Vulcanii care ameninta Europa

Cu toate ca cei mai multi dintre vulcanii Europei sunt astazi stinsi, epuizati de indelungata fierbere si framantare in urma carora s-au format cateva dintre lanturile muntoase ale Batranului Continent, pe ici, pe colo mai exista cate unul activ, a carui misiune “eruptiva” pe acesta lume inca nu s-a incheiat  si care dovedeste ca vulcanismul in Europa e inca un fenomen natural contemporan. Unii dintre ei sunt destul de agitati pentru a da de lucru vulcanologilor si motive de ingrijorare tuturor.

Trei tari europene mai au azi vulcani activi: Italia, Grecia si Islanda. In fiecare dintre ele, au avut loc, in ultimele cateva decenii, eruptii importante si in fiecare exista vulcani capabili sa produca necazuri in viitor.

• Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
• Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați

Varfurile de foc ale Italiei

ETNA: inaltandu-se deasupra Cataniei (al doilea oras ca marime din Sicilia), Etna e cel mai inalt si mai voluminos vulcan al Italiei, caracteristica datorata curgerilor de lava care, de-a lungul vremii, l-au tot imbracat succesiv. Eruptiile vulcanului Etna sunt mai ales de tip efuziv – adica manifestate prin revarsarea unei mari cantitati de lava, fara a implica neaparat un scenariu zgomotos, cu bubuituri si ploi de pietre si cenusa, asa cum se intampla in cazul eruptiilor numite explozive.

• Intr-un top al celor mai activi vulcani ai lumii, in ceea ce priveste cantitatea de lava adusa la suprafata, Etna ocupa locul al doilea – dupa vulcanul Kilauea din Hawaii, tocmai datorita acestei masive “productii”. De cel putin 2000 de ani, Etna erupe aproape continuu, lava iesind la suprafata nu numai prin cele 4 cratere din varf, ci si prin sutele de fisuri de pe coastele muntelui. Ultimele eruptii au avut loc in 2005.

STROMBOLI: si el e in activitate de cateva milenii, scuipand, prin crater, pietre si “bombe” de lava, in eruptii explozive care, de obicei, sunt de mica amploare. Vulcanul e una dintre atractiile fermecatoarei insule Stromboli si e faimos prin spectacolul sau de lumini, impresionant mai cu seama in timpul noptii. Jerbe incandescente tasnesc din craterul lui, ca niste focuri de artificii si, ca o incantare suplimentara, pot fi admirate de aproape: la mica departare de Stromboli, exista craterul unui alt vulcan, astazi stins, iar de pe marginea acestuia poti privi, in relativa siguranta, de la o departare de cca. 200 de metri, magnifica reprezentatie.

• Ocazional, Stromboli mai face si niste demonstratii de forta mai brutale, cum s-a intamplat in 1919, 1930 si 2003; totusi, in general, e considerat mai mult spectaculos decat periculos, de la el provenind numele de eruptii stromboliene dat acestor eruptii explozive slabe, care ii sunt caracteristice.

VEZUVIU: si-a castigat de multa vreme faima de vulcan periculos, faima cladita mai ales de eruptia din anul 79, cea mai distrugatoare din cate a consemnat istoria. In doua zile, doua orase romane infloritoare – Pompeii si Herculaneum – si alte doua asezari mai mici – Stabiae si Oplontis – au fost distruse, iar locuitorii care mai ramasesera in ele au pierit cu totii. Ne-a ramas o descriere a intamplarii (in doua scrisori adresate istoricului Tacit) de catre un martor ocular, Pliniu cel Tanar, la vremea aceea in varsta de 17 ani. Printre victime s-a numarat si propriul sau unchi, binecunoscutul scriitor, filosof si naturalist antic Pliniu cel Batran. Eruptia a fost precedata de semne de avertizare, dar nimeni nu a crezut ca acestea ar putea prevesti o asemenea catastrofa. La inceputul lunii august a anului 79, multe fantani si izvoare din tinut au secat brusc. La 20 august, a inceput un sir de mici cutremure pe care, insa, romanii nu le-a luat in seama. In regiunea Campania asemenea cutremure erau destul de obisnuite si nimeni n-a facut vreo legatuara intre ele si Vezuviu. Dar o legatura exista – cutremurele fusesera provocate de framantarile din maruntaiele muntelui. In dupa amiaza zilei de 24 august 79, a inceput eruptia.

