Home » Natură » Top 10 Animale transparente

Top 10 Animale transparente

Publicat: 27.05.2009
Natura nu inceteaza sa ne uimeasca prin diversitatea formelor de viata desavarsite in milioane de ani de evolutie adaptiva. Aparitia vietatilor transparente a avut drept scop supravietuirea acestora in medii ostile care mustesc de pradatori. Majoritatea animalelor cu trup straveziu se folosesc de aceasta adaptare ca de un camuflaj pasiv, corpul lor devenind cumva invizibil, confundandu-se cu mediul ambiental ca o bucata de sticla vie prin care pradatorii privesc forma prazii fara sa distinga presupusa victima.

10. Meduzele transparente

Majoritatea speciilor de meduze care populeaza marile si oceanele Terrei nu au un colorit specific, fiind aproape invizibile. Grupate de cercetatori in phylum-ul (increngatura) Cnidaria, nevertebratele transparente se folosesc de acesta proprietate adaptiva ca de un mijloc eficient de a se ascunde de pradatori pe timpul noptii, cand nici cel mai ager ochi de peste nu le distinge in valurile marii. Aceasta transparenta aparenta le ajuta pe meduze si atunci cand vor sa se hraneasca, deseori camuflajul pacalind prada.

Meduzele sunt animale extrem de primitive, nu au sisteme specializate – digestiv, osmoregulator, nervos, respirator sau circulator. Unele specii de meduze sunt comestibile, fiind intrebuintate pe scara larga in gastronomia locala din Asia de Sud-Est. Specia de meduza transparenta Turritopsis nutricula a atras atentia tuturor savantilor din lume deoarece este o vietate practic nemuritoare. Cand o astfel de meduza imbatraneste, celulele din organismul sau intra intr-un proces unic de intinerire, animalul trecand inapoi de la stadiul de adult la cel de pui.

9. Salpa transparenta

Sub denumirea de salpe, zoologii au grupat o serie de animale primitive din increngatura Chordata. Aceste animale traiesc in egala masura in apele ecuatoriale, temperate sau reci ale Oceanului Planetar. Cea mai mare concentratie de salpe se intalneste totusi in apele din jurul Antarcticii, unde populatiile au tendinta sa inlocuiasca, incet-incet, populatiile de krill (o specie de crustacee marunte, Euphausia superba), aflate in declin in ultimii ani. Salpa se deplaseaza contractand si pompand continuu apa prin corpul sau transparent, care are o lungime cuprinsa intre 1 si 10 centimetri.

Cu toate ca par asemanatoare cu meduzele, datorita organismului simplu si modului de inot, salpele sunt mai evoluate decat acestea, cercetatorii sustinand ca aceste vietati marine prezinta mici formatiuni nervoase care seamana cu primele forme ala sistemului nervos central. Salpele se hranesc cu fitoplancton si se folosesc de aspectul transparent al corpului lor pentru a crea in fata pradatorilor imaginea ametitoare a mai multor trupuri care se confunda unul cu altul.

8. Larvele transparente ale crevetilor

In apele care scalda arhipelagul Hawaii traieste o specie de crevete ale carei larve au ales, de asemenea,  "adapostul" oferit de o silueta transparenta. Femela crevetelui hawaian depune, la sfarsitul sezonului de imperechere, intre 50.000 si un milion de oua proaspat fecundate. Dupa o perioada de numai 24 de ore, din oua eclozeaza larvele de creveti, denumite nauplii in limbaj stiintific. Micile larve transparente se hranesc cu rezervele de substante nutritive stocate in propriul organism pana in momentul in care trec in faza superioara de zoee.

Mica larva transformata in zoee isi pastreaza fizicul transparent, deoarece este inca vulnerabila in fata pradatorilor. Larvele transparente ale crevetelui hawaian aproape se confunda la infatisare cu unele specii de meduze. In consecinta, pentru sporirea sanselor de supravietuire, larvele crevetilor cauta compania grupurilor de meduze transparente cu talie asemanatoare cu a lor, pentru a castiga astfel un plus de camuflaj.

7. Amfipodul transparent

Amfipodele din specia Phronima sedentaria au fost descoperite recent de o expeditie submarina care cerceta zona abisala din partea de nord a Oceanului Atlantic. Pentru a-si spori sansele de supravietuire, acest nevertebrat prezinta transparenta inclusiv la nivelul organelor interne. Cu toate ca, la prima vedere, pare o specie de crevete, Phronima este foarte diferit de crustaceele care se hranesc cu fitoplancton.

Este un mic, dar feroce animal carnivor, care nu depaseste lungimea de 2,5 centimetri. Isi pandeste prada in deplin intuneric, stand ascuns in crevasele abisale. Prazile sale favorite sunt micile vietati din plancton pe care le vaneaza fara crutare. Natura sa violenta a servit drept sursa de inspiratie pentru artistul elvetian Hans Ruedi Giger, creatorul Xenomorf-ului din seria de filme Alien, dupa cum amintesc si producatorii britanici ai seriei de documentare aparute sub egida BBC, Planeta Albastra.

