Dunării aflată în România) are, dacă punem la socoteală şi lacurile Razelm si Sinoe, în jur de 4.500 kmp.

Pantanal este, dacă vreţi, o colecţie de delte: multe râuri îşi adună apele într-o imensă depresiune uşor adâncită, inundând-o în anotimpul ploilor; o parte din apa acumulată se scurge, alimentând fluviul Paraguay şi câţiva afluenţi ai acestuia, iar în anotimpul secetos, mlaştina seacă pe mari întinderi, datorită evaporării.

În sud şi sud-vest se întinde Gran Chaco, o regiune semi-aridă, cu copaci rar presăraţi într-un peisaj de şes. La vest şi nord-vest, Pantanal este mărginit de păduri de foioase, iar spre nord, est şi sud-est, de vasta savană tropicală numită cerrado, considerată de specialişti drept cea mai bogată (în specii) savană din lume. Chiar şi pădurea amazoniană îţi întinde ramificaţiile şi influenţa până aproape de Pantanal, unde se regăsesc reflexe ale florei şi faunei specifice junglei. Toate aceste medii de viaţă contribuie cu biodiversitatea lor specifică la marea întâlnire de ecosisteme din Pantanal, unde prezenţa apei, ce cară mereu sedimente bogate în nutrienţi, hrănind creşterea şi dezvoltarea plantelor, a animalelor şi a tuturor celorlalte creaturi, duce la apogeu această bogăţie de viaţă.

Cifrele, deşi seci şi incapabile să redea adevărata impresie creată de abundenţa de vieţuitoare de aici, arată totuşi cât de copleşitoare este această abundenţă. După datele deţinute de naturalişti până în prezent, în Pantanal ar exista cca. 1.000 de specii de păsări (pentru comparaţie, în toată Europa sunt cca. 400), 400 de specii de peşti, 480 specii de reptile, 300 de specii de mamifere şi aproape 10.000 de specii de nevertebrate.

Printre vertebrate se regăsesc câteva dintre „vedetele” faunei sudamericane – specii cunoscute, cele de care lumea a auzit şi pe care le admiră; iar pe lângă acestea, un imens număr de specii prea puţin cunoscute altora în afară de naturaliştii care le studiază, dar nu mai puţin importante în natură decât „starurile”.

Jabiru (sau tuiuiu, cum este numită aici) e o specie de barză atât de caracteristică zonei, încât a fost desemnată chiar drept simbol al Pantanal-ului (fotografia de mai sus).

Rarii şi magnificii ara hiacint, una dintre cele mai ameninţate specii de papagali din America de Sud, au încă aici unul dintre refugiile lor cele mai importante.

În afara spectaculoşilor papagali, sute de specii de păsări de apă, reprezentate prin zeci de mii de exemplare, dau acestui ţinut mlăştinos înfăţişarea sa tipică, iar lor li se adaugă – deşi mai greu de observat – alte sute de specii de păsări mai mici, ce-şi găsesc adăpost în vegetaţia bogată, prosperând pe seama bogăţiei de plante şi insecte a locului.

Mamiferele mişună printre copaci şi prin vegetaţia de baltă, sau se ascund chiar în ape – de la marile carnivore terestre precum jaguarul (specie care are aici una dintre cele mai mari şi viguroase populaţii) şi lupul cu coamă, la prădători acvatici ca vidra uriaşă amazoniană; de la bizarii furnicari până la greoii tapiri, de la rozătoare enorme precum capibara (chiar sunt enorme pentru nişte rozătoare, de vreme ce exemplarele pot ajunge la 50 kg) până la marii cerbi de mlaştină, o specie rară şi vulnerabilă care, cândva răspândită pe tot cuprinsul Americii de Sud, mai trăieşte azi doar în populaţii mici, în zonele centrale ale continentului.

Vedetele reptiliene ale Pantanal-ului sunt caimanii yacaré (versiunea locală a crocodilului), ce populează marele sistem natural într-un număr de cca. 10 milioane de exemplare. Hrana lor predilectă o constituie peştii piranha, iar ei (caimanii) sunt, la rândul lor, pradă pentru jaguari şi pentru anaconda galbenă, specie care se întâlneşte adesea în Pantanal sub înfăţişarea unor exemplare de peste 3 metri lungime.

Bogat, luxuriant, ca toate ţinuturile hrănite abundent de ape, Pantanal are de înfruntat, în schimb, pericolele de care au parte mai toate regiunile de acest fel în ţările în care populaţia e numeroasă şi flămândă de resurse.

Pescuitul, greu de controlat şi reglementat pe o întindere atât de mare de teren, afectează echilibrul ecosistemelor acvatice, de veme ce se pescuiesc preferenţial anumite specii de peşti, cu valoare economică mare.

Creşterea vitelor – care face ravagii în Amazonia, fiind principala cauză a distrugerii pădurii – apasă la fel de greu şi asupra mediului din Pantanal: 99% din teren se află în proprietate particulară, fiind folosit în mare măsură pentru culturi agricole şi creşterea vitelor. Cele aproximativ 2.500 de fazendas (ferme) şi 8 milioane de capete de vite îşi dovedesc impactul prin modificarea parametrilor solului şi ai apei, cu consecinţe asupra faunei şi florei din regiune.

Poluarea datorată pesticidelor şi îngrăşămintelor folosite în agricultură, precum şi deşeurilor provenite din aşezările umane; turismul necontrolat; braconajul şi contrabanda cu specii rare de păsări, mamifere şi reptile, ca şi planurile de a draga şi regulariza cursurile fluviilor Paraguay şi Parana pentru a permite navigaţia vaselor oceanice în amonte pe distanţă de câteva mii de kilometri, sunt tot atâtea ameninţări la adresa fragilei stări de echilibru natural.

Planurile de protecţie sunt greu de pus în practică nu numai din cauza costurilor mari, ci şi a problemelor legate de drepturile de proprietate.

Totuşi, ca o încurajare, în Pantanal se vede că uneori, şi proprietatea particulară poate avea unele avantaje: pe lângă o rezervaţie „de stat „(Parcul Naţional Pantanal Matogrossense – 1.350 kmp), cea de-a doua arie protejată din Pantanal este – neobişnuit, dar îmbucurător – o rezervaţie particulară: Reserva Particular do Patrimonio Natural SESC Pantanal, înfiinţată în 1998, cu o suprafaţă de 878 km şi destinată protejării acestei bucăţi de natură, a bogăţiei de viaţă vegetală şi animală de aici, sumă şi reflex al biodiversităţii ecosistemelor ce alcătuiesc si inconjoara acest loc unic.