• Catastrofa s-a petrecut in doua faze: mai intai, peste orase a cazut o ploaie de pietre. Unii dintre locuitori au fugit, altii s-a adapostit in case, nestiind ca ceea ce era mai rau abia urma sa vina. In cea de-a doua zi a eruptiei, un val piroclastic – un nor de gaze fierbinti si pietre, calatorind cu o viteza uriasa – s-a napustit peste asezari si a inabusit, ars si ucis tot ce mai ramasese viu in ele.
• S-a calculat ca peste 4 kilometri cubi (!) de pietre si cenusa au cazut peste nefericitele orase, ingropand totul – constructii, oameni, animale – sub un strat de material eruptiv a carui grosime a ajuns pana la aproape trei metri.
• Cu doua milenii inaintea acestei eruptii, o alta, numita de specialisti eruptia Avellino, petrecuta in jurul anului 1660 i. Hr., distrusese mai multe asezari din Epoca Bronzului, aflate in apropierea muntelui. Dupa eruptia din anul 79, n-a mai avut loc nici una la fel de violenta.
• Totusi, de-a lungul vremii, Vezuviul a facut de multe ori dovada puterii sale primejdioase. Din secolul I si pana in secolul al XVI-lea, a erupt de cel putin 15 ori. A erupt de 6 ori in secolul al XVIII, de opt ori in secolul al XIX-lea si de trei ori in secolul XX: in 1906, 1929 si 1944.

De atunci, pare sa fi luat o pauza – cat de lunga, nu stie nimeni. Un institut specializat, Osservatorio Vesuvio, monitorizeaza permanent zona, pandind orice semn care ar putea arata ca muntele se pregateste sa erupa. Ultimele cercetari nu au detectat prezenta magmei la adancimi mai mici de 10 km. Totusi, Vezuviul e inca vazut ca o mare amenintare, pentru ca se  gaseste intr-o regiune dens populata, iar o eruptie de amploarea celei din anul 79 ar putea ucide astazi milioane de oameni. In jurul Vezuviului, a fost infiintat un parc national; nu se elibereaza autorizatii de constructie pe terenuri aflate in apropierea muntelui, autoritatile ofera stimulente financiare celor care doresc sa se mute din zona si demoleaza constructiile ramase goale. Totul face parte din planul de masuri menit sa asigure evacuarea rapida a populatiei in caz de eruptie, obiectivul autoritatilor fiind acela de a ajunge sa poata evacua pe toata lumea in 2-3 zile.

Grecia: patru puncte fierbinti

METHANA si golful Saronic. Methana e o peninsula, in intregime de origine vulcanica, in care se gasesc peste 30 de centre de eruptie. Scriitori antici precum Ovidiu, Pausanis si Strabon au lasat marturii asupra puternicei eruptii petrecute aici in anul 230, iar in anul 1700, in acesta regiune a erupt violent un vulcan submarin. Geologii spun ca ne putem astepta ca, in viitor, aici sa mai aiba loc astfel de intamplari.

MILOS: pe insula n-au mai avut loc de multa vreme eruptii (nici una in timpurile istorice), dar dedesubtul ei exista un sistem hidrotermal in care temperaturile depasesc 300 de grade C, ceea ce ar putea indica faptul ca acolo se gaseste o camera magmatica (o “punga de lava”) activa. Sute de fumarole – deschideri in scoarta terestra, prin care ies la suprafata aburi si gaze fierbinti – impanzesc insula, demonstrand ca in adancurile ei exista o intensa activitate geotermala. In viitor, spun specialistii, aceasta activitate s-ar putea manifesta si in forme mai violente.