6. Pestele de gheata

Denumit uneori si pestele-de-gheata crocodil (poate din cauza gurii sale pline de dinti?) acesta creatura nu este, in ciuda denumirii sale, nici crocodil si nici alcatuita din gheata. Grupa pestilor abisali din familia Channichthyidae, dupa cum i-au denumit ihtiologii, cuprinde in randurile sale mai multe specii de pesti cu corp transparent. Adaptarea lor la lipsa totala de lumina din abisul oceanelor consta nu doar in lipsa pigmentilor colorati din tesuturi, acesti pesti fiind printre putinele specii de animale vertebrate care au sange transparent. De fapt, pestii de gheata sunt singurele animale vertebrate fara hemoglobina.

Metabolismul lor se bazeaza doar pe oxigenul dizolvat in propriul sange, oxigen care este absorbit din apa prin pielea transparenta. Rata metabolica se accentueaza astfel pe masura ce pestele ajunge in ape reci, care sunt in mod natural mai bogate in oxigen decat apele calde. La cinci specii de pesti crocodili de gheata, gena mioglobinei din muschi a disparut total, speciile respective prezentand inclusiv organe interne transparente. Sunt pradatori redutabili, hranindu-se cu krill, copepode si pesti.

5.Pestele-zebra creat de cercetatori

Pestele-zebra este unul dintre cei mai indragiti pesti de catre pasionatii de acvaristica. Probabil pe baza acestei calitati, cercetatorii americani din cadrul Children’s Hospital din Boston au reusit sa creeze, prin sute de combinatii genetice, pesti-zebra de acvariu care au proprietatea de a fi transparenti.

Richard Klemke, conducatorul acestui proiect, a declarat presei ca procesul prin care s-au obtinut pesti zebra-transparenti nu a fost un experiment stiintific realizat din curiozitatea sau amuzamentul cercetatorilor. Motivul a fost unul eminamente umanitar. Cercetatorii aveau nevoie de pesti transparenti, pentru ca numai astfel puteau urmari etapele aparitiei si dezvoltarii tumorilor canceroase pe diferite organe. In speranta descoperirii unor tratamente cat mai eficiente impotriva cancerului, cercetatorii pot observa acum, in premiera, modul in care apare si se dezvolta o tumora canceroasa in interiorul unui organism viu.

4. Calmarul de sticla

Calmarul de sticla Teuthowenia pellucida este o vietuitoare fascinanta, pe care putini cercetatori au norocul sa il observe in mediul sau natural. Este un cefalopod (inrudit cu sepiile si caracatitele) care populeaza etajul abisal al Oceanului Planetar. Puii sai traiesc in ape de suprafata dar, odata ce calmarul de sticla se maturizeaza, migreaza spre apele adanci, unde traieste in intuneric absolut pana la sfarsitul zilelor, adaptat perfect la presiunea enorma din acele locuri. Dupa cum certifica si denumirea data de primii scafandri care l-au scos la suprafata pentru cercetari, calmarul de sticla este printre cele mai transparente vietati ale oceanelor.

Daca rudele sale din familia Cranchiidae pot atinge si lungimi de 3 metri, micul Teuthowenia pellucida are doar cativa centimetri la maturitate. Singurul organ intern vizibil in trupul sau transparent este glanda digestiva, organ echivalent ficatului vertebratelor. Calmarii de sticla au organe bioluminiscente situate in apropierea ochilor si poseda capacitatea de a se rula intr-o minge transparenta, deplasandu-se astfel mai usor in curentii de apa. Ca mai toate vietatile abisale, calmarii de sticla sunt pradatori de temut pentru pestii mici cu care impart adancurile inghetate si reci ale oceanelor.

3. Fluturele cu aripi de sticla

In adancul junglelor tropicale ale Americii Centrale, undeva in portiunea de padure compacta dintre Mexic si Panama, traieste un fluture cu infatisare extraordinara. Denumit stiintific Greta oto, in onoarea elegantei actrite Greta Garbo, de catre primii entomologi care l-au descris, straniul fluture ascunde multe suprize, unele chiar mortale. Fluturele are partile superioare ale aripilor colorate in nuante vii de negru, verde, rosu si galben. Partile inferioare ale aripilor sunt insa complet transparente, asemanatoare intrucatva cu aripile mustelor.

Omizile acestui fluture sunt foarte veninoase, deoarece se hranesc cu plante bogate in toxine alcaloide. Omizile isi pastreaza  toxinele in tesuturi, pana cand ajung la starea de adult si se transforma in fluturii cu aripi de sticla. Cand ating maturitatea sexuala, fluturii cu aripi de sticla intreprind lungi migratii in perioada sezonului de imperechere. Otravurile stocate in organism inca de cand erau omizi ii transforma in unele dintre cele mai periculoase insecte, specialistii recomandand ca un astfel de fluture sa nu fie capturat cu mainile goale.

