A sasea mare extinctie a speciilor, acum!

In randul biologilor, indoiala ca Pamantul se confrunta cu o uriasa pierdere a speciilor, ce rivalizeaza cu cele cinci mari extinctii ale trecutului geologic, este tot mai restransa. Cea mai devastatoare extinctie suferita vreodata de planeta a fost cea de-a treia, de acum 245 milioane de ani, in Permian-Triassic, atunci cand 96% din speciile marine si circa 70% dintre cele terestre s-au pierdut pentru totdeauna. Nu mai departe de anul 1993, biologul E.O. Wilson estima ca Pamantul erei noastre pierde aproximativ 30.000 de specii anual, cifra ce se traduce prin si mai dramatica statistica de cel putin doua specii pe ora.

Dam “incet” cu asteroidul in planeta

• Chihlimbarul a fost descoperit, în premieră, în Antarctica
• Un studiu confirmă că plantele „țipă” cu adevărat, dar de ce nu le putem auzi?

Cu numarul populatiei in plina crestere si cu planeta in mijlocul celei de-a sasea extinctii in masa, urmatorii cativa ani se vor dovedi critici in conservarea biodiversitatii planetare. Cauza actualei catastrofe, Homo sapiens, ofera inca alternative. Ne putem continua drumul spre propria extinctie sau, preferabil, ne putem schimba comportamentul vis-a-vis de ecosistemul planetar din care inca facem intr-o buna masura parte.

La o analiza superficiala, evenimentele fizice care au cauzat in trecut extinctiile par sa ne spuna foarte putin sau chiar nimic despre actuala criza, care este un eveniment provocat de om. Cea de-a sasea Mare Extinctie poate fi caracterizata ca prima anihilare globala inregistrata, chiar daca ea este mai degraba de natura biotica, decat fizica, asa cum ar fi in cazul impactului cu un asteroid sau al unei eruptii vulcanice. Totusi, privind mai adanc, influenta factorului uman asupra planetei este cumva similara cu evenimentul din Cretacic, atunci cand planeta a intrat in coliziune cu o cometa. Acum 65 de milioane de ani, acel impact extraterestru a determinat, prin puterea exploziei provocate pe suprafata Pamantului, ridicarea in atmosfera a unei cantitati atat de mari de reziduuri si gaze incat temperaturile au urcat spre valori uriase, devastand sistemele vii de pe Pamant. Cam ceea ce facem noi astazi putin mai lent.

Prima faza a celei de-a sasea Extinctii a planetei a inceput, surprinzator, cu aproximativ 10.000 de ani in urma, odata cu inventarea agriculturii, probabil de catre cultura Natufiana din Orientul Mijlociu. Se pare ca agricultura a fost inventata de mai multe ori in mai multe locuri si, in timp, s-a raspandit pe intreaga planeta. Agricultura a devenit astfel, inca de acum 10.000 de ani, un motor important al extinctiei, ce reprezinta singura mare schimbare ecologica din toata istoria de 3.5 miliarde de ani de istorie a vietii. Cu aceasta inventie, oamenii nu a trebui sa mai interactioneze cu alte specii pentru a supravietui si astfel le-au putut manipula in propriul lor beneficiu. De asemenea, oamenii nu au mai fost fortati sa adere la capacitatea de intretinere a vietii a vreunui ecosistem si au putut sa suprapopuleze teritoriile.

Homo sapiens au devenit prima specie care a incetat sa traiasca in interiorul ecosistemelor locale. Toate celelalte specii, inclusiv stramosii nostri ancestrali, hominizii, toti oamenii pre-agricoli si societatile de vanatori-culegatori existau ca populatii semi-izolate, jucand anumite roluri in ecosistemele locale. “Intr-adevar, pentru a dezvolta agricultura, trebuie sa declari razboi ecosistemelor. Comparatia pe care o fac intre aceste mari extinctii, cea cauzata de impactul preistoric cu un meteorit si cea curenta”, spune E.O. Wilson, “este echivalenta cu diferenta dintre un atac de cord si cancer. Intelegem ca ceea ce facem este un proces lent, dar insidios si poate fi remarcat numai atunci cand il asterni asupra intregii lumi, pentru o perioada de zeci de ani. Ceea ce mai da speranta insa este ca acest cancer poate fi tratat. Mult rau a fost facut si poate fi periculos pentru noi sa continuam in acelasi ritm pana cand jumatate dintre specii vor disparea. Insa mai putem inca sa punem garou nenorocirii si sa oprim hemoragia.”

