Dian Fossey, doamna gorilelor

Cartea care a schimbat o viata

Dian a fost fiica unor emigranti englezi a caror familie traia
in Statele Unite ale Americii de doar doua generatii. A intrat in
acesta lume pe data de 16 ianuarie 1932, in San Francisco. Primii
ani i-a petrecut in insorita Californie, viata si destinul
pregatindu-i parca un viitor de „american woman” cu toate
dezideratele ce rezulta de aici. Nu a fost sa fie asa.

• Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
• Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați

Copila avea sa-si piarda tatal la o vasta frageda, individul
pierind pe mana lui, dupa ce bause atat de mult incat intrase in
coma alcoolica. Dupa tristul moment, mama Dianei a decis sa-si
refaca viata alaturi de Richard Price, un barbat rigid si habotnic,
de religie romano-catolica, care traia dupa tipicul traditionalist
dus pana la absurd. Cei doi nu s-au agreat de la bun inceput, tatal
vitreg incercand cu orice ocazie sa faca din Dian o fata crescuta
dupa normele stricte ale moralei catolice. Atractia fetei pentru
animale a fost initial infranata de deciziile spartane ale
aceluiasi tata vitreg. In memoriile sale, cercetatoarea de renume
mondial de mai tarziu aminteste cu tristete de momentul in care,
dupa lungi rugaminti, lacrimi si promisiuni i-a fost permis, in
sfarsit, sa aiba un acvariu in care avea voie sa tina un singur
peste. Un mic caras auriu. Dupa ce pestisorul a murit, Richard
Price i-a interzis cu desavarsire copilei sa mai adopte orice alt
animal de companie.

Situatia nu aveau cum sa dureze la nesfarsit. Cu trecerea anilor,
spiritul rebel al copilei transformate in adolescenta, devenea mai
puternic. Cu atat mai mult cu cat relatiile cu familia se racesc
definitiv. Cu toate ca parintii ei erau oameni avuti, nu s-au
indurat sa-i plateasca studiile, Dian beneficiind in aceasta
directie de ajutorul financiar trimis de matusa si unchiul ei din
partea mamei. Astfel, viitoarea luptatoare pentru dreptul la viata
al gorilelor ajunge sa termine o scoala cu profil economic. Anii de
studii au fost grei, fata fiind obligata sa merga la cursuri si sa
lucreze in paralel intr-o fabrica, pentru a se intretine si a-si
finanta invatatura.

Chemarea Naturii nu se lasa indelung asteptata. La varsta de 19
ani, Dian ajunge sa lucreze printre animale intr-un ranch din
Montana. Tanara era in culmea bucuriei. Urmeaza cursuri de medicina
veterinara, unde se declara indragostita de zoologie si biologie,
dar respinge stiintele exacte precum matematica, chimia si fizica,
din pricina acestora fiind nevoita sa abandoneze universitatea in
anul doi de studii. Experienta ei profesionala se completeaza cu
cativa ani de practica in care lucreza cu copiii autisti.

Drumul spre Africa avea sa prinda contur dupa de Dian Fossey a
intalnit-o Mary White Henry, secretara spitalului Kossair, care
avea sa o introduca pe rebela studenta in randul elitistei
Societati Louisville. Asa a ajuns Dian sa intreprinda cateva
calatorii preliminare stabilirii sale definitive in inima
Continentului Negru. Era singurul loc din lume unde, la mijloc de
secol XX, animalele inca traiau libere de presiunea si stresul
indus de haotica civilizatie umana.

Declicul care avea sa-i marcheze definitv existenta si sa o
transforme intr-o luptatoare pentru salvarea animalelor, s-a
petrecut in anul 1963, cand, in timpul unui safari din Kenya, Dian
a descoperit lucrarea „The year of Gorilla”, scrisa de reputatul
zoolog si cercetator George Schaller, un expert de nivel mondial in
viata tigrilor, leoparzilor zapezii, leilor, gorilelor si
elefantilor. La Nairobi, Dian a avut norocul sa-l intalneasca si pe
celebrul paleontolog Louis Leakey, descoperitorul lui Lucy, fosila
de australopitec care a revolutionat teoriile evolutioniste.

In anul 1966, Dian se imprieteneste cu cercetatoarea britanica Jane
Van Lavick Goodal, considerate, si in prezent, cea mai mare
autoritate in studiul cimpanzeilor. In timpul vizitei sale la
Centrul de Studii de pe langa Rezervatia Gombe din Tanzania, unde
lucra dr. Jane Goodal, Dian se familiarizeaza cu metodele de
pionierat folosite de cercetatoarea britanica in studierea si
apropierea omului fata de maimutele antropoide. Acest moment
marcheaza transformarea americancei rebele intr-un om de stinta
unic.