2. Pestele cu cap transparent

Macropinna microstoma este un peste care atinge doar 15 centimetri lungime, fapt care nu-l impiedica sa fie un pradator redutabil in lumea abisala. Traieste la adancimi de peste 600 metri, in zone unde vizibilitatea este aproape nula. Cercetatorii americani au descoperit ca pestele isi petrece majoritatea timpului stand nemiscat. Cele doua formatiuni care, la prima vedere, par ochii sai, sunt de fapt organele olfactive, prin care "simte" particularitatile mediului sau ambiant.

Ochii sunt situati in crestetul capului, avand forma si rolul unor periscoape. Aceiasi ochi neobisnuiti au proprietatea de a se roti in jurul propriilor axe. Pozitia ochilor il ajuta sa distinga prada pe dedesubt, o calitate speciala a pestilor care vaneaza in adancul intunecat al Oceanului Pacific.

1.Broastele… evident transparente

Pentru primul loc s-a calificat probabil cel mai straniu reprezentat al batracienilor, broasca transparenta sau broasca de sticla, dupa cum o numesc nativii amerindieni din Amazonia. Sub titulatura de broasca transparenta se ascund, de fapt, mai multe specii care apartin familiei Centrolenidae. Toate broastele din genurile Centrolene, Cochranella, Hyalinobatrachium si Nymphargus prezinta acelasi abdomen translucid prin care se vad detaliat inima, ficatul, tubul digestiv, coloana vertebrala si restul scheletului.

Pentru camuflarea in jungla, spatele si capul brostelor de sticla sunt colorate intr-o nuanta vie de verde, semanand la prima vedere cu broastele din genul Eleutherodactylus si cu broastele de copac din familia Hylidae. Cercetatorii au studiat multi ani motivele pentru care broastele de sticla au abdomenul si partea anterioara a membrelor transparente, fara a gasi o explicatie convingatoare si definitiva. Marea parte a herpetologilor sunt, totusi, de parere ca aceste broaste au abdomenul transparent ca o adaptare la variatiile umiditatii din atmosfera sufocanta a padurilor ecuatoriale.

Sursa: Oddee

CITESTE SI:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O pasăre considerată dispărută de 300 de ani a fost văzută din nou
O pasăre considerată dispărută de 300 de ani a fost văzută din nou
Nivelul de poluare din Delhi a depășit de peste 30 de ori limita de siguranță
Nivelul de poluare din Delhi a depășit de peste 30 de ori limita de siguranță
Situație fără precedent la Boeing: Se fac eforturi mari pentru salvarea companiei
Situație fără precedent la Boeing: Se fac eforturi mari pentru salvarea companiei
Zeci de mii de angajați Volkswagen vor fi concediați. Câte fabrici va închide gigantul auto?
Zeci de mii de angajați Volkswagen vor fi concediați. Câte fabrici va închide gigantul auto?
Cum putem să prevenim osteoporoza
Cum putem să prevenim osteoporoza
Să fie un scriitor din 1800 primul influencer pentru bărbați?
Să fie un scriitor din 1800 primul influencer pentru bărbați?
(P) Ce este gutiera de contenție și ce avantaje are?
(P) Ce este gutiera de contenție și ce avantaje are?
Studiu: Persoanele născute fără simțul mirosului respiră diferit
Studiu: Persoanele născute fără simțul mirosului respiră diferit
Microsoft lansează „o constelație de agenți AI” care să înlocuiască angajații din companii
Microsoft lansează „o constelație de agenți AI” care să înlocuiască angajații din companii
(P) Cum completează lustra cu LED designul minimalist și industrial?
(P) Cum completează lustra cu LED designul minimalist și industrial?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre stalactite și stalagmite?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre stalactite și stalagmite?
(P) Reducerea amprentei de carbon: cum distrugerea corectă a deșeurilor și casarea mijloacelor fixe contribuie la sustenabilitate
(P) Reducerea amprentei de carbon: cum distrugerea corectă a deșeurilor și casarea mijloacelor fixe contribuie la sustenabilitate
NASA a contribuit cu o sumă astronomică la economia Statelor Unite în anul fiscal 2023
NASA a contribuit cu o sumă astronomică la economia Statelor Unite în anul fiscal 2023
ONU atrage atenția că țările lumii nu respectă planul de acțiune privind schimbările climatice
ONU atrage atenția că țările lumii nu respectă planul de acțiune privind schimbările climatice
Ecologiștii francezi, furioși pe gigantul IKEA: „Omoară un copac la fiecare două secunde”
Ecologiștii francezi, furioși pe gigantul IKEA: „Omoară un copac la fiecare două secunde”
Trecem de la temperaturi de vară, direct la frig și ploi, anunță meteorologii
Trecem de la temperaturi de vară, direct la frig și ploi, anunță meteorologii
Cum a trecut regina Maria peste poruncile ferme ale Regelui Carol I şi mai târziu a refuzat favorul lui Hitler
Cum a trecut regina Maria peste poruncile ferme ale Regelui Carol I şi mai târziu a refuzat favorul lui Hitler
Oamenii cu ADHD fac față cel mai bine perioadelor de stres, arată un studiu
Oamenii cu ADHD fac față cel mai bine perioadelor de stres, arată un studiu