Wilson afirma ca ne aflam intr-un pronuntat stadiu de inceput al unei extinctii care ar putea ajunge, pana la sfarsitul secolului, daca activitatea umana continua ca si pana acum, la nivelul celei din Cretacic. Biocidul se manifesta la cote alarmante. Expertii spun ca cel putin jumatate din actualele specii ale Terrei vor disparea cu totul pana la sfarsitul secolului. De asemenea, vegetatia salbatica se stinge, iar majoritatea biologilor spune ca ne aflam in plin proces de manifestare a unei masive extinctii antropogenice. Numeroase studii stiintifice confirma ca acest fenomen este real si se intampla chiar acum. Ar trebui sa-i pese cuiva? Va avea intamplarea impact la nivel individual ? Expertii spun cu siguranta “Da!”.

Efectul domino

Scepticii vin sa argumenteze ca specii dispar mereu si sunt rapid inlocuite de unele noi. Acest lucru este adevarat, daca au la dispozitie mii de ani ca sa o faca. Oamenii de stiinta sustin ca in conditii normale speciile dispar cu o rata de o specie la un milion pe an, noi specii luandu-le locul cu o rata similara. Oamenii insa au accelerat procesul extinctiei, astfel incat mai multe specii dispar in fiecare zi, iar pierdere pe care natura nu o poate compensa nicicum. Si daca supliciul ar inceta chiar acum, ar fi necesare milioane de ani pentru a repara tot ceea ce noi distrugem in numai cateva zeci.

Un studiu recent, publicat in revista “Nature”, arata ca dureaza aproximativ zece milioane de ani inainte ca diversitatea biologica sa inceapa sa recreeze ceea ce a existat inaintea unei extinctii. Peste 10.000 de cercetatori ai Uniunii de Conservare a Planetei au colectat date care indica cifre alarmante: 51 la suta dintre reptilele cunoscute, 52 la suta dintre insectele descoperite si 73 la suta din plantele cu flori se afla in pericol, alaturi de multe mamifere, pasari si amfibii. Este foarte probabil ca unele specii sa dispara chiar dinainte de a fi descoperite, fara ca vreo posibila utilizare a lor in scopuri medicale sau de alta natura sa poata fi posibila. Din acest motiv, se suspecteaza chiar ca leacul pentru cancer, pe urmele caruia savantii se afla, ar putea deveni imposibil de produs.

Cercetarile facute de reprezentantii Muzeului American de Istorie Naturala sugereaza ca cei mai multi biologi cred ca extinctia in masa reprezinta o amenintare colosala la adresa existentei umane. Aceleasi cercetari sustin ca oamenii de rand subestimeaza pericolele extinctiei, doarece uriasele consortii industriale vor ca masele sa creada ca putem supravieti fara probleme in timp ce alte specii sunt rapid eliminate. Guvernele iresponsabile si companiile vor ca oamenii sa creada ca nu au nevoie de o planeta sanatoasa pentru a supravietui, chiar in conditiile in care cazurile de cancer isi tripleaza numarul anual.

Probabil multi dintre noi au aflat despre disparitia recenta a delfinului de rau din Yangtze. Stirea a fost publicata deoarece delfinii sunt populari, placuti si isteti si ne-am intristat chiar sa aflam ca ne facem direct responsabili de extinctia unei specii vechi de milioane de ani, prin poluarea nemasurata. Din pacate, rata de mortalitate in randul speciilor este mult mai mare decat aflam la buletinele de stiri si numai cateva cazuri de “favoriti celebri” din randul animalelor ajung sa fie mentionate atunci cand dispar.

Deoarece animalele si plantele traiesc intr-o relatie de simbioza, fiind interdependente, extinctia unei specii tinde sa stimuleze o reactie in lant, determinand coextinctia. Exista specii care afecteaza in mod direct viata altor sute, astfel incat se naste inevitabil efectul de “domino” atunci cand un astfel de “pilon” biologic se prabuseste. In prezent, acest efect se manifesta cu o viteza naucitoare, facand ca extinctia sa capete forma unei letale boli contagioase, cu raspandire larga. Mai devreme sau mai tarziu, daca se manifesta necontrolat, ar putea fi contractata si de oameni.