Alaturi de cercetatoarele Jane Goodal si Birute Galdikas, Dian
Fossey intrat in ceea ce colegii lor aveau sa numeau „Trimate” –
grupul celor 3 cercetatoare care au scris istorie in domeniul
studierii in natura a primatelor. Jane Goodal era experta in viata
cimpanzeilor, Birute era o somitate in privinta analizarii
obiceiurilor orangutanilor, iar Dian avea sa descifreze ca nimeni
alta comportamentul gorilelor.

Blandul urias cu chip de bestie

Dintre toate maimutele lumii, niciuna nu fascineaza si
inspaimanta mai mult decat gorila, primata care detine recordurile
celei mai mari, mai solide si mai puternice maimute antropoide.
Putine animale sunt atat de controversate si neintelese precum
uriasele maimute blande cu blana neagra si expresie fioroasa. Timp
de milenii oamenii le-au considerat niste monstri cumpliti, niste
fiare apocaliptice care ataca fara veste si smulg in bucati orice
om pe care il zaresc. Pacatoasa viziune a fost propagata si in
secolul XX de mentalitatea comerciala a Hollywoodului care a
excelat in producerea unor filme de aventuri, de o calitate
discutabila, dar cu mare succes la public, pelicule care nu au
facut altceva decat sa perpetueze zidul dintre oameni si rudele lor
apropiate (putini stiu ca, dupa cimpanzei, gorilele sunt primatele
care se inrudesc cel mai mult cu oamenii: vrem, nu vrem, impartim
cu ele nu mai putin de 98,9% din ADN). Filme precum King Kong si
alte asemenea, in care gorilele erau fals prezentate drept mai
feroce decat lei, au instaurat in mentalul colectiv termenul de
„gorila” din argoul mondial, cu semnificatia de bruta colosala si
imbecila. Nimic mai fals!

Prin studiile, cartile si eforturile lui Dian, omul de rand a fost
uimit sa afle ca monstrul cu privirea crunta „ucide” zilnic… doar
iarba, frunze, lastari de bambus, fructe si, ocazional, insecte si
oua de pasari. Explicatiile demonizarii si simbolisticii terifiante
a gorilei rezida strict din anumite aspecte fiziologice ale
bietului animal:

• talie si forta musculara uriase,
• frunte ingusta,
• arcade masive care dau impresia unei priviri crunte,
• gat aproape inexistent,
• piept si spate disproportionat de late,
• membre butucanoase si paroase pe langa care un culturist
  castigator de Mister Olympia pare un copil sfrijit,
• craniu tuguiat,
• mersul in 4 labe
• si, nu in ultimul rand, maxilarul inferior iesit usor in afara,
  fapt ce-i confera o expresie faciala de ucigas psihopat.

Ca tot eram la termenul de gorila, merita amintit faptul ca
etimologia cuvantului vine din Antichitate, cand Hanno Navigatorul,
un calator cartaginez, a ajuns in Africa de vest. In insemnarile
sale, anticul personaj noteaza ca a vazut, la un moment dat, niste
fiinte masive care aratau ca oamenii salbatici, cu blana neagra.
Cand i-a intrebat pe interpretii bastinsi ce fel de animale sunt
acelea, acestia i-au raspuns: «Gorilae!» si asa i-a ramas numele
pana astazi, in toate limbile Pamantului. Lumea stiintifica
occidentala a luat cunostinta de existenta gorilelor de abia in
anul 1847, cand misionarul american Thomas Staughton Savage a
obtinut de la un localnic din Liberia un craniu si cateva oase de
gorila.

Povestea descoperirii gorilelor de munte este inca mai interesanta.
Plecat in expeditia descoperirii izvoarelor Nilului, alaturi de
celebrul si charismaticul Robert Burton, exploratorul britanic John
Henry Speke a auzit de la bastinasi zvonuri si povesti despre
existenta unui „fioros monstru latos care traieste in padurile din
Rwanda si strange oamenii in brate atat de tare incat acestia mor”.
Speke a notat episodul respectiv in jurnalul sau, iar membrii
Academiei Britanice, desi sceptici la inceput, s-au entuziasmat asa
cum se entuziasmeaza astazi oamenii de stiinta care aud zvonuri
despre existenta lui Yeti sau aparitiile Monstrului din Loch
Ness.

