De ce atât de multe animale au trei pleoape, dar oamenii nu?
Este posibil să fi observat că a treia pleoapă apare la animalele de companie ocazional, poate în momentele lor de somn sau când se bucură de un pic de afecțiune. Dar ce face de fapt această structură neobișnuită? Și de ce nu avem și noi una?
A treia pleoapă se mișcă într-o direcție, în general, orizontală, peste ochi, în loc de verticală, așa cum fac pleoapele superioară și inferioară. Pleoapele suplimentare sunt de fapt un pliu specializat al conjunctivei, membrana subțire și umedă care acoperă celelalte pleoape și albul expus al ochiului (sclera). Aceste pleoape se găsesc la multe specii de mamifere și nu numai. Păsările, reptilele, amfibienii și peștii pot avea și ei această pleoapă.
Structura, de asemenea, variază; la multe specii un schelet de cartilaj oferă suport, în timp ce altele conțin glande care secretă lacrimi. Această variație probabil ajută animalele să se adapteze la mai multe medii diferite, la mare, aer și chiar habitate arboricole, scrie IFL Science.
Mai multe studii diferite au examinat a treia pleoapă pentru a ajuta la înțelegerea rolului ei la arici, canguri și urși bruni.
Ce rol are a treia pleoapă la animale?
Iar cercetările au arătat că a treia pleoapă funcționează la fel ca pleoapele superioară și inferioară. Protejează ochiul și mătură resturile. De asemenea, distribuie lacrimile pe suprafața ochiului, menținându-l umed și prevenind formarea ulcerului. Acest lucru este deosebit de important la câinii brahicefalici (cu fața plată), cum ar fi pugii și King Charles Spaniel, ai căror ochi proeminenți nu sunt la fel de bine protejați în comparație cu ai altor rase.
Atât animalele domestice, cât și cele sălbatice (inclusiv speciile din familiile canine, feline și ecvine) au nevoie de protecție pentru ochi față de corpurile străine. Animalele sălbatice pot avea și mai multă nevoie de ele, deoarece explorează pășunile sau se luptă cu mușcăturile și zgârieturile prăzii sau ale animalelor rivale.
Prevenirea, prinderea și îndepărtarea resturilor este crucială pentru animalele din deșert, cum ar fi cămilele, unde nisipul și murdăria pot deteriora ochiul. Cea de-a treia pleoapă a lor este parțial transparentă, iar acest lucru ajută cămilele să își păstreze vederea în mijlocul unei furtuni de nisip, în timp ce își acoperă ochii.
În tufișuri, porcii furnicari au și ei această pleoapă, probabil pentru a-și proteja ochii în timp ce sapă după insecte.
Pleoapele animalelor acvatice
Cea de-a treia pleoapă poate oferi protecție împotriva apei, iar o membrană translucidă poate ajuta vederea subacvatică a animalelor acvatice, inclusiv a lamantinilor (în mod interesant, lamantinii provin din ordinul Afrotheria, care include și porcii furnicari). Speciile mai mari de rechini (rechinii albaștri, de exemplu) își protejează de obicei ochii cu a treia pleoapă atunci când vânează și se hrănesc.
Pentru păsări, curenții de aer rapid se pot dovedi la fel de dăunători. Deci, la păsările de pradă precum șoimii, pleoapa este folosită în timpul zborului rapid la vânătoare. Adesea, rafale de aer vor declanșa clipirea cele de-a treia pleoape la aceste păsări (inclusiv bufnițe) ca un reflex natural de protecție.
La alte specii de păsări, ar putea proteja împotriva daunelor de la urmașii cu cioc ascuțit. Imaginați-vă o pasăre care se întoarce cu un premiu de mâncare la un cuib de pui înfometați, toți ciugulind pentru a-și lua partea.
A treia pleoapă la păsări
Studiile sugerează că a treia pleoapă joacă un rol unic la ciocănitoare, ale căror cranii suferă traumatisme de vibrație atunci când forează un trunchi de copac cu ciocul. Două probleme apar ca urmare a acestei lovituri puternice de cap: deteriorarea țesutului ocular mai moale și pătrunderea de rumeguș în ochi. În acest caz, a treia pleoapă poate acționa atât ca centură de siguranță, cât și ca vizor.
În regiunile polare, unde peisajul alb reflectă lumina soarelui, razele ultraviolete pot deteriora ochiul. Acest lucru poate duce la pierderea temporară a vederii, o afecțiune cunoscută sub numele de orbire cauzată de zăpadă. Deci este posibil ca unele animale arctice, cum ar fi urșii polari, să aibă a treia pleoapă care absoarbe lumina UV. Nu există încă dovezi concrete în acest sens, dar a treia lor pleoapă este clară, ajutându-i să fie vânători marini pricepuți.
Cum a evoluat pleoapa suplimentară la oameni?
Oamenii și majoritatea primatelor (cu excepția lemurilor și a Arctocebus calabarensis, din familia Lorisidae) au evoluat până la punctul în care nu mai au nevoie de o a treia pleoapă. Ochii oamenilor și ai primatelor sunt mai puțin susceptibili de a fi afectați de vânătoare, rivalitate și de mediu. În plus, ochii oamenilor sunt foarte sensibili și capabili să recunoască și să răspundă la pericol închizându-se mai repede.
Dar a treia pleoapă nu a dispărut complet. Oamenii au o rămășiță numită plica semilunaris. Acest pliu în formă de semilună poate fi văzut și în colțul ochilor noștri, explică Dan Baumgardt, de la Universitatea Bristol (Anglia).
Unii oameni de știință au susținut că plica poate ajuta în continuare la scurgerea lacrimilor. Există două canale mici la colțul pleoapelor noastre, care le permit lacrimilor în exces și celor vechi să iasă în cavitatea nazală. Asta explică de ce vă curge nasul când plângeți.
Vă recomandăm să citiți și:
O nouă specie de furnică, numită după Lord Voldemort din seria Harry Potter
Creaturi nemaivăzute, descoperite în apele din jurul Insulei Paștelui
Omul care a descoperit „teoria evoluției” cu 100 de ani înaintea lui Charles Darwin
O vestă inteligentă transformă peștii în „spioni” subacvatici