Ursul din cosmarul mamutilor

Prima descriere a acestui carnivor fara rival a aparut in anul 1879 cand paleontologul american Edward Drinker Cope a descoperit intr-un depozit fosilifer din Alaska resturile osteologice ale unei specii de urs necunoscute pana atunci. Tot el a ales numele sau – Arctodus Simus, intr-o traducere aproximativa din latina ar suna drept Ursul cu colti si cu nas plat! Mai apoi paleontologii din toata lumea s-au referit la el numindu-l Ursul cu bot scurt sau Ursul cu cap de bulldog, pe baza botului sau scurt si puternic, anormal pentru un urs, una dintre trasaturile tipice pentru Arctodus.
Imperia

Craniul acestui colos era mult mai masiv decat al oricarui urs, pe langa acesta prezenta un bot scurt si solid, foarte asemanator unui bot de tigru sau de leu. Arcadele zigomatice adaposteau muschi enormi, ceea ce facea din falcile unui Arctodus deopotriva un eficient mecanism de ucidere si o unealta potrivita zdrobirii oaselor groase ale cadavrelor de animale intalnite in scopul gasirii maduvei. Mandibula sa era orientata diferit de a ursilor tipici, acest aspect plus inaltimea crestei sagitale de care se ancorau muschii maseteri permitea acestui animal sa sfarame cu o singura muscatura humerusul sau omoplatul unui lenes gigant. Greutatea corporala a unui Arctodus nu era una impresionata pentru un animal cu proportiile sale. Fiind singurul urs pradator, avea nevoie de o constitutie care sa-i permita sa alerge dupa o turma de bizoni sau de cai salbatici. Un exemplar de talie medie catarea in jur de 6-700 kg, cam cat un mascul adult de urs polar sau Kodiak, cu toate ca descoperiri osteologice recente duc la ideea ca un mascul bine dezvoltat de Arctodus putea ajunge la 900 kg.
Fara scapare

Cel care a pus capat acestor controverse a fost reputatul paleontolog american Robert „Bob” Baker, care a demonstrat ca marele Arctodus era un animal oportunist care excela in ambele roluri. Arctodus era capabil deopotriva sa goneasca un grup de smilodoni sau lei americani de langa propriile prazi doborate sau sa vaneze el insusi o prada vie. Dupa modelul marilor carnivore actuale care sunt deopotriva pradatori si hoitari atunci cand situatia o cere. Cercetarea cu izotopi stabili a fosilelor de Arctodus a dus la descoperirea unor concentratii mari de nitrogen -15, un izotop de nitrogen care se acumuleaza doar in oasele consumatorior exclusivi de carne. Spre deosebire de ursii actuali care sunt preponderent vegetarieni, un exemplar adult de Arctodus avea nevoie de circa 16 kg de carne in fiecare zi.

Arctodus era construit pentru urmarirea prazii si pentru lupta cu aceasta atunci cand era cazul. Astfel temutul urs avea o alta adaptare unica printre membrii familiei ursilor, Arctodus simus prezenta un pasaj suplimentar pe partea interioara a osului humerus, pasaj pentru insertia si alunecarea muschiului, denumit foramenul entepicondilar. Arctodus era un animal al spatiilor deschise care stapanea tundra si campiile continentului Nord American din Alaska pana in Mexic. A fost contemporan cu ursii grizzly si Kodiak, dar ambele specii traiau in paduri. In cazurile in care se aventurau in tundre, acesti ursi care supravietuiesc si in prezent, ar fi intrat cu siguranta in meniul teribilului Arctodus.
Cine este Irkuiem?

Cercetarile lui Sivobolov au continuat aducand la lumina faptul ca populatiile native din Kanceatka, triburile de Ciuki si Koriaci cunosteau bine posesorul blanii problematice. Acesta facea parte integranta din folclorul local, fiind denumit Irkuiem adica Ursul Zeu! Animal temut despre care crescatorii de reni credeau ca simpla sa intalnire aduce moartea, iar dimensiunile unui Irkuiem erau atat de mari incat animalul ridicat in doua labe lasa gropi in sol datorita greutatii sale. Legenda sau nu, ipoteza ca Irkuiem ar fi urmasul direct al lui Arctodus a inflacarat imaginatia multor specialisti, mai ales daca tinem cont in epoca in care traia Arctodus, America de Nord si Asia erau unite printr-o portiune de pamant numita Beringia. In anii ’90 o expeditie condusa de geologul Oleg Kuraev si zoologul Valeri Orlov nu a gasit nicio urma a misteriosului Irkuiem. Oricum viitorul ramane deschis!
Arctodus Facts

• Au fost descoperite pana in prezent mai multe specii de Arctodus. Cea mai mare este Arctodus simus yukonensis care traia in Alaska, Yukon, Nebraska, Utah si California. Arctodus simus simus traia in centrul Americii de nord iar Arctodus pristinus vietuia in Florida
• In America de Sud au existat Arctodus bonariensis un urs de talie medie, dar prezenta canini si carnasiere impresionante, Arctodus pamparus era similar cu bonariensis, in timp ce in Amazonia traia Arctodus brasiliensis.
• Singura specie de urs existenta care se apropie genetic cel mai mult de temutul Arctodus este timidul urs andin (Tremarctos ornatus) un urs care atinge circa 100 kg la maturitate si se hraneste cu plante.
• Se pare ca insasi existenta lui Arctodus a oprit popularea cu oameni a Americii de Nord prin stramtoarea Beringia. Triburile asiatice cu siguranta ca vazusera ursi, dar nimic nu i-a pregatit pentru intalnirea cu temutul urs gigant care alerga mai repede ca un cal si era un carnivor feroce. Conform teoriilor mai multor paleoantropologi, se pare ca Arctodus a oprit inaintarea oamenilor in America. Brusc dupa disparitia sa invaluita in mister, primele triburi asiatice colonizeaza Americile.