NISYROS: o insulita foarte nelinistitoare, cel putin pentru cercetatori. Studiile geologice au aratat ca exista o camera magmatica la o adancime de numai 3-4 km si care continua sa urce spre suprafata. Zona e tinuta sub supraveghere stricta de catre vulcanologi, in cadrul unui program numit GEOWARN. Mai multe cutremure au zguduit insula in ultimii ani, iar din 2000 si pana in 2004, temperatura fumarolelor a crescut de la 980 C la 1030 C. Atentie, acolo se intampla ceva….

SANTORINI: azi o insula cu mare faima turistica, Santorini mai are si o altfel de faima, una infricosatoare, caci vulcanul cu acelasi nume este “raspunzator” de distrugerea unei intregi civilizatii, cea minoica, una dintre cele mai infloritoare culturi ale preistoriei.

• Eruptia devastatoare care i-a pus capat a avut loc in jurul anului 1640 i.Hr. Depozite de piatra ponce – o roca vulcanica – cu grosimi de zeci de metri, amintesc de trecutul violent al acestei insule. Legendele asociaza vulcanismul din Santorini si cu distrugerea Atlantidei, poate pentru ca eruptia din 1640 i. Hr. a fost atat de cumplita, incat a schimbat forma insulei: portiuni din ea s-au rupt si s-au scufundat in mare.
• Desi cercetarile arhelogice par sa arate ca multi dintre locuitorii insulei au reusit sa plece si sa se salveze, civilizatia lor a apus, totusi, definitiv, odata cu distrugerea asezarilor de catre ploaia de pietre si cenusa. Eruptia minoica – asa cum e cunoscuta in istorie – a avut un impact urias asupra intregii regiuni est-mediteraneene, influentand, probabil, mersul istoriei intr-o masura pe care inca nu o putem inca estima.
• Ultima eruptie in Santorini a avut loc in 1950; in prezent, vulcanul se odihneste, activitatea geotermala manifestandu-se doar prin fumarolele si izvoarele fierbinti care impanzesc insula.

Cat despre Islanda…

Insula vulcanica, ea se afla asezata deasupra unei dorsale oceanice, in locul unde doua placi tectonice – cea americana si cea eurasiatica – se intanesc. Prin spatiul ingust dintre ele, magma iese la suprafata (la suprafata e un fel de-a spune; iese, de fapt, pe fundul oceanului unde, solidificandu-se, formeaza acea “creasta” – dorsala oceanica, practic un lant muntos submarin).

Islanda e un paradis pentru vulcanologi. Aici exista peste 30 de vulcani, ca sa nu mai vorbim de fumarole si gheizere – izvoare din care tasneste, uneori la mari inaltimi apa fierbinte, toate dovezi ale intensei activitati geotermale din maruntaiele insulei.

Zeci de eruptii mari au avut loc de la colonizarea Islandei de catre vikingi, in secolul al IX-lea. Recent, in 2000, a erupt spectaculos vulcanul Hekla, aflat in partea de sud a insulei. Cel mai activ vulcan din Islanda – ca frecventa a eruptiilor – este Grímsvötn. Este acoperit, in cea mai mare parte, de ghetarul Vatnajökull (cel mai mare ghetar din Europa), iar adesea, in perioadele de activitate geotermala intensa, gheata se topeste si apa rezultata se scurge la vale, provocand mari inundatii. Cea mai recenta “activare” s-a petrecut in 2004, din fericire fara a provoca temutele viituri.

In urma cu doar cinci decenii, Islanda s-a imbogatit cu o noua insula: Surtsey, una dintre cele mai tinere insule ale lumii, rasarita din mare in urma unui sir de eruptii ale sistemului vulcanic Vestmannaeyjar (care e, in cea mai mare parte, submarin) intre noiembrie 1963 si 1967.

Asadar, desi Europa parea sa-si fi trait de mult traiul sau vulcanic si sa se fi potolit acum, iata ca marginile ei se mai zguduie uneori, ca o nelinistitoare amintire a activitatii vulcanice care a modelat  continentul.

CITESTE SI:

• Antarctica 207 i.Hr – cea mai puternica eruptie vulcanica
• Vulcan subacvatic urias descoperit langa coasta Insulei Sumatra
• Vulcanii din Antarctica – o noua amenintare
• Islanda – Craciun in tara elfilor