Cercetatorii robiti datelor concrete si dovezilor palpabile
asteptau insa o dovada reala a existentei monstrului-maimuta din
inima Africii. Ocazia s-a materializat intr-o blana gigantica de
maimuta antropoida, diferita sensibil de cunoscuta deja gorila de
camp. Blana pe care capitanul Robert von Beringe o aduce in Europa,
in pragul anului 1903, si o inmaneaza, pantru studii, zoologului
german Paul Matschie, care o clasifica drept o noua subspecie de
gorila.

Departe de imaginea de bestiei dezlantuite, gorilele sunt foarte
inteligente si pasnice, dupa cum au dovedit-o sute de studii si
intamplari. Dupa parerea multor cercetatori din prezent care au
continuat misiunea lui Dian Fossey, dedicandu-si viata studierii si
protejarii gorilelor, aceste primate ar fi la fel de inteligente
precum cimpanzeii bonobo, dar mult mai timide si retinute in
exprimarea sentimentelor.

Traind printre gorile

Epopeea lui Dian este marcata de intalnirea avuta cu fotograful
si zoologul Alan Root care o introduce in lumea secreta si fragile
a gorilelor de munte din padurea Kabara, Zair. Root o invata pe
Dian primele notiuni despre comportamentul social si
particularitatile gorilelor, iar calauza acestuia, un bastinas
Sanwekwe expert in cititul urmelor animalelor, a devine mai apoi
tracker in serviciul lui Fossey.

Primii pasi in incercarea cercetatoarei de a se apropia de gorile
au fost dificili si plini de esecuri. Dian a identificat, pentru
inceput, trei familii distincte de gorile in zona aleasa pentru
studiu, dar in niciun chip nu se putea apropia de ele. Dupa
eforturi considerabile, tanara californiana a descoperit ca daca
mimeaza actinile si miscarile gorilelor, se abtine de la orice gest
brusc si emite sunetele de impaciuire din limbajul gorilelor,
acestea nu mai fug de ea. Pe langa aceste secrete esentiale,
cercetatoarea a invatat ca daca va adopta intotdeauna un
comportament submisiv si va manca, alaturi de gorile, plante din
familia telinei care cresc din belsug in habitatul acestora,
uriasele maimute o vor accepta printre ele ca pe un membru cu
drepturi depline de-al familiei. Si asa a fost!

Dian Fossey a fost primul si singurul cercetator din lume care a
fost tolerat, adoptat si tratat ca o gorila de catre un grup de
gorile! Prin rabare, dragoste si dedicatie, Dian a demonstrat ca
animalele ne pot ierta natura noastra umana lacoma, violenta si
pacatoasa, tratandu-ne ca pe egalii lor. Pentru stiinta, pasul
facut de inimoasa cercetatoare americana a fost unul enorm. Cata
diferenta intre abordarea si realizarile lui Dian Fossey si
mentalitatea exploratorului Paul du Chaillu, primul occidental care
a vazut o gorila de camp in Africa de vest a anului 1858!
Exploratorul franco-american era atat de speriat de povestile de
groaza care circulau pe seama gorilelor, incat si-a instalat in
inima junglei o cusca de fier in care se incuia, inainte sa le
observe si studieze. Masura inutila si absurda, caci temutii
„silver backs”, masculii adulti care conduc si protejeaza familiile
de gorile, nu devin violenti decat daca oamenii ataca, haituiesc
sau ameninta grupul aflat sub protectia lor. Si chiar atunci,
inainte sa-si declanseze atacul devastator, un mascul de gorila
incoltit da dovada de mare cavalerism, lansand numeroase
amenintari, etalare a fortei prin distrugerea vegetatiei
inconjuratoare si batai ritmice cu pumnii in piept, pentru a-si
indeparta dusmanul fara sa-l raneasca.

Pe data de 24 septembrie 1967, Dian a fondat Centrul de Cercetari
Karisoke situat intre muntii vulcanici Karisimbi si Visoke din
Rwanda. Centrul este plasat la granita Rwandei cu Zairul si la 16
km de Uganda. Zona este situata la o inaltime de peste 3.000 metri
si acopera o suprafata de 27 kilometri patrati. Cercetatoarea a
castigat rapid respectul localnicilor care au botezat-o
Nyirmachabeli, ceea ce se talmaceste prin « Femeia care traieste
singura in munti ».

