Home » Natură » Reziduuri de la 10 medicamente comune, detectate în coralii din Golful Aqaba

Reziduuri de la 10 medicamente comune, detectate în coralii din Golful Aqaba

Publicat: 25.09.2024

Un nou studiu realizat de Universitatea Tel Aviv și Muzeul de Istorie Naturală Steinhardt, ambele din Israel, a detectat reziduuri de la 10 medicamente comune în coralii din Golful Aqaba, atât în zone superficiale, cât și în adâncuri.

Sulfametoxazolul, un antibiotic utilizat pentru infecții respiratorii și ale tractului urinar, a fost găsit în nu mai puțin de 93% dintre coralii din Golful Aqaba analizați. Studiul îngrijorător a fost condus de prof. Noa Shenkar, de la Școala de Zoologie a Universității Tel Aviv, și doctoranda ei, Gal Navon, în colaborare cu laboratorul de Hidrochimie condus de prof. Dror Avisar.

Rezultatele au fost publicate în revista Environmental Pollution.

Coralii din Golful Aqaba, contaminați cu antibiotice și antidepresive

„În acest studiu, care este primul de acest fel, am realizat o investigație la scară largă pentru detectarea medicamentelor în corali. Am prelevat 96 de mostre de corali pietroși constructori de recif, reprezentând două tipuri, Acropora sp. și Favites sp., din zone superficiale (5-12 metri) și din adâncuri, dincolo de limitele scufundărilor recreative (30-40 metri). Am fost surprinși să găsim o prezență extinsă a medicamentelor chiar și în coralii din apele adânci, care de obicei scapă de contaminările care afectează coralii din zonele mai superficiale”, explică prof. Shenkar.

Cercetătorii au obținut o listă cu cele mai utilizate medicamente din Israel de la Clalit Health Services și au efectuat teste pentru 18 dintre aceste substanțe. Au detectat 10 dintre ele în mostrele de corali, fără a găsi nicio mostră (fie din zonele superficiale, fie din cele adânci) care să fie lipsită de medicamente. Cele 10 substanțe farmaceutice detectate aparțineau unor categorii diverse: antibiotice, medicamente pentru tensiunea arterială, agenți antiplachetari, blocanți ai canalelor de calciu, laxative, inhibitori ai pompei de protoni, statine și antidepresive.

Cum este afectată viața marină de medicamentele oamenilor?

„Ce înseamnă prezența medicamentelor în corali? Evident, coralii nu au primit o rețetă pentru antibiotice de la doctor. Aceste medicamente sunt luate de oameni pentru a influența un anumit receptor sau o cale biologică, dar ele pot afecta alte organisme”, explică prof. Shenkar, citată de Phys.org.

Studiile anterioare au arătat multe exemple ale acestui impact negativ. Estrogenul din contraceptivele orale, de exemplu, induce trăsături feminine la peștii masculi, afectând reproducerea unor specii; Prozacul face unele specii de crabi mai agresive și nesăbuite; iar antidepresivele afectează memoria și capacitățile de învățare ale calmarilor.

„Nu există niciun motiv să credem că coralii ar fi imuni la astfel de efecte. Dacă medicamentele noastre ar perturba sincronizarea reproducerii coralilor, ar putea trece mult timp până să observăm problema, iar atunci ar putea fi prea târziu”, spune cercetătoarea.

„Recifele de corali sunt fundamentale pentru biodiversitatea marină. Ele oferă hrană, adăpost și locuri de reproducere pentru numeroase specii și susțin industria pescuitului și a turismului”, adaugă Gal Navon.

Cum putem elimina medicamentele din coralii din Golful Aqaba?

Astăzi, acest ecosistem delicat este sub presiune din cauza schimbărilor climatice, a poluării și a pescuitului excesiv. Prezența medicamentelor în țesuturile coralilor adaugă o nouă sursă de îngrijorare, demonstrând că activitățile umane contaminează chiar și mediile marine îndepărtate.

„Este clar că aceste medicamente salvează vieți și nu avem intenția de a le cere oamenilor să reducă utilizarea lor. Cu toate acestea, trebuie să dezvoltăm noi metode de tratare a apelor uzate, care să poată gestiona eficient compușii farmaceutici. De asemenea, fiecare dintre noi trebuie să eliminăm medicamentele vechi în moduri care să nu-i dăuneze mediului”, spune prof. Shenkar.

În cele din urmă, aceste medicamente ajung înapoi la noi, subliniază cercetătorii. Chiar și cei care evită medicamentele pot consuma, fără să știe, un „cocktail” de reziduuri de medicamente atunci când mănâncă pește contaminat din mediul marin.

Vă recomandăm să citiți și:

Unul dintre cele mai imprevizibile fenomene meteorologice se intensifică din cauza schimbărilor climatice

Cultivarea de ciuperci în grădină ar putea distruge biodiversitatea

Marsupialele ne arată cum au „învățat” mamiferele să-și regleze temperatura

A fost descoperită planta care fură nutrienții de la ciupercile subterane

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
Atomii se pot atinge între ei?
Atomii se pot atinge între ei?
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, are unghiile tăiate. Păi cine poate să aibă unghiile tăiate? Un terorist”
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, ...
Un caz de crimă din Spania a fost rezolvat cu mașina Google Street View
Un caz de crimă din Spania a fost rezolvat cu mașina Google Street View
Microsoft a cumpărat de două ori mai multe cipuri Nvidia decât rivalii săi
Microsoft a cumpărat de două ori mai multe cipuri Nvidia decât rivalii săi
Arheologii din Cipru au scos la lumină depozite impresionante de amfore
Arheologii din Cipru au scos la lumină depozite impresionante de amfore
Piața auto din România, din nou în creștere! Vânzările de autovehicule și motociclete au accelerat
Piața auto din România, din nou în creștere! Vânzările de autovehicule și motociclete au accelerat
Noi observații arată că planetele se formează printr-un efect de domino
Noi observații arată că planetele se formează printr-un efect de domino
Solstițiul de iarnă 2024. Tradiții vechi și noi pentru cea mai lungă noapte din an
Solstițiul de iarnă 2024. Tradiții vechi și noi pentru cea mai lungă noapte din an
O explozie rară de raze gamma, declanșată de gaura neagră supermasivă din centrul Messier 87
O explozie rară de raze gamma, declanșată de gaura neagră supermasivă din centrul Messier 87
Inelele lui Saturn ar putea fi cu 4,1 miliarde de ani mai vechi decât s-a crezut până acum
Inelele lui Saturn ar putea fi cu 4,1 miliarde de ani mai vechi decât s-a crezut până acum