Unii îndulcitori artificiali sunt chimicale eterne care ar putea afecta viața acvatică
Pe măsură ce tot mai multe persoane aleg să evite zahărul din dieta lor pentru a reduce riscurile de obezitate și carii dentare, îndulcitorii artificiali devin o alternativă populară în băuturile calde și rețete. Însă utilizarea acestora ridică probleme noi și neașteptate pentru viața acvatică.
Îndulcitorii artificiali sunt creați în laborator din carbon, hidrogen și oxigen pentru a imita compoziția zahărului. Deși există unele rapoarte care sugerează că acești îndulcitori afectează direct sănătatea intestinului uman, dovezile sunt în prezent limitate.
Un studiu recent al cercetătorilor de la Universitatea din Florida (SUA) a descoperit că sucraloza, un îndulcitor artificial comun, poate avea efecte negative asupra ecosistemelor de apă dulce. Studiul a măsurat efectul sucralozei (cunoscută și sub denumirea de E955) asupra microbilor din sistemele de apă. Cercetătorii au constatat că prezența sucralozei a împiedicat creșterea algelor albastre-verzi (cianobacterii) care fac fotosinteză pentru a produce oxigen, ajută la reglarea nivelurilor de oxigen din mediul marin și oferă o sursă de hrană pentru multe organisme, inclusiv pești.
Efectele sucralozei pentru viața acvatică
Microbii care ingerează sucraloză nu cresc deoarece aceasta nu poate fi descompusă de enzimele care degradează zaharurile naturale pentru a alimenta metabolismul lor. În consecință, acest lucru poate avea efecte negative pentru viața acvatică și poate perturba ecosistemele echilibrate odată ce sucraloza este eliberată în sistemul de apă și în mediul mai larg.
Îndulcitorii artificiali precum sucraloza nu sunt metabolizați de corpul uman, astfel încât sunt excretați, acesta este motivul pentru care sunt alternative de zahăr cu puține calorii. Problema începe în stațiile de tratare a apei uzate, care nu pot elimina acești îndulcitori, astfel că ei ajung în mediu: în apă, râuri și sol, subliniază Phys.org.
Sucraloza ca „poluant persistent”
Sucraloza este foarte greu de descompus, fiind un poluant persistent (chimicală eternă). Aceasta nu se degradează ușor prin descompunerea bacteriană, asemeni substanțelor per- și polifluoroalchilice (PFAS), care sunt prezente în număr tot mai mare în cursurile de apă, râuri și oceane.
Dacă îndulcitorii artificiali nu pot fi complet evitați, sunt necesare metode adecvate pentru a-i elimina și a-i recupera din apa uzată. Aceste metode includ utilizarea membranelor biomimetice, dispozitive de filtrare care conțin proteine naturale care elimină contaminanții din apă. Cercetătorii dezvoltă noi membrane inspirate din biologie care imită porțile biologice găsite în natură capabile să extragă selectiv compușii din apă la presiune joasă și cu un consum redus de energie.
Această cercetare servește drept o aducere aminte că factorii de decizie politică și companiile de apă trebuie să depună eforturi mai mari pentru a minimiza sursele de poluare chimică care pot afecta calitatea apei din mediu.
Vă recomandăm să citiți și:
Mii de meteoriți care au ajuns în Antarctica ar putea fi pierduți pentru totdeauna
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?
Antarctica este împânzită cu vulcani, dar ar putea oare să erupă?
Mici, dar istețe: cum influențează lumea insectele și alte nevertebrate?