Digit, “Monstrul” cu suflet de erou

La Centrul de Cercetari Karisoke, Dian l-a cunoscut pe Digit, un
biet pui ramas orfan. Familia lui Digit fusese macelarita de
braconieri, care le taiau gorilelor palmele, din care erau
confectionate scrumiere: in acele vremuri, o astfel de scrumiera
macabra era considerata un accesoriu de lux aflat la mare pretuire
de milionarii occidentali. Micutul Digit a scapat de macel datorita
unei anomalii genetice in urma careia degetele sale mari erau
insuficient dezvoltate, braconierul lasandu-l in viata la gandul ca
din palmutele puiului de gorila ar iesi o scrumiera imperfecta
pentru gusturile simandicoase ale bogatanilor.

Asa l-a descoperit Dian, agatat de pieptul naclait de sange al
mamei sale moarte… Cercetatoarea l-a botezat Digit, datorita
particularitatii anatomice a puiului. Cu timpul, acesta a devenit
gorila favorita a lui Fossey, care, pe baza descifrarii
comportamentului lui Digit, a reusit cea mai realista descriere a
comportamentului uriaselor primate din muntii incetosati ai
Africii. Din nefericire, lui Digit i-a fost scris sa indure acelasi
trist si absurd sfarsit precum cel al parintilor sai. Intr-o Africa
macinata de conflicte, ametita de interesele si banii omului alb,
bastinasii abrutizati de saracie si mizerie erau in stare de orice
pentru un blid cu mancare, iar situatia avea sa fie sumbra si
pentru gorile. Haite intregi de braconieri lacomi, din noua
generatie de africani rupti de traditiile stramosilor care
respectau Natura si animalele, incepusera sa colinde savanele,
muntii si padurile pentru a ucide orice animal care avea sa fie
vandut orgoliosilor vanatori albi sau mancat la urmatorul popas de
seara.

La maturitate, Digit se transformase intr-un impunator « spate
argintiu » care conducea grupul IV de gorile aflat sub observatiile
minutioase ale Dianei. Nenorocirea a lovit intr-o dimineata de
ianuarie a anului 1977, cand 6 braconieri rwandezi cu haite de
caini au incoltit grupul protejat de Digit. O lupta nedreata si
inegala avea sa se termine tragic in jungla. Digit a fost strapuns
de 5 sulite; cu toate acestea, gorila muribunda a ucis majoritatea
cainilor braconierilor, reusind astfel sa creeze ocazia ca cele 13
femele si puii din grup sa se salveze prin fuga. Eroul cu 4 maini a
fost decapitat de bestiile pe 2 picioare, care sperau sa vanda
trofeul pentru 20 de dolari oricarui alb care avea sa treaca a doua
zi prin bazarul local…

Cadavrul mutilat a fost descoperit de Ian Redmond, un student din
echipa de voluntari a cercetatoarei. Grup de studenti entuziasti si
bastinasi strans in jurul lui Fosssey a inceput, pe cont propriu, o
ancheta, in urma careia l-a prins pe unul dintre ucigasi, care a
divulgat numele celorlalti 5 braconieri. In cele din urma, 3 dintre
ei au sfarsit dupa gratii. Dian era devastata. In memoria gorilei a
creat Fundatia Digit si a deschis un cont bancar destinat
strangerii de bani cu care a format, mai apoi, primul corp de
rangeri din Rwanda. In memoriile sale din acea zi trista, Dian
nota: „Am incercat din rasputeri sa nu ma gandesc la frica, groaza,
durerea, furia si moartea lui Digit. Insa, inevitabil, din acel
moment, o parte din sufletul meu a ramas de piatra”.

Un destin oprit cu maceta

Nemaiavand nimic de pierdut, implorand fara succes autoritatile
sa o ajute in demersul ei de protejare a animalelor, Fossey
organizeaza o adevarata trupa de mercernari pe care-i plateste sa o
sustina in lupta sa cu cei care distrugeau Natura. O lupta cat se
poate de palpabila de aceasta data, pentru ca Dian isi dezvaluie
latura razboinica si darza, pe care niciun cunoscut nu ar fi
banuit-o, inainte de moartea lui Digit.

Mercenarii Dianei distrug toate cursele si capcanele pentru animale
descoperite in jungla, organizeaza adevarate raiduri asupra satelor
in care traiau braconieri – acestia sunt rapiti si batuti. Dian
dezlantuie Legea Talionului: in compensatie pentru fiecare animal
ucis de braconieri, oamenii ei fura vitele tuturor celor banuiti de
braconaj, le incendiaza recoltele si le ard casele. Fossey era in
prima linie: fosta adolescenta timida din California se
transformase in prima ecologista de guerilla din istorie.

