Drepturile animalelor in ochii oamenilor

Prefigurandu-i pe contemporani

Chiar daca nici in secolul al XVIII-lea si nici
in cel care i-a urmat vegetarianismul nu pare sa fi castigat mult
teren, incep sa iasa totusi la lumina aspecte si conceptii care
jaloneaza si azi lupta pentru drepturile animalelor. Etapa
importanta in desfasurarea acestei istorii, luptatorii pentru
drepturile animalelor incep sa se organizeze.

• Chihlimbarul a fost descoperit, în premieră, în Antarctica
• Un studiu confirmă că plantele „țipă” cu adevărat, dar de ce nu le putem auzi?

Prima asociatie de profil a fost intemeiata in
Marea Britanie, in 1824, sub titulatura de Societatea
pentru Prevenirea Cruzimii fata de Animale, iar in 1866, o
societate similara isi face aparitia in SUA, in statul New York. In
cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea, iau fiinta miscari
de protest impotriva vivisectiei si asociatii dedicate luptei
impotriva vanatorii.

Uimitor (si frapant de asemanator cu explozia
tehnologica a secolelor XIX-XX) este ritmul rapid in care aceste
conceptii cuceresc societatea si se raspandesc prin lume: pana la
sfarsitul secolului XX, aproape ca nu mai exista tara in care sa nu
fiinteze organizatii dedicate apararii drepturilor animalelor – de
la protectia unor specii amenintate, pana la proteste impotriva
metodelor de crestere si sacrificare a animalelor pentru hrana, de
la experimentele pe animale pana la industria blanurilor, de la
vanatoare pana la luptele de tauri si la alte utilizari ale
animalelor in scop de divertisment.

Punct si de la capat

Prin urmare, exista legi, exista organizatii care
lupta pentru apararea drepturilor animalelor… dar asta nu insemna
nici pe departe ca lucrurile s-au rezolvat sau ca se vor rezolva
curand. Problema e prea dificila, prea complexa.

Sunt numeroase cazurile cand curentele de opinie
in favoarea bunastarii si a drepturilor animalelor vin in
contradictie cu traditii culturale adanc inradacinate. Cazul cel
mai aproape noua, romanilor, este, probabil, taierea porcului,
traditie straveche, care imbina trasaturi ale cultului crestin cu
numeroase elemente precrestine si care, pentru multi romani din
mediul rural, reprezinta o secventa indispensabila in suita
complexa de ritualuri ce insotesc Craciunul. Vreti si exemple din
ograda altora?

Iata-le:
Luptele cu tauri, o componenta traditionala a
universului cultural in Spania, Portugalia, sudul Frantei si in mai
multe tari latino-americane, au fost, in cele din urma, interzise
in multe state ale lumii, cel putin sub forma traditionala, care
implica ranirea si, in final, uciderea taurului. In unele regiuni
ale lumii, sunt permise variante pasnice, fara varsare de sange,
ale acestui sport care, astfel, a cunoscut un reviriment in Franta
si in California. In Spania, legi nationale impotriva cruzimii fata
de animale au interzis marea majoritate a spectacolelor sangeroase
in care erau implicare animale, exceptand, totusi, corrida de
toros.

Ce-i drept, in unele orase, consiliile locale au interzis luptele
cu tauri, iar postul national spaniol de televiziune a renuntat sa
mai transmita aceste evenimente. Vanatoarea de
vulpi desfasurata cu oameni calare si cu haite de caini
este o veche (si, pentru unii, nu prea respectabila) traditie a
batranei Anglii, un aspect important al vietii sociale in regiunile
rurale britanice. Desi adesea se renunta la uciderea animalului
urmarit, participantii multumindu-se doar cu placerea de a urmari
si descoperi „prada”, faptul ca aceasta e haituita pe kilometri
intregi (si uneori sfartecata de caini, in ciuda bunelor intentii
ale oamenilor) starneste protestele asociatiilor preocupate de
bunastarea animalelor.

In mod oficial, vanatoarea de vulpi a fost interzisa prin Hunting
Act 2004, o controversata, indelung dezbatuta si cu greu promulgata
lege asupra vanatorii. Cele doua camere ale parlamentului britanic
nici n-au reusit sa cada de acord asupra ei si a fost nevoie de o
procedura speciala, rar utilizata azi in Marea Britanie, Acordul
Regal (Royal Assent) – un fel de ordonanta de urgenta in varianta
monarhica – pentru a fi aprobata si a putea intra in vigoare in
2005. Aceeasi lege a interzis si alte sporturi vanatoresti
considerate crude, de pilda vanarea iepurilor cu
ajutorul ogarilor. Amatorilor de vanatori traditionale nu le-a mai
ramas decat sa viseze cu nostalgie la o vanatoare cu tot tacamul,
implicand haite de caini, maestru de vanatoare, calareti cu jachete
rosii, sunete de corn si o vulpe speriata, fugind din calea
copoilor.

Cum o lista a organizatiilor care au drept scop apararea bunastarii
sau a drepturilor animalelor ar cuprinde mii de nume, o vom
prezenta pe cea mai mare dintre ele, probabil si cea mai bine
cunoscuta. Aceasta este PETA (People for
the Ethical Treatment of Animals), care are, dupa
propriile afirmatii, 1,8 milioane de membri si sustinatori in
intreaga lume. Este una dintre cele mai active organizatii si s-a
facut remarcata prin campaniile insistente, uneori cu accente
extrem de dramatice, care au starnit critici vehemente. Actiunile
PETA se concentreaza pe patru domenii, considerate a fi cele in
care animalele au cel mai mult de suferit: fermele de crestere
intensiva, laboratoarele, industria confectiilor si cea a
spectacolului. PETA vizeaza ocazional si alte aspecte, cum ar fi
metodele crude de vanare a unor animale considerate daunatoare sau
relele tratamente aplicate animalelor de casa.

In multe cazuri, organizatia a obtinut victorii in lupta impotriva
unor abuzuri; alteori, insa, campaniile sale au declansat proteste
violente. Este cazul expozitiei itinerante Holocaustul din farfuria
ta, care facea o paralela intre sacrificarea animalelor in abatoare
si practicile din lagarele de exterminare naziste. Campania a
provocat revolta multora dintre cei care au vizionat exponatele
socante, care alaturau fotografiilor realizate in abatoare imagini
din lagarele mortii. Ca urmare a acestor reactii, presedinta PETA,
Ingrid Newkirk, si-a cerut scuze in mod public, recunoscand ca
expozitia a provocat suferinta si ca nu asta era ceea ce urmarise
asociatia.

CITESTE CONTINUAREA IN PAGINA
3