Gardurile ucigase

Amfibienii reprezinta un exemplu foarte concludent despre cum batjocorirea naturii poate duce la disparitia rapida a animalelor. De mai bine de 300 de milioane de ani broastele, salamandrele si tritonii s-au dovedit suficient de rezistente incat sa-i preceada pe dinozauri si chiar sa traiasca dupa ei cu mult,pana in zilele noastre. Acum, in numai doua decade, multe amfibii mor, iar oamenii de stiinta sunt foarte alarmati de faptul ca speciile aparent robuste si adaptabile ar putea disparea cu totul in numai cativa ani.

Cauzele biocidului actual reprezinta un concurs dat de mai multe tipuri de anihilare, toate de natura umana: otravirea mediului prin poluare cu gaze cu efect de sera si cu pesticide, ridicarea nivelului de raze ultraviolete din cauza subtierii stratului de ozon, schimbari climatice induse, pierderea habitatlului animalelor prin industrializare, agricultura si extindere urbana, comertul inconstient cu trofee de animale, vanatoarea necontrolata, poluarea luminoasa si nenumarati alti factori.

Exista o cale de scapare? Da si nu. Nu vom recapata niciodata biodiversitatea, sau cel putin nu intr-o perioada de timp masurabila, insa exista mijloace prin care sa evitam un colaps biologic de proportii mondiale. Salvarea cere insa actiune imediata si vehementa. Wilson si alti oameni de stiinta scot in evidenta faptul ca lumea necesita cooperare internationala pentru a putea sustine ecosistemele, caci natura nu recunoaste granitele impuse artificial de oameni si parcelarile. Oamenii adora sa ingradeasca spatiul care considera ca le apartine, iar acest obicei poate avea uneori consecinte ecologice teribile. Un gard ridicat intre India si Pakistan, spre exemplu exemplu, separa ursii si leoparzii de habitatele lor, ceea ce conduce la o infometare letala a acestora. Faptul duce, natural, la atacarea satenilor si, implicit, la o macelarire si mai inconstienta a animalelor.

Unele dintre cele mai amenintate specii salbatice de pe Pamant traiesc chiar in regiunea de granita dintre Statele Unite si Mexic. Aceste animale indigene nu stiu ca traiesc acum intre limitele a doua state. Ele au fost aici cu mult inainte ca oamenii sa vina iar natiunile sa se divida, dar nu vor supravietui daca vor fi separate de habitatul lor. Jaguari, bizoni si lupi trebuie sa traverseze spatiu international in calatoriile lor pentru a supravietui. Din pacate, si muncitorii mexicani trec ilegal aceste granite, iar cei care nu stiu nimic despre nevoile biologice ale vietii salbatice planuiesc sa ridice un gard urias care sa-i tina la distanta pe mexicani de teritoriul SUA, in ciuda faptului ca o asemenea constructie va devasta deja fragilele populatii de animale din regiune.

Cercetatorii sustin ca a venit vremea pentru “viziunea protectorilor mediului”, pentru viziunea reala a lumii. Nu putem ignora realitatea doar pentru ca nu se potriveste cu strategiile noastre de impartire teritoriala si de facut profit. La ce ne vor mai folosi banii si convenientele daca distrugem de comun acord toate necesitatile vietii? Exista speranta, dar necesita schimbari radicale. Multe organizatii fac lobby pentru aceste modificari. Wildland Project este o organizatie care incearca sa salveze ecosistemele prin reconectarea zonelor salbatice. Telul imediat este acela de a reconecta salbaticia Americii de Nord prin patru “mega-inlantuiri”. Prin intermediul fiecarei “mega-inlantuiri”, suprafete intinse de terenuri publice si private, care ar oferi migratii sigure animalelor salbatice, ar conecta zone salbatice importante pentru supravietuirea speciilor. Acest proiect va avea nevoie de cooperarea proprietarilor de pamanturi si a agentiilor guvernamentale.

Este o viziune radicala pentru multi, iar membrii organizatiei Wildlands Project se asteapta ca proiectul sa fie complet in aproximativ 100 de ani. Chiar si asa, astfel de planuri, la nivel mondial, ar putea reprezenta cea mai mare oportunitate a umanitatii de a conserva ceea ce i-a mai ramas din ecosistemele planetare si odata cu ele, rasa umana.

Alte articole pe aceeasi tema:

Primul genocid din istoria umanitatii

Mamutii s-ar putea reintoarce la viata

In 2030 vom avea nevoie de o alta planeta