Dian era o sustinatoare ambitioasa a implicarii active in protectia
Naturii, deziderat pe care-l vedea implinit prin crearea de spatii
protejate si organizarea de patrule anti-braconaj, plus excluderea
turistilor din anumite zone. Motivele Dianei erau foarte intemiate:
uriasele maimute antropoide sunt foarte vulnerabile la orice boala
adusa de oameni. Spre exemplu, sistemul imunitar al gorilelor este
total ineficient in fata gripei. Totodata, Dian ura ideea de
gradina zoologica, deoarece stia prea bine ca puii de animale ajung
in aceste adevarate inchisori dupa ce le sunt ucisi parintii, iar
aici duc o viata mizera si foarte chinuita.

Cea care avea sa fie numita, cu reverenta, Doamna Gorilelor a fost
ucisa in mod barbar, in cortul ei, pe data de 26 decembrie 1985.
Cei care au gasit-o intinsa pe podea, intr-o balta de sange, au
fost oripilati: Fossey isi impartise destinul cu Digit – capul
cercetatoarei fusese despicat cu o maceta de tip panga, arma in
care braconierii rwandezi erau experti. Ca o ironie a sortii, Dian
a fost ucisa cu aceeasi maceta pe care o confiscase de la
braconieri si pe care o atarnase, in scop decorativ, de raftul cu
carti. Incaperea dezvaluia urmele unei lupte violente, mobilierul
era sfaramat, iar arma incarcata a Dianei zacea aruncata neglijent
pe podea. Toate valorile erau neatinse, inclusiv cateva cutii pline
cu mii de dolari cash si echipamentul foto performant.

Cei apropiati au ingropat-o in cimitirul gorilelor din rezervatie,
langa mormantul unde se odihnea trupul lui Digit. Biograful lui
Fossey, Farley Mowat, sugereaza ca este improbabil ca Dian sa fi
fost ucisa de simpli braconieri. Linda Melven, alta autoare care a
studiat viata cercetatoarei, spune ca responsabil de executia
brutala a ecologistei ar fi fost chiar prefectul din Ruhengeri,
Protais Zigiranzyirao, un celebru traficant de animale si fost
cumnat al presedintelui Rwandei din acea vreme. Dian cunostea mult
prea multe detalii despre traficul ilegal de animale de care se
ocupa intreaga clica politica rwandeza. Protais avea, de altfel,
puternice interese financiare in aducerea de turisti albi care sa
plateasca bani grei pentru a vedea gorilele… Adevaratul criminal
al lui Fossey nu a fost identificat niciodata, secretul mortii
ramanand, probabil, ingropat pe vecie in coliba din muntii cetosi
al Africii.

In onoarea lui Fossey s-au scris numeroase carti, s-au realizat
emisiuni TV, iar studioul Universal Pictures a lansat, in 1988,
pelicula „Gorillas in the Mist: The Story of Dian Fossey”, film
artistic in care actrita Sigourney Weaver reuseste sa se transpuna
deplin in rolul Dianei Fossey. Ultima insemnare din jurnalul lui
Fossey, datata chiar in ziua mortii, scrie: „Atunci cand iti dai
seama de valoarea inestimabila a vietii, lasi in urma trecutul si
te concentrezi pe asigurarea viitorului”.

Prin testament, Fossey isi lasase intreaga avere (considerabila,
tinand cont de faptul ca isi vandu-se drepturile unei lucrari cu 1
milion de dolari), Fundatiei Digit, pentru a finanta patrulele
anti-braconaj. Mama lui Fossey a atacat in justitie acest testament
si a castigat. Centrul de la Karisoke a fost ras de pe fata
pamantului in urma cumplitului genocid din Rwanda, in 1994, cand
aproximativ un milion de oameni si-au pierdut viata. In mod
paradoxal, inclusiv in prezent, numeroase organizatii din Rwanda se
folosesc de numele lui Fossey pentru a promova turismul – impotriva
caruia cercetatoarea s-a pronuntat intotdeauna cu vehementa.

*

CITESTE SI:

• 
  Rwanda il jeleste pe Titus – Regele
  Gorilelor
• 
  Gorilele ne dau lectii de sportivitate
• 
  Gorila de munte protejata de trei state
  africane
• 
  Razboiul oamenilor impotriva gorilelor