Lupta pentru oceane: cum se întrec statele lumii pentru a numi și revendica zone de pe fundul mării
„Marea nu aparține despoților”, scria Jules Verne în 1869 în cartea sa „Douăzeci de mii de leghe sub mări”.
„La suprafața ei, oamenii pot încă să exercite legi nedrepte, să se lupte, să se sfâșie unii pe alții și să se lase purtați de ororile terestre. Dar la 30 de picioare sub nivelul său, domnia lor încetează, influența lor este stinsă și puterea lor dispare”, mai arată volumul.
Acum, după mai bine de 150 de ani, experții în geopolitică avertizează că ideea finală al lui Verne, exprimată prin personajul căpitanului Nemo, a fost greșită. De la funduri și peșteri marine la canioane marine, creste subacvatice, munți submarini, coline marine și recife, academicienii spun că țările din întreaga lume se folosesc de politica naționalismului pentru a-și pune permanent amprenta pe topografia oceanului.
Klaus Dodds, profesor de geopolitică la Royal Holloway, Universitatea din Londra, afirmă că țările sunt angajate în prezent într-o „luptă pentru oceane”.
„Există din ce în ce mai multe acaparări de oceane în lume, deoarece țările au primit permisiunea legală de a face acest lucru”, punctează el, potrivit The Guardian.
Dr. Sergei Basik, geograf la Conestoga College din Ontario (Canada), afirmă că un proces relativ recent de cartografiere 3D a fundului oceanului a permis națiunilor să își afirme suveranitatea asupra unor caracteristici submarine nou descoperite, cunoscute sub numele de „bathyonyms”.
„Atunci când dăm un nume unui obiect, îl revendicăm”
La fel ca în 1492, când o nouă hartă a oceanului l-a inspirat și l-a încurajat pe Cristofor Columb să navigheze în jurul lumii pentru a găsi o nouă rută comercială spre Asia, ceea ce a dus la colonizarea Americii, abisul odinioară tulbure al oceanului s-a transformat acum în caracteristici topografice clar definite pe o hartă 3D. Toate acestea au nevoie de un nume, iar statele naționale dornice de resurse naturale valoroase și de teritorii naționale își revendică simbolic „descoperirile”.
„Atunci când dăm un nume unui obiect, îl revendicăm. Și nu ne revendicăm doar suprafața. Noi revendicăm teritoriul și toate resursele sale. Dintr-o perspectivă economică, națiunile se gândesc la potențialul [caracteristicilor]: cum putem folosi acest lucru? Primul pas este revendicarea simbolică, iar după aceea, vorbim despre comodificarea oceanului și a resurselor din ocean”, spune Basik.
Japonia, cele mai multe solicitări de revendicare
Basik se teme că într-o zi țările vor exploata aceste caracteristici pentru minerale sau alte active economice a căror putere sau valoare nu este momentan cunoscută. Țările trebuie să solicite Organizației Hidrografice Internaționale (OHI), un organism interguvernamental cu sediul la Monaco și 100 de state membre, dreptul de a numi aceste caracteristici în hărțile și documentele nautice recunoscute la nivel internațional.
Cercetările lui Basik arată că, în cursul secolului al XX-lea, au fost propuse, în medie, doar 17 nume de bathyonyms în fiecare an. Începând cu anul 2000, însă, țările au propus, în medie, 95 de nume pe an – iar recent această tendință s-a consolidat, cu peste 1.000 de nume propuse începând cu 2016.
Cercetarea Basik arată că Japonia este cel mai activ propunător de nume pentru obiectele de pe fundul mării din lume: este responsabilă pentru numirea a 615 bathyonyms, urmată de SUA (560), Franța (346), Rusia (313), Noua Zeelandă (308) și China (261).
Vă mai recomandăm să citiți și:
Ciclul global al apei a fost dezechilibrat „pentru prima dată în istoria omenirii”
Cercetătorii au găsit pentru prima dată viață animală sub fundul oceanului
Geologii au descoperit o zonă misterioasă sub Oceanul Pacific
Plantele din adâncul Oceanului Arctic fac fotosinteză într-o beznă aproape totală