A fost descoperită o specie de furnică de culoare albastru-metalic
Cercetătorii au descoperit o nouă specie de furnică de culoare albastru-metalic în subcontinentul indian.
Această furnică de culoare albastru-metalic a fost descoperită în districtul East Siang din Arunachal Pradesh, un stat situat în nord-estul Indiei. A fost numită „Paraparatrechina neela”, cuvântul „neela” fiind folosit pentru culoarea albastră în mai multe limbi indiene.
În mod remarcabil, conform cercetătorilor, este și prima nouă specie de Paraparatrechina descoperită în ultimii 121 de ani, de la descrierea singurei specii cunoscute anterior, P. aseta (Forel, 1902), în subcontinentul indian.
Descoperirea a fost realizată de entomologii dr. Priyadarsanan Dharma Rajan și Sahanashree R, de la Ashoka Trust for Research in Ecology and the Environment (ATREE) din Bengaluru, împreună cu Aswaj Punnath, de la Universitatea din Florida (SUA).
O furnică descoperită într-o expediție de analiză a biodiversității
Descoperirea a fost făcută în timpul unei expediții în valea Siang din Arunachal Pradesh. Cercetătorii erau în expediție pentru a cartografia din nou biodiversitatea zonei când au dat peste această descoperire, relatează Interesting Enegineering.
Interesant este faptul că prima expediție în această zonă pentru scopuri de biodiversitate a fost făcută acum peste un secol și a fost parte a unei expediții militare, numită expediția Abor. Cu toate acestea, de această dată, scopul echipei a fost complet științific.
Excursiile științifice în zonă se desfășoară sub numele de „expedițiile Siang” și au ca scop documentarea biodiversității regiunii.
Conform echipei, Paraparatrechina sunt în general furnici mici, măsurând 1–2 mm lungime, și sunt de obicei găsite în regiunile biogeografice afrotropicale, australasiene, indomalayene, oceaniene și palearctice. Specia este prezentă în diverse medii tropicale, de la păduri tropicale la poienițe de pădure, și poate fi găsită într-o gamă largă de habitate, de la stratul de frunze de pe sol până la înălțimi mari în coronament.
O specie nouă
Echipa a reușit să colecteze două exemplare lucrătoare aparținând speciei dintr-o pădure regenerată, din resturi aflate într-o gaură dintr-un trunchi de copac de la trei metri deasupra solului.
„Colorația unică albastru-metalică a corpului, în combinație cu forma capului, sculptura și modelele de pubescență (acoperirea cu peri), ne-a ajutat să confirmăm statutul de specie nouă”, spune studiul.
„Paraparatrechina neela este ușor de distins de toate speciile cunoscute de Paraparatrechina prin corpul său albastru-metalic. Poate fi separată de P. aseta, singura altă specie cunoscută din subcontinentul indian”, continuă studiul.
Cercetătorii au mai afirmat faptul că colorația albastră este unică pentru această specie de furnici și rămâne de văzut ce scop are în cadrul speciei. „Culoarea albastră la insecte este de obicei produsă de aranjamentele structurilor fotonice biologice nanostructurale, mai degrabă decât de pigmenți, și a evoluat independent în diverse grupuri”, se spune în studiu.
Oamenii de știință au mai precizat că exemplarele recuperate aparțineau castei lucrătoare.
Studiul a fost publicat în jurnalul Zookeys.
Vă recomandăm să citiți și:
Cercetătorii au deslușit misterul reproducerii păianjenilor de mare uriași din Antarctica
O specie a dispărut de pe Pământ, doar pentru „a reveni la viață” 130.000 de ani mai târziu
Pasărea africană de mărimea unui om care mănâncă pui de crocodil și își ucide frații